miercuri, 26 mai 2010

Discursul imaginar al lui Socrate

Urmatorul fragment e un superb discurs al lui Socrate dupa ce a fost condamnat la moarte. Un discurs adresat celor care “iubesc” cetatea si modul in care ei o iubesc.
” Nu va speriati, nu mai am de gand sa ma apar. Dar renunt nu pentru ca m-as teme, ci pentru ca mi se pare zadarnic. Am crezut ca se poate discuta in acest proces. Am crezut ca poate exista dialog. M-am inselat. Voi nu acceptati decat monologul. Cine a starnit acesta ura si cum a pornit ea nu inteleg si zeii imi sunt martori ca nu mai vreau sa inteleg. Ce utilitate mai poate avea un adevar pe care voi, oricum, nu-l recunoasteti ?
As vrea sa va spun altceva inainte de a ne desparti. Si ma adresez acum acuzatorilor mei.
Mai intai, aflati ca sunteti la fel de singuri ca mine, dar mai demni de mila ca mine, deoarece sunteti singuri in haita. Intrucat orice om care nu cunoaste decat monologul e un om singur. Numai prin dialog putem scapa de singuratate, or voi sunteti prea orbi si prea turbati ca sa-l puteti accepta. Voi nu mai sunteti in stare decat sa strigati impreuna o orbire care va face singuri. Trista soarta va pregatiti.
Apoi, va laudati ca iubiti Atena ? Imi repugna metoda voastra de a-i invinui pe altii ca n-o iubesc, de aceea nu voi spune ca mintiti. Dar daca iubiti Atena, o iubiti urat. O iubiti tarand acesta dragoste in nori, amestecand-o cu ura, cu denunturi si invinuiri nascocite. Eu as putea dovedi oricand sentimentele mele fata de Atena, dar mi se pare ca a ma lauda cu ceea ce iubesc e nedemn. Prefer sa tac.
Tac intrucat stiu ca e inutil sa discuti cu cei condamnati de propria lor ura la monolog. Si rog zeii sa ma ajute sa infrunt mila ce mi-o inspirati, asteptand otrava pe care mi-o veti trimite la inchisoare. “~Polemici cordiale