sâmbătă, 29 octombrie 2011

Meditația este cel mai înalt lucru; tot restul e secundar


Chiar dacă trebuie să renunți la o masă, fă-o…dar nu renunța la meditație. Cu cât ești mai constant, cu atât mai multă profunzime vei atinge. Meditația este un lucru așa de delicat încât e nevoie de luni de zile pentru a crește, dar numai de o zi sau două ca să se risipească. Un lucru delicat are nevoie de multă constanță, de continuitate. Meditația este cel mai înalt lucru; tot restul e secundar. Nu vei pierde prea mult dacă pierzi somnul pentru o zi. Cineva poate să stea fără somn între cinci și șapte zile. E în regulă dacă pierzi o masă; omul poate supraviețui fără hrană timp de trei luni. Poți să continui fără să bei apă timp de o zi; nu vei muri. Dar, de obicei, oamenii dau mult mai multă importanță unor lucruri atât de mărunte și cred că pentru o zi sau două se pot descurca fără lucrurile care sunt cu adevărat importante. Dar țineți minte că nu se va întâmpla nimic rău dacă nu îți satisfaci lucrurile mărunte din rutina ta. Nu vei câștiga nimic făcându-le; nici nu vei fi un pierzător nefăcându-le. Dar meditația ține de lucrul cel mai înalt, și prin ea este atins divinul.
Dacă nu meditezi, nu vei ști ce urma să câștigi și ce ai ratat: chiar nu vei ști ce ai pierdut. Cea mai mare nenorocire care li se poate întâmpla oamenilor este că ei nu ajung niciodată să știe ce au ratat. Pe lângă faptul că au ratat, oamenii nu ajung niciodată să știe ce urmau să câștige, ei nu devin niciodată conștienți de asta. Așa că, dedică întotdeauna energie meditației.
OSHO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu