Si te astept...

"Inchid ochii si te privesc. Ti-e chipul icoana incrustanta-n fiecare ungher al sufletului meu si zambetul tau, pe care-l simt mangaindu-ma cand pleoapele-mi zac, lasand lumina intunericului, imi umple de razvratire pustietatea. Raze de seninatate pornesc din ochii tai, provocand liniste si neliniste, si acceptare si ne-resemnare. M-agat de zambetul tau si de privirea ta mi-atarn speranta ce-ncolteste intr-o clipa pe o margine de suflet. Si te astept.

Inchid ochii si te ascult. Vocea ta imi imbraca chipul in straie de sarbatoare, imi pune in priviri straluciri de diamante, pe buze-mi deseneaza un zambet de-nceput de lume. Speranta-ncoltita in suflet inmugureste, hranita cu stropii de frumos pe care-i picura-n mine glasul tau. Adiere de emotie imi strabate inima inconjurand-o cu-n fior de traire ce infrange in mine toata armura de ne-simtire ce mi-e scut. Invinsa stau inainte ta, si totusi, biruitoare. Si te astept.

Cu fereastra sufletului mereu larg deschisa.

Stii, mi-amintesc, imi ziceai ca, uneori, te indepartezi de oameni tocmai pentru a te apropia. Ca departarea nu se masoara in timp si spatiu ci-n clipele pe care reusesti sa le traiesti in partasie cu cei dragi – expresii ale bucuriei, si-n clipele ce te despart de oameni dragi – expresii ale tristetii. Ca acolo unde e iubire, timpul si distanta nu-si vor intinde nicicand, victorios, tentaculele. Pentru ca sentimentele infrang timpul.

Dar stiii? Uneori e posibil sa te indepartezi atat de mult, sa-ti lasi privirile furate de atat de multe alte privelisti, sa-ti lasi sufletul invaluit de atat de multe alte trairi incat, oricat te-ai zbate, sa nu mai poti gasi drumul spre inapoi. Spre locul acela in care ai lasat ceva asteptandu-te.

E posibil, alteori, sa ratacesti atat de mult prin alte zari incat, la intoarcere, usa sufletului sa nu mai fie deschisa. Prea multa tristete sa fi ridicat zid greu inaintea ei. De netrecut.

Dar, chiar daca nu mai stii care e cararea potrivita si ratacirea te intarzie, chiar daca s-au pierdut pe drum urmele sentimentelor ce le-ai vrut pastrate, chiar daca prea multa amaraciune nu mai lasa sa se vada diamantul sufletului si totul pare obstacol de netrecut, tu bate. Bate la usa sufletului ce l-ai lasat asteptandu-te si increderea si speranta vor navali eliberand simtirea incatusata-n amorteala. Si-n mana ta sufletul se va lasa (iar!) modelat si tu, mester priceput, diamantul sufletului vei slefui si suflare de viata vei pune in el. Zburdand a fericire in jurul tau ti se va darui si-ti vei simti inima inflorind a multumire.

Multumirea maestrului ce-si vede opera implinita."