cu suflet ars de tine
pe-albastra mărginire
din cerul meu de dor
şi vorbele-mi cad limpezi
sclipind diamantine
şi tot dorindu-ţi chipul
prind aripi pentru zbor.
Nu plânge înserarea
ce-ncet pe noi se lasă
înveşmântând lumina
cu aripile-i moi,
scrisoarea ta-i la mine,
o ţin mereu pe masă
şi chiar de n-ai trimis-o,
o ştim doar amândoi.
Să-ţi ştergi, iubire,
geana de roua fermecată
şi să o pui în şipul
din care scrii mereu
şi dorurile toate
le-aruncă-nfiorată,
că-n munţii mei albaştri
aştept să le prind eu..
Leonid IACOB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu