Faci lumea mai plăcută şi clipa nu prea grea!

Ieşi din abisuri sumbre sau vii din înălţime,
O, Frumuseţe! Ochiu-ţi demonic şi divin
Revarsă laolaltă mărinimii şi crime,
De-aceea te asemeni cu uimitorul vin.


În ochii tăi apusul şi zorii s-au unit;
Tu răspândeşti miresme ca un amurg frumos;
O amforă ţi-e gura, sărutul tău vrăjit
Făcând fricos eroul, copilul, curajos.


Vii din prăpăstii negre? Ai coborât din astre?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Tu semeni la-ntâmplare plăcere şi dezastre,
Stăpână eşti pe toate, dar nimeni peste tine.


Calci peste morţi de care, trufaşă, îţi baţi joc;
Odoare ai mulţime şi Groaza, dintre toate,
Nu-i cel mai slut, iar Crima e-un foarte scump breloc

Pe pântecul tău mândru dansând cu voluptate.


Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Arzând precum o torţă şi binecuvântând!
Iubitul când s-apleacă pe-a sa frumoasă pare
Un muribund fanatic, mormântul dezmierdând.

Că vii din iad sau ceruri, ce importanţă are,
O, Frumuseţe! monstru enorm, naiv, temut!
Când ochiul tău, surâsul, picioru-mi sunt cărare
Spre-un Infinit ce-mi este iubit şi neştiut?


Eşti Înger sau Sirenă, drăcească ori divină,
Ce-mi pasă când tu zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, sclipire, o, singura-mi regină! –
Faci lumea mai plăcută şi clipa nu prea grea!

Petru Dinca