miercuri, 30 iunie 2010

Nu am mai postat nimic din motive de sanatate.Am totusi un mesaj pentru cel ce voteaza negativ.Niciodata un sentiment frumos cuibarit in doua suflete nu dispare.Am convingerea ca o dragoste la prima vedere, daca e reciproca devine frumoasa si profunda, bineanteles daca ambii doresc acest lucru.O seara buna tuturor

sâmbătă, 26 iunie 2010

PASARILE PARADISULUI !

♥♫The Evening Star(Luceafarul) MIHAI EMINESCU♥♫

Daca renunti la gand, pierzi o parte din el.

 Maestrul îi scrise Discipolului:
Dragul meu, copilul meu,
Am să încep prin a-ţi aminti de ce te-am ales. Dintre toţi, pe tine. Dacă te vei lăsa mânat de trufie, îţi vei spune că am  făcut-o, fireşte, pentru calităţile tale, pentru acel amestec unic de însuşiri care te fac să fii tu. Greşeşti. Răspunsurile egoului sunt întotdeauna înşelătoare, iar eu… nu pot decât să sper că te-am învăţat deja asta.
Te-am ales de dragul defectelor tale, atât de asemănătoare alor mele, te-am recunoscut ca pe un mai tânăr portret al meu şi am dorit să te transform nu într-o copie a mea, ci într-o versiune îmbunătăţită, gata, când îi va veni rândul, să crească alte fructe omeneşti, cu miezul şi mai dulce.
Erai… cum fusesem şi  m-am lăsat amăgit de gândul înfumurat că,  aşa, nu-mi va fi greu să te ajut să urci. Mi se părea că ştiu totul despre ezitările, spaimele, suferinţele tale. La vremea mea, le trăisem şi eu. De aceea, le credeam şi uşor de învins. Nu-mi spusese nimeni atunci ( propriul meu Maestru plecase înainte s-o facă ) adevărul simplu că drumul fiecăruia e numai al lui, chiar dacă şerpuieşte la doi paşi de altul, desenat cam la fel, mai devreme.
Nu te-am ales fiindcă eşti slab. Cine şi-ar dori un învăţăcel de nimic? M-am oprit asupra ta văzând ceea ce tu nu vedeai: Puterea Ascunsă. Apoi m-am dus Sus să întreb despre tine. „Este, acesta, vrednic?“ „Vrednic este, mi-a răspuns El. Să-l iei în grijă.“ Aşa am ajuns să stau lângă tine. Am hotărât atunci să-ţi dăruiesc tot ce ştiam. Gândeam că ştiu multe.
Numai că, însoţindu-te pe calea îngustă, nu am reuşit întotdeauna să te feresc de căderi. „Eşti nevrednic!“, ţi-am zis, uitând, preţ de-o clipă, că El a spus altceva.  Îmi ceream iertare şi porneam de la capăt. Aşa am aflat că drumul tău este altul, deşi frate, într-un fel, cu al meu. Mi-am ascuns bine tristeţea şi slăbiciunea. Tu nu erai eu, ci… asemeni.
Am încercat în faţa ta să nu am teamă, nu fiindcă nu mă înspăimântă nimic, ci ca tu singur să-ţi găseşti curajul. Eram mai bătrân decât tine. Atât. Iar asta m-a făcut să simt dinainte când, cum şi unde te vei poticni. Când vei voi să renunţi, cum te vei răzvrăti, unde anume vei plânge. Mi-ar fi plăcut să-ţi sar în ajutor la orice oprelişte. Să fiu acolo, să te îmbrăţişez în ceasul cel mai negru, să-ţi spun că împotriva a ce-i scris e fără rost să stai de-a curmezişul. Nu mi s-a îngăduit să fac asta. Ar fi-nsemnat că te privesc ca pe-un nevolnic, or eu îţi ştiu puterea şi-o respect. Nici n-am avut voie prea adesea să-ţi spun ce mândru sunt de tine, nu.
Te-am lăsat în schimb să te bucuri de propriile-ţi victorii, să înţelegi, fără cuvinte, că te îmbrăţişez la fiece izbândă, că, dacă e a ta, e şi a mea. Am vrut să-ţi fiu pavăză, nu ţi-am fost. El mi-a şoptit că-s poduri ale vieţii şi-ale morţii pe unde fiecare trece singur, iar de războiul cu tine nici nu am încercat să te scutesc. E, între toate, mi se spune, cel cu adevărat mai însemnat.
De câte ori, în câte chipuri nu ţi-am zis să iei aminte lucrurilor mici? Şi Diavolul, şi Bunul Dumnezeu stau ascunşi în treburile cele mai mărunte. Te-am făcut să afli că tu nu eşti nici mintea ta şi nici emoţiile tale, că, înainte de a cuceri Lumea, trebuie să-nţelegi ce lume eşti.
N-am ostenit a-ţi vorbi despre Aici şi Acum, iar tu ai adus negurile din Atunci şi Acolo, apoi m-ai învinuit că de tine nu-mi pasă. Dacă ţi-ai fi dorit Adevărul, ai fi putut atinge Cerul. Şi… pe El. Ai cercetat adevărul din tine, fără să ţii seama că e ciuntit şi trunchiat. Şi totuşi, când sunt Îngerii în preajmă, vezi limpede şi cine eşti, şi cine sunt.
Ai îndoieli, am trăit îndoiala. Ale tale te fac să suferi, a mea m-a împins să te cert sau să plec. Încerci să rechemi raţiunea şi să o mânuieşti ca pe-o unealtă, dar ea te fură şi te face sclav. „Dacă renunţi la gând, pierzi o parte din tine“, aruncă Demonul momeala, iar glasul Îngerului nu îl mai auzi. Şi totuşi el, Păzitorul, e-acolo, alături sunt alţii pe care ( nu vezi? ) tocmai eu i-am trimis.
Mai mult n-am să-ţi dezvălui. Nu acum. Tu, ascultând tăcerea mea, vei înţelege. De n-ai s-o faci, ai să auzi doar vorbe. Poveşti lipite celor ce ţi-am spus. Undeva, numai în adânc, vei da de mine, Maestru preţuind Discipolul ce eşti.

Noa - Blue touches blue

Infinitul din noi...

Ştii cine eşti? Te întreb acum…Ştii cine eşti? Nu, nu te grăbi să răspunzi, nu rosti încă acel „Da“ care ţi-a venit repede în minte şi pe buze. Ai vrea acum să-mi spui că te cunoşti de multă vreme, şi încă foarte bine. Ţi-ai explorat sufletul de nenumărate ori, ai înţeles perfect unde duce fiecare drum, ce îngeri şi ce demoni se pitesc în toate colţurile, câtă lumină şi câtă umbră ai adunat înlăuntrul tău. Îţi aminteşti perfect fiecare clipă în care ai fost Iubire, Bucurie, Mărinimie, Fericire, Bunătate, Tandreţe, Echilibru, Armonie. Şi n-ai uitat când, împins de vâltori, ai căzut în braţele înspinate ale Tristeţii, Egoismului, Nefericirii, Răutăţii, Răcelii, Dezechilibrului, Dizarmoniei. Iar gândurile, cele mai frumoase şi cele mai urâte, mai ales pe acelea care te vizitează cel mai des, le-ai acceptat ca fiind tu. Parte din tine, multiplicată parcă la nesfârşit. De când ai început să-ţi aduci aminte că ai trăit multe vieţi, ai început să vezi şi dincolo de ultima ta naştere. Aşa ai descoperit alte emoţii, treze după sute de ani de la întâmplările care le-au iscat. Ai plâns în hohote o despărţire petrecută cu veacuri în urmă, ai zburat pe aripile strălucitoare ale unei victorii peste care s-a aşternut atâta timp că nici nu-l poţi cuprinde. Atunci ţi-ai închipuit, iarăşi, că ştii cine eşti. Pentru o clipă, te-ai crezut mai înţelept decât alţii, semenii tăi care nu aveau încă acces la propriul trecut. Apoi a venit Nenorocirea şi s-a aşezat cu tine la masă, ca să te facă să-nţelegi că nu eşti cu nimic mai presus decât ei. Ţi-ai plecat capul cu smerenie şi, de aceea, Dumnezeu te-a iertat şi ţi-a dăruit Norocul Neaşteptat. Dar tot n-ai aflat cine eşti. Nici atunci, nici mai târziu când câteva din scenariile vieţii tale au părut a se repeta, cu distribuţie nouă, sau când pacea pe care ţi-ai câştigat-o cu greu a fost tulburată de dureri ce nu-ţi aparţineau. Ai învăţat să faci deosebirea între lacrimile tale şi cele pe care alţii le varsă în tine doar fiindcă ai încuviinţat să te transformi în ulcior spre a le plânge. Ai desluşit, citindu-l pe Azi, lecţia pe care Ieri ai ignorat-o. Ai mai crescut, dar încă nu ştii cine eşti. Ai făcut numai câţiva paşi prin infinitul din tine.
Viviana

Citatul zilei 26.06.2010

"Supărarea este un semnal, unul de care merită să ţii cont."

marți, 22 iunie 2010

Cine sunt eu...?

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Mihai Eminescu-Intre nouri si-ntre mare

Neale Donald Walsch - Teama, Spaima si Frica

Cuvinte despre dragostea adevarata

Dacă îl pui pe celălalt înaintea ta şi, fără gelozie sau spirit de competiţie, te porţi conform etichetei, dacă te gândeşti cu umilinţă la binele celeilalte persoane cu riscul de a fi chiar dezavantajat, fiecare întâlnire va fi la fel ca prima, iar relaţia nu va slăbi niciodată.
Dragostea adevărată îşi atinge cea mai înaltă şi mai nobilă treapta abia când îi duci secretul în mormânt. Arta dragostei romantice,  aşa cum aceasta e practicată în America,  presupune declararea dragostei, curtarea intensă şi prinderea prăzii.

Energia generată de dragoste nu e lăsată să crească în interior, ci e constant răspândită în afară. În mod paradoxal însă, puterea dragostei se risipeşte încă din momentul în care ea e transmisă. Tinerii de azi sunt binecuvântaţi cu oportunităţi de aventuri amoroase şi sexuale la care generaţiile anterioare nici nu visau. Dar, în acelaşi timp, ceea ce pândeşte în inima tinerilor de azi e tocmai sfârşitul dragostei romantice. Când dragostea romantică născută din inimă porneşte pe o cale prestabilită şi repetă iar şi iar procesul obţinerii scopului său şi, în aceeaşi clipă, al nimicirii ei, atunci neputinţa de a iubi şi moartea pasiunii (fenomen specific vieţii moderne) nu sunt departe.[...]
Yukio Mishima

Citatul zilei 22.06.2010

Anii creeaza riduri in piele, iar renuntarea la vise creeaza riduri in suflet.

luni, 21 iunie 2010

Frumusetea...blestem ori binecuvantare?

 Am observat că frumuseţea poate fi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Cu câţiva ani în urmă, mi-a căzut în mână un slideshow, ce cuprindea poze a multor staruri porno decedate. Mă uitam şocat la feţele atăt de frumoase ale acestor femei şi bărbaţi şi nu îmi venea să cred cum s-au putut stinge din viaţă atât de devreme (ce-a mai în vârstă avea 35 de ani) şi atât de crunt: majoritatea s-au sinucis, altele muriseră în urma consumului de alcool, droguri şi medicamente. În perioada ce-a urmat m-am tot întrebat cum se poate ca cineva atât de frumos şi atât de bogat să ajungă să se sinucidă? Răspunul a venit la puţin timp după aceea, când am cunoscut mai multe persoane care mi-au mărturistit cu lacrimi în ochi cât de mult au avut de suferit din cauza aspectului fizic: pentru că erau frumoase, pe băieţi îi interesa doar acest aspect. Partea interioară a fost total neglijată, aşa că la un moment dat personalitatea li s-a stins şi au ajuns obiecte de frumuseţe pentru băieţi. Avem impresia că a fi frumos înseamnă a avea parte de o viaţă specială. Nimic mai greşit! Cei mai complexaţi oameni din cauza aspectului fizic sunt cei pe care societatea îi etichetează ca fiind frumoşi. Întodeauna mi s-a părut interesant cum oamenii care se cred mai puţin frumoşi încearcă să devină frumoşi apelând la toate mijloacele posibile, pe când cei foarte frumoşi îşi doresc opusul. Cred că ne-ar ajuta mult să înţelegem că tot ce a creat Dumnezeu e din start frumos şi nu are nevoie de schimbare şi nici chiar îmbunătăţire, ci doar de îngrijire.Omul nu a fost făcut pentru haine, ci hainele pentru om. Frumuseţea exterioară ne este dată pentru a ajuta la reflectarea frumuseţii interioare. Unii oameni, printre care m-am numărat şi eu în trecut, se îmbracă atăt de complicat şi sofisticat încât acest lucru le înăbuşă personalitatea. Când stai de vorbă cu ei, tot ce vezi sunt zecile de culori în care sunt îmbrăcaţi şi tot felul de accesori, care îngrămădesc şi mai mult aspectul. Degeaba încerci să te uiţi în spatele a ceea ce se vede că nu vei reuşi. Frumuseţea exterioară o sufocă pe ce-a interioară. Hainele ar trebui să ajute la scoaterea în evidenţă a caracterului şi a personalităţii a celui ce le poartă şi nu invers.Se spune că lucrul cu care cucereşti o fată (sau un băiat), este lucrul cu care va trebuii să-l menţii. Cât de adevărat! Nu aceasta se întâmplă azi cel mai des în relaţii? Tinerii se lasă cuceriţi de frumuseţea celuilalt închizând ochii la aspectul caracterului şi a personalităţii. Frumuseţea, însă, e trecătoare şi odată cu trecerea anilor ea se pierde şi scoate la iveală ceea ce până atunci ţinea bine ascuns: caracterul şi personalitatea. Aşa se ajunge la divorţ. Am văzut multe relaţii destrămate în urma acestui lucru..Am observat că oamenii etichetaţi „foarte frumoşi”  în exterior,  tind să nu investească în frumuseţea interioară. Cred că motivul este că sunt prea ocupaţi cu ce-a exterioară. Stau prea mult în faţa oglinzii, îşi petrec mult timp la clubul de fitness, în saloane de hairstyling şi alte lucruri de genul acesta. Încă nu am cunoscut oameni „foarte frumoşi” în exterior şi în acelaşi timp foarte frumoşi şi în interior. Cred că ori o ai pe una ori pe cealaltă. Nu vreau să spun că dacă te naşti cu un aspect exterior luat din soare eşti predestinat să nu ai o frumuseţe interioară, ci spun doar că lupta va fi întodeauna mai mare şi e foarte greu să fii echilibrat. Cu alte cuvinte, ceea ce contează cu adevărat e frumuseţea interioară.

Capacitatea de a ne asuma riscuri..

In mod obisnuit ma rezum la "citatul zilei"...dar dupa ce am citit un mare adevar scris de Philip Adams, m-am hotarat sa vi-l dezvalui si voua:
"Mi se pare ca oamenii au un potential foarte vast. Oamenii pot face lucruri extraordinare daca au curajul sa-si asume anumite riscuri. Totusi cei mai multi nu o fac. Raman nehotarati ca si cum viata ar fi vesnica."

I am ALIVE

Dorinta de libertate

View more presentations or Upload your own.

Citatul zilei 2.06.2010

"In viata este necesar daca vrem sa ne atingem scopul, sa urmarim o singura linie, lasand la dreapta si la stanga ei o multime de lucruri."
Arthur Schopenhauer

duminică, 20 iunie 2010

E normal sa dorim?

-As vrea sa ma tii in brate,sa ma mangai,sa ma saruti...e aiurea dar asta simt!
-Nu e aiurea , e normal sa simti, sa doresti...
.....o frantura dintr-o conversatie intre doi oameni adulti, superconstienti de ceea ce doresc si nu-si pot permite.Da nu-si pot permite.Fiecare e pe o traiectorie stabilita...de ei sau poate de soarta...Si traiectoriile au fost paralele, s-au intersectat pentru putin timp, acum fiind cred,  la fel de departate, daca nu cumva si mai paralele ca la inceput.Poate fiecare dialogheaza de unul singur: e normal sa doresc, sa mai doresc?Si isi raspund tot singuri...Poate afirmativ,  cu teama,  poate negativ.Doar pentru ca trebuie sa respecte cursul traiectoriilor.Amandoi....mai mult,  de fapt unul dintre ei.Si celalalt sufera si isi reprima tot ce simte si doreste, pentru ca iubeste , intelege, vrea sa-l inteleaga pe celalalt.Dar seara de seara isi pune intrebarea...si daca ar fi aici...daca ne-am lasa in voia a ceea ce simtim?Pentru ca simtim, stiu sigur ca simtim....Am simtit ca amandoi dorim la fel de mult sa simtim, sa iubim, sa ne iubim...Si ramane tremurand de emotie, privind o fotografie, ...atat de mult incat parca o aude raspunzand...nu e bine, nu avem voie, ...mi-e teama!Da ...teama!De ce trebuie sa ne fie teama sa avem voie sa simtim, sa murim de fericire daca e posibil?Ce sunt toate tiparele carora trebuie sa ne conformam?Si de ce trebuie sa ne conformam?Daca dorim altceva?O data la douazeci de ani?Cand chiar credeam ca nu mai putem raspunde atat de inocent si frumos unei chemari a inimii?De ce oamenii fug de ei si de ce inima le spune?M-am intrebat azi, nu pentru prima oara, dar cel mai mult din ultimele cinci luni....Si nu mi-am putut raspunde...Exista atatia de "poate" in toate posibilele raspunsuri incat am renuntat sa aflu raspunsul.Poate mi-e si teama de adevaratul raspuns.Si intru in bratele noptii, sub un nou cer instelat, acoperindu-ma cu patura iubirii ce-mi umple toate visele, zambind stelelor ce ma privesc in singuratatea-mi, vrand parca sa-mi spuna...fii fericita ca iubesti...Si azi si maine si cat va vrea bunul D-zeu....Cu ochii in lacrimi, le raspund si eu zambind...dar el?El m-a uitat?A fost atat de usor sa uite?Si daca da...e fericit?Atunci e bine...pentru ca fericirea lui e tot ce conteaza....tot ce-mi doresc.....
Noapte buna tuturor celor ce...iubesc!

De ce sa ne ascultam inima?

“De ce sa ne ascultăm inima? Pentru ca acolo unde este ea, este si comoara ta”(Paulo Coelho, Alchimistul), comoara ta, pe care tu nu poţi să o mai vezi pentru că viaţa îţi pare acum fără sens şi fără final. Crezi şi tu că viaţa e mult mai grea decât moartea şi îţi doreşti să pleci, înfrânt definitiv, pentru că ţi-a fost depăşită cu mult capacitatea de a suferi, iar ochii nici nu mai au lacrimi. Târăşti după tine o viaţă ce nu-ţi mai aparţine, o viaţă de câine şi nu o duci nicăieri. Şi atunci de ce mai trăieşti? De ce îţi pierzi timpul cu tine?
Orice rasărit îţi doreşti sa fie un ultim apus, dar îl aştepţi pe cel mai frumos, pentru că vrei ca măcar finalul să-ţi fie aşa cum vrei tu…într-o seară plină de vise şi pagini de poveste arse de timp la orizont. Vrei ca natura să adoarmă odata cu tine pentru ca somnul tau vesnic sa se amestece cu al ei. Te-ai săturat de tine, vrei să scapi, să spargi zidurile lumii care te-au înconjurat atâta timp, sa ieşi de tot. Te simţi captiv în propriul „eu” care nu te mai lasă să visezi.
Stai! Taci şi ascultă! Ascultă-ţi inima. Ea îţi vorbeşte şi nu o asculţi nici acum, aşa cum ai făcut intotdeauna. Şi apoi tot pe ea vei da vina pentru că te-a înşelat. Stai! Sufletul se zbate şi-şi sfâşie obloanele pentru că tu îi iei lumina. Dacă alţii au făcut zid şi au smuls frumuseţii retina, lasă-ţi irisul inimii să observe ceea ce ochii nu au putut percepe până acum. Cu colţul inimii îţi scriai odată aşa de frumos povestea, iar acum ţii închise acolo clipele pe care le-ai presat în speranţa că vor fi eterne. Dar chiar tu le-ai dat uitării, ele sunt acolo şi tac, acoperite de praful indiferenţei tale pe care tu o numeşti suferinţă. Priveşte în tine si nu da la o parte cutia cu fleacuri în care ţi-ai prins odata visele şi ai păstrat amintirile. Acum eşti singur, tu si inima.Ascult-o! Poate fi ultima dată când mai îndrăzneşe să-ţi vorbească după ce ai rănit-o de atâtea ori. Învaţă ce înseamnă a trăi frumos si împrieteneşte-te cu tine. Taci si ascultă!
Nu-mi spune nimic…îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele. Te cunosc aşa cum eşti tu. Dar nu-ţi fă din asta un motiv ca să stai departe de mine. Lasă-mă să-ţi vorbesc si să-ţi simt durerea! Lasă-mă să-ţi spun povestea! Nu ma lăsa să mă odihnesc, căci eu vreau să bat şi să-ţi dăruiesc zvâcniri de viaţă, zvâcniri de frumos. Sunt doua strigăte intr-o tăcere: Lasă-mă să fiu! şi Ascultă-mă! Deschide-mi fereastra şi nu-mi pune gratii…să ştii că floarea se iveşte oricum. Lasă-mă să-ţi descopăr comoara şi apropie-te de mine. Mă agăţ de frumos pentru ca să ma vindec de tine, de indiferenţa ta. Sunt doar eu, amintirea ta, pe care ai aruncat-o cândva într-un colţ deşi mi-ai promis că mă vei păstra. Să nu-ţi pară rău…am adunat tot ce era mai frumos si nu ai avut timp să vezi la timp. Sper să-ţi fie de-ajuns. Acum du-te unde vrei tu…am vrut să-ţi amintesc de comoara ta. Poţi sa o dai mai departe sau o poti păstra. E a ta…si e frumoasă. E inima …viaţa ta….eşti tu…un om rămas cu capul în mâini, într-un timp care nu mai are răbdare.
Să nu uiţi niciodata de inima ta! Taci şi ascultă!
Diana Benchia

Citatul zilei 20.06.2010

"Soarele nu numai ca nu invinge intunericul, dar mareste pana la suferinta aspiratia noscturna a sufletului, de ne-ar sevi azurul de pat si soarele de perna, sfarseala voluptuoasa ar chema noaptea spre a-si indestula nevoia de oboseala vasta." Emil Cioran

sâmbătă, 19 iunie 2010

Cat mi-e dor de ochii tai...

Words don`t come easy




Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I Love You
Words don't come easy
 
Words, don't come easy to me
This is the only way for me to say I Love You
Words don't come easy
 
Well I'm just a music man
Melody's so far my best friend
But my words are coming out wrong and I
I reveal my heart to you and
Hope that you believe it's true cause
 
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I love You
Words don't come easy
 
This is just a simple song
That I've made for you on my own
There's no hidden meaning you know when I
When I say I love you honey
Please believe I really do cause
 
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I Love You
Words don't come easy
 
It isn't easy
Words don't come easy
 
Words, don't come easy to me
How can I find a way to make you see I Love You
Words don't come easy
 
Don't come easy to me
This is the only way for me to say I Love You
Words don't come easy

Timp & Viata & Moarte

Intr-un eseu despre moarte*, Thomas Nagel discuta despre timpul de dinaintea nasterii si cel de dupa moarte, in dorinta de a stabili daca moartea este un eveniment bun sau rau. Modul original in care este abordat subiectul face discutia nu numai interesanta dar si incitanta. Analiza ar poate urma insa o alta cale daca mai intai am defini conceptul de timp cu care operam. Nu vom dezvolta aici acest concept, facem doar unele precizari necesare pentru abordarea subiectului initial intr-un alt mod.
Discutiile despre timp sunt intotdeauna ciudate si aparent fara rost pentru ca ne-am obisnuit sa-l folosim inaite de a-l defini. Uneori insa este necesar sa precizam conceptul cu care operam pentru ca utilizarea lui ulterioara sa fie suficient de clara. Este ceea ce incercam sa facem acum. Pentru analiza unui eveniment trebuie discutat ce s-a intamplat inaintea lui si ce se va intampla dupa el. Numai atunci vom cunoaste rolul evenimentului care separa cei doi timpi si vom putea face aprecieri consistente asupra lui.
Daca intre doua evenimente succesive nu ar fi existat un al treilea, nu am avea nici un motiv sa nu consideram cele doua evenimente ca fiind contigue. Cu cat numarul evenimentelor intermediare ce separa cele doua evenimente inital avute in vedere este mai mare, cu atat spunem ca durata dintre ele este mai mare. Putem deci defini timpul ca pe o istore a evenimentelor ce au avut loc, ca pe un depozit al lor. Durata este tocmai contorizarea evenimentelor petrecute intr-un interval. Durata poate parea deci diferita de catre doi observatori diferiti, in functie de evenimentele pe care fiecare dintre cei doi le are in vedere. Si asa si este. Pe de alta parte, unele evenimente sunt simultane si deci ele nu ar trebui sa mareasca durata. Dar, fiind simultate ele nu pot fi observate decat de catre observatori diferiti, fiecare cu timpul sau. Nimeni nu poate observa doua evenimente in acelasi moment. Timpul universal este o infasuratoare a tuturor timpilor individali iar timpul uzual cu care suntem obisnuiti si la care ne raportam in mod curent nu este decat o aducere la acelasi numitor, o scala valorica comuna, utila in comunicare intre noi. Pe scurt, concepem timpul in esenta lui ca pe o succesiune de evenimente si nu ca pe o matrice in care unele evenimente ar putea avea loc sau nu. (Aceasta senzatie intervine numai in raportarea la alt timp, al altora, pentru care acele evenimente au avut loc.)

Sa revenim acum la subiectul initial. Moartea nu este un fapt in sensul unei activitati. Viata este un fapt, o activitate; moartea nu este dacat sfarsitul vietii. Ea este un eveniment numai in sensul ca poate fi inregistrat intr-o istorie, o istorie fiecaruia, dar nu este o actiune propriu zisa. Putem compara viata cu un lichid care se scurge dintr-un rezervor. Moartea este momentul in care s-a teminat lichidul si nu mai e nimic de scurs. Nu are nici o importanta daca moartea a intervinit brusc, printr-un accident sau lent, la adanci batraneti. Este o aprecierea subiectiva a noastra ca primul caz este tragic, regretabil, iar cel de al doilea este firesc. Noi nu am stiut de fapt niciodata cat lichid era in rezervor. Numai in imaginatia noastra gandim rezervoarele de viata ale fiecaruia ca fiind egale. Putem continua comparatia cu lichidul ce se scurge din rezervor mai repede sau mai incet, dar ar fi pueril sa insistam. Putem conchide deci ca moartea este doar sfarsitul vietii si nu e cazul sa-i atribuim un rol exagerat de mare.
Daca moartea nu este un eveniment de luat in seama, viata in schimb este si atunci revine probleme initala: este sau nu o diferenta semificativa dintre timpul de dinainte de nastere si cel de dupa moarte? In amblele situatii fiinta a carei moarte o discutam nu exista, deci cei doi timpi ar fi echivalenti: timpi in care el nu exista. Vedem acum, dupa ce am definit mai clar notiunea de timp, ca raspunsul este categoric nu, pentru ca primul timp, privit ca istorie, depozit al evenimentelor anterioare nu contine viata individului, dar cel de dupa moarte lui il contine. Istoria s-a imbogatit cu cu inca un fapt.
Si poate ca tocmai constientizarea ideii ca viata noastra devine istorie face ca moartea sa devina importanta pentru fiecare dintre noi pentru ca devenim responsabili de urma care am lasat-o in timp ca istorie. Poate ca daca viata are mai dura putin, am reusi sa-i dam urmei noastre prin istorie mai multa consistenta, sau s-o facem sa para cel putin onorabila. De aici si spaima de moarte, ca de judecata de apoi, ca si cum moartea ne-ar lasa dezbracati de ceeace uneori ne straduim sa imbracam pentru a parea mai frumosi.
Sigur, un fenomen atat de profund poate fi abordat in mai multe moduri, iar concluziile ar fi tot atat de diferite. Acesta nu este dacat unul care-mi convine azi si asupra caruia pot revine maine, cu alte concluzii. O solutie definitiva ar fi cel mai penibil lucru cu putiinta.

Gheorghiu A

Iubirea si timpul

iubirea
View more presentations from romoflorin.

Citatul zilei 19.06.2010

"Timpul e zeul bland."
 Sofocle

vineri, 18 iunie 2010


Toto Cutugno - Solo noi (Germania 1984)

Zambeste.....si.....crezi!

.
Nu exista putere mai mare decat aceea de a fi fericit fara motiv. Nu exista învaţatura mai preţioasa decat aceea care sa ne conduca la abilitatea de a fi FERICIT mereu, fara motiv. În aceasta stare de fericire îşi au salaşul multe din virtuţile pe care le-am dori atat pentru noi cît şi pentru toţi ceilalţi care ne înconjoara.Bunatatea, libertatea, compasiunea, generozitatea, dăruirea, înţelepciunea îşi trag seva din starea de FERICIRE fara motiv. Miraculos este faptul ca toate cele care se trag din fericire ne pot conduce totodata catre izvor! Dar cea mai scurta cale de a te transforma este să urmareşti mereu sa fii fericit fara motiv şi sa nu abandonezi starea aceasta indiferent de ce se întampla în campul minţii sau pe mari şi munţi de emoţii. FII FERICIT! Eşti FERICIT! Zambeşte şi CREZI!

Citatul zilei 18.06.2010

"Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii."
Liviu Rebreanu

joi, 17 iunie 2010

Michael Bolton - Said I loved you but I lied


You are the candle, love's the flame
A fire that burns through wind and rain
Shine your light on this heart of mine
Till the end of time
You came to me like the dawn through the night
Just shinin' like the sun
Out of my dreams and into my life
You are the one, you are the one

Said I loved you but I lied
'Cause this is more than love I feel inside
Said I loved you but I was wrong
'Cause love could never ever feel so strong
Said I loved you but I lied

With all my soul I've tried in vain
How can mere words my heart explain
Versuri Michael Bolton - Said i loved you but i lied
This taste of heaven so deep so true
I've found in you
So many reasons in so many ways
My life has just begun
Need you forever, I need you to stay
You are the one, you are the one

You came to me like the dawn through the night
Just shinin' like the sun
Out of my dreams and into my life
You are the one, you are the one

Said I loved you
But this is more than love I feel inside
Said I loved you....But I lïed

Doar clipe de descurajare...

Motto:
"A fi dezamagit este un lucru,
a fi descurajat este altul... "
Tennessee Williams

   Poate aparitia unei melodii intr-o pagina sa faca rau cuiva?Uneori...da!Viaţa a început să-mi desluşească lecţia dezamăgirii.Am observat că pentru a putea fi dezamăgită de cineva, acel cineva trebuie să fie o persoană reprezentativă pentru mine. Cand din anumite motive se produce dezamăgirea simt cum se prăbuşeşte o lume în mine. Apoi magia timpului aduce liniştea, dar simt cum toate trec fără ca eu să dobîndesc înţelegerea lucrurilor care mi se petrec.
Însă ultima dată a fost altfel, simţeam cum îmi plînge inima însă nu mai puteam să dau vina pe cineva pentru starea mea pentru că independent de situaţia concretă simţeam că problema este şi rămîne în mine. Şi atunci am început să văd altfel lucrurile. Deşi eram tristă, nu mai eram revoltată ci calmă şi oarecum împăcată. Şi în această stare am înţeles că dezamăgirea vine de la ego, el este cel dezamăgit. De obicei scenariul cuprinde replici de genul: „el/ea nu este aşa cum am crezut eu că este” sau mai adevărat spus aşa cum aş fi vrut eu să fie, sau aşa cum îmi era mie bine să fie. Astfel, căutînd în fiinţa mea am văzut că cel care suferă este ego-ul, el fiind de fapt dezamăgit de proiecţia lui.
Prin urmare, cel care-mi chinuie fiinţa în momentele de dezamăgire este ego-ul, care suferă din pricina propriei amăgiri. Amăgirea constand în faptul că şi-a bazat cunoaşterea oamenilor pe frînturi de adevăr şi pe încadrarea în tipare. Apoi încadrarea terminată, omul etichetat „bun” trebuia să se comporte ca atare. Dar evident că oamenii se comportau exact aşa cum erau ei, iar în momentele în care viaţa îi punea în situaţia de a acţiona neconform cu tiparele mele, eu eram dezamăgită. Astfel, viaţa m-a învăţat că oamenii nu sunt aşa cum aş vrea eu să fie, ci sunt exact, aşa cum au ei nevoie să fie.
Şi atunci m-am întrebat ce face sufletul în faţa unei dezamăgiri? Şi m-am gîndit la Iisus. El a venit să vestească oamenilor Împărăţia Tatălui Ceresc, iar oamenii l-au batjocorit şi l-au răstignit. Însă, pe cruce fiind, Iisus s-a rugat pentru ei: „Iartă-i, Tată, căci nu ştiu ce fac! ”. Şi astfel am înţeles că sufletul îi iubeşte şi-i acceptă pe oameni aşa cum sunt ei, fără să-i judece. În faţa unei dezamăgiri sufletul alege să iubească şi să ierte şi nu să judece. Iertarea nu înseamnă indulgenţă, adică să treci cu vederea lipsurile tale sau ale altora şi să nu le dai atenţie. Asta ar însemna de fapt nepăsare, lipsă de respect faţă de tine şi faţă de celălalt. Actul iertării nu te obligă să accepţi orice, însă te ajută să acţionezi creştineşte şi să răspunzi răului cu bine.
În astfel de momente compasiunea şi discernămîntul sunt cele care ar trebui să ne călăuzească. Fiecare are drumul lui şi lecţiile lui, iar viaţa îi învaţă pe toţi. Durerea mea nu poate fi compartată cu a altcuiva deoarece cupa suferinţelor nu are aceaşi mărime pentru toţi. Pe mine raportarea la Dumnezeu, la Iisus, m-a ajutat să ştiu pînă unde să manifest compasiune şi de unde să-mi folosesc discernămantul pentru a mă apăra.
Şi am mai învăţat că măsura tuturor lucrurilor este în mine: aşa cum mă iubesc şi mă accept pe mine, în aceeaşi măsură iubesc şi accept fiinţa de lîngă mine şi probabil în aceeaşi măsură îl iubesc şi-l accept pe Dumnezeu. Iar încrederea în ceilalţi este dată în primul rand de încrederea pe care o am în mine însămi. Căci pînă la urmă, pentru mine, viaţa şi oamenii au frumuseţea pe care le-o dau ochii mei, de fapt sufletul meu.
„Dacă iei omul drept ceea ce pare a fi, faci din el ceva mai rău decît este. Dar dacă-l consideri deja ceea ce ar putea fi, faci din el ceea ce ar trebui să fie”. (Göthe)

Citatul zilei 17.06.2010

“Daca ne-am da seama cat de puternice sunt gandurile noastre, nu am mai avea nici un gand negativ.”
Pace Pilgrim

miercuri, 16 iunie 2010

Ce bine ca esti.....

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Nechita Stanescu

Compact-Sa te gandesti la mine

De Ale Ingerilor

Check out this SlideShare Presentation:

Floridingradinilelumii

Check out this SlideShare Presentation:

Parfumul florilor cu octavian paler

Check out this SlideShare Presentation:

Citatul zilei 16.06.2010

"Piscurile muntilor, au fost intotdeauna indicatoarele sperantei."
Vasile Ghica

marți, 15 iunie 2010

Vocea inimii

Dacă nu-ţi asculţi sufletul, trăieşti o viaţă greşită şi nu te simţi în largul tău!
Dă ascultare sufletului şi activează-ţi viaţa adevărată, aceea care ţi-a fost menită de Dumnezeu. Sufletul este scînteia Divină a vieţii.
Dacă sufletul îţi sugerează că trebuie să faci altceva decît faci acum şi dacă te cheamă în altă direcţie, este sigur că, dacă îi vei da ascultare, ţi se va oferi tot ce îţi trebuie pentru ca să îţi croieşti drum spre chemarea sufletului!
Pentru a auzi sufletul, e nevoie de un alt fel de ascultare, şi anume de conştienţă. Cînd mintea şi ego-ul tac, se aude sufletul. Atunci cînd sîntem conştienţi de ce ne spune sufletul, intrăm în adevărata energie a vieţii, care este caracterizată de mister. Misterul ne dă posibilitatea de a avea parte de experienţa unor pasiuni unice şi a unor vise de neprevăzut, care înseamnă VIAŢA în toată bogăţia ei.
Odată ce ai auzit mesajul sufletului, trebuie să acţionezi în conformitate. Te poţi preface că nu l-ai auzit dar vei fi îmboldit în permanenţă de conştientizarea faptului că, de fapt, l-ai auzit. Atîta timp cît nu vei acţiona, vei fi conştient că îţi lipseşte ceva. Vei deveni tot mai neliniştit cu privire la viaţa ta, pentru că sufletul ţi-a dat informaţii pertinente despre drumul pe care îl ai de urmat. Dacă nu asculţi de acest mesaj vei risca să-ţi ratezi însuşi sensul vieţii.
Cînd îţi asculţi sufletul şi acţionezi în consecinţă, acea căutare lipsită de bucurie a minţii încetează, şi asupra omului coboară un sentiment de repaus absolut. O stare de conştientizare a unei puteri imense şi universale, care îi transformă complet lumea din jur.
Mesajul care ne vine din suflet este legătura noastră directă cu Dumnezeu, cu Puterea Cea Mai Înaltă, cu Tot Ce Este. Atunci cînd asculţi şi îţi acordezi astfel viaţa, în fiinţa ta va izbucni o limpezime şi o hotărîre foarte puternice.
Atunci cînd îţi vorbeşte sufletul, ai posibilitatea să accepţi sau să respingi mesajul.
Orice ai accepta, în orice ai avea încredere totală, orice cunoşti drept adevărat şi alături de orice vei participa la co-creaţie, acel lucru îţi va aparţine.
Nu vei cunoaşte niciodată ceea ce respingi!
Este nevoie de curaj pentru a face alegeri care ne alina sufletul, şi să renunţăm la obiceiul vechi de victimă a vieţii. Cînd avem curajul de a trăi o viaţă iluminată, izvorîtă din suflet, nu ne mai putem agăţa de scuza că avem nevoie de timp... Mai mult timp nu ne va vindeca rănile trecutului. Alegerile aliniate la suflet vor îndeplini vindecarea.
Fă paşi zilnic către posibilitatea de a lua în seamă chemarea, şi toate celelalte vor veni de la sine într-o ordine Divină corectă.
Trăirea integrală a experienţei extazului înseamnă să ai credinţa, curajul şi capacitatea de a te abandona în seama mesajului pe care ţi-l trimite sufletul.
(din "B.L.I.S.S. - Natura extazului" de Maureen Moss)

Modern Talking - Maria

Richard Clayderman - Love Story

♫ Eminescu & Armik ...Meet you in heaven Floare albastra

Pasiunea


O pasiune n-are nevoie de motivari …e de parere Octavian Paler.”Ea nu cere neaparat sa fie inteleasa si explicabila.Dimpotriva,ea, incepe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfarsind abia cand simte nevoia de lamuriri.”Pasiunea, inseamna sa descoperi că inima ta e plină de caldura.Ea îţi dă o putere de a iubi câteodată greu de explicat. Ştergi din sufletul tău tot ce este întunecat şi dai frâu liber pasiunii să îţi pădrundă în suflet.Pasiunea e ca un vânt ce te poate dobori.Dar te doboarâ în iubire, în acea dorinţă imensă, în cele mai adânci simţuri ale sufletului.
Pasiunea poate da drumul adevăratei personalitaţi, poate schimba destine.Iţi poate schimba viaţa.Modul în care poţi să îţi exprimi adevărata iubire.
Să strigi "salvează-mă" şi pasiunea te va salva.Daca vrei să trăieşti fericit dar nu ştii cum, pasiunea îţi va arăta calea spre fericire. Un cuvant atât de romantic îţi poate dărui atâtea..Pentru a putea lupta şi trai în viaţă în sufletul tău trebuie să existe pasiune.
     Si totusi cata dreptate are Balzac cand afirma :... si pasiunea moare cand speranta moare…”

Citatul zilei 15.06.2010

"Numai o pasiune puternica, unica, nezdruncinata da pretul adevarat vietii."
Liviu Rebreanu

luni, 14 iunie 2010

Citate celebre, maxime, cugetari, aforisme despre viata

Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata

"Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu...Iubirea este un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva."
 Rainer Maria Rilke

duminică, 13 iunie 2010

O adevarata poveste de iubire

Viata este ...un cadou!


A fost odată o oarbă care se ura pe ea însăşi din cauză că era oarbă. Ea ura pe toată lumea, cu excepţia prietenului ei iubitor. El era întotdeauna gata să o ajute.
Într-o zi ea i-a spus lui:
„Dacă aş putea să văd lumea, eu m-aş căsători cu tine.”
Într-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Când bandajele au fost luate jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a întrebat-o:
„Acuma că tu poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?”
Fata s-a uitat la el şi a văzut că el este orb. Numai văzând ochii lui închişi a şocat-o. Ea nu se aştepta la asta. Gândul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa ei a făcut-o să-l refuze.
Prietenul ei a plecat şi a doua zi i-a scris o notă spunând:
„Să ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei!”
Aşa este şi cu mintea omenească care lucrează aproape intodeauna când starea noastră se schimbă. Numai câţiva dintre noi ne reamintim cum viaţa noastră a fost înainte, şi cine a fost alături de noi în cele mai dureroase situaţii...
Viaţa este un cadou!
Astăzi, înainte să spui cuiva un cuvânt rău, gândeşte-te la cineva care nu poate să vorbească.
Înainte să spui că mâncarea nu este gustoasă, gândeşte-te la cineva care nu are ce să mănânce.
Înainte să judeci soţul sau soţia, gândeşte-te la cineva care plânge la Dumnezeu pentru o companie.
Astăzi, înainte să te plângi despre viaţa, gândeşte-te la cineva care a plecat de tânăr de pe acest pământ.
Înainte să te plângi de copii, gândeşte-te la cineva care ar dori să aibă copii.
Înainte să te plângi de cineva că nu ţi-a curăţat casă sau nu a măturat-o, gândeşte-te la oamenii care trăiesc pe stradă.
Înainte să te plângi de distanţa parcursă cu maşina, gândeşte-te la cineva care merge pe jos aceeaşi distanţă.
Şi când tu eşti obosit şi te plângi de serviciu, gândeşte-te la şomeri, la cei care ar dori să aibe un loc de muncă.
Înainte să arăţi cu degetul şi să condamni pe cineva, adu-ţi aminte că nimeni dintre noi nu este fără păcat şi noi toţi trebuie să răspundem în faţa Făcătorului nostru.
Şi când gânduri depresive te doboară, pune un zâmbet pe faţă şi mulţumeşte-i lui Dumnezeue că eşti în viaţă!

Ce adanca e tacerea ...

"Ce adanca e tacerea in care mor sperantele atator vieti care si-ar  dori doar atat, propria lor menire, dar se ineaca in abisurile tacute.Acolo intalnesc de fiecare data epavele corabiilor atator ganduri care se vroiau candva semete escaladand culmile Destinului.Si au ajuns aici fiindca intotdeauna in viata va mai ramane un varf de cucerit pe care nimeni nu-l va putea atinge viu, si acela e moartea.De aceea o viata intreaga trebuie sa inotam peste valurile intamplarii, create si sortite de stelele cazatoare in oceanul compromisurilor cu noi insine pe patul mortii harazit de nastere."
Sorin Cerin

vineri, 11 iunie 2010

Cand plang tu simti

Tudor Gheorghe - În fiecare zi (versuri de Romulus Vulpescu)


În fiecare zi

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

Ce e mai important în viaţă

Citatul zilei 11.06.2010

"Omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din vedere tarmul."
Andre Gide

joi, 10 iunie 2010

Viata sau moarte?

În religia hindusă, se consideră că orice fiinţă are în viaţă un anumit scop, un ideal de îndeplinit şi în primul rând o lecţie de învăţat. Aceasta apare ca o revelaţie în ultimele clipe ale vieţii sau ca o înţelegere acută a lucrurilor. Dacă nu şi-a îndeplinit misiunea în această viaţă, va fi nevoit să se reîncarneze încontinuu în aceeaşi fiinţă până va învăţa ceea ce Puterea supremă i-a hărăzit să înveţe. Fiecare creatură are un lucru diferit de învăţat în viaţă, fiecare creatură pricepe un lucru înainte ca moartea să îl exporte în ceva ce nimeni nu poate să ne explice: gândacul îşi poate da seama că motivul pentru care confraţii săi ajung la pieire, este pentru că intră constant în bucătăriile sau sufrageriile oamenilor, sau porcul, care poate realiza că omul îl creşte şi il hraneste doar pentru că vrea să-l mănânce. Dar omul, ce vede omul înainte de a muri, ce înţelege el de consideră Dumnezeu că a trăit îndeajuns încarnat în om? Ce mistere mai are de înţeles natura umană pentru a pricepe adevărata esenţă a vieţii?
Omul, acest mic capriciu a lui Dumnezeu, acest punct ce se întinde între tot şi nimic, această complexitate monstruoasă de frumuseţe, prostie şi răutate, ce scop are în această lume, ce menire are pe pământ? Văzând lumina de la capătul tunelului, el înţelege ceva ce trebuie să plătească, se pare, cu preţul vieţii. Ce? Ivan Ilici, personaj din „Moartea lui Ivan Ilici” al celebrului romancier Lev Tolstoi, simte milă pentru persoanele ce îi înconjoară patul, chiar dacă înainte simţise prefăcătorie în durerea lor. El işi schimbă radical atitudinea faţă de familia sa, simţind că sentimentul de compătimire nu trebuie îndreptat asupra sa ci asupra acelor oameni ce stau la patul lui şi nu înţeleg că el de-abea acum e fericit. Ana Carenina, personaj al aceluiaşi autor, îşi dă seama că nimic nu e mai important ca viaţa pe lumea asta şi că sinuciderea e un gest necugetat. Dacă luăm în calcul aceste exemple posibile a două personaje ce şi-au încheiat viaţa încarnaţi în oameni, atunci înseamnă că fiecare om are de învăţat un lucru diferit faţă de celălalt în viaţa sa, ceva pliat pe caracterul său şi pe viaţa pe care a avut-o până atunci. Aşa a văzut Tolstoi sfârşitul vieţii a două persoane diferite, dar cum a fost sfârşitul său, ce lucru nu l-a înţeles el în optzeci şi opt de ani de zile, însă în ultima clipă a priceput?
Dacă religia hindusă are dreptate în această concepţie a sa, atunci rezolvarea posibilă a acestei căi misterioase este prostia. Dacă omul încetează a mai cugeta fără sens şi rost şi a mai încerca să înţeleagă adevărurile ascunse, ar trăi mai mult, poate chiar ar deveni nemuritor. Dar cât de mare poate fi prostia în aşa fel încât să oprească firul gândurilor când moartea vine după tine? Şi totuşi, au existat genii ce au trăit zeci de ani, fără ca moartea să se uite măcar odată pe fereastra lor, darămite să le bată şi la uşă. Luând ca exemplu tot un personaj fictiv dar posbil, Alexei Zorbas, încercăm să cuprindem măcar o fărâmitură din aceste două nebuloase, viaţa şi moartea. Un personaj din a cărui caracter Kazantzakis a făcut un prototip de om, Zorbas era omul ce iubea viaţa, femeile, munca şi distracţia, ce încerca a înţelege pe om şi în acelaşi timp pe Dumnezeu. Dragostea lui extraordinară pentru viaţă şi plăcerea precum şi priceperea cu care face absolut orice lucru creează subiectul romanului, terminându-se cu o scrisoare în care este anunţată moartea lui dupa zeci de ani de trăit. Dacă el iubea viaţa şi ştia de la început că nimic nu e mai scump pe lumea asta decât acest ceva cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, fiind la polul opus de Carenina, ce a vazut, simţit, gândit el când a ajuns la colţ?
Acest prag al omului din fiinţă în nefiinţă, această treaptă pe care o calci odată şi nu mai ai scăpare, reprezintă problematica vieţii. Omul trăieşte atâta timp pentru a învăţa să moară, viaţa e doar începutul morţii? Învăţătura de la sfârşitul vieţii ar putea fi acceptarea şi conştientizarea tuturor greşelilor făcute în viaţă, ar putea fi de asemenea singura clipă în care suntem întru totul asemeni lui Dumnezeu: atunci când suntem capabili să iertăm. Eminescu spune „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Această moarte lăuntrică la care se referă, acest sfârşit de drum este toată strădania noastră de o viaţă, tot chinul nostru de a învăţa cum să murim, de a ştii cum să ne plecăm frumos capul în faţa Necunoscutului. Însă aşa cum menţionează Paler, de la prea multă aşteptare scopul moare. Aşa şi la Eminescu, aşteptând prea mult scopul vieţii, a uitat că are unul, iar atunci când acesta a reapărut, el era pregătit să se considere Nemuritor, incapabil să mai înveţe vreodată să moară.
Moartea, cel mai mare abis al cunoştiinţelor umane, va rămâne întotdeauna o etapă misterioasă pentru viaţă. Frica faţă de acest necunoscut, frică pe care ne-o cultivăm în timpul viaţii este cât se poate de întemeiată, neştiind dacă ce ne aşteaptă dincolo de porţile acestei lumi va fi Rai sau Iad.
Daniela

Unde oare?

Alex Ubago - A Gritos de Esperanza


To think about that the moon doesn't shine tomorrow
I don't care, i only want to see you smiling
it's what makes me happy
my soul..

And it's true that one distinct look
or some very cold gesture se clava
at my chest
dagger of the bewildering
but love here is the magic

Now that i see you girl
I already miss you
I can't imagine my wounds
if one day you are going far away

Therefore i would like..
that when they ask for me
you shouldn't say them where i went
let your soul be strong
and when you look until the forehead
you don't remember everything i didn't give you

And it's that much things have left/remained
to tell you and that you tell me
so much bouts and passions to live
at your side, oh my live..
at your side

And see that our eyes will shine tomorrow
and that your voice stays demanding me with cryings love
with cryings of hope
Now that i have you

I don't think to lose the time
either to lose myself by my absurd ego
not a single moment
......??, the fear

If they ask for me
Don't say them where I went
let your soul be strong
and when you look until the forehead
you don't remember everything i didn't give you

let your light shine forever
because you're worth it
and i am sorry if some day i intended
that you wasn't you

And if they ask for you
i will only say that i saw you
in my dreams one night
and only dreams since then
to see me everyday together with you

And it's that many things have left/remained
to tell you and that you tell me/let you tell me
all bouts and passions for living
at your side, oh my life
at your side

"The death of the deer" Moartea caprioarei



Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit si a curs pe pamânt.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fântâna namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre târsuri,
Si brazii ma zgârie, rai si uscati.
Pornim amândoi vânatoarea de capre,
Vânatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tâmpla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa, straina si grea.

Asteptam într-un loc unde înca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni în sirag sa se-adape
Una câte una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sânge si pieptul mi-i rosu, de parca
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltând si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri înfiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori stinse de cires.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Îsi ridicase capul, îl clatina spre stele,
Îl pravali apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile târzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamânda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai fara vânt alearga frunzarele duium!
Înalta tata foc înfricosat.
Vai, cât de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea...
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeste tata? Manânc si plâng. Manânc!

Tatiana STEPA - COPACI FARA PADURE




În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.

Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul;
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.

Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară;
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.

Toată vara au fost numai ploi
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii în noi
Cade ultima frunză pe ele.

În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe:
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.

Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni călători să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.

Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fără braţe, cu ochii pustii,
N-am să am ce întinde spre tine.

Citatul zilei 10.06.2010

"Oamenii cu caracter puternic nu-si marturisesc greselile decat lor, in sine, si se pedepsesc singuri pentru ele."
Honore De Balzac

miercuri, 9 iunie 2010

Viata...prin ochii lui Ion Vlasiu

Viata inseamna continuu efort de a da sens lucrurilor, apropiere de esenta lor, confundare in freamat si vibratie poetica.
  Lumea e un cadru fantastic ce se ofera continuu sensibilitatii si spiritului nostru, nu ramane pasiv, rupe distantele, apropiate cu incredere, toate sunt pentru tine, dar cu o conditie : sa fii si tu a lor.Lumea minerala, vegetala, animala, vastitatea cosmica, apropierile de campul social al valorilor, deschide punti de apropiere pentru tine si pentru semeni si ei vor asocia numele tau cu marile lor sperante.
Poezia e genul marilor visari, loc de plecari si intoarceri pe mari distante, cu cat mai mari, cu atat mai frumoase.
   Natura isi ascunde pietrele pretioase fiindca sunt rare.
Un om de valoare se  cantareste cu idei originale pe care viata le fructifica.
Artistii se selecteaza in timp, cu o luneta microscopica de protectie uriasa.
Intelepciunea naturii te poate speria in simplitatea cu care se exprima.Secretul ei tine de staruinta.Nu uita ca ea gaureste pietrele cu o picatura de apa.Se sustine ca tehnicitatea moderna dezumanizeaza omul.Nu cred.Il desensibilizeaza putin, in schimb devine mai cerebral.De cand luna a devenit un obiect al satelitilor, a incetat sa mai fie o muza romantica, totusi ea da noptii poezia luminii reci.
      Imblanzeste, innobileaza fata lumii vazute, da-i poezia sperantelor tale de frumos...
Pune viata ta calda pe obrazul lumii reci......

♥♫ RICHARD CLAYDERMAN - Invisible love♥♫

Teama?

Cand mi-e teama ca nu voi izbuti sa fac fata unei situatii (de orice natura)imi amintesc de cuvintele lui Dale Carnegie-"cele mai importante lucruri in lume au fost realizate de oameni care au continuat sa incerce chiar si cand se parea ca nu mai este nici o speranta."

Citatul zilei 09.06.2010

"Tot ce e bine e greu de facut.Sa mori e usor, sa pierzi e usor, sa trisezi e usor, sa fii mediocru e usor.Evita lucrurile usor de infaptuit."
Scott Alexander