sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Tu esti aceea...

Fetiţa cu chibrituri tot aşteaptă 
de-o viaţă fericirea ce o vrea, 
iubirea ca să-i urce-a casei treaptă
şi prietenă să-i fie-acum cu ea.

Fetiţa poartă-n suflet numai doruri
şi-aşteaptă cu speranţ-un răsărit,
o rază de lumină ca să-i fie
şi reazem, bucurie şi iubit.

O văd cu geana prinsă-n bob de rouă,
cu inima un arc de curcubeu,
o scânteiere luminând în cântec...
Tu eşti acea fetiţă ce-o ştiu eu !

Şi către tine gândurile mele
Vin lin curgând să-ţi deie mulţumire,
Mă rog la Domnul să îţi fie-aproape,
Să-ţi umple casa numai cu iubire.

Leonid IACOB

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu