Revad cu ochii mintii o masina
Care gonea cu doi copii,
Spre-un ce-avea sa vina,
Cu multe lacrimi dar si cu bucurii.
Cantau radeau de mana se tineau,
Cu sufletele stranse iubire isi jurau.
Doar steaua lor,departe lacrima,
Pentru ca ea doar ea stia,
Spre ce an greu destinu-i conducea.
A fost destin sau intamplare,
Ori poate o prea grea-ncercare,
Gandeste trista steaua lor,
In neobositu-i zbor.
Caci ei sunt despartiti acum.
Pe doua drumuri far un punct comun.
Cu inimile indoite de regrete,
Se-ndreapta spre-un an Dar pe-ndelete.
Vor mai avea aceste drumuri oare,
In asta viata un alt puct comun?
Privesc spre steaua lor cu maxima-ntristare.
E doar o intrebare.....
Pe care nu ma pot abtine insa sa ti-o pun.
iubirea neimpartasita pe acest pamant se compenseaza cu o iubire patimasa dincolo de existenta noastra...
RăspundețiȘtergereBy a friend ;)
...cu tine aproape moartea pare mai ademenitoare...
RăspundețiȘtergereDoar dragostea neimplinita poate fi romantica!
RăspundețiȘtergereIubirea neamplinita aduce suferinta,nu romantism.Dar ...da.Cand suntem tristi scriem mai frumos.E vocea sufletului care.... spera.
RăspundețiȘtergere