miercuri, 31 august 2011

Se-apropie o trista toamna si printre frunze ce-au cazut Mai caut clipele trecute si toate cate am pierdut...

Se-apropie o trista toamna si printre frunze ce-au cazut
Mai caut clipele trecute si toate cate am pierdut...
Intr-o rugina parfumata e-nvaluit un aer cald
Cu pasi nesiguri fuge vara din lacul unde ma tot scald
E trist si umed asfintitul si soarele a plans putin
Si mi-a trimis o adiere a unor nopti prea lungi ce vin
Imi fac un pat din frunze moarte si ma intind sa lenevesc
In mintea-mi plina te mai caut, dar nu mai sper sa te gasesc
Cum sa mai cer putere vietii cand am trait si asa prea mult?
M-agat de-un ram uscat de vreme si vantul rece il ascult
Un cantec scurt de toamna trista rasuna-n nopti prea lungi ce vin
Eu ma grabesc s-ajung la tine, sa-ti umplu sufletul strain...

autor Mariana Eftimie Kabbout

I will never fall in love again

marți, 30 august 2011

E o perioadă în viaţă când înveţi să zbori... Apoi chiar zbori... Important este să descoperi o stea, un continent sau o insulă care să fie numai a ta. Şi dacă nu le descoperi, să le inventezi...

Şerban Tomşa

Dar dorul meu, e greu, e verde şi albastru...

"Ce DOR cumplit e dorul,
îmi mistuie imaginea cu tine,
îmi arde-n flăcări ochii .
El n-are gând
şi n-are milă
deşi mă vede deseori plângând,
îmi pune cearcăne sub pleoape
ş-mi creşte nevoia de a-ţi fi aproape,
ce DOR cumplit e dorul meu!
Bizar şi dulce-amărui
e dorul crud al orişicui
dar dorul meu, e greu,
e verde şi albastru...
eu îl ascund iar el devine astru,
el mă călăuzeşete zi de zi,
devine raţiunea de "a fi".
Ce Dor cumplit, e dorul ...
deşi neodihnit,
mereu neobosit,
prezent clipă de clipă,
mă ţine sub aripă cât doreşte,
mă poartă şi mă ocoleşte
se face că mă scapă la margine de apă...
Ce DOR cumplit e dorul !
Şi iarăşi se adapă,
mă scaldă-n rupere de nori
nu mai văd flori,
nici dimineaţa zori...
totu-i o apă şi-un pământ...
DORUL meu păgân, e sfânt!

CE DOR CUMPLIT E DORUL!"

Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor?


Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?


E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.


Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.


Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.


Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât,  numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.


Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.


Din viaţa mea, preaplină  de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.


…Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor…

Boris Ioachim

luni, 29 august 2011

Because I Love You (traducere romana)

Frumusetea e o inima inflacarata si un suflet fermecat...

Dar un poet îi spuse: „Vorbeşte-ne despre Frumuseţe.”
„Cum aţi putea s-o căutaţi şi cum o veţi găsi
de nu v-ar fi ea însăşi drum şi călăuză?
Şi cum aţi şti să o descrieţi în cuvinte
dacă ea însăşi nu v-ar ţese vorba?
Cei răniţi şi necăjiţi spun:
«Frumuseţea e mângâiere şi căldură.
Ea trece printre noi întocmai unei tinere mame,
sfioasă parcă de propria-i splendoare.»
Şi-mpătimiţii spun:
«Nici vorbă, frumuseţea e mai degrabă înspăimântătoare şi năprasnică.
Precum furtuna, ea cutremură pământul de sub noi şi cerul de deasupra noastră.»
Cei obosiţi şi plictisiţi spun:
«Frumuseţea e în şoaptele suave.
Ea ne vorbeşte pe-nţeles.
Glasul ei se supune tăcerilor noastre
precum lumina palidă ce tremură în umbră.»
Dar cei neîmpăcaţi spun:
«I-am auzit ţipătul prin munţi,
şi glasul ei aducea cu sine sunetul copitelor,
şi bătaia aripilor,
şi răgetul leilor.»
Iar noaptea, paznicii cetăţii spun:
«Frumuseţea se va înălţa dinspre răsărit, odată cu zorile.»
Şi pe-nserat, cei ce trudesc, dar şi drumeţii spun:
«Am văzut-o pogorându-se de la ferestrele apusului.»
În toiul iernii cei troieniţi zic:
«Va veni odată cu primăvara, dansând printre dealuri.»
Iar în arşiţa verii, secerătorii spun:
«Am văzut-o dansând printre frunzele toamnei
şi-avea în păr chiar o şuviţă-nzăpezită.»
Toate acestea le-aţi rostit despre frumuseţe.
Şi totuşi nu despre frumuseţe aţi vorbit,
ci despre nevoi neîmplinite,
Iar frumuseţea nu-i o trebuinţă, ci un extaz.
Nu e o gură însetată, şi nici o mână-ntinsă
Ci mai degrabă e o inimă înflăcărată şi-un suflet
fermecat.
Nu e imaginea ce o vedeţi, nici cântecul ce-l auziţi,
Ci mai curând e o nălucă
ce vi se arată chiar de vă-nchideţi ochii,
şi-o muzică ce-o auziţi chiar de urechile vi le-astupaţi.
Nu este seva din scoarţa încreţită,
şi nici nu e aripa unei păsări răpitoare,
Ci mai degrabă-i o grădină de-a pururi înflorită
şi-o ceată îngerească plutind de-a pururi pe deasupra.
Oameni din Orfales,
frumuseţea este chiar viaţa,
atunci când viaţa îşi dezvăluie chipul său divin.
Voi înşivă sunteţi viaţa şi tot voi sunteţi vălul.
Frumuseţea-i veşnicia ce se contemplă pe sine în oglindă.
Dar voi sunteţi veşnicia şi, tot voi, oglinda.”



Kahlil Gibran

Tace-mă-n inima ta,

Tace-mă-n inima ta,  
Ca să înflorească cuvintele mele  
Şi să fie izvor  
Pentru alte nerostiri.  
Apoi  
Ia-mă din culcuşul cald  
Şi m-aruncă pe ape,  
Ca să-mi oglindesc chipul  
În ochii ce nu i-am văzut.  
Şi, din nou,  
Strânge-mă-n culori  
Şi răsare-mă în alte tăceri.  
Din tăcerile noastre  
Se va înălţa rug de cântece,  
Ca să inunde orizonturi  
Cu sunetele  
Ce în noi am păstrat.  
 
Leonid IACOB 

sâmbătă, 27 august 2011

Can't I love you by Kim Nam Gil (Romanian Subtitle)

3 SUD EST - Alaturi de ingeri .avi

Adanc te port in trupul meu si-n vis.


Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

versuri Zorica Latcu

vineri, 26 august 2011

Noapte buna!


Cind noaptea mantia isi asterne,
Si cerul luminiti ne cerne
Luna cu grija dragostea-mi aduna
Ca sa-ti ureze noapte buna!!!!!!!!



Изображение - savepic.net - сервис хранения изображений

Intoarcere

 Motto:
"Sufletul este unica valoare a omului, el il face pe slujitor egal stapanului sau."


Intr-o vineri, te-am intalnit. Tot intr-o vineri iti scriu din nou...si chiar daca nu te mai pot atinge, sper gandurile mele sa-ti aduca o caldura sufleteasca.
Dupa o intoarcere la inima mea,la tot ce e in sufletul si mintea mea,am obtinut raspunsuri la miile de intrebari ce pareau fara raspuns.Traiesc o mare iubire,asta fara doar si poate.Si cand iubesti cum simt eu,nu pleci,nu poti inchide usa si pleca.Ramai si continui.Pentru ca doar asta vrei.Sa te trezesti si sa adormi cu gandul la o inima care ,desi nu poate iubi, are nevoie de toata caldura ta.Am crezut si cred in aceasta iubire.Am gresit, incercand sa cer ceva acestei inimi.De cate ori mi-am dorit ceva si am cerut,, am pierdut.Si mi-am pus atunci intrebarea:toate zilele si noptile in care am fost fericita doar daruind, s-a meritat sa le arunc pentru o clipa cand mi-am dorit sa primesc?Nu.Ce mi-am dorit sa primesc de fapt?Comunicare.Doar comunicare.Si am trait si ziua in care, am simtit cum toate cuvintele au devenit neputincioase, pentru ca am realizat ca nimic nu poate transforma aceasta experienta in comunicare.Moment in care m-am oprit.Nu pentru mult timp iata.Am realizat ca tot secretul a ceea ce traiesc e de fapt asteptarea.Pentru a astepta e nevoie de o incredere imensa; intampla-se orice, nu conteaza.Eu am aceasta incredere. Daca astepti, si astepti, si astepti, si increderea ta creste asteptand. Incredere in ce? In faptul ca ce simti tu e deosebit.Ca e frumos. Ca iubirea ta, desi nu poti vedea, ajunge si e ca briza marii pentru cel ce o primeste.Asteptarea sublima inseamna sa nu ceri, sa nu pretinzi, pur si simplu doar sa astepti.A astepta inseamna a nu dori, a nu fi nerabdator, a nu constientiza ca deja este destul.Cand asteptarea e totala, corabia ce te poarta pe val, te va duce spre bucurie.Bucuria mea, am inteles  acum, nu e reatingerea ta iubire, ci starea pe care o am in orice secunda din zi si noapte.E iubirea ce-mi umple sufletul, iubire pe care ti-o daruiesc  prin ganduri bune, prin dorinta de a sti ca ti-e bine, ca esti fericit.Stiu ca poate parea ireal ce traiesc eu,dar nu e.Asta simt.Inca nu stiu cine si de ce mi-a trimis aceasta traire.Astepatand, intr-o zi voi afla.Tot ce stiu e ca din prima clipa, am simtit ceva nespus de frumos.E iubire si e oceanic de mare.William James a definit experienta religiasa ca fiind "oceanica".Ce simt eu  e atat de mare, de vast incat n-am gasit alt cuvant care sa-l exprim.Si e frumos si adevarat ce simt.Nu conteaza daca sunt sau nu crezuta.De ce?Pentru ca nu astept asta.
Zile intregi am inchis ochii si m-am rugat in tacerea sufletului meu.Sa aflu cand a inceput, si  daca ,s-a terminat.Am vazut cum in aceasta experienta mai intai am urcat  o colina.Am trait bucurie, fericire, in acest urcus.Am cunoscut si piscurile fericirii.In acea zi de vineri in care am vazut ce iubesc, in care am luat cu mine exact cat imi trebuie pentru a putea continua sa iubesc.Privirea albastra si calda, frumusetea zambetului, caldura vocii, o imbratisare.Apoi am coborat colina, recunosc, cuprinsa de tristete.
Dar, asa cum spunea si Kahlil Gibran, dupa ce cuceresti piscurile fericirii, trebuie sa faci fata tristetii.
Si am facut fata, uneori mai bine, alteori mai putin bine.Am realizat ca nu ma pot opri.Nu acum.Sufletul meu e fericit doar cand priveste spre tine,cu caldura cu aceasta iubire ce nu m-a parasit nici o clipa din momentul cand a poposit in viata mea.Cine esti si de ce esti atat de viu in visul meu, n-am aflat destul.Dar...voi afla poate.Astazi vreau doar sa-ti spun...ca m-am intors.. pe drumul  spre inima ta...o inima la care, chiar daca stiu ca nu poate ajunge nimeni..eu privesc cu mult, mult drag.

TIE!


Un sfat : Ai grija de tine!...
O rugaminte : Nu te schimba!...
O dorinta : Nu ma uita!...
O minciuna : Nu te iubesc!...
Un adevar : Mi-e dor de tine !

joi, 25 august 2011

"Priveste-ma cu bunatate,atunci cand obosesc sa te mai caut... Tine-ma-n in palme, atunci cand imi e prea teama de caderi... Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig... Asteapta-ma cu rabdare, atunci cand ratacesc drumul spre tine... Imbratiseaza-ma cu drag ,cand apar ,intr-un tarziu, caci poate va veni o zi ,cand vei vrea sa o faci ,dar... eu nu voi mai fi..."
Vlad Diana

Mihaela Runceanu - De cate ori iti spun la revedere

Se duce vara.

Când viaţa pare mai frumoasă
Şi mai lipsită de suspine,
Eu tot aştept să se rentoarcă
Şi visele-mi senine...

Se duce vara... şi se duce
Poporul blând de rândunele,
Iar eu mă simt tot mai departe
De visurile mele...

Pe-o margine de drum,crestea o floare solitara...

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!


Traian Demetrescu

miercuri, 24 august 2011

Pasarea spin / Ennio Morricone - Chi Mai

Nu-mi este deloc usor sa stau departe de acest blog.A fost tot sufletul meu timp de un an si jumatate.Indiferent ca era dimineata,amiaza seara sau noapte,acest blog a fost fereasta de care,inchisa fiind,mi-am razimat fruntea ganditoare,iar de era deschisa faceam necontenit din mana celui pe care io..il "vedeam", la capatul drumului...pasind spre mine.Oriunde mergeam si de oriunde veneam,ma asezam si scriam aici.A fost ca si cand as fi trimis scrisori cuiva,nu zilnic...ci in diferite momente ale zilei si noptii.Intr-adevar nu doar gandurile mele,dar acest lucru l-am facut din dorinta de a exprima ce simt in cele mai alese cuvinte.Si nu mi-a fost usor,facand necontenit asta.E o arta sa gasesti ce-a simtit un poet cand a compus o anumita strofa,care sa coincida cu ce simti tu intr-un anumit moment din zi sau noapte.Acum,cand m-am oprit,ori de cate ori deschid blogul imi vine sa plang.As vrea sa scriu.si mi-e teama s-o mai fac.Nu mai vreau sa transmit nimic.Nu mai am cui.Nu mai am voie.Ce simt eu si transpun aici, nu mai are destinatar.Si moartea e mai putin durearoasa ...Cand cineva drag e mort,poti aprinde o lumanare la capataiul lui,poti vorbi cu el...Atunci acest blog...si-a pierdut sensul.Dar e al meu si Doamne cat mi-e de drag.Toata inima mea e in el.Mai am nevoie de timp.Daca voi putea sa mai astern aici ceva fara sa plang...fara sa imi doresc ca ce scriu sa ajunga la un anumit om.....ma voi intoarce.Deocamdata...trebuie sa vorbesc doar cu mine. 

marți, 23 august 2011

NE-OM INTALNI IN CER...- Daniel Avram

TACERE...

VICKY LEANDROS APRES TOI

ghost en francais-christian delagrange


Ce mai este - muzica franceză?. Poate că este acea muzica care se asculta cu mare placere şi încredere . Muzica franceză - reglează starea de spirit, curăţă şi umple golul din sufletul omului.
Chiar de nu scriu poezii ,citesc cu placere TOT CEEA CE mangaie , zbuciuma , inalta , coboara , incalzeste , raceste, framanta . linisteste , imbata si trezeste ... sufletul omenesc - POEZIA

miercuri, 17 august 2011

Bun ramas.

Am creat acest blog, intr-un moment in care chiar imi doream, ca tot ce simt sa ajunga la inima unei persoane dragi.Cred..ca tot ce-am postat, a ajuns la inima oricui, dar la acea inima nu.Voi face o pauza.Am nevoie de timp, sa incerc sa ma inteleg, sa vad de ce mi-am dorit cu atata ardoare o inima de piatra.Poate voi reveni candva.Cu mai multa incredere in mine, in ce simt.Va pup si va doresc tot binele din lume.

luni, 15 august 2011

Tu, care azi nu esti...si poate niciodată aievea n'ai să fii...


Tu ce mă faci să cânt si să visez acuma,
Eu văd că esti departe, si poate n'ai să vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt că esti frumoasa, că ochi albastri ai,
Că porti ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care esti departe — si poate n'ai să vii...
.
... Si cine stie? Poate e visul meu de vină,
Căci el îti dete viată, si doar în el trăesti,
Tu, care azi nu esti —
Si poate niciodată aievea n'ai să fii...
.
Dar eu visez — si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez — si visul din nou mai mult s'aprinde,
— Chiar dacă vei ramâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu esti astăzi, si poate n'ai să fii
Ori esti, — dar prea departe, si pururi n'ai să vii.
Mihail Saulescu

Am batut la usa ta...


Am bătut la uşa ta
Să-ţi cânt de Crăciun colindă;
Îmbrăcat sărăcăcios,
Cum umbla şi El, Hristos.
M-am lovit la cap de grindă
Când pe scări, împins în jos,
Mi-ai zis că n-am ce căta.


Am sunat din nou la uşă
Căci voiam să te colind.
Aveam sânge pe mustaţă,
Dar tu m-ai luat la harţă...
Voiam să te cuprind în braţă
Dar m-ai ocărât, în faţă,
Aruncând în ochi cenuşă.


Am plecat atât de trist...
Erai ultima speranţă!
M-am uitat pe geam, în casă,
Tare mai erai frumoasă!
Am vrut să apăs pe clanţă...
Primeai daruri, bucuroasă,
Eu strângeam la piept un Crist...


George Safir

Perdere l'amore....LARA FABIAN (subtitrat in limba romana)

Modern Talking - Maria



Enya - Amarantine (video)

sâmbătă, 13 august 2011

La steaua...

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Mihai Eminescu

"Dance Me To The End of Love" Leonard Cohen

Dar steaua mea este atat de sus, ca niciodata, la ea... nu am ajuns...

‎"Fiecare dintre noi, avem o stea
Dar steaua mea este atat de sus,
Ca niciodata nu am ajuns la ea.
Si stand pana-n zori pe cer privind,
Imi vad si steaua mea , abia licarind.
Imi fac curaj,vreau s-o ating,
Dar tot n-ajung si incep sa plang
Si ea, imi raspunde induiosata
Nu plange !Tu, esti steaua cea adevarata!"

Chris Norman - For You

Chris Norman- Broken Heroes - Lyrics

vineri, 12 august 2011

Daca tu ai disparea - Adrian Paunescu

Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig...

‎"Priveste-ma cu bunatate,atunci cand obosesc sa te mai caut... Tine-ma-n in palme, atunci cand imi e prea teama de caderi... Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig... Asteapta-ma cu rabdare, atunci cand ratacesc drumul spre tine... Imbratiseaza-ma cu drag ,cand apar ,intr-un tarziu, caci poate va veni o zi ,cand vei vrea sa o faci ,dar... eu nu voi mai fi..."
Vlad Diana

Esti visul meu nemarginit...esti asteptarea vietii mele...



"Odinioară am ținut în palmă o impresie fină de rouă
și i-am dăruit o lacrimă de cer albastru în semn de iubire.

Odinioară am ținut în brațe o impresie magică, asemeni unui vis nemărginit
și am privit-o cum strălucea și creștea ca o stea nepieritoare în sufletul meu."

joi, 11 august 2011

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.


Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

Demostene Botez

Din volumul "Cuvinte de dincolo", 1934

Ce-i fi făcând pe-acolo unde eşti? Pe-aicea plouă liniştit... pustiu...


Ce-i fi făcând pe-acolo unde eşti?
Pe-aicea plouă liniştit... pustiu...
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi poveşti.

În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deşi-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deşi cu gândul tot te-aştept să vii.

Şi-aşa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră...
Le geam o clipă ca să-mi răcoresc
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.

Demostene Botez

Santana - En Aranjuez con tu amor

Ma doare vara stinsa si amintirea ta.


Mahnirile se lasa pe sufletul meu iar
Ca negura de toamna pe campul solitar.
Grabit s-aduna stoluri si pleaca undeva.
Ma doare vara stinsa si amintirea ta.
Fara folos taria innourata plange,
Incheaga asfintitul baltoaca lui de sange
Si ca o zdreanta uda pe lume cade seara
Prin ceata muntii garbovi abia-si mai duc povara ...
La ce bordei cu geamuri aprinse-n bezna rosii
Voi bate cand a ploaie se vor porni cocosii?
Mi-i dor sa stau la masa sub lampa cu petrol,
S-ascult cum plange ploaia cu glasul ei domol,
Sa rasfoiesc alene o carte si sa-mi para
Odaia taraneasca prin fumul de tigara
Visatul cuib de calde si blande fericiri –
Porneste lin vioara tristetii-n amintiri.
Scolarule, tii minte? Caietul de latina
Era-nsemnat pe margini cu versuri ce suspina
Si inflorea departe un dulce pui de om.
Dar altii scuturara copt rodul scump din pom.
Pe urma alte unde s-au scurs pe matca vremii.
Am poposit odata la marginea poemii
Si am intrat in casa si n-am vrut sa mai plec.
Din vinul poeziei beam pana la inec.
Dar nu stiu cum azi vinul a devenit salciu.
Satul de mine insumi un altul vreau sa fiu.
De-aceea poate astazi cand negura se lasa
Ma podideste dorul sa am si eu o casa –
Un pic de bucurie cu altii in comun,
Cui lucruri ne’nsemnate si gingasii sa-i spun –
Ci fara margini ceata pe campul ud se-ntinde
Si nici un geamin bezna lumina nu-si aprinde.

Mihai Beniuc

Illusion and Dream

Francis Goya - Nostalgia

Gregorian-Moment of Peace vs antarktika

Și dacă ninge în anotimpul gândurilor tale,

"Și dacă ninge în anotimpul calmelor iubiri,
e ca să simți durerea risipindu-se
asemeni norilor grei care au cules prea multe lacrimi de cuvânt
în diminețile vieții tale.

Și dacă ninge în anotimpul frumoaselor iubiri,
e ca să simți cu sufletul atingerea ninsorilor de petale de flori,
asemeni unui sărut fin de rouă
răsărită în paradisul viselor tale.

Și dacă ninge în anotimpul gândurilor tale,
e ca să simți magia mirărilor și a culorilor cuvintelor
rodind bucuria în sufletul tău dintr-o clipă de dor.

Și dacă toate le simți,crești asemeni unei impresii,
atingând cu emoția ta savoarea sărutului de ceață al pământului
și infinitul albastru al cerului aripilor tale de stele nepieritoare."

miercuri, 10 august 2011

Mi-ai spus cândva...

"Mi-ai spus cândva că SPERANŢA are culoarea verde,
Iar eu te-am întrebat ce este speranţa.
O iluzie, mi-ai răspuns,
Iluzia că te vei bucura într-o zi fiindcă ai găsit fericirea deplină
Pe care o cauţi necontenit pe harta trifoiului
Ce surâde triumfător înconjurat de mii de stele,
Stele ce-l păzesc straşnic de întruchiparea propriilor dorinţe
Care mă transformă în sclav pe vecie.
Mi-ai promis cel mai frumos dar de pe pământ
TRIFOI, VERDE, SPERANŢĂ.
Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să ating norii,
Pentru ca ei să cearna ploaie de stele,
Atunci îi invit la dans şi stelele vor salva trifoiul.
Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să schimb direcţia vântului
Mi-aş ruga gândul să nu stea pe gânduri,
Să oprească vântul pentru ca eu să culeg speranţa.
Sper din tot sufletul ca acest dar să nu te schimbe…
Sufletului meu îi este frică să se trezească
Şi să descopere că nu mai are nicio fărâmă de speranţă.
Ce culoare spuneai că are SPERANŢA?"

marți, 9 august 2011

Cum te iubesc?


Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.
(Elizabeth Barrett Browning)

Te iubesc fiindca...existi...

"Cum poti spune stropilor sa nu cada cand exista ploaie, cum poti spune frunzelor sa nu cada cand exista vant, si cum imi poti spune mie sa nu ma indragostesc cand existi tu?"

As vrea sa stii...

Te caut...te simt...te sarut...

"Te caut in mine,
Te simt,te adun...
Visez si te mângâi,
Te sarut si îti spun
Soptit,printre gânduri
Sa nu pleci,sa ramâi...
Sau ia-ma cu tine
Domol sa îmi spui
Ca sunt ce esti tu...
Si gând,si minciuna
Si soapta,si vis,si mister...
Sunt luna si soare
Si tu imi esti cer.."

Speranta,mai stai!


"Am urcat intr-un vis niste trepte spre -o pajiste cu trifoi inflorind dimineata si era liniste
ca in povestile de mult uitate,
am pasit desculta pe campia -nflorita si mirosea a pelin ,
aerul alb saruta talpile mele,
cadeau din pomi flori mari ca uitarea si ma gandeam la tine dragoste ferecata-n cufere vechi,
lacate-am deschis pe rand si am lasat speranta sa zboare spre cer,
norii sunt albi si pufosi ca zaharul tos si cern vorbe pe rand,
mi-e bine cu tine gand nebun dintr-o noapte de martie,
ploua peste palme din burlane inalte si -n linistea muta greieri cantau,
speranta cu suflet de sarpe mai stai,
suflete taraie-te printre ierburi inalte daca mai stii care-i drumul dar lasa-mi speranta
ascunsa in flori de trifoi,
uita-ma-n ploi de martie trista printre roua si flori,
loveste-mi gandul cu fulgere-nalte dar nu-mi lua niciodata speranta ca visele canta si
stele vegheaza pe lume,
ca ingerii zboara cu aripi de aur si-arunca in vis polenul sperantei pe pernele moi,
dimineata tacuta cu perdele dantele pe gresia alba prinde-ma-n hora de vise albastre
de mana cu-un inger ,
cuminte sa stau la geamul uitarii privind catre luna si campuri intinse de vise si zbor."

Te-nfasor in cuvinte ma ascunzi in taceri...


"te-nfasor in cuvinte
ma ascunzi in taceri
nici nu te mai tin minte
printre-atatea dureri.
roua buzelor mele
taina ochilor tai
se-ntalnesc pe ascuns
si s-aprind in vapai.
intre scrasnet si zambet.
sanul meu tresaltand.
gura ta cautanda.
gura unui flamand.
te mai port sub o geana
doar prin sange ma simti
lacrima tremuranda
din icoana cu sfinti.
fulgerare de zambet
fulguire de gand
toamna asta straina
se razbuna plangand.
ma mai doare o frunza
te mai doare un vis
iti sunt rana deschisa
mi-esti prin vise proscris.
inutile cuvinte
s-au pierdut printre noi
si soldati fara vina
ne-au murit in razboi.
intr-o toamna in care
amandoi am pierit.
eu,o frunza stinghera
tu,copac desfrunzit."

luni, 8 august 2011

Fara tine...

‎"Fara tine
si ploaia plange
si vantul se tanguie
si luna imi apune in suflet
tristete
amaraciune
singuratate
Fara tine
sunt la fel de gol
si de pustiu
ca si cerul fara nori si soare
Fara tine
ma doare sa traiesc
si fiecare clipa care trece
imi inunda sufletul
si rascoleste amintiri
despre trecut
Fara tine
ma simt pustiu
parfumul pielii tale
e singurul care
imi da speranta
ca ma vei ierta
si vei sti ca nu pot
trai
Fara tine..."

Nu pot uita...

Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea.

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse ferm spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate culorile si formele veneau de peste tot si dansau maiestos in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat. Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu o conditie, sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a fara sa isi dea seama sa indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline, egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva fara sa ceara nimic, egoul nu poate sa fie fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.
Baiatul a crescut si uneori, dormea la poalele copacului, alteori cand ii era foame, ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele padurii. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti execrabil.
Vazand copacul, cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, se simtea foarte fericit. Il aproba cu ramurile sale, ii canta in bataia vantului. Baiatul in timp a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea, egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il sustine.
Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri, avea si el ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni... De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Copaci insa il astepta cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau, „Vino, vino. Te astept". Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.
Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu a putea darui altcuiva. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in treburile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"
Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".
Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc avere si faima". Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are intotdeauna un scop personal egoist. Iubirea este intotdeauna altruista. A putea iubi si darui reprezinta propria sa rasplata.
Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am, si tot ceea ce voi avea, dragul meu prieten". Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat, fara sa ezite.
„Din pacate, eu nu am bani. Banii sunt o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani, dar in schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incinsi, cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de egoisti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari, ele fac parte din fiinta noastra. Nu, noi nu avem nevoie de bani".
Baiatul i-a raspuns: "Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de avere". Egoul cere intotdeauna bani si avere, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, te rog prietene, culege-mi fructele si vinde-le, si in felul acesta, vei obtine bani".
Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit, era fericit ca putea darui. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.
Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui pentru dar, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor. Baiatul apoi nu s-a mai intors multa vreme la copac. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
Copacul era foarte trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru, intreaga sa fiinta era in agonie.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza- ma". Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile astea. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte". Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.
Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine". Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"
Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc faorte bine, fara sa stau intr-o casa". Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi ale lui Dumnezeu traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.
„Noi nu traim in case, dar uite ce vreau sa iti daouiesc, imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor".
Fara sa stea pe ganduri si sa piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.
Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, dragul meu prieten".
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit in sfarsit, dupa foarte, foarte mult timp".
Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".
Fericit, dupa ce sa gandit doar o clipa, copacul i-a raspus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta".
Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea prietenului iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.
Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

OSHO

UN CER PENTRU DOI...- recita ADRIAN PINTEA

Te rog sa-mi fii aproape...

‎"Priveste-ma cu bunatate,atunci cand obosesc sa te mai caut... Tine-ma-n in palme, atunci cand imi e prea teama de caderi... Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig... Asteapta-ma cu rabdare, atunci cand ratacesc drumul spre tine... Imbratiseaza-ma cu drag ,cand apar ,intr-un tarziu, caci poate va veni o zi ,cand vei vrea sa o faci ,dar... eu nu voi mai fi..."
Vlad Diana

duminică, 7 august 2011

DORUL ( Versiunea recitata )

MAREA (THE SEA)

Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Resai din umbra vremilor încoace
Ca să te văd venind ... ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c'um suspin arat-o,

Cu geana ta m-antinge pe pleope
Să simt fiorii stringerii în braţe,
Pe veci perduto, vecinic adorato



Mihai Eminescu

Spune-mi ceva...


Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.
Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.
Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.
Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.
Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.
(ADRIAN PAUNESCU)

Joe Dassin - Et Si Tu n'Existais Pas....

Tu ai un fel de paradis al tau în care nu se spun cuvinte.

Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

Nichita Stanescu

Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu...

‎"Miroase inc-a toamna dezmatata
aceste ganduri calde cand iti scriu.
Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu...
te mai stiu oare, cea adevarata?...

Rememorez, ma zbat intre extreme,
Ma tem de vorbe, le rostesc precaut
Si-apoi pornesc din nou ca sa te caut...
Da, te astept iubito, nu te teme.

Miroase inc-a pajisti prin artere,
A fan cosit si-a-nvaluiri de ape...
Miroase-a clipa cand erai aproape...
Cat te iubesc!
Iar restul e tacere..."

Invata-ma cu ce sa-ncep si cum sa-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga ca te-a nascut, cu truda ei intreaga,

Invata-ma cu ce sa-ncep intai
si-n care vorbe-anume
tuturor
sa spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea
lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata
n-or sa stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o
vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece
când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi
ramas.

Invata-ma cu ce sa-ncep si cum
sa-i spun
aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a nascut, cu truda ei intreaga,

pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o sa
stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pamânt si sura
vesnicie
sa mi te-aduca, -asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o
sa murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat sa moara,

cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima
deodata?...

De-aceea, spune-mi cum sa-ncep anume,
si eu voi scrie
toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
sa ne iubim de-a
pururea pe lume.
 

(Magda Isanos)