Lucian Blaga

Poetul...

„Lucian Blaga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut literatura română pînă acum. Sensorialismul ţine loc lirismului; din contactul liber al simţurilor cu natura găsim în poezia lui Blaga nu numai o impresie de prospeţime, ci şi un fel de bucurie de a trăi, un optimism şi chiar un fel de frenezie aparentă, nietzscheană, cu răsuflarea scurtă, limitată la senzaţie sau sprijinită pe consideraţii pur intelectuale”.

Eugen LOVINESCU

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăn-crăm din judeţul Alba.

In 1910 debutează în Tribuna din Braşov cu poezia Pe ţărm, urmată de cea intitulată Noapte şi este ales preşedinte al societăţii literare din şcoală. „Începuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filozofie .

Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: Paşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda som-nului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943).Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei şi culturii naţionale (Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930),  Daria, Fapta şi Învierea (1925), Arca lui Noe (1944) . Opera filozofică este organizată în patru trilogii ( a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică (Filozofia stilului (1924), Cunoaşterea luciferică (1933), Spaţiul mioritic (1936), Geneza şi sensul culturii (1937)).

Câteva culegeri de aforisme (Discobolul (1945)) şi eseuri, alături de memorialistica din Hronicul şi cântecul vârstelor şi de romanul autobiografic Luntrea lui Caron, ambele publicate postum, şi lucrarea Pietre pentru templul meu (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne.

În 1936 este ales membru al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă dă lucreze (opera sa postumă echivalând-o cantitativ pe cea antumă).

omul...

Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani.
Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la fraţii lui că „era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, născută Moga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe „o fiinţă primară”

La cursuri,  uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le da iar în sclipirea ochilor era  un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu.

Incepuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filozofie – atestă aceleaşi Amintiri. Yorbea despre planeta Marte, încerca să dovedească existenţa vieţii acolo. Cu timpul devine pasionat mai mult de problemele filozofice...

Avea în el un farmec ciudat.  Tăcerile lui care erau foarte expresive. Avea, pe urmă, nişte ochi demonici . Îşi concentra toată fiinţa în privire. S-a scris despre el că se iubea foarte mult poate şi pentru că era, în fond, un timid, un delicat, un introvertit; un introvertit, totuşi, care era foarte iubit, foarte simpatizat…

Lucian Blaga see stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm.

Sursa:Wikipedia

Aripi de argint

din ciclul Cîntecul focului 

Şi anotimpuri, vînt de miazănoapte

sau vînt de sud, dacă m-ar căuta,

pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.

Şi călători, iscoade de departe,

şi patrie, morminte, bolovani,

dacă de mine toate-ar întreba,

m-ar dibui prin vînt în preajma ta.

De zile, săptămîni, de luni, de ani,

mă pierd în ochii tăi mîndră iubire.

Ca din oglinzi, ce singure nu mint,

încerc să dobîndesc o dumirire,

ca aripile ce le simt în spate,

aievea sînt din pene de argint.

sau o părere doar de greutate.