Te vei uita la mine şi ştiu că nu mă vei vedea nicicând … Eu sunt ceea ce nu poţi vedea, dar poţi înţelege … Căci gândul sunt eu, scrisul din coloana literei este făptura mea care respiră în aerul unui univers fără planete şi galaxii, ci numai cu vise… Ascultă nota lirei şi miroase cerneala scrisului ... mă vei cunoaşte şi înţelege abia atunci … fără ca să mă simţi, fără să mă vezi, fără să mă auzi… Eu sunt scrisul şi nu mâna care scrie… încălzeşte-te cu zăpada literelor şi soarbe-i răcoarea cu buzele uscate ce cerşesc mântuirea în timpul arşiţei de vară… Pipăie înţelesul din marea literelor ce spumegă-n valurile unei răzvrătiri nocturne, şi nu încerca să te scufunzi în adâncurile ei neprihănite, vei aduna un întuneric mai întuneric decât casa unde hărăzeşte întruchiparea lutului omenesc fără suflet… Îţi cade la picioare lira sfărâmată, cu sunete desperecheate, ce stârnesc gândul ce sapă şanţuri prin aer… N- ai să găseşti cheia care visează înălţarea unei zidiri fără piatră, fără lemn, şi poate fără picurile izvorâte din truda şi oboseala fizică a celuia ce se numeşte Om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu