luni, 6 iunie 2011

Nu-mi presimţi?

Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de rouă-îmbrăţişat
de raze de lumină?

Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu
mai mare!?

Lucian Blaga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu