cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stateau drept, intonând
imnul vietei si-n zarea fosnind,
verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
Si noi stateam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai soptit, nu moare...”
Si plantele cresteau, ne faceau semne,
ca niste mâini, ca umbre nempacate,
se straduiau spre viata sa ne-ndemne
si iar cadeau în deznadejde toate.
(Magda Isanos)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu