sâmbătă, 30 aprilie 2011

In absenta cuvintelor...

In absenta cuvintelor
Dintii tai
Au stralucirea durerii.
Zambetul tau
Este atat de trist
In absenta cuvintelor....
Ochii tai
Fac sa devina transparenta
Rana din suflet,
Unde numai albul se coboara
Pentru iubire,
Albul incesibil,
Prin care intelegem ca
Doar prin iubire si durere
Putem deveni eterni....

DACA Ai STI - Directia 5

O clipa de etern...

 Suras ratacitor pe buze te-am trimis spre-al
ei smerit obraz
Sa starui,sa-i dai rumenirea dragostei dintai
pura in proaspata dimineata
Ca peste zi,plimbandu-ne agale cu un dor nebun
patruns in noi
Sa asteptam vrajita unda a inserarii si aparitia
cadrului divin de stele;
Sufletele noastre s-au intalnit si bratele
au cuprins corpurile incandescente
Care parca par transbordate de nestearsa
fericire roza:
In tine a patruns ca si in mine ambrozia_nectarul
dragostei zeiesti,
Te lasa dar purtata de glasul inimii usoare
care-i rostit din pietul meu
Inalta-te in sfere binecuvantate si uita ce-i
murdar,chiar daca nu stii...
Cuprinde cu ochii fiinta-ti draga care-i
de-a ta cuprinsa
Invinge-ti teama de a te simti supusa
o clipa de etern...
In pieptu-ti impietrit mi-oi cufunda eu fata
De parca l-as strabate si peste ani cu o amintire.
Tu vei tresalta,sangele nebunatec iti va alerga
prin trupul deodata incins;
Ca la comanda vom aluneca in jos gasindu-ne,
gasindu-ne unul in altul...
Ce vise nebunesti si ce grozave dorinti nemaiincercate
Ne vor cuprinde pe-amandoi vreme de multe clipe
Pe care le vom evoca pana tarziu...in noaptea,
Noaptea,fatidica noapte:noaptea despartirii omenesti.

joi, 28 aprilie 2011

DJ Project feat. Giulia - Mi-e dor de noi (Radio Edit)

Hi-Q - Dor de tine, dor de noi

Eu iti spuneam sa nu pleci...

eu îţi spuneam: “suntem tineri, să ne iubim!”
tu îmi spuneai: “suntem prea tineri să ne iubim”
eu îţi spuneam: “vreau inima ta”
tu îmi spuneai: “vreau inima mea”
eu îţi ofeream soarele, luna şi stelele
tu imi spuneai că locul lor e pe cer
eu îţi spuneam că vreau să fii a mea
tu îmi spuneai că vrei să fii a ta
eu îţi spuneam că nu am iubit pe nimeni mai mult
tu îmi spuneai că pot iubi mai mult
eu îţi spuneam că eşti cea mai frumoasă
tu îmi spuneai să călătoresc mai mult
eu îţi ofeream un diamant preţios
tu mă întrebai de ce cheltui banii
eu îţi spuneam că sunt fericit să te am în sfârşit
tu îmi spuneai că nimeni nu te are
eu îţi spuneam că vreau copii
tu imi spuneai că suntem copii
eu îţi suneam că trece timpul şi să nu-l irosim
tu îmi spuneai că nu îţi vei irosi timpul cu mine
eu îţi spuneam: “suntem bătrâni, să ne iubim!”
tu îmi spuneai: “suntem prea bătrâni să ne iubim”
eu îţi spuneam să nu pleci
tu îmi spuneai că nu ai fost niciodată! 

(Marius Baciu)

miercuri, 27 aprilie 2011

Inca iubesc si inca-ti scriu...


Erai un crin de zahăr tos,

eram motan morocănos
şi te-ai ivit în lumea mea
cu trupul zvelt, cu-aromă grea

În jurul nostru panglicari
vrăjeau puştoaice şi canari
şi burgul tot se afunda
în jazz şi boabe de cafea

tu nu spuneai nimic, zîmbeai,
pe unghii te dădeai cu ceai
şi mă rugai încetişor
să-ţi depăn tumbe pe covor

iar eu, tăcut, mă supuneam
blegi îngeri ne priveau din geam
şi eram mov şi fericit
precum o rază pe-un cuţit

apoi trecut-au ani cincizeci
aveai trecut, aveam dovleci
nu mai credeam că are rost
să fim povestea care-am fost

dar uite, s-a făcut tîrziu,
încă iubesc şi încă-ţi scriu
şi încă simt, pînă la os,
aroma ta de zahăr tos.

(Fabian Anton)

Poate ca ai dreptate...


Poate că ai dreptate, suntem nori
prea defilăm aşa, din cale-afară
prea suntem trişti şi fazi şi trecători
prin trupurile noastre prea mult zboară
străjerii-acestei lumi de-neînţeles
Mult prea mult abur ne-mpresoară viaţa
de ies cirezi de îngeri la cules
tot ce în urmă-a irosit paiaţa
ce-mi poartă umbra, searbăd, peste burg
cînd te pîndesc, din lanuri de petunii,
să te iveşti, tăcută, în amurg
precum un crin în sufletul furtunii

Iubire muta....


cu virginala pufului paloare
aşteaptă păpădiile-n fâneţe
iar vântul le dezbracă de culoare
din fugă dăruindu-le bineţe

e felul lui la dans să le invite
purtându-le vrăjite înspre zare
în ritmuri repezi parcă aiurite
umplându-le de saţ şi de ardoare

nu se sfiesc veşmântul să şi-l poarte
în lumea largă într-un gest firesc
e felul lor în drumul către moarte
să-i spună adierii „te iubesc”
(Ovidiu Oana)

Atunci vei sti ...

"Cand iubirea,acel puf de papadie,ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant,va trece si pe la poarta ta,atunci vei sti ca m-ai intalnit."
O.Paler

Inseninare te-am crezut in mine...

Nici însetat nu voi mai bea din tine
Nu te mai gust, voi suferi de foame
Înseninare te-am crezut în mine
În schimb ai fost o rază trecătoare

Mi-am pângărit şi sufletul ca să te simt
Te-am strâns în gânduri să te pot visa
Dar nopţile tot albe le-am trăit
Un nedormit privind la fiinţa ta

Rămâi o amintire lacerată
O fulgerare-n vreme-ntunecoasă
Un scorpion cu acul consumat
O resemnare şi o clipă ştearsă

Îţi datorezi ca să mă uiţi ca plaga
Ce te-a învălmăşit ca un şuvoi
Şi să mă muşti din tine întru totul
Şi-apoi să scuipi departe în noroi

Şi vei slăbi aşa vreo patru kile
Când vei stripa din tine ce am fost
Doar ca să uiţi cândva c-am fost in sine
O nedorită dietă fără post

N-avem ce ne mai spune după asta
Suntem sătui de-atâtea amăgiri
N-ai fost o dragoste reală, doar o rază
Rămâi un gând pierdut în amintiri. 

(Marius Baciu)

marți, 26 aprilie 2011

"Este atat de scurta dragostea si este atat de lunga uitarea..."
Pablo Neruda

Un mare adevar!


"Descoperi dragostea nu atunci când găseşti persoana perfectă, ci când descoperi perfecţiunea unei persoane imperfecte."
Sam Keen

sâmbătă, 23 aprilie 2011

"Asa cum soarele mangaie fiecare floare, dandu-i prospetime si vitalitate, asa si Dumnezeu sadeste in sufletul fiecarui om iubire si bunatate. Sunt zile cand trebuie sa ne reamintim sa fim mai buni, mai plini de dragoste cu inima calda si mai deschisa, cand lumina sfanta coboara in casele si in inimile noastre. Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii. Paste Fericit !"

Scorpions - Send Me An Angel

vineri, 22 aprilie 2011

O iedera sa fii - NICHITA STANESCU

Doar o ...inima...


Paste fericit!


Iubirea nu poate fi decat Dumnezeiasca!

"Iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să îi dai ceea ce ai mai bun şi hotărăşti să i te dai pe tine însuţi."

În Vinerea patimilor lui Hristos, nu pot să nu constat că esenţa iubirii este una singură, şi este deopotrivă laitmotivul morţii, şi al vieţii însăşi:
Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul-Născut Fiu al Său L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” 
 (Octavian Paler)

Manifesta energia bunatatii daruind... neconditionat!

Fii ca un INGER pentru cei din jurul tau.....

Manifesta energia bunatatii daruind... neconditionat!
Energia Bunatatii e ca si Energia Iubirii, formeaza lanturi nevazute care ii leaga si ii ajuta pe oameni sa cladeasca Universul Impreuna.
Intotdeauna iti vei primi rasplata, inmiit chiar.
Fiindca totul se inregistreaza si totul se rasplateste dupa semintele pe care le-a semanat fiecare.
Fiti doar atenti la semne, cadourile pot veni pe cai nebanuite.
Ce-ar fi daca incepand de azi am da, am sti sa dam, ce-ar fi daca incepand de azi am primi, am sti sa primim?
Dati mai departe si cercul Daruirii va va cuprinde in perfectiunea lui.
Ceea ce ne înalţă întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea.
Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim uşori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri.
În interiorul nostru, o voce nedesluşită cântă înfiorată oda paradisului.
Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată.
Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?!
Întreaga muncă depusă în obţinerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naşte în acele momente doar ruine.
Luăm cu noi doar sufletul, îmbogăţit de îndelunga şi strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează şi îl călăuzeşte, alături de păzitorii noştri dragi, invizibili, îngerii.
Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “raţiune” la o parte.
Pe cel care iubeşte, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparţine unei împăraţii ce îşi are temelia în cer.
Nu de moarte se teme cel ce iubeşte, ci numai de obişnuinţa care are puterea să cufunde sufletul în uitare.
Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte, trezeşte şi înalţă.
Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare şi singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni şi deschide larg porţile spre lumină.
Iubirea este expansiune continuă în eternitate şi contopire cu infinitul.
Este cea care face contactul între noi şi lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi.
Profunzimea iubirii alcătuieşte şi ierarhizarea fiinţelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină.
Orice ierarhie implică rezonanţa cu anumite aspecte ale dumnezeirii.
Toate fiinţele care au o vibraţie asemănătoare fac parte din aceeaşi ierarhie.
Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea şi se înalţă, în proporţie corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc.
Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârşit, comunică din propria-i lumină fiecărei fiinţe, direct proporţional cu aspiraţia acelei fiinţe, şi o desăvârşeşte prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos.

Adela Sîmbotin

Iti trimit o Lumina...

Motto:

"Sentimentele sunt materia ce plange în tremurul ei, sentimentele sunt cuvintele sufletului în dulcea binecuvântare a cerului, sentimentele sunt bucuria ce plange întru începutul fãrã început şi sfârşitul fãrã sfârşit al iubirii, sentimentele sunt amiaza iubirii, in care ne vom împreuna cãldura mâinilor în atingerea lor graţioasã de pãun, in care ne vom împrumuta privirile ca geana zãrii ce închide ispita unei zile bogate şi ne vom dãrui buzele într-un potir al cuminecãrii, dar totusi... sentimentele reprezinta nemãrginirea verde de primãvarã, pe care sufletul înflorit tinde s-o cuprindã, trecând peste prag inima arzãtoare, cu iureşul eternei goane de sãrut..."

Iti trimit o LUM...INA, ca sa te imbratiseze cu IUBIRE.
Iti trimit o LUMINA, ca sa te aline cu IUBIRE.

Ca si tu sa iubesti, sa respecti si sa pretuiesti
Acea fiinta unica, care esti tu insuti,
Precum si fiecare fiinta a acestei lumi,
Fiecare unica, fiecare speciala si fiecare mult iubita.

Fie ca tu sa poti vedea bunatatea si frumusetea TA
Reflectata oriunde ai privi, dar si in ochii celor care te privesc.

Fie ca tu sa gasesti multumirea si uimirea copilareasca
In fata darurilor pe care ni le ofera, din abundenta, DIVINITATEA prin Viata fiecaruia dintre noi.

Fie ca splendoarea majestatii fiintei tale
Sa fie gandul care sa iti calauzeasca limbajul, gandurile, si actiunile.

Fie ca durerea si frica cu care te-ai confruntat poate vreodata
Sa se transforme in putere, intelegere si compasiune.

Fie ca lumina fiintei tale sa radieze pace si armonie,
Oriunde vei pasi si oriunde te vei afla.

Fie ca fiinta ta sa cunoasca bucuria si fericirea,
Facand din fiecare clipa o sarbatoare a vietii.

Fie ca bunastarea si generozitatea ta
Sa fie daruri pe care chiar tu insuti le impartasesti in jurul tau;

Fie ca bunatatea sufletului tau sa-i mangaie pe cei din jurul tau, ca un balsam vindecator,
Ca parfumul dulce al florilor.

Fie ca tu sa ai parte de intregire, de sanatate, si de bine,
Si sa-i imbratisezi cu compasiunea ta si pe cei care sunt in suferinta.

Fie ca lumina puritatii si perfectiunii tale
Sa imprastie aburii discordiei, disperarii sau conflictului.

Fie ca inteligenta si intelepciunea mintii tale deschise catre Infinit
Sa-ti confere claritate, chiar si atunci cand lumea pare pierduta in confuzie.

Fie sa cunosti si sa ai credinta in faptul ca esti perfect iubit, perfect ingrijit si perfect ajutat de catre Iubirea Infinita a Divinitatii - acum si intotdeauna.

Fie sa ai cu adevarat parte de comoara fermecata a Recunostintei,
Care face ca totul sa devina Paradis.

Fie ca tu sa poti sa te opresti putin in fiecare zi,
Ca sa-ti reamintesti aceasta bineCUVANTare...

Prin care sa invoci adevarata splendoare a fiintei tale,
Si sa oglindesti si tu, pentru ceilalti, splendoarea fiintei lor adevarate.

Iti trimit aceasta raza de LUMINA,
Ca sa vindece cu IUBIRE, tot ceea ce este de vindecat.

Astazi,ma simt iubire...


Cand am fost ura, am fost mare
Dar astazi, cu desavarsire
Sunt mare, caci ma simt iubire,
...Sunt mare, caci ma simt iertare.

Esti mare cand n-ai indurare
Dar te ridici mai sus de fire
Cand ti-este inima iubire,
Cand ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem in nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.
(Al. Macedonski)

joi, 21 aprilie 2011

Viata e o curgere...

"Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine ectraordinare schimbari, clipa de clipa."
 Osho

In mine cateodata...

În mine câteodată eu simt: se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte
La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură 
Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul 
S-amestecă de-a valma roind în bătătură 
Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă, 
Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie, 
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă 
Slujeşte-o liturghie...

(Octavian Goga)

Mi-este teama...

Cu privirea spre cer si cu gandul la tine
Eu ma trezesc mereu
Mi-este teama, sa stii
De dureri si suspine
Sa ma prefac mi-e greu.
Daca soarta nu-mi va darui sansa de a fi numai cu tine
Voi privi iar spre cer pana cand intr-o zi...
Eu voi gasi alta cale sa ma apropi de tine
Chiar de voi astepta...
Si in sufletul tau va fi loc pentru mine
E speranta mea.
Somnul mi-e agitat, mii de ganduri m-apasa
Iar ma trezesc plangand
Parca-mi vine sa strig
Nimanui nu-i pasa
De cate lacrimï sunt.

Caisi in floare



miercuri, 20 aprilie 2011

Fericirea se cultiva...

In fata fiecaruia dintre noi se deschide un drum pe care trebuie sa-l parcurgem pentru ca la capatul lui se afla destinul nostru. Fiecare dintre noi este liber sa parcurga acest drum asa cum isi doreste, insa atentie, exista doar un singur sens ce duce numai inainte. Uneori, suntem nerabdatori si grabim lucrurile, alteori, ramanem blocati intr-un punct de care, credem noi, nu mai putem trece
De cele mai multe ori, privim inainte si spunem in sinea noastra: „Inca un pic si voi fi fericit!” sau „Cand voi obtine acel lucru, voi fi intr-adevar fericit!”.
Astfel, suntem orbiti de naivitatea unor destinatii la care vrem sa ajungem si care ne ofera iluzia unei fericiri depline.
Ca urmare, va propun urmatorul lucru: hai sa nu mai privim acest traseu ca pe un drum unde la capat se afla implinirea noastra, ci ca pe un punct care se prelungeste cu fiecare moment.
In acest fel, suntem obligati sa gasim acum motivele pentru a fi fericiti, nu peste o luna sau peste un an. In acest fel, evitam sa mai trecem cu vederea micile bucurii in speranta ca vom obtine marea fericire!
Am devenit oarecum dependenti de expresia „atunci cand..”.  Atunci cand o sa obtin acel job, o sa-mi cumpar masina visata. Atunci cand el va veni primul la mine, il voi ierta. Atunci cand voi avea casa mea, nu voi mai depinde de nimeni. Atunci cand voi calatori, ma voi elibera de stres.
Atunci cand seful nu imi va mai impune atat de multe reguli, voi avea rezultate mai bune. Atunci cand copiii vor creste, voi avea mai mult timp pentru mine. Atunci cand imi voi plati toate datoriile, vi fi fericit. Suntem ceea ce gandim, iar daca gandul nostru va fi proiectat mereu in viitorul idealizat de noi, nu mai constientizam bucuriile prezentului.
Mai exact, ne consolam ca vom gasi ceva mai bun, fugind de realitatea care ne inconjoara si implicit de bucuriile prezente!
Ce spuneti de: „acum cand...” ? Este la indemana oricui sa pretuiasca clipa prezenta si oamenii care inca mai sunt alaturi de el. Acum, cand stau langa copilul meu, ma simt implinit. Acum, cand imi oferi sprijinul tau, nu ma simt singur.
Acum, cand am 45 de ani, am o adevarata experienta in spate. Acum, cand am 20 de ani, am un viitor in fata. Acum, cand ne certam, realizez ca relatia noastra trebuie imbunatatita. Acum, cand sunt trist, trebuie sa caut adevaratele motive pentru care am aceasta stare si sa le elimin. Acum, cand nu am tot ce-mi doresc, inseamna ca nu stiu ce-mi doresc cu adevarat. Acum, in aceasta clipa, am posibilitatea alegerii!
Nu exista scuze in a fi fericiti si nici oameni care sa nu te ajute sa gasesti aceasta fericire! Elimina temerile si bucura-te de tot ceea ce te inconjoara acum!
Ca sa iti demonstrezi chiar tu acest lucru, iti propun un exercitiu: suna o persoana draga pe care ai neglijat-o in ultima vreme si spune-i „te iubesc”. Daca este langa tine, cu atat mai bine. Vei vedea ce usor este sa pretuiesti oamenii de langa tine si sa fii pretuit. Vei vedea ca fericirea se cultiva!


Despre iertare

Conceptul de iertare, una dintre premisele fundamentale ale conditiei de bun crestin, este, desi simplu, deosebit de greu de pus in aplicare, chiar si in conditiile unui individ foarte bine intentionat. In momentul in care cineva ne face un rau, sufletul nostru este ranit si declanseaza o reactie fireasca de autoaparare: vrem sa fim cat mai departe de cel care ne-a produs suferinta. Insa lucrurile nu se opresc aici.
Simtim, in acelasi timp revolta, manie, tristete si, in final, ura. La fel cum functionarea defectuoasa a unui organ intern, provoaca o durere fizica, cu rolul de a ne avertiza asupra faptului ca ceva e in neregula cu organismul nostru si trebuie sa eliminam un factor care ne imbolnaveste, tot asa, sufletul ranit reactioneaza prin sentimente negative.
Din nefericire, alegem sa alimentam aceste sentimente, care nu sunt cauza, ci doar efectul, ne simtim indreptatiti sa o facem si ajungem sa ne canalizam o mare parte din  energie in aceasta directie. Oricat de mult am incerca sa depasim aceste stari, de cele mai multe ori, ne este foarte greu. E ca si cum, am alege sa ne doara o masea din ce in ce mai tare, in loc sa tratam caria.
Rezultatul este previzibil: ne amplificam suferinta sau, altfel spus, ducem la bun sfarsit ceea ce a inceput cel care ne-a gresit. Mai mult decat atat, alocam atat de multe resurse acestui scop, incat „performanta” noastra o poate depasi pe cea a vinovatului initial.
Ceea ce nu pot intelege multi dintre noi este aceea ca, iertand pe cel care ne-a facut un rau (cu sau fara voia lui), ne salvam, in primul rand, pe noi insine. Altfel, continuam sa ne facem rau singuri si sa caram dupa noi un balast, la care adaugam in mod constant cate o pietricica sau cate un bolovan (dupa caz) si care, incet – incet, ajunge sa ne incovoaie si sfarseste prin a ne strivi.
La asta se adauga si modul in care universul rezoneaza cu actiunile noastre: „Vrei sa te simti nefericit, nedreptatit si frustrat, sa ai statut de victima? Pai de ce nu spui asa? Dorinta ta e porunca pentru mine!” Si astfel, constatam ca tot ceea ce ni se intampla, se inscrie in acesti parametri. Intram de fapt, intr-un cerc vicios, din care ne e aproape imposibil sa mai iesim.
Avem poate impresia ca „legea atractiei” e o revelatie a secolului nostru. Sigur, denumirea e relativ noua si i se acorda acum mult mai multa atentie, insa principiile ei au fost sesizate cu foarte mult timp in urma. Nu degeaba, bunicii si strabunicii nostri (si, probabil, si strabunicii lor) stiau ca „o nenorocire nu vine niciodata singura”, ca „bine faci, bine gasesti”, „cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”, „dupa fapta, si rasplata” si asa mai departe.
Faptul de a ierta are, practic, proprietati curative: ne ajuta sa ne vindecam, ne permite sa evoluam, sa avem mintea limpede si sufletul sanatos. E o conditie obligatorie, pentru a putea trai in armonie cu noi insine.
Si mai exista si un alt aspect, demn de luat in seama, pe care l-a semnalat foarte frumos Dalai Lama. Sfatul lui este sa incercam sa ne privim dusmanul ca pe un profesor. Sa transformam, practic, o situatie care ne este potrivnica, intr-una care este in avantajul nostru. El explica acest concept foarte simplu si clar, spunand ca cel care ne face rau, are rolul de a ne provoca dezvoltarea personala, invatandu-ne sa ne antrenam unele dintre cele mai importante calitati: rabdarea, intelegerea, puterea de a ierta si multe altele
Pentru a putea deveni mai bun, trebuie sa fii pus in situatii, care sa te scoata din starea de confort. Altfel, nu exista nici un impuls, nicio dorinta de evolutie. Daca ti-e bine acolo unde esti, evident, nu are niciun rost sa pleci de-acolo, sa iti doresti altceva.
Nu in ultimul rand, atunci cand ni s-a facut un rau, trebuie sa fim foarte sinceri cu noi. Nu cumva raul acela a fost provocat de noi insine, intr-un fel sau altul? Desi exista persoane care ne fac rau in mod gratuit, acestea sunt, trebuie sa recunoastem, destul de putine. Marea majoritate doar reactioneaza la o fapta, un gand, un cuvant, provenite de la noi. Deci, e corect ca, atunci cand ne simtim loviti si nedreptatiti sa ne intrebam daca nu suntem vinovatii principali de cele care ni se intampla.
Totodata, decat sa ne afundam in tristete si ura, mult mai eficient si mai igienic e sa ne gandim la cum am putea indrepta cele intamplate si la ce putem face, pentru a evita pe viitor situatiile de acest gen. Si, nu in ultimul rand, ne putem intreba ce putem invata dintr-o astfel de situatie.
In definitiv, faptul de a ierta, nu te face neaparat mai generos sau mai tolerant, acestea sunt doar efecte din subsidiar. Principalele atuuri ale celui care iarta sunt acelea de a fi suficient de intelept si deschis pentru a-si percepe conditia si conditiile care ii sunt necesare, pentru o viata echilibrata si armonioasa si, in acelasi timp, faptul de a fi suficient de puternic, curajos si responsabil, pentru a pune in aplicare lucrurile pe care le intelege.
Dincolo de iertare, exista o alta invatatura crestina, pe care putini dintre noi o considera posibila si, si mai putini reusesc sa o puna in aplicare: „Iubeste-ti dusmanul!” Singurul mod de a accepta acest lucru si de a-l transforma din imposibil in posibil, este a intelege puterea intrinseca extraordinara a acestui concept: e, de fapt, singura metoda prin care putem „anihila” puterea actiunilor negative, indreptate catre noi. Doar in situatia in care, iubirea, implicit, fluxul de energie pozitiva emanata de noi, depasesc ca intensitate si volum ura care ne este destinata, putem spera la atingerea unui rezultat pozitiv.
Cei care urasc si fac rau sunt, in definitiv, demni de mila noastra, pentru ca, alimentandu-si aceste sentimente, sfarsesc prin a se chinui singuri. Aici abia intervine generozitatea noastra: dupa ce ne-am salvat pe noi insine, prin iertare, le putem arata calea spre salvare si celor care nu sunt capabili sa o recunoasca.
In fond, iubirea este singurul instrument, pe care il avem la indemana, pentru a ne proteja si pentru a ne putea asigura fericirea la care aspiram, pentru noi si cei din jurul nostru.

Despre vinovatie

Vinovatia este definita ca un sentiment de responsabilitate, culpabilitate, remuscare pentru o infractiune, crima, lucru rau, etc., real sau imaginar, cu voie sau fara voie, fata de altii sau fata de noi insine.
Manifestarile starii de vinovatie sunt diverse, plecand de la framantatul mainilor, plecarea capului si evitarea contactului vizual si dureri de stomac pana la senzatia de nod in gat, tristete, anxietate moderata.
In ceea ce priveste discursul interior (gandurile ce insotesc sentimentul de vinovatie), o caracteristica o constituie posibilele ganduri fantasmatice care pot duce la crearea unor adevarate scenarii in care ramanem prinsi incercand sa gasim solutii si uitand sa traim.
Cu totii ne dorim sa facem bine, sa fim placuti, sa iubim si sa fim iubiti, dar nu totul ne iese asa cum ne dorim. Este posibil ca, involuntar, un gest care ii va oferi o bucurie cuiva sa-l raneasca pe altul sau chiar pe noi insine.
Nu putem multumi pe toata lumea oricat ne-am dori acest lucru si oricat de atenti am fi. Si in aceste cazuri apare sentimentul de vinovatie fata de cei din jurul nostru.
Alteori ne simtim vinovati fata de noi insine, in momentele in care alegem sa renuntam la dorintele si nevoile noastre din diverse motive, atunci cand ne tradam propriile noastre principii de viata si propriul nostru cod moral, uneori atunci cand alegem, pe moment, o varianta aparent mai simpla pentru scopurile noastre.
Un lung sir de astfel de renuntari, alegeri “mai usoare” sau “mai pe placul” celor din jur, nu fac decat sa adanceasca sentimentul de vinovatie si sa miscoreze bucuria vietii.
In mod direct legata de constiinta, vinovatia este un semn de dezvoltare psihologica deoarece constiinta este cea care ne permite sa facem distinctia intre lucrurile bune si cele rele si sa ne corectam traiectoria atunci cand pasim alaturi cu drumul nostru. Vinovatia este modul in care suntem incurajati sa ne reexaminam gandurile, vorbele, nevoile si principiile de viata.
Pentru a fi constienti de toate acestea, o anumita cantitate de vinovatie este necesara, insa la fel de necesar este si un mecanism de prelucrare a ei, pentru ca altfel riscam s-o transformam intr-un mare dusman interior care ne impiedica sa ne atingem maximul potential ca oameni.Vinovatia are menirea de a fi un corector al traiectoriei si nu o pedeapsa.
Ramanand in vinovatie consumam foarte mult din resursele pe care le avem la dispozitie, in loc sa le folosim pentru a fi ceea ce ne dorim sa fim.

Uneori atunci cand ne simtim vinovati apar ganduri ca: „nu sunt in stare sa ...”, „nu sunt demn/a  de ...”, „nu merit sa ...”, “daca nu faceam/ziceam ...”, “nu mai am nici o sansa sa ... “, s. a. asemenea, iar urmarea este scaderea imaginii de sine. Iar atunci cand imaginea noastra despre noi insine este la cote scazute, tot asa este si functionalitatea noastra pe toate planurile vietii si implicit scad in numar si intensitatete si starile de bucurie, implinire, multumire.
Vinovatia dusa la extrem si un respect de sine foarte scazut duc la adoptarea unor comportamente de dependenta care intaresc un intreg set de trasaturi ale personalitatii si comportamente bazate pe frica, pe care le adoptam in speranta de a “da bine” in fata celorlalti in scopul unei cresterii iluzorii a imaginii noastre despre sine.
Cercul vicios al unei personalitati bazate pe frica este faptul ca ne este prea rusine de noi insine pentru a ne angaja intr-o introspectie cinstita. Primul pas in acesta introspectie este sa recunoastem felul in care ne autosabotam.

Ce facem in acest caz?


In loc sa ne simtim vinovati si sa regretam ce am facut sau nu am facut, in loc sa ne lasam coplesiti de greseli trecute, putem pur si simplu sa invatam ceva din ele.
De multe ori vinovatia vine din iluzia ca putem gasi in exterior ceea ce este deja al nostru, in interiorul nostru, pacea interioara, pacea cu noi insine.
Doar cunoasterea de sine, atunci cand suntem ceea ce suntem si nimic altceva, atunci cand traim prin noi insine si nu prin ochii celorlalti, doar aceasta cunoastere si acceptare pot elimina sentimentul de vinovatie.
Pentru ca doar atunci stii ca nu e nevoie sa traiesti pentru altii decat dupa ce ai invatat sa traiesti pentru tine si abia atunci stii ca greseliile raman greseli doar daca alegi sa nu inveti nimic din ele, altfel ele devin experiente.

marți, 19 aprilie 2011

Metallica - Nothing Else Matters (Acoustic with Orchestra - studio)

Daca tacerea dintre noi va vorbi...

"Daca cerul prea inalt va parea
Daca maine tot mai sus vei zbura
De esti asa departe
Te voi urma.

M-ai ridicat cand am fost la pamant
Am alergat prin ploaie sau vant
Mereu ai fost cu mine,
Cu mine oricand.

Cu bratele deschise
Te chem si astept
Cu bratele deschise
Te astept.

Daca tacerea dintre noi va vorbi
Daca vantul ma va trezi
Chiar de vei fi departe
Te voi gasi." :)

alexandru andries - tacerile din piept

As vrea...

‎"Aş vrea să fiu aşa uşor
Să poţi să mă respiri fără să ştii,
Să nu mai ies din trupul tău
Decît atunci cînd trupul tău nu va mai fi."

luni, 18 aprilie 2011

Visul...meu...

E ceas tarziu si stelele plang iara,
Multe se sting,dar alte mii apar,
Lucesc stingher de parca dau sa moara,
Lumina lor e rece,lucesc,apoi...dispar...


Cu-n dangat muribund,un orologiu bate,
Este batran si Timpul l-a infrant,
Cand ultima-i bataie,se stinge-ncet in noapte,
Singur,ramane Visul,stapan pe-acest Pamant.


In mrejele-i intinse cuprinde intreaga fiinta,
Si nu exista suflet care sa-i fi scapat.
In noaptea neagra,totu-i nefiinta,
De parca viata in veci n-a existat.


O frunza moarta desprinsa de pe-un ram,
Fosneste-n aer si cade spre Pamant,
O clipa doar caci s-a lovit de geam,
Dar n-o zaresc caci luata e de vant...
(C.Alin Balasoiu)

Nichita Stanescu: A muri in zbor

Nichita Stănescu - Cântec fără răspuns/ Song without an Answer/ Chanson ...

April...

Intr-o ramura-nflorita
E-agatat un cuib, in tei.
Ramura e leganata,
Leganandu-si cuibul ei.
Vantul murmura prin floare,
Adormind-o cu descantul.
Pasarea surade-n aripi,
Cunoscand ca-i numai vantul.

Mi-a zburat de mult din floarea

Sufletului pasarea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzarea.

O tot caut de atunci

Prin padure, prin copaci.
(Tudor Arghezi)

Sunt flori....

Sunt flori ce-ţi ies în drum să te sărute
şi-ţi gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici şi proaste şi gângave
au ochi adânci şi-ntrebători de ciute.

Unele cântă, altele spun snoave,

cârciumărese zvelte şi limbute.
Sunt flori ce parcă tremură lăute
se spovedesc şi-nchină cruci firave.

Sunt flori cu străluciri de spade goale,

flori cu obraji şi gene lungi de îngeri,
flori îmbrăcate-n platoşe şi zale,

flori prăbuşite-n lacrimi şi înfrângeri,

flori ce te mustră şi te-nfruntă-n cale
şi flori care te iartă că le-nsângeri. 
(Radu Gyr)

Astăzi ....

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
(Doinas)
"Singur te simţi şi printre oameni..."
Antoine de Saint-Exupery
"A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept."
(Antoine de Saint-Exupery )
"Nu prea stiu de ce-ti scriu.Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla.Poate ca-mi scriu chiar mie."
Antoine de Saint-Exupery
"Cand eram mic vroiam sa fiu Dumnezeu,dar nu realizam cat de greu e sa iubesti si sa fii mereu singur"
Ionut Caragea
"Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea"
John Galsworthy

duminică, 17 aprilie 2011

Ne mai ramane floarea de gutui...


 La sarbatoarea florilor de mar, 
cand drumul cere pasii sa se-astearna, 
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.


La sarbatoarea focurilor mari, 
cand toata lumea varuie de paste, 
din viata mea incepi sa si dispari, 
fiinta mea abia te mai cunoaste.


La sarbatoarea soarelui deplin, 
cand sangele -n batrani se poticneste, 
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde. 


Adio, deci, mai e ceva de zis, 
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.


Ne mai ramane floarea de gutui, 
ca toate celelalte ne condamna, 
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui, 
sa mi te aminteasca inspre toamna.


Atatea flori la despartire-avem, 
atatea flori ca-n bietele romante, 
de parc......
(Adrian Paunescu)

M-am indragostit numai de ea - Ducu Bertzi - Romanian Music Romania

Eternal Spring

Eu merg pana departe...


eu merg pana departe,
fac un pas.
nelinistea imi
inchide ochii,
pleoapele,
eu vad
prin fereastra ce a devenit
o lume subtire,
infinita.
vad si ma strecor
prin aceasta lume
prin care eu
am devenit un punct.




Legenda Cameliei
Legenda spune ca traia o data o fiica de imparat deosebit de frumoasa, dar deosebit de singura, pe nume Camelia. Pentru a-si umple timpul, aceasta isi petrecea majoritatea timpului vorbind cu florile si invatase limbajul acestora.

In imparatia peste care domnea tatal fetei traia un balaur care obisnuia sa manance toate fetele in varsta de 14 ani. Cu cat se apropia mai mult fata de varsta de 14 ani, cu atat era mai bine pazita si cu atat erau parintii ei mai ingrijorati. Cu toate ca o pazeau cei mai iscusiti ostasi, la ora 12 noaptea cand fata implinea 14 ani, balaurul reuseste sa intre in castel, in turnul unde fusese inchisa fata si sa o rapeasca, urmand sa o duca departe si sa o manance. In drum spre locul unde locuia balaurul, Camelia implora florile de pe pajistile inflorite peste care trece sa o transforme intr-o floare si sa o salveze.

Florile ii asculta voia si o transforma intr-o floare roz deosebit de fina, pe care balaurul o scapa din gheare si care cum atinge solul prinde radacini si da nastere la noi flori de cele mai variate culori si forme. Aceasta floare urma sa se numeasca Camelia.

Limbajul Cameliei
Camelia este o floare care simbolizeaza norocul, prezenta de spirit. Barbatul care daruieste unei femei o Camelie o considera pe aceasta unica, deosebita, norocoasa. Femeia careia ii plac Cameliile este in general solitare, o femeie puternica, independenta, careia ii place sa se descurce singura.

Numele Camelia
Numele de Camelia vine din latina insemnand enorias. Prin prisma etimologiei si a legendei florii, o persoana cu numele de Camelia este independenta, puternica, norocoasa si de obicei reuseste in tot ceea ce isi propune. Numele de Camelia sugereaza ambitie si perseverenta.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Definitia usilor inchise...

E o rană în scândura uşii
unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.
Deschideţi uşa cu grijă,
să nu loviţi rana cu cheia.
(Octavian Paler)

vineri, 15 aprilie 2011

Numai inima mea spune...

Dupa multe rele
Multe lacrimi reci
Te-am cunoscut pe tine
Si nu mai vreau sa pleci!
Tu mi-ai adus iubire
Mi-ai alinat durerea
M-ai facut sa iubesc din nou
Mi-ai adus fericirea.
Iti multumesc ca esti langa mine
Ca ma iubest asa
Ma bucur ca ai aparut in viata mea
Si mai ajutat sa scap
Dintr-o lume rea.
Dar te rog din suflet
Nu ma minti
Nu ma face sa sufar din nou!
Am incredere in tine
Stiu ca ma iubesti
Numai inima mea spune
Ca ai sa ma ranesti
Ea mai fuge in trecut
Dar sper ca va uita candva
Caci baiatul(fata)care ma iubeste
E aici in fata mea
Iti multumesc ca m-ai facut sa zambesc
Te iubesc!

O lume ne desparte...

timpul s-a scurs
tu nu m-ai sunat ca sa-mi dai un raspuns
si ma pierd in amintiri,
clipe ce nu mor
ele-mi dau curaj sa nu uit asa usor
striga-ma si atunci voi veni
cheama-ma si voi veni
intr-o clipa voi fi langa inima ta
o lume ne desparte
ma pierd adanc adanc in noapte si te caut mereu
tu esti ingerul meu
inca te-astept
timpul pentru mine se scurge incet
si ma pierd in amintiri
clipe ce nu mor
ele-mi dau curaj
si atunci voi veni
cheama-ma si voi veni
intr-o clipa voi fi langa inima ta
o lume ne desparte
ma pierd adanc in noapte si te caut mereu
tu esti ingerul meu
iubirea nu moare
tu nu stii cum doare
tu nu stii, tu nu stii
si ma rog mereu
ca sufletul tau sa poarte iubirea
ce ti-o port doar eu
te pastrez adanc in amintire
ce traim e vis sau e iubire
numai eu..eu sunt doar al tau..
esti in sufletul, sufletul, sufletul meu...
te pastrez adanc in amintire
ce traim e vis sau e iubire
numai eu..eu sunt doar al tau..
esti in sufletul, sufletul, sufletul meu...
striga-ma si atunci voi veni
cheama-ma si voi veni
intr-o clipa voi fi langa inima ta
o lume ne desparte
ma pierd adanc adanc in noapte si te caut mereu
tu esti ïngerul meu!

Si cugetez la viata...

Privesc pierdut în zare cum cade iarăşi ploaia
Ce-alungă acalmia din zilele banale
Şi sterge reflectări ce mă închid în lanţuri
Şi sperie tăcerea din gânduri triviale.

Şi când vreo picătură şuvoaie face-n mine
Şi-mi împregnează mintea cu chipul tău de soare
Încep să uit de toate şi vreau să fiu cu tine
Şi te gândesc păşind prin picături de ploaie

Şi stau din nou nostalgic şi meditez la ape
Şi la stropirea blândă ce-mi umple inima
Şi cugetez la viaţă, ce bună-ar fi cu tine
Dacă mi-ai fi în braţe şi să te ştiu a mea.
 
Iar când deplâng distanţa şi depărtarea asta
Ce vrea să ne separe, s-omoare dragostea
Te recompun din ape, din picături de ploaie
Să fii mereu cu mine etern în viaţa mea.
(Marius Baciu)

Lectie inutila de logica...

Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?
(Octavian Paler)

Focul

Nu-i adevărat povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decît un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
cînd vulturii coboară în noi
şi ne temem.
(Octavian Paler)

Digul

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atît de atenţi
încît într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărîţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decît singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vîrstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?
(O.Paler)

Definitia nenorocului

Sunt drumuri ce ne caută demult.
Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi
În căutarea lor pe alte drumuri.
(Octavian Paler)

joi, 14 aprilie 2011

TRANDAFIRUL ALBASTRU-FRATII CHIRIAC

Timpul vietii mele...

Timpul vietii mele...
 Sunete pierdute mă strigă în noapte 
Să răsfoiesc timpul din cartea personală 
Multe ploi abundete de litere asupra sufletului 
Cerul strigă cu ploaie, pe capitolele vieţii,luptăm
 Întunericul devine rece,ochii tăi rătăcesc pierduţi
 Şi reuşesc să desenez pe marginea orizontului,
 Îţi desenez ochii prin fereastra sufletului meu. 
Ce vor gusta topirea timpului pierdut
 Doresc să-mi deschid larg fereastra ochiului
 Să reuşesc să-mi topesc timpul nopţii
 Printr-un singur ochi cartea vieţii, 
Noaptea citeşte pe nerăsuflate… 
Timpul vieţii mele…

miercuri, 13 aprilie 2011

Spune-mi ceva...

Spune-mi ceva, după vorbele-acele
Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele,
Dulce-nfioară inima mea.
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu ştie,
Straniu, vorbele tale leagănă-adie.
Ca şi o floare, vorbele tale m-ar mângâia.
Spune-mi ceva...
(Adam Asnyk)

Tu nu mai esti,ai plecat...

Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
şi tot port lângă suflet iubirea
şi nu pot s-o găsesc nicidecum.
Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e şters şi neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?
Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.
Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai eşti, ai plecat.
(Leonid Iacob)

marți, 12 aprilie 2011

Drumul spre mine - Catalin Crisan

Floarea ..singuratatii...

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii 
Are daca o atingi pe obraz,
Sunetul unor pasi care pleaca.


(Octavian Paler)

Speranta...imprumut al fericirii...

Am ajuns la concluzia ca pe noi oamenii,tot ce nu cunoastem ne socheaza.Ne lasam socati chiar si de ceea ce stim.Ne socheaza iubirea,ne socheaza ura,ne socheaza tacerea dar ne socheaza  si comunicarea.Da chiar si acum,in era "comunicarii" ne incurcam in comunicare,deviind-o si colorand-o urat.
A-ti pune intrebari,nu inseamna a si raspunde la toate,dar reprezinta enorm in Cunoasterea ce-si muta in fiecare clipa orizontul.Pe om l-a socat cand nu putea pune intrebari,il socheaza si acum cand poate.In toata aceasta nebuloasa ramane doar speranta.Caci speranta este cu adevarat un imprumut dar numai un imprumut facut fericirii.

Absente care dor

"Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”.Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta.E ,…..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga.In care visezi doar chipul lui drag!.Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi , incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii,a altui inceput ...de zi…



"Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si mane sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva."Si atunci vine si ea melancolia..Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atita tot". (…)Si totul se intampla in singuratate."Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer sa-mi ascund si mie."
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine."Cand ai  curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic..  ….."Iar în sinceritate se află şi nevoie de  singuratate."

luni, 11 aprilie 2011

Amintire...

Cand zarva zilei se preface-n soapte,
Si-n pietele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul cu rasplata trudei vine,
Atunci incepe truda mea si chinul,
Si ceasurile picura-n tacere:
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan’ la durere.
In cugetul meu trist, noian de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar,
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor iar.
(poezie de Puskin)

CELE MA FRUMOASE FLORI

duminică, 10 aprilie 2011

BZN BLUE EYES

Fii rabdator cu tot ce e nerezolvat in inima ta!

Motto:
Viitorul nu a survenit
pur si simplu niciodata-el a fost creat.

            In viata mea, de cele mai multe ori, am obtinut ceea ce mi-am dorit cu efort, dar nu am realizat ca, de multe ori, ceea ce am obtinut nu era de fapt ceva ce imi doream cu adevarat. Asta se intampla atunci cand ai ajuns sa obtii ceea ce crezi ca ti-ai dorit si nu mai reusesti sa te bucuri. Cu siguranta vi s-a intamplat si voua, iar tu si cei din jurul tau nu intelegeau.. am ce mi-am dorit, oare de ce nu simt asta si nu ma pot bucura?
Intotdeauna daca pornesti de la premiza ca lupta, efortul este o conditie a succesului, succesul se lasa asteptat. Ce e si mai interesant atunci cand obtii ceva ce iti doresti fara efort, ajungi uneori sa te simti vinovat/a ca a fost totul atat de simplu. Noi uitam ca daca facem ceva cu placere, daca ceea ce ne dorim este ceva ce ne va aduce bucurie, drumul spre obiectiv nu poate fi decat bifarea de reusite, una cate una, iar drumul insusi devine o implinire si nu un efort.
Sa nu uitam ca de multe ori reactionam sub impulsul fricii si amenintarii. TREBUIE sa fac asta acum altfel.... Oare de cate ori ne-am lasat dominati de frica si am luat decizii pe care le-am regretat?
Daca tu consideri ca iti trebuie spre exemplu 3 ani sa ajungi intr-o pozitie pe care ti-ai dorit-o, atunci tu „vei respecta” acei 3 ani si daca vei obtine aceea pozitie mai devreme si poate fara prea mult efort, vei ajunge sa te intrebi: Oare eram pregatit? Oare nu ar fi trebuit sa fac mai mult efort  pana sa ajung aici? Incet vei ajunge sa te indoiesti de abilitatile tale si poate chiar sa te „scuzi” ca nu ai suferit destul sa ajungi acolo.
Ei si daca stam putin sa ne gandim, multi oameni de succes pe care ii admiram au reusit sa obtina ceea ce si-au dorit in scurt timp. Ei sunt cei pe care ii respectam si de obicei ne gandim, uite ce sansa au avut?! Credeti ca e vorba doar de sansa? De cele mai multe ori ei au stiut ce si-au dorit si si-au urmat visul, indiferent de ce spuneam cei din jurul lor si mai ales n-au actionat sub impulsul fricii. Ganditi-va la personalitatile pe care le admirati si intrebati-va acest lucru, a fost doar sansa in viata lor?
Daca ar fi sa definim succesul, voi cita aici din Alan Cohen „Succesul presupune atentie, investitii, actiune, incredere, onestitate, incredere in sine, staruinta, concentrare, munca in echipa, rezolvarea neintelegerilor, invatarea din greseli si hotarare (DAR NU LUPTA) Lupta este ceva impus peste un curs firesc.”
Cred ca e important sa iti definesti obiectivele, sa iti fie clare si sa nu te limitezi singur, crezand ca nu le vei obtine decat daca... trec anumiti ani, ai parte de obstacole etc. Cand ai obiectivul care iti este clar sa incerci sa investesti in el, cu incredere, cu staruinta, invatand din greseli si actionand asa cum iti spune sufletul tau.
Refuza sa intri in lupta, pentru ca iti vei consuma foarte multa energie, foarte mult timp si vei ajunge sa actionezi sub impulsul fricii, iar acest lucru nu va face decat sa te indeparteze de atingerea obiectivului. Oare de ce cautam calea cea mai grea, cum ar fi daramarea zidului, caramida cu caramida, in loc sa te gandim ca intotdeauna poate fi o cale mai usoara, cum ar fi gasirea unei usi in acel zid. Cred ca te gandesti in acest moment, oare chiar e atat de simplu? Te intreb doar atat, nu au fost momente in viata ta, care acum privite retrospectiv iti poti spune, vai ce simplu ar fi fost daca as fi actionat in alt mod decat asa cum am facut-o?! Cu siguranta exista.
In momentul in care renuntam la aceea lupta crancena, ne dam seama ca putem privi problema din alta perspectiva si ni se vor arata si solutiile. E momentul in care "ne pica fisele". E important insa ca ceea ce ne dorim sa fie ceva care ne place, care este conform cu valorile noastre, atunci drumul spre implinirea obiectivului devine usor si fara efort, pentru ca pasiunea atrage resursele si oameni capabili sa te ajute sa iti indeplinesti visul. Asta nu inseamna ca ajunge doar sa iti doresti ceva si sa astepti sa iti pice din cer implinirea visului. Inseamna o schimbare de atitudine astfel incat sa atragi acele resurse, acei oameni, acele imprejurari care sa te sprijine.
Mai am ceva important de mentionat aici, atunci cand iti dai seama pe parcurs, ca ceea ce iti doresti nu te reprezinta, cum ar fi o meserie care te nemultumeste, o relatie care nu te implineste, incearca sa nu percepi acest lucru ca pe un esec si sa te simti vinovat/a. De cele mai multe ori daca ai aceasta revelatie la timp te va scuti de multe suferinte mai incolo si ai sansa, ceea ce nu putini o au, de a incepe sa iti traiesti viata astfel incat sa iti placa sa traiesti in ea. Ai sansa de a ti se arata aceea schimbare de care poate ai nevoie astfel incat viata ta sa fie una fericita si implinita, chiar daca in momentul respectiv e greu sa percepi acest lucru. Intotdeauna in orice intamplare, orice traire a noastra exista un mesaj. Ar fi bine sa il ascultam pentru ca ceea ce ne transmite e raspunsul la framantarile noastre. Spre exemplu ai avut o relatie care a ajuns la sfarsit, el/ea dezamagindu-te profund. Pune-ti intrebarea ce a fost bun in aceea relatie, ce ai invatat si de ce crezi ca s-a terminat totul. Vei vedea dupa o vreme ca daca ati fi continuat relatia nimic nu s-ar fi schimbat in atitudinea lui/ei, iar tu dupa alti ani, vei fi continuat sa fii dezamagit/a, iar viata ar fi trecut pe langa tine. Mentionez ca nu trebuie generalizat acest lucru, fiecare relatie e diferita, dar tu ar fi bine sa intelegi si sa asculti mesajele care ti se transmit. Daca te vei lupta in nestire si cu foarte mult efort sa salvezi o relatie care nu poate fi salvata acest lucru iti va consuma toata energia si incepi sa neglijezi foarte multe alte aspecte din viata ta. Daca tu vei stii ce iti doresti, vei invata din aceea relatie, vei reusi sa iti gasesti un alt obiectiv care sa te implineasca. Aici mai intervine si puterea obisnuintei despre care voi vorbi altadata.
Daca exista in acest moment o lupta in viata ta, pe plan profesional, personal, intreaba-te oare nu exista alta cale? Oare nu pot privi lucrurile din alta perspectiva? Este cu adevarat ceea ce imi doresc?
Inchei cu un citat
de Rainer Maria Rilke care mi-a placut enorm: “Fii rabdator cu tot ce e nerezolvat in inima ta si incearca sa iubesti intrebarile insele ca pe niste camere incuiate sau carti scrise intr-o limba straina. Scopul e sa traiesti totul. Traieste acum intrebarile. Poate ca intr-o buna zi, incet-incet, fara sa-ti dai seama, vei descoperi raspunsurile.”
Va doresc sa aflati raspunsurile la intrebarile care va macina atunci cand este momentul si sa va deschida porti catre implinirea obiectivelor voastre.