Pe care le risipesc si le adun din nou in mine,
Cu fiecare cuvant ce te cheama
Cu fiecare suras ce te-asteapta.
Tu esti un ochi deschis
Spre intunericul sufletului meu,
Sub ploapa caruia se zbat
Vonurile insangerate ale visurilor.
Tu esti poate insusi dragostea mea
Care crede numai in tine,
Limpezindu-si apele
In franturile surasului tau.
Iti port uneori pasii in priviri
Si surasul in joc de petale,
Iti darui zambete si-ti fur amintiri
Ascunse in soapte domoale.
Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz
Sunt ras si durere si vise,
Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz
Si-s trista de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sarutul furat la-ntamplare
Sint scrisul stangaci in nopti de april
Sunt prima si ultima floare
Sunt mainile tale duioase si reci
Sint noaptea ce nu o poti rosti
Sunt visul purtat in gand de-amandoi
Sunt miezul de noapte si norii de zi.
Eu sunt un zbor frant
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o plaja fierbinte
Un zambet pierdut in rasul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodata citita,
O mana alunecand pe un pian
Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au inghetat fara rost
In ierni de asteptare.
Tu esti dimineata alba care-si lipeste
Trezirile reci si moi de geam,
Tresarindu-mi tacut in perdele
Stiind ca tu esti tot ce am.
Tu esti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa intr-un apus de nedeslusit,
Rostagolindu-si visator chemarile
Spre alte chemari.
Tu esti cu ochii umezi
De surasul stelelor,
Ce tremura adanc de dureros in mine
Cand soaptele mele ti le daruiesc.
Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni inaintea mea,
Care te stapanesc si pe care
Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte.
Tu esti primavara cu inimi inflorite
Rasfirand crengile de cais,
In fiecare fereastra
A ochilor mei infrigurati care te asteapta.
Tu esti rasuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi ingenunchiaza furtunile
Cu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta.
Tu esti ploaia copacilor
In tremurul serii de toamna,
Si cantecul meu
Te leagana in brate mangaietoare.
Tu esti iarna cea pustie
Ce ma frange in fiecare despartire,
Cu ochi straini si plecari nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele
Care se infioara sub numele tau,
Si-si inalta miresmele
In sonoritatea alba a unei chemari.
Tu esti taria ce se ridica in copacii mei
Si le infloreste crengile,
In ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilaresc.
Tu esti cerul meu senin
Spre care-mi intorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele
Dincolo de farama de luna oprita in geam.
Tu esti pasul nehotarat
Al starzilor mele infrigurate,
Din diminetile cand te asteptam
Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere.
Te iubesc cum iubesc diminetile
Pure si adevarate care-mi urca-n vine,
Ca un cantec inchis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tau.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si inalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe fruntile noastre,
Ca un cantec urias de maine
Ce ne uneste visurile.
Ma intreb de-i cu putinta
Ca tu sa ma iubesti
O ! Tu cea cu ochii
Atat de limpezi si frumosi!
George Sovu
George Sovu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu