sâmbătă, 7 iulie 2012
Intoarcere
De ti-am gresit cu ceva, te rog ma iarta,
Caci intalnirea noastra se numeste sorta.
Mi-e inima bolnava si sufletul pustiu,
Vesti de la tine n-oi mai primi, si stiu.
Te-ai intrebat vreodata cat doare un cuvant urat?
Eu nu le pot uita...si plang.
Un vant caldut vrea sa-mi aline suferinta,
Mi-e greu si dor si nu mai vreau dorinta.
Copacii-si pleaca crengile-nfrunzite spre obrazul meu,
Sosi si ploaia vrand sa planga dorul greu.
Si-o pasare in zbor parca spre tine pleaca,
Cat mi-as dori cu tine la mine sa se-ntoarca.
Dar n-o veni , stiu bine,
Si mi-e atat de dor de tine!
Ciobanu Camelia
Caci intalnirea noastra se numeste sorta.
Mi-e inima bolnava si sufletul pustiu,
Vesti de la tine n-oi mai primi, si stiu.
Te-ai intrebat vreodata cat doare un cuvant urat?
Eu nu le pot uita...si plang.
Un vant caldut vrea sa-mi aline suferinta,
Mi-e greu si dor si nu mai vreau dorinta.
Copacii-si pleaca crengile-nfrunzite spre obrazul meu,
Sosi si ploaia vrand sa planga dorul greu.
Si-o pasare in zbor parca spre tine pleaca,
Cat mi-as dori cu tine la mine sa se-ntoarca.
Dar n-o veni , stiu bine,
Si mi-e atat de dor de tine!
Ciobanu Camelia
Tu nu vei sti
Tu nu vei sti nicicand cat te-am iubit,
In ale tale brate sa fiu, cat mi-am dorit,
Sa ne imbratiseze soarele si marea,
Sa nu cunoastem cuvantul departarea.
Atatea zile si nopti stau intre noi,
Iar lacrimile mele s-au transformat in ploi.
De-ai sti cu cata dragoste pe nume te-as striga,
De-ai fi aici ti-as spune cu mult drag:
Te rog eu...nu pleca.
Dar esti strain de mine si de gandurile mele,
Ma rog sa-ti fie bine, sa nu ai zile grele.
Iubit sa fii si-n dar iubire tu sa dai,
A ta viata sa fie-un colt de rai.
Iubita sunt si eu, poate de stele,
Si mangaiata-n somn de ramurele,
Chipul tau drag in vis adesea imi apare,
Dar ce pacat...in zori dispare.
Ciobanu Camelia
In ale tale brate sa fiu, cat mi-am dorit,
Sa ne imbratiseze soarele si marea,
Sa nu cunoastem cuvantul departarea.
Atatea zile si nopti stau intre noi,
Iar lacrimile mele s-au transformat in ploi.
De-ai sti cu cata dragoste pe nume te-as striga,
De-ai fi aici ti-as spune cu mult drag:
Te rog eu...nu pleca.
Dar esti strain de mine si de gandurile mele,
Ma rog sa-ti fie bine, sa nu ai zile grele.
Iubit sa fii si-n dar iubire tu sa dai,
A ta viata sa fie-un colt de rai.
Iubita sunt si eu, poate de stele,
Si mangaiata-n somn de ramurele,
Chipul tau drag in vis adesea imi apare,
Dar ce pacat...in zori dispare.
Ciobanu Camelia
miercuri, 4 iulie 2012
Iti mai aduci aminte?
"Îţi mai aduci aminte ziua când ai luat soarele şi mi l-ai pus în suflet?"
Lucian Blaga
marți, 3 iulie 2012
.jpg)
Tu, inima, uscata pe vremuri, ce vei spune
Fiintei prea frumoase, preascumpe si preabune
Ai carei ochi deodata te-nvioara iar?
Vom pune-orgoliul nostru de-a pururi s-o slaveasca;
Poruncile-i domoale nepretuite sunt;
Patruns de duh e trupu-i ca plasma ingereasca;
Privirea ei ne-mbraca in luminos vesmant.
Oricand, in toiul noptii si in singuratate
Sau ziua-n larma strazii si-a omenestii gloate,
Fantasma ei in aer ca flacara danseaza.
Si spune: " Sunt frumoasa si vreau cu strasnicie
De dragul meu Frumosul drag vesnic sa va fie.
Eu sunt Madona, Muza si Ingerul de paza."
Ch Baudelaire
"Povara-i grea! N-o sa-mi ajunga,
Sisif, nici chiar rabdarea ta!
Oricat de vrednic m-as purta,
E timpul scurt si Arta lunga.
Lasand orice mormant celebru,
La fel c-un tobosar cernit
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un mars funebru.
Atatea juvaeruri sunt
Uitate-n bezna si-n pamant,
Dormind in veci necercetate.
Atatea flori dau in zadar
Parfumul lor subtil si rar
In taina si-n singuratate."
Ch. Baudelaire
Sisif, nici chiar rabdarea ta!
Oricat de vrednic m-as purta,
E timpul scurt si Arta lunga.
Lasand orice mormant celebru,
La fel c-un tobosar cernit
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un mars funebru.
Atatea juvaeruri sunt
Uitate-n bezna si-n pamant,
Dormind in veci necercetate.
Atatea flori dau in zadar
Parfumul lor subtil si rar
In taina si-n singuratate."
Ch. Baudelaire
luni, 2 iulie 2012
Indoiala...
Esti liber sa negi lumina, dar nu vei putea intuneca stralucirea ei. Fiecare din voi este trecut in cartea Cerului iar, aici, pe pamant sortit, harazit prin legile matematice ale unei intelepciuni innascute, la o serie de incercari mai mult sau mai putin dureroase si asta inca inainte de a fi facut primul pas in lumea voastra.
N-a spus-o oare Hristos: "Daca cineva doreste sa fie implinit sa-si ia crucea pe umeri si sa ma urmeze?"
Dumnezeu a taiat crucea fiecaruia dintre noi si ii lumineaza cateodata o viata plina de dureri, aratandu-i intotdeauna inaintea pasilor lui de drumet obosit, campul linistii."
P.Cristian
sâmbătă, 30 iunie 2012
N-am stiut...
vineri, 29 iunie 2012
sâmbătă, 19 mai 2012
duminică, 6 mai 2012
Acum...
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.
Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.
De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.
Mihu Dragomir - Acum
sâmbătă, 5 mai 2012
vineri, 27 aprilie 2012
joi, 26 aprilie 2012
miercuri, 25 aprilie 2012
Tăcerea ta...
O noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...
De-atunci atâtea nopţi trecură,
Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte...
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...
Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Şi-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie...
Octavian Goga -
marți, 24 aprilie 2012
Sigmund Freud
luni, 23 aprilie 2012
vineri, 20 aprilie 2012
duminică, 15 aprilie 2012
Lacăte, cine te-a închis...
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?
Tudor Arghezi
sâmbătă, 14 aprilie 2012
joi, 12 aprilie 2012
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea
Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,
Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin."
de Elena Glodean
marți, 10 aprilie 2012
luni, 9 aprilie 2012
Când am iubit am fost urât...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...
Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...
Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...
Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...
poezie de Ion Minulescu
duminică, 8 aprilie 2012
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
♥ Maica Teresa de Calcutta ♥
Asteptare....
Trei trandafiri în floare,
Curaţi ca de mărgăritar,
Te-au aşteptat ieri în zadar
Să-i prinzi în cingătoare...
Te-au aşteptat, sărmane flori,
În liniştea mea moartă,
Şi,-ngălbenite de fiori,
S-au scuturat de câte ori
Foşnea un pas la poartă.
Amurgul vineţiu de-april
Îmi rătăcea prin casă,
Când frunzele tiptil-tiptil,
Ca nişte lacrimi de copil,
Cădeau încet pe masă.
poezie de Octavian Goga
sâmbătă, 7 aprilie 2012
Cum vei putea trai ?....
Dor....
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţnui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de
siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi
ochii larg
deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ....
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele
tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot
face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi
intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare
fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă
umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se
petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi
sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt.....
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...
de Jorge Luis Borges
Scrisoare....
"Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii."
"Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii."
Nu pot găsi ceea ce caut...
M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?
Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.
Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.
Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.
Rabindranath Tagore
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?
Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.
Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.
Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.
Rabindranath Tagore
vineri, 6 aprilie 2012
Lasă-mă să mă aşez lângă tine ....
Încerc să cânt un cântec – zadarnică încercare. Un zâmbet pierdut tremură pe buzele tale. Întreabă-l de ce – nereuşita mea? Lasă-ţi buzele surâzătoare să-ţi spună cum glasul meu s-a întunecat în tăcere ca o albină nebună de beţie în sânul unui lotus.
E seară. E timpul ca florile să-şi închidă petalele. Lasă-mă să mă aşez lângă tine şi porunceşte buzelor mele să îndeplinească astă slujbă a nopţii, la lumina stelelor îngândurate!
poezie de Rabindranath Tagore
Ce taină-i dragostea purtată....
răbdării cerului acum
când răul creşte, creşte, creşte
şi tot nu-i prefăcut în scrum!
Ce taină-i îndelung răbdarea
pentru tiranul cel cumplit
ce leagă, arde şi ucide
şi tot nu-i încă răsplătit.
Ce taină-i dragostea purtată
spre cel de mult căzut şi rău
că vinde, minte şi huleşte
şi tot nu-i vine ceasul său.
Ce taină-i marea bunătate
spre lumea de căzuţi şi hoţi
nespus de răi şi totuşi, Doamne,
îi mai iubeşti pe toţi, pe toţii…
Traian Dorz
joi, 5 aprilie 2012
De-ar fi....
Tu bogăţiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare...
Octavian Goga - O lacrimă
miercuri, 4 aprilie 2012
In noaptea trista care ne desparte...
Tu poate simti in jurul tau suspine
Si falfairi de aripi si de soapte...
E dorul meu ce vine de departe
Si ostenit adoarme langa tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lasat la capul tau, pe-o carte
Inchisa de la sine
Cand ai simtit ca somnul ne desparte...
George Topîrceanu - Soapte
marți, 3 aprilie 2012
Lasă-l să se ducă. Nu merită să ai lângă tine un astfel de suflet.
Destinul tău nu poate fi niciodată legat de al cuiva care te părăseşte.
Aceasta nu înseamnă c-ar fi o persoană rea, ci pur şi simplu că rolul pe care ea l-a jucat în istoria ta personală s-a sfârşit.''
(Juliana Mallart )
luni, 2 aprilie 2012
duminică, 1 aprilie 2012
Cand...
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.
Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.
Virgil Carianopol - Când
sâmbătă, 31 martie 2012
Cu un izvor care a hotărât să reţină apă nu prea ai ce să faci.
Pentru acestea eşti într-adevăr responsabil. Pentru viciile celuilalt e responsabil celălalt. Tu nu ai nici un drept să decizi ce e bine şi ce e rău pentru el, cu excepţia cazului în care te crezi Dumnezeu, situaţie în care te rog să-mi scuzi îndrăzneala.
În concluzie, a condamna şi a respinge sunt versiuni în oglindă ale ataşamentului aşa-zis pozitiv. Ceea ce respingi cu voce tare te atrage în tăcere. Dacă înţelegi această lege psihologică, viaţa ta nu va mai fi niciodată la fel. Ea se poate deschide instantaneu spre noutate şi prospeţime. O viaţă mereu proaspătă este ca un izvor care curge neîncetat, păstrându-şi astfel puritatea. De la acest izvor vei putea bea apă întotdeauna. Cu un izvor care a hotărât să reţină apă nu prea ai ce să faci.Mlaştinile nu potolesc setea."
Adrian Nuţă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)