vineri, 21 octombrie 2011

“Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”


“Când am luat calea munților, știam destule despre partea cea ascunsă a istoriei. Nu ne-am făcut niciodata iluzii. Nu ne-am bazat că ni se vor alătura și că vom fi ințeleși de toată suflarea din Țara Făgărașului. Când am spus că în 1949-1950 s-ar fi ridicat satele de la munte sau că eram primiți și ajutați de oamenii din partea locului, nu m-am referit niciodată la cine știe ce mulțime de oameni… Or fi fost o sută, două, o mie? Dar restul locuitorilor?

Unii n-au venit de frică. Și ei trebuiesc ințeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul lor interes. Orice pas fac în viață, îl fac numai din calcul. Regimurile se schimbă, profitorii rămân. Pleacă ai noștri, vin ai noștri. N-au niciodată principii și mustrări de conștiință. Nu se pot schimba regimurile și ideologiile, pe cat îs în stare ei să se schimbe de repede. Unii se leagă strâns de regim, devenind una cu el și trec de la avere și de la satisfacerea tuturor dorințelor și poftelor la delirul puterii și al trufiei. Încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră.

Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viață se reduce la muncă și hrană, într-un ciclu etern, și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsați și dresați în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc și nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiați ca ai șobolanilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existența lor de sclavi.

Cu ei face orice stăpânire ce vrea. În primul rând, să gândeasca în locul lor”

(Ion Gavrilă-Ogoranu )

‎"Bărbatul este un cuceritor, dar, în relaţiile cu femeia,
se mulţumeşte cu o singură victorie.
Femeia pare mai fragilă, însă nu se mulţumeşte cu atât.
Cedând o dată, ea vrea să câştige în permanenţă.
Un tip inteligent înţelege acest lucru şi nu i se opune.
Bărbatul mai puţin inteligent, intră în conflict cu ea,
luptă în conflict cu ea, luptă pentru întâietate,
o face pe cocoşul ofensat şi, până la urmă,
ajunge un nefericit.
În concluzie: dacă vezi un bărbat suferind,
nu da vina pe femeie, ci pe mintea lui!"


Aurelian Silvestru în romanul -Cel rătăcit.

Buna dimineata!

O zi pe placul inimilor, in toate privintele, mai putin rautatea.Invatati sa fiti buni ! ♥

O simpla reflectie in noapte...

Un om puternic, cu ocoloana vertebrala bine osificata, are capacitatea de a spune in fata un adevar(mai ales daca acel adevar este de factura rea) interlocutorului sau, indiferent daca acel interlocutor este sef, subaltern, prieten, iubit(a) .Pentru ca adevarul uneori poate sa doara.Chiar rau de tot.Ma numar poate, si eu, printre cei care am facut si greseli mari. Stiu cum este.Dar intordeauna mi le-am asumat, am raspuns pentru comiterea lor, am luptat sa nu le si repet.Si i-am respectat si admirat in continuare pe cei care mi-au atras atentia politicos ca fac o mare greseala.Nu acelasi lucru il pot spune, despre cei, care, doar pentru ca isi permit, pleaca ...cand de fapt ar trebui sa ramana si sa-ti spuna un adevar, oricat de dureros ar fi acel adevar.Ii consider lasi.

joi, 20 octombrie 2011

Poveste cu "pilde" despre neancredere, dar... si despre lasitate...


Nicodim era,  un profesor la universitatea din Ierusalim,  care in felul lui era curios sa-l cunoasca pe Iisus.Astfel s-a dus in puterea noptii, cand toata lumea dormea, chiar si apostolii cei mai apropiati.L-a trezit pe Iisus si s-a prezentat:"Eu sunt profesor de  religie la universitate, ma numesc Nicodim.Iarta-ma ca iti stric somnul.Bunul IIsus i-a spus : "  Nu este nici o suparare, pentru ca eu iti voi strica mai mult decat  somnul. Te consider las pentru ca m-ai cautat dar ai facut-o nu in vazul tuturor.Lasii nu au ce cauta pe aceasta cale.Ai nevoie de curaj, si primul simbol al unui barbat puternic, este sa recunoasca ceea ce nu stie.Pentru ca toata cunoasterea sa este imprumutata, pentru ca repeta cuvintele altora, pentru ca de fapt nu a coborat in linistea sufletului sau, pentru ca este orb.Recunoasterea de sine este marele inceput.In momentul in care-ti recunosti nestiinta, te afli mergand déjà pe drumul cunoasterii adevarate.  Toata cunoasterea sa este imprumutata, pentru ca repeta cuvintele altora, pentru ca nu a coborat niciodata in linistea sufletului sau, pentru ca este orb!
Uu om inteligent da deoparte toata cunoasterea sa intelectuala si devine inocent ca un copil care nu stie nimic,dar e deshis, disponibil, receptiv:ochii lui sunt plini de surpriza in fata tuturor lucrurilor mici.El nu mistifica, el traieste pe pamantul miracolelor.Intr-o zi vei intelege ca toata toata cunosterea intelectuala este, de fapt, de imprumut.Ea creeaza prejudecati si nimic mai mult.Este usor sa spui "nu".Poti sa o faci stand pe un scaun, nu e nevoie de nici un pelerinaj.Dar ca sa afli, ca sa cauti, ca sa cercetezi, trebuie sa te misti in necunoscut fara prejudecati.Si mai tine bine minte ceva: memoria nu inseamna si inteligenta.
Doar daca te vei naste din nou in aceasta viata, doar daca te transformi din nou in copil, exista sperante pentru tine!”

"Aţi văzut vreodată un cal nefericit sau vreo pasăre deprimată? Unul din motivele pentru care păsările şi caii nu sunt nefericiţi este faptul că ei nu încearcă să impresioneze alte păsări sau alţi cai."
Dale Carnegie

Multumesc tuturor pentru vizita.Nu va vad, dar va simt...




Sunt mai bogata cu fiecare zi ce trece pentru că am învăţat cum să dăruiesc şi să primesc mici , dar preţioase daruri precum: zâmbete, cuvinte plăcute, încurajatoare, mulţumiri......

 Prietenia, fie ea chiar si virtuala, aduce in inima noastra, o atingere calda si plina de emotia binecuvantata a gandului ca  existi... ca poate cuiva ii lipsesti...dar mai ales...ca poate cuiva ii esti necesar, fie doar si prin gandul curat, din zori de zi sau asfintit, sosit pe aripa unui simplu mesaj, prin care transmiti ca existi !


Gestul de multumire il faci doar pentru tine






Am inteles , 
ceea ce multi nu vor intelege niciodata: 
nu multumesti pentru cel din fata ta, 
nu astepti raspuns, nu astepti laude,
nu astepti statui. 
Gestul de multumire il faci pentru tine, 
pentru linistea ta sufleteasca, pentru lucrul 
pe care cineva l-a facut pentru tine la un moment dat 
si pe care il recunosti prin cateva cuvinte care par,
 desi nu sunt, banale. Si, mai mult decat orice,
 nu astepta sa ti se raspunda. 


Victorita 

Mihaela Runceanu - Pentru voi, muguri noi

Pentru voi dragi vizitatori!O zi minunata!


Cele mai frumoase locuri de pe planeta


Buddha pe Lantau Island, Hong Kong
Terase de orez în provincia Yunnan,China
Insula Boracay, Filipine
Rocky Village, Vernazza, Italia
Gifford Pinchot National ParkWashingtonStatele Unite ale Americii
Uangani River, North Island, Noua Zeelandă
Alentejo, Portugalia
Peyto Lake, Canada

Vioara o mangaiere pentru suflet





























George Enescu - Balada pentru vioara                                          


O zi cu soare in suflet!




Buna dimineata!
o zi cu sufletul senin si multe bucurii...
Days Images Days Pics Funny Pics


miercuri, 19 octombrie 2011

Mi-e doar...teama...


Mi-e teamă de însingurare
de chipul meu din oglindă dimineaţa
când judecătorii se schimbă între ei
mătasea din blana ariciului se poate ghici
în zaţul din cafeaua amară
la fel şi visul meu cu fracturi deschise
înspăimântată caut sprijin în Green -
verticală durere răsucind o cheie ruginită
în uşa acestei zile

Mirabela Dauer - Insingurare

Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin


Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogate -
Ştiu iarna care vine, ştiu bruma care cade
Şi ceaţa nesfârşită, nenţeleasă.

Dar eu visez amiaza-mbrăţişată

De frigul dimineţii şi al serii,
Ora de miere, galbena zăpadă
Pe care-o ning din crengi învinse merii.

Eu plâng de bucurie în lumina
Nestinsă încă de uriaşe nopţi
Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina
De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi.

Eu vin spre frig, deşi de frig mi-e groază
Spre fructul putred care se consumă

În alcoolul lipee-n amiază
Şi tulburat în asfinţit de brumă.

Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin
Din nesfârşite veri strălucitoare
Unde tânjesc spre fericitul chin
Al boabei ce apune-n vin şi moare.

Orgoliu fraged, dragoste copilăroasă,
Fatală, somnoroasă demnitate.
Revin în toamnă cum revin acasă
Din ţări mai libere şi mai bogat...    

Ana Blandiana


Povesti deosebite de iubire...


Aristotel Onassis - Jacqueline Kennedy



Una dintre cele mai interesante poveşti din înalta societate din toate timpurile - este de neegalat cu siguranţă, căsătoria lui Jacqueline Kennedy cu  unul dintre cei mai bogati oameni din lume, Aristotel Onassis. Curajul si demnitatea de care a dat dovada prima doamna de la Casa Alba, Jacqueline Kenndedy dupa asasinarea sotului ei pe 22 noiembrie 1963 a castigat admiratia si respectul intregii lumi. Dupa ce s-a mutat cu copiii ei in New York, vaduva si-a petrecut un an tinand doliu, inainte de a se arata iar publicului. In timpul acestei perioade a fost vazuta cu mai multe escorte printre care si Truman Capote pana cand Jackie a fost invitata alaturi de copiii ei pe iahtul milionarului Aristotle Onassis.

La 5 ani dupa moartea primului ei sot, in octombrie 1968, s-a aflat ca Jackie s-a logodit cu magnatul grec Aristotle si urm sa se casatoreasca. Logodna a venit ca un soc pentru multe persoane, mirele era cu 23 de ani mai in varsta decat viitoarea sotie si amandoi mai fusesera casatoriti pana atunci. La cateva ore dupa anuntul facut de mama lui Jackie despre logodna, Jackie si copiii ei Caroline (10 ani) si John Jr (7 ani) si inca 8 persoane au luat un avion din New York cu destinatia Grecia.

Cei doi s-au casatorit pe 20 octombrie 1968. Ceremonia a fost una intima si s-a tinut pe insula Skorpios din Marea Ionica, o insula aflata in proprietatea magnatului. Printre invitati s-au numarat mama miresei si sotul ei, doua dintre surorile presedintelui si copiii lui Jackie.  Poate fi numita cu greu o iubire mare - fiecare dintre ei a avut propriul lui interes. Jacqueline imediat după  nunta a primit de la  Aristotle i-a cumparat viitoarei mirese un inel cu diamant de 40 de carate si taietura Marquise Lesotho III vandut la o licitatie in 1996 cu 2.59 milioana $, iar magnatul grec - una dintre cele mai ravnite  femei. 

Bonnie şi Clyde



Criminali lipsiti de scrupule, jefuiau bănci şi maşini si  au uimit America  cu brutalitatea lor. Bonnie Parker si Clyde Barrow sunt proscrisi celebri, talhari si criminali care au strabatut Statele Unite ale Americii in timpul Marii Depresii (1929-1939). Faptele lor nelegiuite i-au facut celebri in intreaga lume si intr-un mod ironic povestea lor a devenit in timp un mit al iubirii pana la moarte, al iubirii profunde, un mit in care doi oameni se pot iubi chiar daca faptele lor ii condamna si ii transforma in criminali. Istoria lor are o astfel de improbabilitate, cuplata cu romantism că exploatarea  imaginii lor în cultura populară nu cunoaşte limite. Uneori chiar mă gândesc  dacă au existat în realitate?

Lady Diana şi Al Doddy Faed


3927504_picture (340x198, 10Kb)

Printesa Diana a fost atât de iubita de britanici incat nici in urma  relaţie ei cu milionarul arab nu a fost afectat ratingul. El a  fost prima ei iubire adevarata, după un divorţ  cu Prinţul Charles. Au murit in urma unui accident fatal într-un tunel din Paris. In acele zile de doliu toate s-au înecat într-o mare de flori si lumanari.

Marilyn Monroe si John F. Kennedy



Acest lucru nu le veridic sută la sută şi unii consideră că nu este decât un mit. Dar dacă intradevar  e un mit, este probabil unul dintre  cele mai frumoase din istorie. Sex-simbol principal al Americii, star de  Hollywood s-a indragostit de  unul dintre cei mai carismatici politicieni din timpul său. 

Giscard d'Esten - Sylvia Kristel


3927504_129658-i_008 (425x261, 24Kb)

Nu de mai puţină atenţie la public s-a bucurat povestea de dragoste dintre presedintele francez Giscard d'Estaing şi actriţa Sylvia Kristel,  bine cunoscut ca personajul principal al filmului erotic "Emmanuelle". Povestea lor de dragoste a durat mulţi ani şi a început  înainte ca Estaing sa devenit preşedinte al republicii. Întreaga ţară ştia despre această legătură. Ei nu s-au ascuns  - Sylvia adesea acţiona în calitate de gazda la recepţiile oficiale şi a  însoţit pe presedinte în timpul unui turneu in străinatate.

Bill Clinton - Monica Lewinsky


3927504_clinton-levinsky (300x287, 28Kb)

Aventura lor scandaloasă a durat doar două zile, dar zgomotul făcut apoi a fost mai mare decât războiul din Irak.  Clinton nu a rămas doar la putere dar  a salvat si căsnicia si a câştigat de asemenea, o reputaţie de sex simbol. Monica Lewinsky a devenit faimoasa în întreaga lume şi a câştigat milioane de dolari.

John Major - Edwina Currie



Primul ministru britanic John Major în timpul mandatului său a avut o aventură cu ministrul Sănătăţii Edwin Curry. Public, el a negat cu tărie .Razbunarea a fost teribila. În 2002, Times a publicat revelaţiile lui Curry, în care ea a vorbit de el, dezvăluind detalii intime din romantism lor. Reputaţia lui Major a fost ruinată.


Grace - Rainier III





Grace Kelly, este considerata de multi, actrita cea mai frumoasa din istoria filmului.  In perioada 55, în Franţa, s-a întâlnit  cu Printul de Monaco, Rainier III.  Sentimentul a fost atât de puternic încât Kelly a renunţat la cariera ei şi s-a căsătorit cu prinţul. Ceremonia de nunta  a fost urmarita la ecranul televizorului de 30 milioane de oameni. Această iubire frumoasa s-a curmat in urma unui accident de masina teribil în care Grace Kelly a fost ucisa.

Golda Meir - Faraon Albert

 

3927504_009 (250x245, 23Kb)

Acum câţiva ani, s-a publicat o carte în care se spunea  că faimosul prim-ministru israelian Golda Meir pentru o lungă perioadă a avut o aventură cu o palestiniana. Poporul israelian a fost uluit. La urma urmei, dacă cele prezentate în roman sunt adevărate, atunci aceasta relatie este aproape o trădare - să aibă o relaţie cu un reprezentant a celui mai ostil popor faţă de poporul Israel. 

Sid şi Nancy



Membru al Sex Pistols, Sid Vishez şi prietena lui, Nancy Sponge, au arătat lumii ce este dragostea in stilul  punk rock. 




 Povestea întunecată înecată în heroină a basistului trupei The Sex Pistols, Sid Vicious, şi tulburatei sale iubite americane, Nancy Spungen, se amesteca cu





tandreţea copilărească a celor doi iubiţi unul faţă de altul, ce contrastează acut cu nihilismul lor întunecat şi violent. Deşi se spune ca  moartea lui Nancy a fost accidentală, graniţa dintre intenţie şi accident este deliberat estompată. 

 În 1978, Nancy a fost găsita moarta, înjunghiata în stomac. Sid a fost principalul suspect. După câteva luni, a murit din cauza unei supradoze.