vineri, 26 august 2011

Intoarcere

 Motto:
"Sufletul este unica valoare a omului, el il face pe slujitor egal stapanului sau."


Intr-o vineri, te-am intalnit. Tot intr-o vineri iti scriu din nou...si chiar daca nu te mai pot atinge, sper gandurile mele sa-ti aduca o caldura sufleteasca.
Dupa o intoarcere la inima mea,la tot ce e in sufletul si mintea mea,am obtinut raspunsuri la miile de intrebari ce pareau fara raspuns.Traiesc o mare iubire,asta fara doar si poate.Si cand iubesti cum simt eu,nu pleci,nu poti inchide usa si pleca.Ramai si continui.Pentru ca doar asta vrei.Sa te trezesti si sa adormi cu gandul la o inima care ,desi nu poate iubi, are nevoie de toata caldura ta.Am crezut si cred in aceasta iubire.Am gresit, incercand sa cer ceva acestei inimi.De cate ori mi-am dorit ceva si am cerut,, am pierdut.Si mi-am pus atunci intrebarea:toate zilele si noptile in care am fost fericita doar daruind, s-a meritat sa le arunc pentru o clipa cand mi-am dorit sa primesc?Nu.Ce mi-am dorit sa primesc de fapt?Comunicare.Doar comunicare.Si am trait si ziua in care, am simtit cum toate cuvintele au devenit neputincioase, pentru ca am realizat ca nimic nu poate transforma aceasta experienta in comunicare.Moment in care m-am oprit.Nu pentru mult timp iata.Am realizat ca tot secretul a ceea ce traiesc e de fapt asteptarea.Pentru a astepta e nevoie de o incredere imensa; intampla-se orice, nu conteaza.Eu am aceasta incredere. Daca astepti, si astepti, si astepti, si increderea ta creste asteptand. Incredere in ce? In faptul ca ce simti tu e deosebit.Ca e frumos. Ca iubirea ta, desi nu poti vedea, ajunge si e ca briza marii pentru cel ce o primeste.Asteptarea sublima inseamna sa nu ceri, sa nu pretinzi, pur si simplu doar sa astepti.A astepta inseamna a nu dori, a nu fi nerabdator, a nu constientiza ca deja este destul.Cand asteptarea e totala, corabia ce te poarta pe val, te va duce spre bucurie.Bucuria mea, am inteles  acum, nu e reatingerea ta iubire, ci starea pe care o am in orice secunda din zi si noapte.E iubirea ce-mi umple sufletul, iubire pe care ti-o daruiesc  prin ganduri bune, prin dorinta de a sti ca ti-e bine, ca esti fericit.Stiu ca poate parea ireal ce traiesc eu,dar nu e.Asta simt.Inca nu stiu cine si de ce mi-a trimis aceasta traire.Astepatand, intr-o zi voi afla.Tot ce stiu e ca din prima clipa, am simtit ceva nespus de frumos.E iubire si e oceanic de mare.William James a definit experienta religiasa ca fiind "oceanica".Ce simt eu  e atat de mare, de vast incat n-am gasit alt cuvant care sa-l exprim.Si e frumos si adevarat ce simt.Nu conteaza daca sunt sau nu crezuta.De ce?Pentru ca nu astept asta.
Zile intregi am inchis ochii si m-am rugat in tacerea sufletului meu.Sa aflu cand a inceput, si  daca ,s-a terminat.Am vazut cum in aceasta experienta mai intai am urcat  o colina.Am trait bucurie, fericire, in acest urcus.Am cunoscut si piscurile fericirii.In acea zi de vineri in care am vazut ce iubesc, in care am luat cu mine exact cat imi trebuie pentru a putea continua sa iubesc.Privirea albastra si calda, frumusetea zambetului, caldura vocii, o imbratisare.Apoi am coborat colina, recunosc, cuprinsa de tristete.
Dar, asa cum spunea si Kahlil Gibran, dupa ce cuceresti piscurile fericirii, trebuie sa faci fata tristetii.
Si am facut fata, uneori mai bine, alteori mai putin bine.Am realizat ca nu ma pot opri.Nu acum.Sufletul meu e fericit doar cand priveste spre tine,cu caldura cu aceasta iubire ce nu m-a parasit nici o clipa din momentul cand a poposit in viata mea.Cine esti si de ce esti atat de viu in visul meu, n-am aflat destul.Dar...voi afla poate.Astazi vreau doar sa-ti spun...ca m-am intors.. pe drumul  spre inima ta...o inima la care, chiar daca stiu ca nu poate ajunge nimeni..eu privesc cu mult, mult drag.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu