miercuri, 25 februarie 2015

Tatal meu- un om pe care vreau sa vi-l prezint astazi (in amintire), despre a carui viata merita sa cititi!


Ori de cate ori, ma simt lipsita de vlaga, sau vad in jurul meu oameni realmente terminati la 50 de ani, ma intorc la tatal meu.Un om care mi-a facut existenta, fila din povesti.
S-a nascut intr-un satuc mic: Poienile Oancei, al saptelea copil a doi parinti frumosi in suflet, intelepti in gandire. Dar la doar noua luni, soarta a facut sa ramana fara mama.
Si ca si cand n-ar fi fost de ajuns, un an mai tarziu, o boala crunta scarlatina i-a omorat cinci frati mai mari. Bunicul in doar doi ani s-a trezit fara sotie si fara cinci copii(cu varste intre 17-20ani). Cu tatal meu de doi ani si cu fratele sau de patru ani,plangea seara de seara, nestiind ce sa faca cu viata lui.Dumnezeu i-a daruit o a doua sotie.A mai avut si cu ea doua fetite. Si ca in povestea  fata babei si fata mosneagului, saracii lui baieti au avut multe de patimit cu mama lor vitrega. Dar au crescut, au plecat la oras, au invatat o meserie, si-au facut un rost pe lume si au trait atat de frumos incat, dragii mei, merita sa stiti si d-voastra, cum.
Taticul meu,vazand ca al sau tata, ramas pe mana fiicelor vitrege, n-a avut un sfarsit deloc fericit si frumos, si-a dorit atat de mult o fata, incat a avut curajul, sa ma conceapa la 14 ani dupa fratele meu. Avea 41 ani cand mamica mea, m-a adus pe lume. Cand tata implinea 50 ani eu aveam doar noua anisori. Dar mi-l aduc aminte cu mare drag. A fost cel mai bun tata din lume. O bomboana daca ii era oferita, el o pastra si mi-o aducea mie. A fost mecanic de locomotiva, toata viata sa. Un job greu, solicitant, dar pe care el l-a facut cu multa daruire. La 61 ani, iesind la pensie, nu s-a resemnat cu ziarul in mana, pe banci langa alti pensionari. Eu abia luasem la facultate si desi aveam bursa de merit(care in anii 1983, acoperea caminul si cantina), taticul meu dorea sa-mi ofere tot ce era cu putinta mai bun. Haine, carti, pachete cu mancarede acasa dar mai ales, multa dragoste. A plecat la tara si a facut casa noua(din temelii), la o varsta la care...poate era prea mult pentru orice om normal. Dar el era unul dintre cei alesi, un om deosebit din toate punctele de vedere. A facut si o pepiniera de stupi. Aproape 100 de stupi, cu care pleca , dupa sezon, la tei, salcam, sau flori de munte. 
Cand m-am casatorit, m-a ajutat cu copiii. Atat baiatul cat si fetita mea, au stat in bratele lui, ca si mine candva, si i-au ascultat povestile si invataturi despre viata. 
A murit exact cum a trait, la fel de discret si frumos, la 75 ani. Ultimele sale cuvinte spuse mamei, pe pat de spital, au fost tot pentru mine: "sa ai grija de fata!".
A iubit cu adevarat viata. Nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit plangandu-se de ceva. Si probleme, desigur a avut. Dar cu nadejde in Dumnezeu si multa insufletire a luptat sa razbata in tot ceea ce trebuia sa intreprinda. 
O lectie de viata, nu numai pentru mine si fratele meu. Poate fi pentru oricare dintre cei care la 50 de ani simt ca nu mai au pentru ce trai. Ca nu mai sunt buni sa iubeasca si sa fie iubiti. Nimic mai neadevarat. Suntem tineri si frumosi. Putem si trebuie sa traim frumos fiecare an al vietii. Dar nepretuit oferit noua tuturor de bunul Dumnezeu. 

luni, 23 februarie 2015

Doar Tie!


Tu mi-ai adus in suflet bucurie
O bucurie neasemuit de mare
N-a fost o stare trecatoare
Zi dupa zi, in suflet sarbatoare.

Si-a mai trecut o iarna-a vietii
Pasi spre lasare-n urma a tristetii,
Intru-ntr-o noua primavara
Gandesc la tine in amurg de seara.

Vreau sa fii bine, raza de lumina
Imi ascult inima in surdina,
Si-aud florile cum infloresc
Ma iert caci tot la tine eu gandesc.

Uit un trecut, iubesc un viitor
Traind prezentul alunecator,
Ne va fi bine amandurora candva
Privire-albastra, vreau sa te stiu...undeva!

(Camelia Ciobanu)

Prieten drag,


Cand esti dezamagit, inima ta este plina de tristete, sufletul tau plin de amaraciune si nu ajunge zambetul la gura ta... ...Iti doresc FERICIRE!

Cand disperarea bate la usa ta, si va fi greu sa te mentii calm, cand iti va fi greu sa-i suporti pe ceilalti, si vei avea impresia ca te scufunzi in propriile temeri... ...Iti doresc RABDARE!

Cand esti singur, cand iti lipseste dragostea, cand inima e

ste dispusa sa doreasca si sa iubeasca fara masura... ...Iti doresc IUBIRE!

Cand esti confuz si nu poti sa crezi in nimic, cand vezi ca ceea ce vrei si speri e imposibil de atins... ...iti doresc CREDINTA!

Cand esti trist si durerea din inima umbreste chipul tau, cand de atata plans ochii tai se inchid la lucrurile frumoase ale vietii ... ...Iti doresc BUCURIE!

Cand esti agitat si emotionat, cu un spirit nelinistit si noaptea iti este imposibil sa adormi... ...Iti doresc PACE!

Cand boala bate la usa ta, si corpul tau este slabit, cand doresti plinatatea vietii... ...Iti doresc SANATATE!

Cand simti ca fericirea ti-a intors spatele, cand iubirea pare sa fie doar o amintire ingropata in trecut, cand tradarea si disperarea iti ia dorinta de a simti focul iubirii in viata ta... ...Iti doresc O NOUA OCAZIE!

Si cand ti-ai recapatat FERICIREA si RABDAREA , cand DRAGOSTEA este cu tine, si CREDINTA este motorul existentei tale, cand ai suficienta BUCURIE , PACE si SANATATE , si viata iti ofera NOI OCAZII, nu uita sa le imparti cu altii...Doar asa te vei simti IMPLINIT!


duminică, 22 februarie 2015

Despre uitare...


Cel mai trist lucru care ti se poate intampla: sa fii uitat de o peroana pe care tu n-o poti uita... 

luni, 16 februarie 2015

Frig de dor- un dor nesfarsit...si era luna Mai....

Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor?Eu da.De oriunde ma intorc in mine ma infioara gandul ca nu voi revedea o culoare albastra ce mi-a atins sufletul,un zambet inocent si cald care vorbea si tacand,o imbratisare care mi-a daruit toata caldura ce putea fi data unei prime intalniri care de fapt a fost si ultima.Ati simtit vreodata ca sufletul plange si e inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica,in nopti tarzii de primavara?Eu da.In tacerea din inima mea suspina neauzita decat de mine chemarea ,pentru o apropiere imposibila,deci cea mai frumoasa.Privesc cum norii se plimba mandri de ropotele de ploaie ce ni le-au daruit o zi intreaga,un soare ce se alinta trimitandu-ne ici colo cate o raza,pasarile ce vin pana-n fereastra care parca ar vrea cu trilul lor sa-mi dea caldura de care am nevoie,copacii ce freamata cu frunzele prea ude inca de stropii grei de ploaie,un gugustiuc ce-si canta ca si mine singura melodie pe care a-nvatat-o.Ati simt cum ochii vi se umplu de lacrimi si parc-ar vrea sa planga de neputinta si de dor?Eu da.Cum mii de cuvinte pleaca din interior spre inafara si se opresc doar cu putin inainte de a fi rostite?Pentru ca cel ce-ar trebui sa le asculte e,mult prea departe?Sau doar pentru simplul motiv ca se considera inutile daca nu pot incanta auzul celui drag?Eu da.Cum mainile iti tremura pe-o cana de ceai aburind pentru ca nu i-o poti darui celui iubit, decat in gand sau niciodat?Eu da.Si iata o lacrima mai curajoasa aluneca linistit pe fata.Ea doar curge.Nu are sentimente.Sau are?Ne ajuta,ele,lacrimile sa scapam de tot ce-i rau in suflet?Voi ce spuneti?De ce nu ne plac lacrimile oare?Nu cumva ar tebui sa le iubim?Dar mai e loc pentru-o iubire atat de imposibila pe langa prima?Voi ce credeti?Si timp?Dusmanul nostru cel mai de temut?Poate ca da,poate ca nu.Voi afla raspuns la toate aceste intrebari ce cu drag eu vi le pun?Poate ca da,poate ca nu.Dar eu voi astepta,aici,in cercul meu de ganduri ce ma inunda cu miile in fieece minut.Voi astepta ceva ce e posibil sa nu mai vina niciodata.Sau ma insel?Si daca se va-ntoarce?Va fi mai bun si cu-o idee mai increzator?Mai putin stapanit de-o teama pe care,culmea eu am intuit-o,ba mai rau,am si-nteles-o?Poate ca da,poate ca nu.Ideea e ca eu voi astepta,si-n tot acest rastimp ma voi intoace la clipele de fericire ce mi-au fost daruite pentru a le spune cat de nepretuite sunt pentru mine si le voi ruga sa ramana cu mine pentru a nu-mi mai fi atat de frig....de dor.
( Camelia Ciobanu)

Tatiana Stepa Ce departe esti versuri



Iarna de metal spune si poetul
Pasii dintre noi stângul ca si dreptul
Cât noroi pe strazi, cum sa te feresti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Doar un telefon mai pastreaza înca
Litere si carti, renuntati si munca
Numai strigat sunt peste care cresti
Ca departe esti si cât îmi lipsesti

Daca n-ai sa vii noaptea la iubit
Poate ai uitat, poate s-a sfârsit
Daca n-am sa vin noaptea la iubit
Poate am plecat, poate am murit

Care anotimp ce aniversare
Am îmbatrânit, iarna rau ma doare
Între noi noroi si nici pic de vesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Nu ma mai întreb, nu mai vreau raspunsuri
Pentru adevar nu mai fac recursuri
Toate câte-au fosat azi devin povesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti

Au ramas în raft, dragoste si carte
Tot ce împarteam nu se mai imparte
Daca eu renunt tu sa nu gresesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Te astept in mai zi fara fereastra
Sa bârfim straini chiar iubirea noastra
Eu sa te urasc, tu sa ma detesti,
Ce depare esti si cât îmi lipsesti. 






duminică, 8 februarie 2015

Oare chiar e prea tarziu?


Dragii mei prieteni, 

Scriu astazi o poveste-adevarata.
Intr-o zi de iarna o doamna, cu suflet de copil, s-a indragostit.Ea era draguta, sincera, spontana, cum spunem noi in popor...cu sufletul pe masa. Dar vai, cel de care ea s-a indragostit, era exact opusul ei. Suspicios, introvertit, plin de sine. Ea a incercat sa faca conversatie cu el. Si el a incercat. Doar ca subiectele nu erau, complementare macar. Ea vorbea despre suflet, el vorbea despre politica. In acei ani, doamna nu vroia sa stie nimic despre politica. De ce? Pentru ca al sau tata asa a invatat-o. Sa stea departe de politica.Cei doi s-au despartit. Aparent n-aveau nimic in comun. Dar doamna s-a apropiat de tot ce inseamna politica. A invatat, a regretat ca a invatat, iar a invatat si...se confirmau parerile tatalui ei. Politica e greu de stapanit, greu de invatat. Se "actualizeaza" prea repede. Si cei mai sarguinciosi, culmea, raman repetenti. Ma uitam aseara la Antena 3. Cu cat patos afirma toti...ca ei au spus, ca ei au facut...si ca nimeni nu i-a crezut.  Dar la modul serios, acum cine are dreptate? Cei care ponegreau Antena 3? Sau Trustul Antena contra tuturor televiziunilor? Ce greu trebuie sa-I fi fost doamnei sa asimileze aceste file de istorie contemporane. Si cat si-o fi dorit ca acel barbat iubit, sa vina si sa faca lumina in capsorul ei.Ideea e ca in prezent acea doamna, ar avea atatea subiecte de conversatie despre politica, cu acel domn...Dar e prea tarziu, cu siguranta. Probabil domnia sa, in loc sa studieze si el ceva despre sufletul omului....a preferat alternative mai rapide, langa doamne gata "scolite" pe teme de “stat de drept”. Apropo, dumneavoastra ce credeti: avem sau nu stat de drept?Ca tot e la moda, vorba domnului Mircea Badea. Va pup, dragii mei, si va dau un sfat: nu-i abandonati usor pe cei ce va iubesc.Mergeti la cursuri impreuna. Nu scrie nicaieri ca un om trebuie “exmatriculat” doar pentru ca nu a invatat si nu s-a prezentat la un examen. Oricat de important ar fi acel curs:) emoticon heart

sâmbătă, 7 februarie 2015

TIE, PRIETEN DRAG....



SCRISOARE

(către un prieten drag)

Din cer un înger a căzut,
S-a zdrobit sufletu-ţi deodată,
Şi-n ochii tăi un altul sunt
Cum este poate lumea toată.

Nu ştiu ce să mai cred acum,
Tot timpul zici că te simţi bine,
Însă toţi văd că e ceva
Care se zdruncină în tine.

Şi mult mai rău e că te-ascunzi,
Te-ndepărtezi de-aceia care
Te vor aproape şi în gând
Se zbat de patimile tale.

Te mai sunăm din când în când
Să te-ntrebăm cum îţi mai este,
Însă de n-am suna, nu am
Primi din partea ta vreo veste.

Ce tristă-i viaţa pe pământ
Fără iubire şi cuvinte!
Am auzit că ai slăbit,
Nu mai mănânci ca înainte,

Am auzit că te închizi
Într-o neînţeleasă teamă
De lucruri seci, fără vreun rost,
Dar care te afundă-n iarnă…

Iar timpul trece ca un vis.
Cu el, şi lumea asta moare…
Şi va veni o vreme când
Va fi târziu de-o-mbrăţişare.

(Octavian)


Demis Roussos - I Miss You

Nu iubirile mor



"Nu iubirile mor.
Mor gândurile mici,
Părerile întoarse,
Pașii nefăcuți,
Inimile stoarse
Ochii închiși
Și moliile ce n-au ajuns
Să fie fluturi
Încă.

Nu iubirile mor.
Mor mâinile ascunse,
Cuvintele ce tac,
Visele-aglomerate,
Suflete-n luptă scundă,
Deciziile mici
Și mințile ce n-au ajuns
Să creadă-n ceruri
Încă.

Iubirile-și cresc aripi
Și-ntineresc în timp,
Cu ridu-n frunte
Și inima purtată
În cer
De altă inimă.

Nu iubirile mor.
Mor falsele iubiri
Mascate-n tot
Și pentru totdeauna.

Iubirea e veșnicie,
Nu alternativă."

Cand iubesti, nu trebuie ca cel drag sa fie neaparat langa tine. Omul poate iubi si de unul singur....

Era sambata dupa amiaza. Afara ploua si percepeam sunetul picaturilor de ploaie pe fruzele zarzarului din fata geamului meu, ca pe propriile-mi lacrimi pe tastatura calculatorului. Ma sfarseam de dor si de teama ca nu-mi voi revedea iubirea. Ceva se rupea pur si simplu in sufletul meu. (Am pus atata inima in ce-am scris, incat aceste randuri au placut mult. )Plangeam si scriam. Temerile s-au adeverit. Nu l-am  revazut niciodata. Dar am continuat sa-l iubesc. Atat de mult, incat nu-mi mai doresc decat sa-l stiu sanatos si fericit. Sa-l stiu in viata. O fi mult, o fi putin? Astazi e ziua sa de nastere. La multi ani, suflet iubit! 


Ati simţit vreodată că vi se face frig de dor? Eu da.De oriunde mă întorc în mine mă înfioară gândul că nu voi revedea o culoare albastră ce mi-a atins sufletul, un zâmbet inocent şi cald care vorbea şi tăcând, o îmbrăţişare care mi-a dăruit toată căldura ce putea fi dată unei prime întâlniri care de fapt a fost şi ultima.
Aţi simţit vreodată că sufletul plânge şi e îngheţat de frig pentru că muzica lui frumoasă şi liniştită nu va putea ajunge la sufletul care iubeşte aceeaşi muzică, în nopţi târzii de primăvară? Eu da. În tăcerea din inima mea suspină neauzită decât de mine chemarea, pentru o apropiere imposibilă, deci cea mai frumoasă. 
Privesc cum norii se plimba mândri de ropotele de ploaie ce ni le-au dăruit o zi întreagă, un soare ce se alintă trimiţându-ne ici colo câte o rază, păsările ce vin până-n fereastra care parcă ar vrea cu trilul lor să-mi dea căldură de care am nevoie, copacii ce freamătă cu frunzele prea ude încă de stropii grei de ploaie, un guguştiuc ce-şi cânta ca şi mine singura melodie pe care învăţat-o. 
Aţi simţit cum ochii vi se umplu de lacrimi şi parc-ar vrea să plângă de neputinţa şi de dor? Eu da. Cum mii de cuvinte pleacă din interior spre înafara şi se opresc doar cu puţin înainte de a fi rostite? Pentru că cel ce-ar trebui să le asculte e, mult prea departe? Sau doar pentru simplul motiv că se consideră inutile dacă nu pot încânta auzul celui drag? Eu da. Cum mâinile îţi tremură pe-o cană de ceai aburind pentru că nu i-o poţi dărui celui iubit, decât în gând sau niciodată? Eu da.
Şi iată o lacrimă mai curajoasă alunecă liniştit pe faţă. Ea doar curge. Nu are sentimente. Sau are? Ne ajută, ele, lacrimile să scăpăm de tot ce-i rău în suflet? Voi ce spuneţi? De ce nu ne plac lacrimile oare? Nu cumva ar trebui să le iubim? Dar mai e loc pentru iubire atât de imposibilă pe lângă prima? Voi ce credeţi? Şi timp? Duşmanul nostru cel mai de temut? Poate că da, poate că nu. 
Voi afla răspuns la toate aceste întrebări ce cu drag eu vi le pun? Poate că da, poate că nu. Dar eu voi aştepta, aici, în cercul meu de gânduri ce mă inunda cu miile în fiece minut. Voi aştepta ceva ce e posibil să nu mai vină niciodată. Sau mă înşel? Şi dacă se va-ntoarce? Va fi mai bun şi cu-o idee mai încrezător? Mai puţin stăpânit de-o teamă pe care, culmea eu am intuit-o, ba mai rău, am înţeles-o? Poate că da, poate că nu.
Ideea e că eu voi aştepta, şi-n tot acest răstimp mă voi întoarce la clipele de fericire ce mi-au fost dăruite pentru a le spune cât de nepreţuite sunt pentru mine şi le voi ruga să rămână cu mine pentru a nu-mi mai fi atât de frig… de dor.
Camelia Gabriela Ciobanu