Dacă sufletu-mi va spune să te ţin închis în mine...

Dacă aş veni la tine gândurile să-ţi petrec
Şi să-ţi ferec amintirea între gene cu dorinţi,
Tie ţi-aş lua durerea cu un simplu te iubesc
Ramânând la fel de singuri tot în doi, si tot cuminţi.

Dacă sufletu-mi va spune să te ţin închis în mine
Intr-un loc unde iubirea nu-i atinsă de dureri,
Am să stau privind cum ochi-ţi sting în ei făclii divine
Rămânând ai mei de-apururi şi iubind ziua de ieri.

Eu aş vrea ca noi să ştim de vom fi mâine-mpreună
Pe cărarea mult umblată unde zorii vin zglobii,
Aş veni acum la tine să-ţi pun stelele în mână
Şi să mă strecor în vise unde vreau mereu să-mi fii.

Tu aşterne-n vise stele fă din ele lung covor
Şi aşteaptă-mă pe mine să te-mbrăţişez pe ele.
Buzele să ţi le ferec cu-n sărut izbăvitor
Mulţumiţi să fim în ceruri, pe pământ feriţi de rele.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola

Ultimul sarut...

Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut
Căci am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut.


Striveşte-mi visele în palmă
Striveşte-mi sufletul sub paşi
Căci a venit ultima toamnă
Şi poţi prin frunze să mă laşi.


Striveşte-mi lacrima iubirii
Striveşte-mi şi privirea -n zori
Dar nu uita că fericirii
I se cuvin atâtea flori.


Striveşte-mi lacrima-ntre valuri
Striveşte-mi viaţa în zăpezi
Şi vino-apoi cântând pe maluri
Din când în când să mă mai vezi.


Striveşte-mi clipele în noapte
Striveşte-mi nopţile în zori
Căci ultimele mele şoapte
Se pierd încet, printre ninsori.


Striveşte-mi gândul şi-amintirea
Striveşte-mi ochii verzi în flori 
Şi-n veci să nu-ţi întorci privirea
Căci m-ai uitat de atâtea ori.




Noi am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut
Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut.


Felicia Feldiorean


9 FEBRUARIE 1990 - ARINI

Apus de toamna...

Sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranţă mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu

poezie de Viorel Muha

Jean-Jacques Goldman - Comme Toi

Anii '60: Pompilia Stoian - Picături de ploaie.wmv

Mai ştii...?

Mai ştii, vara cu miros de alge

şi pierdutele catarge

De la ţărmul unei mări?

Mai ştii, şi acel tango retoric

Prin decorul alegoric,

Dintr-un vis fără urmări.

George Tarnea

De poti sa fii

"De poţi să fii precum un "cerşetor",

Doar c-un bănuţ să mai trăieşti o zi,

Şi totuşi să gândeşti că-n viitor

Comori in ceruri vei agonisi...

De poţi sta în genunchi fără ruşine,

Cu mâinile întinse, să primeşti

De la străinul cel de lângă tine,

Bogat in har, şi-apoi să înmulţeşti.

De poţi să ţii în mintea ta icoana

De-a pururi Născătoarei de Lumină

Şi mulţumi, frângându-te, de hrana

Jertfirii unui Fiu fără de vină.

De poţi să-mparţi, la rându-ţi, cu oricare

A flămânzit pe treptele făpturii,

Şi chiar răbda în blândă ascultare

Pe cel ce-mparte din prisosul urii.

De poţi vedea prin găurile hainei

Cum trupul tău se face tot mai mic,

Înfrigurat în măreţia Tainei

De-a exista şi de a fi nimic.

De poţi simţi Fiinţa Suferinţei

Pe crucea ce te-apleacă la pământ,

Înaintând pe calea pocăinţei,

Vestind că numai Domnu-n tine-i sfânt.

Atunci primeşti... şi-acela este Darul,

Ce-i pregătit de veacuri tuturor:

Chiar Duhul Sfânt te va-ncălzi cu Harul;

C-ai fost, de Har, smeritul “cerşetor"

Ana Speranta

Cerul e plin de nori, fericirea o simpla vorba...

"Eu am aflat, din pacate, ca nu poti fi singur cu adevarat decat in mijlocul oamenilor.Departe de ei iti idealizezi deceptiile si incepi sa crezi ca numai tu ai gresit, te invinuiesti, si singuratatea ta de umple de remuscari.Pe cand in mijlocul oamenilor iluziile se pot risipi.Vezi ca trestia ganditoare e uneori murdara ca noroiul din care a tasnit; ca ea se indoaie adesea dupa vant si ca, in fapt, nu e totdeauna ganditoare.De aceea, de cate ori am avut nostalgia oamenilor, m-am retras in camera mea pentru a ma gandi la "trestia" lui Pascal.Nicaieri nu e mai frumoasa ca acolo unde n-o vezi.Cerul e plin de nori, fericirea o simpla vorba."


Octavian Paler

Am scris cerşind cuvinte petalelor de crin...

Mi-ai desenat pe vis iubirea din poeme
Şi din priviri mi-ai scris culoare de apus
Pierdută-n rătăciri tristeţea mea se teme
De umbra fericirii şi zâmbetul nespus...


M-am perindat în timp printre pereţii lumii
Am scris cerşind cuvinte petalelor de crin
Imperiala floare purtând culoarea spumii
E gol şi astăzi cerul... de freamătul divin

Ne vom întoarce-n gânduri pe leagănul lăsat
Talazului de aur crescut în umbra mării
Să ne trăim puţinul din visul ce-am visat
Într-o poveste scrisă din patima uitării



Justitiarul

Scrisori imaginare(13)

In aceasta seara iti voi scrie mai putin ca-n alte sambete.Pentru ca sunt bolnava.Mi s-au inflamat amigdalele, ma doare ingrozitor capul si am febra.Imi amintesc seara in care si tie ti-a fost rau, tot din cauza gatului, atat de rau incat ai ajuns la urgente in noaptea respectiva.Sa-ti mai scriu acum cat m-a durut sa te stiu bolnav atunci?Cat regretam ca nu-ti pot fi alaturi?Nu.N-am s-o fac.Pentru ca stiu ca nu te intereseaza.
Mi-e rau cred si pentru ca sufletul mi-a fost chinuit de cel mai urat sentiment.Ura!
Dar de ura am reusit sa ma debarasez.Nu, nu a fost usor.Dar am reusit.Esti curios si  ce-am asezat in locul urii?Zodia ta e curioasa.Si nu e nimic rau in asta.Te-a ajutat sa-ti construiesti "pretioasa-ti" cariera!
In locul urii am lasat compasiunea sa se instaureze linistita.Si mi-e bine.Nesperat de bine.La ora aceasta tarzie, multumesc cerului ca n-am pasit o sambata fara sa-ti trimit macar doua ganduri.Sigur te-ai obisnuit sa le primesti.E posibil insa sa nu continui.E mai mult decat trist sa constati ca poti supara un om doar pentru ca te gandesti la el, si ca din cand in cand ii si scrii cateva randuri.Ori mie nu mi-a placut sa supar in general pe nimeni, darmite pe cei dragi?
Sper sa-mi fie iertate toate greselile atat de tine cat si de Dumnezeu.Ma retrag acum, iar daca nu mai primesti vesti de la mine, sa nu te ingrijorezi.Ma voi stradui sa fac bine, pentru mine si cei ce au reusit, ca prin minune sa nu ma desconsidere atat de mult cum ai facut-o tu.


Noapte buna, si sa visezi frumos!

Eu m-adun din palme de tăciuni şi dor..

Cerul îşi frământă nedumnezeirea,
Peste toate cerne praful de pe nori,
Ai ucis în noapte vise şi iubirea,
Eu am strâns sub gene lacrima din zori.


Degetele mele plâng pe clape arse,
Frige nepăsarea ochilor parşivi,
Strigă nesimţirea în ciudate farse,
Ochii mei albaştri te privesc naivi.


Lacrima se roagă să ramână rece,
Zâmbetul se strâmbă în oglinda grea,
Astăzi înc-o moarte peste mine trece,
Mâine înfloreşte nebunia mea...


Iar mă-ntorc la mine, aripa e frântă,
Spun adio vouă, şoapte de amor,
Îngerii se-ngroapă, diavolii se cântă,
Eu m-adun din palme de tăciuni şi dor..


Petre Violetta

‎"Marea nedreptate nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită".
Platon

Jean Michel Jarre - Oxygene 4

‎"Cartile si padurile, acestea au fost iubirile copilariei mele."
Octavian Paler

V-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi are sau poate avea un "moment Waterloo"?

"Recitesc viata lui Napoleon.Desi o cunosc pe dinafara, pentru ca totdeauna l-am iubit pe micutul corsan care, de fapt, nu era chiar atat de mic, avea 1.65, exact inaltimea mea.Nu-mi dau seama de ce altii nu-l pretuiesc.Era badaran cand era coplesit de ganduri, dar ce sa faca?Era singurul care gandea intr-o lume in care cei ce nu l-au tradat l-au incurcat sau invers.M-am uitata la steaua mea, pe care altii n-au vazut-o niciodata, cum n-au vazut-o pe a lui Bonaparte, fara sa ma vaicaresc.Vaicareala, este nu numai urata, dezagreabila, ci mai ales inutila.De fapt, am un motiv anume ca sa ma intereseze Napoleon.Sunt ca el la Waterloo.V-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi are sau poate avea un "moment Waterloo"? "Momentul Waterloo", zic eu, intervine cand suntem invinsi si tocmai de aceea fortam o victorie imposibila; cand nu mai avem nici o sansa, dar noi nu vrem s-o recunoastem, sau nu putem s-o recunoastem, si atunci ne batem cu toti.Ne ridicam lumea in cap.Nu mai avem un adversar, ci avem numai adversari.Cei care ne-au fost apropiati ne-au tradat, au fugit, ne-au parasit. Iar cei care au ramas langa noi, nu au incredere in noi.Nu stiu cum sa ne spuna ca ar trebui sa renuntam.Dar nu, in destinul nostru e scris clar "insula Sfanta Elena." Si tocmai de aceea batalia trebuie purtata ca sa fie pierduta, ca adversarii nostri sa fie necrutatori cu noi. Inca n-am pierdut totul, mai avem iluzii, trebuie sa cunoastem infrangerea pana la capat...Bonaparte elev, studia geografia.Sus, la inceputul unei foi de caiet, o singura insemnare si apoi gol: "Sf Elena, mica insula din Atlantic"...Dar sa ma intorc la "momentul Waterloo" . Cand nu ne mai putem cuceri decat infrangerea definitiva si ne batem, de fapt, pentru ea. Caci dupa un "Waterloo", toate lucrurile sunt clare.Nu mai e nimic de facut, nu mai e nimic de sperat.Ne mai ramane un singur drum, spre insula Sfanta Elena, contand, fireste, pe mila invingatorilor si pe resemnarea noastra, a celor invinsi, caci nu vom intarzia sa plecam.Dupa un Waterloo nu mai poti sa faci greutati nimanui.Cel mult tie, aducandu-ti aminte ce s-a intamplat.Cand, de fapt, cel mai bine ar fi sa ai o memorie goala, ca un butoi gol.Din pacate, e cel mai greu lucru de obtinut.Tocmai cand n-ai nevoie de ea, memoria iti ramane intreaga si te trezesti ca o iei mereu de la capat.Se zica ca Napoleon era un mare visator.Dar visele lui au mers la pas cu actiunile lui.El a transformat tanjitul in vointa.Asa e bine.Daca nu poti aseza nimic in locul unui vis e de preferat sa-l starpesti.
La urma urmei, fiecare avem nu numai bataliile de care suntem in stare, ci si infrangerile pe care le meritam.Ale altora sunt rasunatoare.In cazul lui Napoleon a trebuit sa se stranga toata Europa ca sa-l trimita in surghiun pe insula Sfanta Elena.La altii e de ajuns o piedica, o boala, o porcarie sau un nenoroc.Asta e.Dar tot un Waterloo se cheama ca am trait.
Deocamdata insula mea nu se vede bine pentru ca eu nu mi-am terminat batalia.E aproape pierduta, am ramas singura la Waterloo, dar in loc sa plec va scriu dumneavoastra.Si asta e o forma de batalie, nu? Incerc sa ma debarasez de ultimele resturi de incredere in frumusete si speranta, ca sa ma pot retrage linistita.Altfel, s-ar putea, in ultimul moment, sa ma roada regretele.
In treacat fie zis, nu l-as fi iubit pe Napoleon daca ar fi renuntat sa se bata la Waterloo.Pentru mine, acolo a el, mare.Toate celelalte batalii ale lui nu inseamna nimic fara Waterloo.Ele n-au fost decat pregatirea Waterloo-ului.E usor sa fii Napoleon cand invingi, cand drapelele flutura in vant victorie dupa victorie si armata te aclama" Vive l"empereur!" Dar e greu sa fii Napoleon cand stii ca peste cateva ceasuri poti pierde si totusi, iesind din cort, nu eziti;sa stii ca toata lumea e impotriva ta si tocmai de aceea sa ridici mandru capul; sa stii ca nu mai ai aproape nici o sansa si tocmai de aceea sa infrunti lupta.Austelitz-ul si toate celelalte victorii ale lui Napoleon nu ma intereseaza decat in masura in care l-au dus la Waterloo.Uneori ma intreb, daca nu cumva m-am indragostit de Napoleon tocmai pentru ca la capatul vietii lui se aflao infrangere, si pe urma din fidelitate, m-am pregatit tot timpul pentru Waterloo-ul meu.
Adevarul e ca n-am dorit cevamai mult decat sa nu sufar.Am dorit asta pana la ridicol.Si pentru ca n-am vrut s a  sufar, zeii m-au pedepsit."


Octavian Paler
 (extras din -Rugati-va sa nu va creasca aripi)

Privesc la cer si steaua mea-i ascunsa...

Despre jigniri...

Agresiunea verbala e poate cea mai dureroasa dintre toate.Un cuvant urat, o jignire,pot ucide florile sufletului celui caruia i le adresam.Le arde!Sa nu jignim nici in gand pe nimeni!Si sa nu uitam ca modul in care ne exprimam gandurile spune totul despre caracterul nostru!
Daca vulgarizezi durerea ea trece mai repede.Numai ca aceasta vulgarizare distruge si pe altii si te trezesti uneori in imposibilitatea de a mai iubi ceva."
Octavian Paler

Voi iubi în tacere...

Voi iubi în tacere, voi striga nestrigand
Voi zbura în cadere şi zambi-voi plangand...

Florile sunt poeziile pământului- Valeria Mahok

Un singur trandafir poate tine locul unei gradini.

.. si un singur pieten poate face cat intreaga lume. (Leo F. Buscaglia)

Este exemplul eternei seducţii a vieţii. (Jean Giraudoux)

Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, 

prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. (Goethe)

O floare este o buruiană educată. (Luther Burbank)

Floarea este poezia reproducerii. 

Florile sunt poeziile pământului.

Valeria Mahok

Stropi subtili de curcubee ce-s îmbrăţişaţi de sori.

Eugen Deutsch

Inefabile şi multicolore, florile sunt speranţa

 dumnezeiască a naturii.

Costel Zăgan