Am să te strig cînd vei uita chemarea
Să re-nnoim un vis de mult pierdut
Să alungăm cu-n zîmbet depărtarea
Şi s-o luăm agale, din nou de la-nceput.
Te voi striga în albe nopţi cu lună
Cînd frigul va pătrunde încet sufletul meu
Şi-am să alerg în noapte ca nebună
Să te-ntîlnesc, să te cuprind, mereu.
Te voi striga la margini de genune
Să nu mă laşi, de mînă să mă prinzi
De cînd te-aştept iubire fără nume
Nu vreau pe-o sărutare să mă vinzi.
Te voi striga în zorii dimineţii
Cu şoapte de iubire şi vorbe de alint
Cu-n ultim strigăt, voi pretinde vieţii
Podoabe de cuvinte, în plete de argint.
Te voi striga într-una, chiar dincolo de moarte
Cînd nopţile vor cerne iubirile ce mor
Apusu-mi va fi casă, departe, mai departe
Voi fi din nou cu tine, în ultimul fior.
Apoi, tăcere neagră o să se-aştearnă-n tine
Uitate şi trecute chemările de dor,
Nu vor fi diferenţe în ce e rău sau bine
Iar eu, voi fi atomul de dincolo de nor.
Şi dacă, vreodată, cînd ploaia stă să cadă
Vei auzi cum plînge la geamul tău încet,
Sînt ochii mei ce încă ar vrea să te mai vadă
Şi plîng în noapte-afară, din suflet de poet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu