trecut
trecut
Tanzan şi Ekido, care mergeau pe un drum de ţară ce se umpluse de noroi în urma ploilor, au trecut pe lângă o tânără care încerca să treacă de cealaltă parte a drumului, dar noroiul era atât de adânc încât şi-ar fi murdărit complet chimonoul din mătase pe care-l purta. Tanzan a ridicat-o îndată în braţe şi a trecut-o de cealaltă parte. Călugării şi-au continuat drumul în tăcere. Cinci ore mai târziu, pe când se apropiau de templul în care locuiau, Ekido nu s-a mai putut abţine. „De ce ai luat-o pe fata aceea în braţe?”, a întrebat el. „Noi, călugării, nu trebuie să facem aşa ceva.” „Am lăsat fata din braţe acum câteva ore”, a răspuns Tanzan. „Tu încă o mai porţi?”
Acum imaginaţi-vă cum ar fi viaţa pentru cineva care trăieşte continuu asemenea lui Ekido, neputând sau nevrând să renunţe în forul său interior la situaţiile trăite, acumulând înăuntrul său tot mai mult „material” şi veţi avea o idee despre felul în care decurge viaţa pentru majoritatea oamenilor de pe pământ. Ce povară grea a trecutului poartă în minte!
Trecutul trăieşte în voi sub formă de amintiri, dar amintirile în ele însele nu reprezintă o problemă. De fapt, prin intermediul memoriei învăţăm din trecut şi din greşeli trecute. Doar atunci când amintirile, adică gândurile despre trecut, preiau complet controlul asupra voastră se transformă ele într-o povară, devin problematice şi încep să facă parte din sentimentul vostru de sine. Personalitatea voastră, condiţionată de trecut, devine atunci închisoarea voastră, împrumutaţi amintirilor un sentiment de sine, iar povestea voastră devine ceea ce vă percepeţi voi a fi. Acest „mic eu” este o iluzie care eclipsează adevărata voastră identitate reprezentată de Prezenţa atemporală şi lipsită de formă.
Povestea voastră constă însă nu doar din memorie mentală, ci şi din memorie emoţională — emoţii vechi readuse continuu la viaţă. Ca şi în cazul călugărului care a purtat povara resentimentului timp de cinci ore, alimentându-l cu gânduri, majoritatea oamenilor poartă o mare cantitate de bagaje inutile, atât în plan mental, cât şi în plan emoţional, pe parcursul întregii lor vieţi, îşi limitează trăirea din cauza sentimentelor de nemulţumire, regret, ostilitate, vinovăţie. Gândirea lor emoţională a devenit sinele lor, astfel că se agaţă de o emoţie veche, deoarece aceasta le consolidează identitatea. Din cauza tendinţei omeneşti de a perpetua emoţii trecute, aproape toţi oamenii poartă în câmpul lor energetic o acumulare a durerii emoţionale mai vechi, acumulare pe care eu o numesc „corpul-durere”.
Putem însă înceta să amplificăm corpul-durere pe care îl avem deja. Putem învăţa să întrerupem obiceiul de a acumula şi perpetua emoţii vechi, bătând din aripi — metaforic vorbind – şi abţinându-ne să insistăm în minte asupra trecutului, indiferent dacă este vorba despre ceva ce s-a întâmplat ieri sau în urmă cu treizeci de ani. Putem învăţa cum să nu păstrăm vii în minte situaţii sau întâmplări şi cum să ne întoarcem atenţia continuu către momentul prezent atemporal şi imaculat, în loc să ne lăsăm prinşi de născocirea în minte a unui film. Atunci Prezenţa noastră este cea care devine identitatea noastră, şi nu gândurile şi emoţiile.
ECKHART TOLLE