Si m-am lovit de umbra tacerii

Subrezit de timpul ce-n urma nu priveste
Am adunat in inima, taceri si scancet moale
Si m-am lovit de umbra tacerii unui peste,
Ce ratacea prin noapte si se aprinse-n stele.

Am tresarit la raza chemarii din strabuni,
Si m-am luptat cu mine, si am iesit batran,
Si viscolit de albul, comorii din furtuni,
Crezand in ochii nostrii si-n floarea de salcam.

Si fosnetul luminii pluteste catre mare
Pe drumul nemuririi cu maracini de sant,
Pandind garoafa vietii se-ndreapta catre zare,
C-un zambet cald si verde in zaua mea de lant.

© Gheorghe Puzdreac