joi, 12 aprilie 2012

"Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.
Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin."

de Elena Glodean

2 comentarii:

  1. multumesc mult ptr urare :), am zambit a duiosie, licarindu-mi lacrimile in ochi, parca aveam impresia ca ne-am intors cu 5 ani in urma si ne-am zarit pentru prima oara, hm, ce chestie :)
    Somn usor. Multumesc ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Camelia! Ma bucur ca ti-a placut poemul postat mai sus, in blogul tau.Banuiesc ca l-ai preluat de pe net si nu avea specificat autorul. Acest poem imi apartine, se numeste"În ceas de taină"(sonet)si este inclus in volumulde poezii "Intre doua taceri" Elena Victoria Glodean, Editura ANAMAROL 2008. Te-as ruga sa adaugi tu autorul.Multumesc pentru intelegere!
    Elena

    RăspundețiȘtergere