Singuratatea

Singurătatea este o prezenţă care ne însoţeşte în existenţa noastră. Deşi suntem fiinţe sociale, viaţa ne face să trecem şi prin perioade de singurătate. Sigur, este un lucru bun să poţi rămâne cu tine ca individ, să te poţi analiza şi să analizezi în linişte ce ai făcut sau ce urmează să faci dar, din păcate, tot mai mulţi oameni sunt tot mai singuri.

Tăcerea a început să fie un lux pe care nu-l mai putem plăti şi asta datorită vieţii noastre, tributare acumulărilor materiale. Tot mai mulţi oameni, petrec mult timp cu televizorul sau calculatorul ori în conversaţii nesfârşite la telefon. Metropola, sau în cazul Bucureştiului, necropola, te instrăinează, te pune în contact cu tot felul de agresiuni, de la cele emoţionale până la cele fizice şi acest lucru numai benefic nu este. În micile oraşe de provincie, toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, poţi comunica liber şi te simţi ACASĂ pe când în oraşele mari, acest sentiment a dispărut.

Acest lucru apare şi ca urmare a faptului că toţi suntem într-o competiţie cu noi înşine în ideea de a ne realiza visurile, ceea ce până la un punct este bine. Drama apare, însă, când nu ne uităm la mijloacele folosite pentru a ne atinge scopurile .Să nu uităm că în lumea occidentală, singurătatea este un mod de viaţă pe care şi noi îl împrumutăm fără să ne dorim neapărat acest lucru, acolo legăturile între membrii familiei fiind altele decât în cazul nostru, al românilor.

Imaginea de sine este un concept psihologic care stă la baza existenţei noastre psihice şi modul cum ne percepem sau cum suntem percepuţi este foarte important pentru existenţa noastră. Însingurarea, cu excepţia celor care practică un anumit tip de asceză, nu duce la îmbunătăţirea imaginii de sine ci, din contră, duce la neîncredere în potenţialul propriu de exprimare socială.

Recent, o doamnă îmi solicita administrarea unei pastile de nesimţire care să o facă, pur şi simplu, nesimţitoare la răutăţile care o înconjurau. Cred că, uneori, toţi ne dorim să avem un astfel de remediu la îndemână şi să-l utilizăm din când în când.

Din păcate, izolarea nu ne face mai rezistenţi la frustrare, iar suma de frustrări duce totdeauna la agresivitate.

Rătăcirea aceasta în singurătate, este valabilă pentru toate palierele de vârstă, dar cel mai pregnant, ca psiholog, am simţit-o la adolescenţi şi la tinerii care sunt la începutul carierei şi care trebuie să facă alegeri decisive pentru viaţa lor. Ei sunt cei care încearcă să se identifice cu modelele oferite de viaţa până la acel moment, încearcă să-şi creeze un anumit statut social şi prin urmare, devin conştienţi că a alege în viaţă, nu este cel mai simplu lucru. Din păcate, mulţi aleg izolarea şi însingurarea iar acest lucru înseamnă de cele mai multe ori eşuarea lamentabilă într-o existenţă,de cele mai multe ori virtuală, al cărei sens se pierde în agitaţia cotidiană.

Dincolo de toate aceste cuvinte, un lucru este cert: „ne naştem şi murim singuri!