marți, 15 noiembrie 2011



Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie carea sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. 
Antoine de Saint Exupery
Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi.
Antoine de Saint Exupery

Dacă sufletu-mi va spune să te ţin închis în mine...

Dacă aş veni la tine gândurile să-ţi petrec
Şi să-ţi ferec amintirea între gene cu dorinţi,
Tie ţi-aş lua durerea cu un simplu te iubesc
Ramânând la fel de singuri tot în doi, si tot cuminţi.

Dacă sufletu-mi va spune să te ţin închis în mine
Intr-un loc unde iubirea nu-i atinsă de dureri,
Am să stau privind cum ochi-ţi sting în ei făclii divine
Rămânând ai mei de-apururi şi iubind ziua de ieri.

Eu aş vrea ca noi să ştim de vom fi mâine-mpreună
Pe cărarea mult umblată unde zorii vin zglobii,
Aş veni acum la tine să-ţi pun stelele în mână
Şi să mă strecor în vise unde vreau mereu să-mi fii.

Tu aşterne-n vise stele fă din ele lung covor
Şi aşteaptă-mă pe mine să te-mbrăţişez pe ele.
Buzele să ţi le ferec cu-n sărut izbăvitor
Mulţumiţi să fim în ceruri, pe pământ feriţi de rele.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola

luni, 14 noiembrie 2011

Ultimul sarut...


Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut
Căci am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut.


Striveşte-mi visele în palmă
Striveşte-mi sufletul sub paşi
Căci a venit ultima toamnă
Şi poţi prin frunze să mă laşi.


Striveşte-mi lacrima iubirii
Striveşte-mi şi privirea -n zori
Dar nu uita că fericirii
I se cuvin atâtea flori.


Striveşte-mi lacrima-ntre valuri
Striveşte-mi viaţa în zăpezi
Şi vino-apoi cântând pe maluri
Din când în când să mă mai vezi.


Striveşte-mi clipele în noapte
Striveşte-mi nopţile în zori
Căci ultimele mele şoapte
Se pierd încet, printre ninsori.


Striveşte-mi gândul şi-amintirea
Striveşte-mi ochii verzi în flori 
Şi-n veci să nu-ţi întorci privirea
Căci m-ai uitat de atâtea ori.




Noi am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut
Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut.


Felicia Feldiorean


9 FEBRUARIE 1990 - ARINI

Apus de toamna...

Sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranţă mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu

poezie de Viorel Muha

Jean-Jacques Goldman - Comme Toi

duminică, 13 noiembrie 2011

Anii '60: Pompilia Stoian - Picături de ploaie.wmv


Mai ştii...?



Mai ştii, vara cu miros de alge
şi pierdutele catarge
De la ţărmul unei mări?
Mai ştii, şi acel tango retoric
Prin decorul alegoric,
Dintr-un vis fără urmări.


George Tarnea

De poti sa fii




"De poţi să fii precum un "cerşetor",
Doar c-un bănuţ să mai trăieşti o zi,
Şi totuşi să gândeşti că-n viitor
Comori in ceruri vei agonisi...

De poţi sta în genunchi fără ruşine,
Cu mâinile întinse, să primeşti
De la străinul cel de lângă tine,
Bogat in har, şi-apoi să înmulţeşti.

De poţi să ţii în mintea ta icoana
De-a pururi Născătoarei de Lumină
Şi mulţumi, frângându-te, de hrana
Jertfirii unui Fiu fără de vină.

De poţi să-mparţi, la rându-ţi, cu oricare
A flămânzit pe treptele făpturii,
Şi chiar răbda în blândă ascultare
Pe cel ce-mparte din prisosul urii.

De poţi vedea prin găurile hainei
Cum trupul tău se face tot mai mic,
Înfrigurat în măreţia Tainei
De-a exista şi de a fi nimic.

De poţi simţi Fiinţa Suferinţei
Pe crucea ce te-apleacă la pământ,
Înaintând pe calea pocăinţei,
Vestind că numai Domnu-n tine-i sfânt.

Atunci primeşti... şi-acela este Darul,
Ce-i pregătit de veacuri tuturor:
Chiar Duhul Sfânt te va-ncălzi cu Harul;
C-ai fost, de Har, smeritul “cerşetor"
Ana Speranta

Cerul e plin de nori, fericirea o simpla vorba...

"Eu am aflat, din pacate, ca nu poti fi singur cu adevarat decat in mijlocul oamenilor.Departe de ei iti idealizezi deceptiile si incepi sa crezi ca numai tu ai gresit, te invinuiesti, si singuratatea ta de umple de remuscari.Pe cand in mijlocul oamenilor iluziile se pot risipi.Vezi ca trestia ganditoare e uneori murdara ca noroiul din care a tasnit; ca ea se indoaie adesea dupa vant si ca, in fapt, nu e totdeauna ganditoare.De aceea, de cate ori am avut nostalgia oamenilor, m-am retras in camera mea pentru a ma gandi la "trestia" lui Pascal.Nicaieri nu e mai frumoasa ca acolo unde n-o vezi.Cerul e plin de nori, fericirea o simpla vorba."


Octavian Paler

Am scris cerşind cuvinte petalelor de crin...

Mi-ai desenat pe vis iubirea din poeme
Şi din priviri mi-ai scris culoare de apus
Pierdută-n rătăciri tristeţea mea se teme
De umbra fericirii şi zâmbetul nespus...


M-am perindat în timp printre pereţii lumii
Am scris cerşind cuvinte petalelor de crin
Imperiala floare purtând culoarea spumii
E gol şi astăzi cerul... de freamătul divin

Ne vom întoarce-n gânduri pe leagănul lăsat
Talazului de aur crescut în umbra mării
Să ne trăim puţinul din visul ce-am visat
Într-o poveste scrisă din patima uitării



Justitiarul

Scrisori imaginare(13)

In aceasta seara iti voi scrie mai putin ca-n alte sambete.Pentru ca sunt bolnava.Mi s-au inflamat amigdalele, ma doare ingrozitor capul si am febra.Imi amintesc seara in care si tie ti-a fost rau, tot din cauza gatului, atat de rau incat ai ajuns la urgente in noaptea respectiva.Sa-ti mai scriu acum cat m-a durut sa te stiu bolnav atunci?Cat regretam ca nu-ti pot fi alaturi?Nu.N-am s-o fac.Pentru ca stiu ca nu te intereseaza.
Mi-e rau cred si pentru ca sufletul mi-a fost chinuit de cel mai urat sentiment.Ura!
Dar de ura am reusit sa ma debarasez.Nu, nu a fost usor.Dar am reusit.Esti curios si  ce-am asezat in locul urii?Zodia ta e curioasa.Si nu e nimic rau in asta.Te-a ajutat sa-ti construiesti "pretioasa-ti" cariera!
In locul urii am lasat compasiunea sa se instaureze linistita.Si mi-e bine.Nesperat de bine.La ora aceasta tarzie, multumesc cerului ca n-am pasit o sambata fara sa-ti trimit macar doua ganduri.Sigur te-ai obisnuit sa le primesti.E posibil insa sa nu continui.E mai mult decat trist sa constati ca poti supara un om doar pentru ca te gandesti la el, si ca din cand in cand ii si scrii cateva randuri.Ori mie nu mi-a placut sa supar in general pe nimeni, darmite pe cei dragi?
Sper sa-mi fie iertate toate greselile atat de tine cat si de Dumnezeu.Ma retrag acum, iar daca nu mai primesti vesti de la mine, sa nu te ingrijorezi.Ma voi stradui sa fac bine, pentru mine si cei ce au reusit, ca prin minune sa nu ma desconsidere atat de mult cum ai facut-o tu.


Noapte buna, si sa visezi frumos!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Eu m-adun din palme de tăciuni şi dor..

Cerul îşi frământă nedumnezeirea,
Peste toate cerne praful de pe nori,
Ai ucis în noapte vise şi iubirea,
Eu am strâns sub gene lacrima din zori.


Degetele mele plâng pe clape arse,
Frige nepăsarea ochilor parşivi,
Strigă nesimţirea în ciudate farse,
Ochii mei albaştri te privesc naivi.


Lacrima se roagă să ramână rece,
Zâmbetul se strâmbă în oglinda grea,
Astăzi înc-o moarte peste mine trece,
Mâine înfloreşte nebunia mea...


Iar mă-ntorc la mine, aripa e frântă,
Spun adio vouă, şoapte de amor,
Îngerii se-ngroapă, diavolii se cântă,
Eu m-adun din palme de tăciuni şi dor..



Petre Violetta

‎"Marea nedreptate nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită".
Platon

vineri, 11 noiembrie 2011

Jean Michel Jarre - Oxygene 4

‎"Cartile si padurile, acestea au fost iubirile copilariei mele."
Octavian Paler

V-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi are sau poate avea un "moment Waterloo"?

"Recitesc viata lui Napoleon.Desi o cunosc pe dinafara, pentru ca totdeauna l-am iubit pe micutul corsan care, de fapt, nu era chiar atat de mic, avea 1.65, exact inaltimea mea.Nu-mi dau seama de ce altii nu-l pretuiesc.Era badaran cand era coplesit de ganduri, dar ce sa faca?Era singurul care gandea intr-o lume in care cei ce nu l-au tradat l-au incurcat sau invers.M-am uitata la steaua mea, pe care altii n-au vazut-o niciodata, cum n-au vazut-o pe a lui Bonaparte, fara sa ma vaicaresc.Vaicareala, este nu numai urata, dezagreabila, ci mai ales inutila.De fapt, am un motiv anume ca sa ma intereseze Napoleon.Sunt ca el la Waterloo.V-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi are sau poate avea un "moment Waterloo"? "Momentul Waterloo", zic eu, intervine cand suntem invinsi si tocmai de aceea fortam o victorie imposibila; cand nu mai avem nici o sansa, dar noi nu vrem s-o recunoastem, sau nu putem s-o recunoastem, si atunci ne batem cu toti.Ne ridicam lumea in cap.Nu mai avem un adversar, ci avem numai adversari.Cei care ne-au fost apropiati ne-au tradat, au fugit, ne-au parasit. Iar cei care au ramas langa noi, nu au incredere in noi.Nu stiu cum sa ne spuna ca ar trebui sa renuntam.Dar nu, in destinul nostru e scris clar "insula Sfanta Elena." Si tocmai de aceea batalia trebuie purtata ca sa fie pierduta, ca adversarii nostri sa fie necrutatori cu noi. Inca n-am pierdut totul, mai avem iluzii, trebuie sa cunoastem infrangerea pana la capat...Bonaparte elev, studia geografia.Sus, la inceputul unei foi de caiet, o singura insemnare si apoi gol: "Sf Elena, mica insula din Atlantic"...Dar sa ma intorc la "momentul Waterloo" . Cand nu ne mai putem cuceri decat infrangerea definitiva si ne batem, de fapt, pentru ea. Caci dupa un "Waterloo", toate lucrurile sunt clare.Nu mai e nimic de facut, nu mai e nimic de sperat.Ne mai ramane un singur drum, spre insula Sfanta Elena, contand, fireste, pe mila invingatorilor si pe resemnarea noastra, a celor invinsi, caci nu vom intarzia sa plecam.Dupa un Waterloo nu mai poti sa faci greutati nimanui.Cel mult tie, aducandu-ti aminte ce s-a intamplat.Cand, de fapt, cel mai bine ar fi sa ai o memorie goala, ca un butoi gol.Din pacate, e cel mai greu lucru de obtinut.Tocmai cand n-ai nevoie de ea, memoria iti ramane intreaga si te trezesti ca o iei mereu de la capat.Se zica ca Napoleon era un mare visator.Dar visele lui au mers la pas cu actiunile lui.El a transformat tanjitul in vointa.Asa e bine.Daca nu poti aseza nimic in locul unui vis e de preferat sa-l starpesti.
La urma urmei, fiecare avem nu numai bataliile de care suntem in stare, ci si infrangerile pe care le meritam.Ale altora sunt rasunatoare.In cazul lui Napoleon a trebuit sa se stranga toata Europa ca sa-l trimita in surghiun pe insula Sfanta Elena.La altii e de ajuns o piedica, o boala, o porcarie sau un nenoroc.Asta e.Dar tot un Waterloo se cheama ca am trait.
Deocamdata insula mea nu se vede bine pentru ca eu nu mi-am terminat batalia.E aproape pierduta, am ramas singura la Waterloo, dar in loc sa plec va scriu dumneavoastra.Si asta e o forma de batalie, nu? Incerc sa ma debarasez de ultimele resturi de incredere in frumusete si speranta, ca sa ma pot retrage linistita.Altfel, s-ar putea, in ultimul moment, sa ma roada regretele.
In treacat fie zis, nu l-as fi iubit pe Napoleon daca ar fi renuntat sa se bata la Waterloo.Pentru mine, acolo a el, mare.Toate celelalte batalii ale lui nu inseamna nimic fara Waterloo.Ele n-au fost decat pregatirea Waterloo-ului.E usor sa fii Napoleon cand invingi, cand drapelele flutura in vant victorie dupa victorie si armata te aclama" Vive l"empereur!" Dar e greu sa fii Napoleon cand stii ca peste cateva ceasuri poti pierde si totusi, iesind din cort, nu eziti;sa stii ca toata lumea e impotriva ta si tocmai de aceea sa ridici mandru capul; sa stii ca nu mai ai aproape nici o sansa si tocmai de aceea sa infrunti lupta.Austelitz-ul si toate celelalte victorii ale lui Napoleon nu ma intereseaza decat in masura in care l-au dus la Waterloo.Uneori ma intreb, daca nu cumva m-am indragostit de Napoleon tocmai pentru ca la capatul vietii lui se aflao infrangere, si pe urma din fidelitate, m-am pregatit tot timpul pentru Waterloo-ul meu.
Adevarul e ca n-am dorit cevamai mult decat sa nu sufar.Am dorit asta pana la ridicol.Si pentru ca n-am vrut s a  sufar, zeii m-au pedepsit."


Octavian Paler
 (extras din -Rugati-va sa nu va creasca aripi)

joi, 10 noiembrie 2011

Privesc la cer si steaua mea-i ascunsa...


Despre jigniri...

Agresiunea verbala e poate cea mai dureroasa dintre toate.Un cuvant urat, o jignire,pot ucide florile sufletului celui caruia i le adresam.Le arde!Sa nu jignim nici in gand pe nimeni!Si sa nu uitam ca modul in care ne exprimam gandurile spune totul despre caracterul nostru!
Daca vulgarizezi durerea ea trece mai repede.Numai ca aceasta vulgarizare distruge si pe altii si te trezesti uneori in imposibilitatea de a mai iubi ceva."
Octavian Paler

Voi iubi în tacere...

Voi iubi în tacere, voi striga nestrigand
Voi zbura în cadere şi zambi-voi plangand...

Florile sunt poeziile pământului- Valeria Mahok


bouquet

Un singur trandafir poate tine locul unei gradini.
.. si un singur pieten poate face cat intreaga lume. (Leo F. Buscaglia)
bouquet
Este exemplul eternei seducţii a vieţii. (Jean Giraudoux)
bouquet
Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, 
prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. (Goethe)
Bouquet...

O floare este o buruiană educată. (Luther Burbank)


Bouquet...
Floarea este poezia reproducerii. 
Bouquet  ..

Florile sunt poeziile pământului.
Valeria Mahok



Stropi subtili de curcubee ce-s îmbrăţişaţi de sori.
Eugen Deutsch

Inefabile şi multicolore, florile sunt speranţa
 dumnezeiască a naturii.
Costel Zăgan

Cand deschizi o carte...







Când deschizi o carte

Când deschizi o carte
Pătrunzi ca într-o rază,
Cuvintele devin făclii
Şi scânteiază fiecare frază.

Când deschizi o carte,
Să sorbi ca dintr-un izvor
Seninul atâtor ape
Ce curg în gând răcoritor.;

Rose ...

Vino in tinutul de tacere,ca un ultim si iertat cuvant.




Vino sa mai spunem despre arte
Si sa ne iubim conspirativ,
In manej de substantive moarte
Vino sa te cert fara motiv.

Vino unde cad dictionare
Si lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul insusi moare,
Vino sa tacem in grajdul meu.

Vino sa te simti neputincioasa
Cand un hat de maini am sa - ti innod,
Vino, vino sa ne facem casa
In adverb de loc cu adverb de mod.

Vino unde mor incet gramatici,
Si intregul timp e-un dezacord,
Cand absurzii agramati, apatici
Mor si ei, predicativ, de cord.

Vino unde inima te cere
Si cuvinte mor cu gatul frant,
Vino in tinutul de tacere
Ca un ultim si iertat cuvant.

poezie de Adrian Păunescu

Rose ...


"Scrisul nu e decât un mijloc, de a păstra şi răspândi vorba... Nu poţi apropia două lucruri din lume care par depărtate celorlalţi fără să nu ţâşnescă din atingerea lor albastră flacără a poeziei... Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul..."

miercuri, 9 noiembrie 2011

Şi niciodată nu vei şti...


Şi niciodată nu vei şti
Că-n jurul mesei trei vom fi
În stânga tu,în dreapta eu
Şi-n faţa noastră... dorul meu. 

Şi niciodată nu vei şti
Că tot ce-a fost nu va mai fi
 Şi niciodată n-ai să speri
 În adevărul altei veri.

Şi niciodată n-ai să crezi
Că-n jurul nostru sunt zăpezi
Şi niciodată n-ai să-mi ceri
Iubire,ca să poţi să speri.

Şi niciodată nu vei şti
Că visul tău se va sfârşi
Şi niciodată n-ai să speri
În infinitul altei seri.

Şi niciodată n-ai să pleci
Pe drumul plin de lacrimi reci
 Şi niciodată n-ai să-mi dai
Un strop din colţul tău de rai.

Şi chiar şi-acum când s-a sfârşit
Când am plecat spre infinit
Tu niciodată nu vei şti
Că tot ce-a fost nu va mai fi.


Felicia Feldiorean
30 APRILIE 1990 – ARINI 
  


Ce greu e când moare un vis...


Ce greu e când moare o floare,
Ce greu e când moare un vis,
Când soarele nu mai răsare
Nimic nu mai poate fi zis.


Ce bine că lumea mai speră
Când totul în jur e-ngropat,
Pământul e-ascuns că-ntr-o seră,
E ros,condamnat şi uscat.

Nimic nu mai stă în picioare
Şi munţii se clatină toţi
Umblăm zi de zi la-ntâmplare
În nişte trăsuri fără roţi.

Se rupe zăgazul răbdării
Şi lacrimi sparg ziduri şi zări,
Şi-n ceasul din urmă-al răbdării
Ne pierdem pe ninse cărări.

Curajul de-a merge înainte
Dispare cu ultimul tren,
Nimic nu e-n stare s-alinte,
Banalul,umilul refren.

Şi dacă iubirea e-o armă
Şi toţi vom muri împuşcaţi,
Vom trage semnalul de-alarmă
Atunci când vom fi condamnaţi.

Şi când ne vom duce departe
Şi totul va fi mai curat,
Va ninge frumos peste toate
Şi totul va fi îngropat.
de Felicia Feldiorean

8 FEBRUARIE 1992 – CLUJ NAPOCA
Zhaguara

Tomnateci aşteptăm să se-nnopteze



Îmbătrânim în fiecare iarnă
Ce trece peste inimi,peste noi
Şi nici nu ştim că mai avem nevoi
Îmbătrânim în fiecare iarnă.

În primăvară-ntinerim puţin
Şi ochii ni-s înlăcrimaţi de soare
În fiecare zi e-o sărbătoare
În primăvară-ntinerim puţin.

Şi vara vine să ne păstorească
Să ne-ncălzească creştetele reci
De-atâta viscol,nins în veci de veci...
Şi vine vara să ne păstorească.

Tomnateci aşteptăm să se-nnopteze
Prin frunzele udate plâng dorinţi
Ne căţărăm visând pe metereze
Şi ne simţim curaţi ca nişte sfinţi.

E-atâta anotimp şi suferinţă,
E-atâta fericire în cuvânt
E-atâta lacrimă în nefiinţă
Că ne ajunge până în mormânt.
de  Felicia Feldiorean

"Sufletele nu prin arme sînt învinse, ci prin iubire şi generozitate-Un suflet curat e preţul nemuririi..."


Ce este omul? Ce este viaţa? Ce este fericirea? Ce este sufletul? Sînt doar cîteva din întrebările a căror răspuns se află dincolo de capacitatea cuvintelor de a-l exprima. Multe sînt lucrurile pe care încercăm să le înţelegem şi mai multe sînt acelea care, deşi înţelese, scapă unei definiţii, cele care nu se lasă cuprinse de bariele limbajului.
Şi totusi ce este sufletul? Cu totii ştim că el este o realitate imaterială care ne dă viaţă şi care ne ţine în viaţă. Este, în definitiv, fărîma de divinitate care ne permite să accedem la un nivel superior de înţelegere şi de trăire. Sufletul este nemuritor, aşa cum şi omul este. Desigur, la baza acestei afirmaţii se află convingerea fermă că nimic în lume nu e impus omului, că, într-un fel sau altul, el se poate sustrage responsabilităţilor sale şi că el este ceea ce este prin libertatea nemărginită pe care o are. Poţi alege să trăieşti sau poţi alege să porţi în tine un suflet mort, imun la bucuriile şi tristeţile vieţii, ale lumii în general. Sufletul este cel care-ţi permite deschiderea spre întrega umanitate, spre viaţă, şi-ţi oferă speranţă nemuririi. Căci ce preţ ar avea viaţa fără infinitul ei?? Să învăţăm să iubim lumea, să preferăm iubirea în locul urii, să învăţăm să vedem minunile lumii, minuni ale creaţiei lui Dumnezeu! Să învăţăm să ne păstrăm un suflet viu căci sufletul e puntea de legătura dintre Dumnezeu şi om şi doar această legatură neîncetată dă sens vieţii şi o directionează pe drumul mîntuirii. E inutil să descriem o artă de a trăi căci noi, oamenii, sîntem atît de diferiţi ca structură şi orientări, încît ceea ce pentru unii e sfînt, pentru alţii e profan. Dar sînt lucruri care ar trebui să-i unească pe oameni, dincolo de cele care îi deosebesc. În viaţă orice om poate ajunge să cunoască, la un moment dat al existenţei sale, cele mai înalte culmi sau, dimpotrivă, cele mai adînci abisuri. Dar un lucru fundamental este că în toate aceste încercări omul să-şi păstreze sufletul curat şi să se arate vrednic de cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că "Omul are, odată ce Duhul s-a sălăşluit în el, vrednicie de prooroc, de apostol, de înger, deşi e pămînt şi cenuşă." Ce este sufletul altceva decît fereastra prin care viaţa transcende timpul? Trebuie să avem mereu grijă ca această fereastră să fie curată pentru ca prin ea să se vadă flacăra ce arde în fiecare din noi iar lumina ei să se reflecte în puterea de a lupta pentru un ideal şi de a înfrunta cu seninătate înfrîngerile soartei, în puterea de a lupta cu tentaţiile şi neajunsurile unei lumi în care multe au devenit abstracţii în spatele cărora omul îşi manifestă setea de dominaţie şi spiritul pragmatic. Dar un suflet senin îndură orice şi imperfecţiunile acestei lumi nu vor reuşi să-şi pună amprenta asupra lui.
Ce este sufletul? Locaşul dumnezeirii, locul de întîlnire a omului cu Dumnezeu! Nimic nu e mai presus decît să vezi că un suflet mare se deschide în faţa ta, că tu însuţi poţi să-ţi deschizi sufletul în faţa altora! Demnitatea omului nu constă în cunoştinţele acumulate în numărul de cărţi citite, în numărul de ore petrecute învătînd ceea ce au gîndit altii, ci în capacitatea de a vedea în prezenţa altora un motiv de bucurie, în capacitatea de a ajuta dezinteresat şi neţinînd cont de circumstanţe pe cei care au nevoie de ajutor, în convingerea că în om găseşti mai multe lucruri de preţuit decît de dispreţuit. Desigur, multe lucruri în viaţă le poţi învăţa din cărţi , din experienţele altora, dar propria ta viaţă n-o poţi trăi prin alţii. Să trăieşti autentic, plenar, să înveţi să trăieşti fiecare clipă astfel încît amintirea ei să nu te facă să roşeşti! Nu e triumf pe lume mai mare decît conştiinţa faptului că nu porţi asupra ta povara răului şi a minciunii, a faptelor care nimicesc un suflet!
Şi dacă nu putem spune ce este sufletul, formulînd o definiţie universal valabilă şi unanim acceptată, putem spune, avînd certitudinea că nu ne înşelăm, că un suflet curat e preţul nemuririi. Perfecţiunea nu-şi va găsi loc în lumea aceasta dar putem accede spre ea. Să-i preţuim pe cei din jur, să vedem în ei o posibilă icoană a dumnezeirii şi să fim convinşi de faptul că "sufletele nu prin arme sînt învinse, ci prin iubire şi generozitate" (Spinoza)!
Cornelia Amariei

Înţelepciunea inseamna si a aduce momentul renunţării cît mai aproape de începutul dorinţei?


Tot ceea ce ţi-ai dorit şi îţi doreşti va deveni la un moment dat obiectul renunţării tale. Vei renunţa cu inima împăcată la tot ceea ce ai obţinut vreodată, indiferent de eforturile pe care le-ai depus pentru a obţine acel lucru. După vreo cîţiva ani de conştientizări ale acestui fenomen straniu reuşiţi să înţelegeţi absurditatea jocului vieţii, dar spre surprinderea voastră înşivă veţi contnua să vă doriţi lucruri. Dezvoltaţi filozofii care să vă justifice comportamentul bazat pe dorinţă sau ridicaţi pur şi simplu din umeri şi spuneţi că aşa este viaţa: ”să-ţi doreşti una sau alta, să te dai peste cap ca să obţii nu ştiu ce pentru ca pînă la urmă să abanodenzi ceea ce ai obţinut, dacă nu chiar să arunci!”. Şi numeşti asta experienţă de viaţă! Absurd. Aş putea spune comic de absurd dacă n-ar fi de fapt dureros de absurd. Noroc că absurdul totuşi nu doare!
Ne dorim ceva, muncim să obţinem acel ceva, începe să se deterioreze acel ceva, facem eforturi să reparăm acel ceva pentru ca pînă la urmă să aruncăm acel ceva sau să-l pierdem. Şi acest scenariu se repetă întruna pe toate planurile şi numim aceasta viaţă! Ba uneori numim ”jocul” acesta chiar ”arta de a trăi”. Singura şansă a noastră este să reuşim să  strîngem un dram de înţelepciune după fiecare renunţare sau pierdere. Înţelepciunea se manifestă prin aceea că reuşim să aducem momentul renunţării cît mai aproape de începutul dorinţei. Dar pentru a dobîndi o asemenea înţelepciune este nevoie de foarte multe merite şi de multă experienţă de viaţă! Am putea spune că sîntem într-un cerc vicios şi în mare parte aşa şi este. Analizaţi-vă mai bine dorinţele. Vedeţi de unde vin ele şi mai ales de ce acest continuu vînt al dorinţelor? Ce ascund ele de fapt? Ce s-ar petrece dacă am opri măcar pentru un timp focul dorinţelor, ataşamentul faţă de orice. Ce se întîmplă dacă rămîi doar cu tine, faţă în faţă cu fiinţa ta interioară? Sper să rezistaţi spaimei care vă va cuprinde în primul moment! Apoi doar împlinire, pace şi abandon!
C.Turcanu