Prima femeie inginer din Europa-o romanca in anul 1912

In anul 1912, presa europeana si cea din Romania consemnau ca pe o stire de senzatie evenimentul absolvirii studiilor si obtinerea titlului de inginer la Charlottemburg de catre o femeie.  Pentru a ilustra mentalitatrea oamenilor vremii si impresia facuta de aceasta fapta, reproducem cateva fraze din ziarul "Minerva", aparut in acelasi an, care, la rubrica "Cronica feminina", sub titlul "Prima romanca inginer", scria:  "Cine a spus ca femeia nu este capabila de munca intensa si serioasa s-a inselat desigur. O compatrioata a noastra, d-ra Elisa Leonida,  in loc sa studieze literele sau medicina, sau mai rau, dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. In inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examanul final, obtinand diploma de inginer. Dansa este prima femeie inginer din tara noastra si din Germania. Transmitem felicitarile noastre tinerei inginere si speram ca exemplul domniei Sale sa fie urmat si de alte femei din tara noastra, care astazi se ingramadesc la facultatea de litere, sporind proletariatul licentiatilor in litere, candidate in viata la posturi de copiste sau, mai rau, dactilografe."

 

Elisa Leonida Zamfirescu Un ideal implinit   Elisa s-a nascut la Galati, in ziua de 10 noiembrie 1887, intr-o familie cu multi copii. Tatal ei, Atanase Leonida, a fost ofiter de cariera; mama, Matilda Gill, fiica unui inginer de origine franceza, casatorit cu o romanca din Reghin.   Fratii s-au ajutat unii pe altii pentru a realiza o cariera intelectuala. Unii au ajuns cunoscuti publicului, dar nu s-au imbogatit. Lucrand in serviciul statului, cu salarii bugetare, au lasat in urma lor opere admirabile. Dintre acestia amintim numai pe: Gheorghe Leonida, care a studiat sculptura in Italia si apoi in Franta, a colaborat cu sculptorul Landowsky la statuia celebra a lui Crist, plasata pe Capo d'Asuchero din Rio de Janeiro, a carui figura a conceput-o. Operele lui se gasesc la Muzeul de Arta din Bucuresti si la castelul Bran.  A fost laureat cu Grand Prix - Franta 1922; Adela, medic oculist, a fost directoarea spitalului "Vatra Luminoasa";

Dimitrie Leonida a devenit inginer energetician, o figura stralucita a tehnicii romanesti, proiectant de baraje, creator alMuzeului Tehnic care ii poarta numele, laureat al Premiului de Stat.  Elisa Leonida a facut scoala primara la Galati si a absolvit liceul la Scoala Centrala din Bucuresti. Nepoata de inginer, fratele mai mare fiind tot inginer, a avut ambitia sa demonstreze ca si fetele pot imbratisa o cariera tehnica.   Absolventa a liceului clasic, face un prim pas spre viitoarea cariera, prin a a da examene de diferenta si a absolvi sectia reala, la liceul Mihai Viteazul.   Nu a fost insa admisa la Scoala de poduri si Sosele Bucuresti (Politehnica actuala), datorita prejudecatilor vremii.   Infruntand toate piedicile, pleaca la Berlin in anul 1909 si se inscrie la Academia Regala Tehnica din Berlin, scoala de traditie de la Charlottemburg, devenind prima femeie studenta a acestui asezamant, pe care il absolva in 1912. Devine prima diplomata cu titlul de inginer din Germania si Europa, implicit din Romania, unde isi va desfasura activitatea. Urmare a cercetarilor, s-a ajuns la concluzia ca nici o femeie nu a obtinut acest titlu inaintea ei.   Dar si la Berlin a avut de infruntat prejudecatile si piedici din partea colegilor si profesorilor. Unii profesori au ingaimat nauciti proteste; se intrebau: "In politehnica o studenta?" (Politehnica din Berlin); "Cine a mai auzit asa ceva?!"

 

Rectorul s-a simtit obligat sa-i atraga ferm atentia ca "nu cumva sa dea prilej de nemultumire, ea fiind un caz aparte".  La cererea ei de inscriere, decanul Hoffman s-a lasat convins cu greu, invocand ca argument chemarea esentiala a femeii, cei trei K - Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucataria).   Colegii nu au primit-o la balul bobocilor.   Acelasi decan, in timpul studiilor si in laboratoare, o ocolea, ignorandu-i prezenta.  Profesorul Schubert, care preda un curs de masini, cand a vazut-o in amfiteatru, a strigat iritat: "La bucatarie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnica".  Cu rabdare, cu darzenie si cu silinta a transformat prejudecatile, ostilitatea si privirile batjocoritoare in admiratia generala si chiar a decanului Hoffman, care, inmanandu-i diploma, declarat, printre altele: "Die Fleissigste der Fleissigsten (cea mai silitoare dintre silitori).  Inceputurile activitatii ingineresti   Intoarsa in patrie, este angajata la Institutul Geologic, initial ca asistenta extrabugetara.  Dupa putin timp a inceput primul razboi mondial. Cu riscul vietii, merge pe front, unde desfasoara o intensa activitate in cadrul organizatiei "Crucea Rosie", ajutand la diminuarea suferintelor soldatilor raniti. I se incredinteaza chiar conducerea unor spitale de campanie in apropiere de Marasesti si a fost decorata cu ordine si medalii romanesti si straine, pentru activitatea sanitara.  In anul 1918 se casatoreste cu C. Zamfirescu, inginer, doctor in chimie, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu. Casatoria are loc pe front, in comuna Ghidiceni, unde sotii s-au cunoscut.   Revine dupa front in anul 1920, la Institutul Geologic, unde va conduce un laborator de analize, in care a elaborat metode originale, rationalizari, a introdus tehnici noi si a efectuat studii importante, toate avand ca scop cunoasterea bogatiilor subsolului patriei noastre.    Aportul tehnic si stintific original  In anul 1948, activitatea Institutului Geologic ia amploare. Desi indeplinea conditiile de pensionare, isi continua activitatea, organizand din micul laborator, cu cativa chimisti, douasprezece laboratoare cu un personal numeros. Participa cu entuziasm la dezvoltarea acestei activitati, pe care o conduce cu competenta. Astfel, a adus o contributie deosebita la progresul economiei nationale si la afirmarea stiintei romanesti, prin lucrarile sale originale, sustinute la congrese, simpozioane si publicate.   Sub conducerea sa, laboratoarele au realizat un volum de 85000 analize, care poarta girul semnaturii sale pe buletine.   In lunga sa cariera s-a preocupat de analize de ape potabile si minerale, petrol si gaze, carbuni, bituminide solide, roci de constructie si de prepararea minereurilor. A executat numeroase cercetari, ale caror rezultate au fost publicate in seria "Studii economice", editata de Institutul Geologic. Mentionam numai cateva dintre acestea: Studiul extragerii potasiului din glauconite; Studiul determinarii germaniului in carbuni si minereuri; studiul pamanturilor decolorante din R.P.R.; Valorificarea gazelor din craking; aditivi pentru uleiurile minerale pe baza de rasini acrilice; Studiul compozitiei chimice a titeiului in R.P.R.; Studiul bauxitelor din Muntii Apuseni.   A studiat si a redactat norme si standarde de stat pentru analize, valabile si in prezent.   Multi dintre specialistii care aveau nevoie de rezultatele analizelor, de o indrumare sau de un sfat profesional, o gaseau de dimineata pana seara la orele 20-21, in laborator, impartasind din bogata sa experienta in domeniul compozitiei chimice a substantelor minerale, indicand cele mai adecvate metode de analiza si moduri de valorificare a rezultatelor.Dar printre multiplele sale preocupari, a dat o deosebita atentie formarii personalului, acupandu-se atat de tineri chimisti, dar si de laboranti si muncitori, contribuind la ridicarea nivelului lor stiintific si profesional prin cursuri si indrumari zilnice. muncitori, contribuind la ridicarea nivelului lor stiintific si profesional prin cursuri si indrumari zilnice.   Ca profesoara de fizico-chimie la liceul Pitar Mosdin Bucuresti, a reusit sa se apropie sufleteste de elevele sale, carora le-a lasat o amintire nestearsa si le-a insuflat dragostea pentru stiinta.   Activeaza pana la 1 mai 1963, iesind la pensie la varsta de 75 de ani. Ca o trasatura a caracterului sau nobil, este de remarcat faptul ca, desi avea dreptul de a cumula pensia cu slariul de la varsta de 52 de ani, renunta la pensie, optand numai pentru slariu, aducand statului o economie de aproximativ 300.000 lei (valoare estimata in 1963).   A fost prima femeie membra AGIR si membra a Asociatiei Internationale a Femeilor Universitare, in cadrul careia a adus o contributie esentiala privind cunoasterea activitatii femeilor din tara noastra.  Ca personalitate recunoscuta, a luat atitudine fata de inarmare, adresand un protest competent si justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistand asupra pericolului armei atomice.   In timpul vietii, nu de putine ori activitatea sa a fost adusa la cunostinta publicului larg prin mijloacele de presa, atat din tara cat si din strainatate.   In ziarul "Romanul American", nr. 14/8 martie 1960, a aparut un articol care se refera, printre altele, si la exemplara sa viata de familie, ca sotie si mama a doua fete, devenite una profesoara si alta inginer.   Activitatea ei a fost recunoscuta si prin ordinele si medaliile cu care a fost decorata. De la trecerea in nefiinta, in fiecare an, presa si Televiziunea Romana au reamintit despre ea. La initiativa Confederatiei Nationale a Femeilor din Romania, anul trecut a fost instituit premiul care ii poarta numele si se acorda pentru merite in domeniul stiintei si tehnicii unor personalitati feminine.   La Muzeul Tehnic si la Muzeul National Geologic sunt panouri din care vizitatorii pot afla biografia si realizarile primei femei inginer. O strada din Bucuresti, sectorul 1, ii poarta numele.  La 25 noiembrie 1973, in varsta de 85 de ani, a incetat din viata aceea care a fost prima femeie inginer, o ilustra personalitate a stiintei si tehnicii care si-a dedicat intrega viata slujindu-si cu dragoste patria, contribuind prin munca sa la cunoasterea si valorificarea resurselor subsolului romanesc.