Şi mă gândesc din nou la tine Şi parcă-s singur pe pământ.

Se lasă cerul peste mine,
Ascult al nopţii rece cânt,
Şi mă gândesc din nou la tine
Şi parcă-s singur pe pământ.

Privirea mi-e de noapte plină,
Iar sufletul tot plâns, ca ea,
Cum e o floare în gradină
Sub toamna veştedă şi grea.

De-atâta ură şi iubire,
Sălbatic sunt şi înrăit,
Căci nu ai vrut să ştii vreodată
Cu ce iubire te urâsem
Şi cu ce ură te-am iubit!

Poetul Necunoscut