vineri, 23 decembrie 2011
Craciun fericit, dragii mei de suflet!
O zi minunata iubitii mei prieteni! Sa astepteti cu fericire maxima in suflet taina Sfantului Craciun! Va iubesc mult!
joi, 22 decembrie 2011
Mă ning cuvintele, în poezie...
Mai ninge, uneori, cu nostalgie,
Când nopţi şi zile se gonesc alene,
Mă ning cuvintele, în poezie,
Ninge cu stele ce-mi sclipesc sub gene.
Sub paşii mei grei, neaua plânge-n şoapte,
Iar omul de zăpadă-i dus cu gândul
Către un vechi miros de mere coapte,
Pe care-l poartă, printre streşini, vântul.
Ferestre zăvorâte mă-nconjoară,
În care bat atâtea triste-amurguri,
Cuvinte aruncate într-o doară,
Şi luna agăţată printre ţurţuri.
Căuşul mâinii îl închid, cu sete,
Câteva lacrimi se preling prin palme,
Un fulg de nea străbate prin sonete,
În care vântul, obosit, adoarme.
Stancu Leliana
O iubire adevarata poate muta munti...si ajunge langa inima pentru care ...bate!
Dragii mei,
Cu toţii trimitem cel puţin o dorinta an de an Mosului...Iar el,cu bunatatea-i si generozitatea-i infinita,ne raspunde cum stie el mai bine.Ne bucura inimile incepand cu cel mai mic si terminand cu cel mai mare.Poate fi oare descrisa bucuria din ochii copiilor cand,stand in genunchi langa bradut isi asteapta randul pentru a-si deschide cadoul?A noastra, cand o dorinta tainica ne este implinita de Sfintele Sarbatori?Ma tem ca nu.Sunt ani de cand nu-l mai rog pe Mos nimic,considerand ca e mult prea ocupat cu dorintele celor mici..si nu numai.Dar el mi-a trimis mereu un semn ....stia de mine..nu m-a uitat....Anul acesta am indraznit sa-i tulbur linistea cu o rugaminte.L-am rugat sa-mi dea o putere magica de a gasi modalitatea sa pot exprima in cuvinte toate sentimentele din inima-mi.Sa ma ajute sa gasesc si calea de a trimite celui drag aceste sentimente..daca nu in cuvinte...altfel...Si sa ma asigure ca..odata transmise..ele nu vor mai gasi o usa inchisa...Sa ma ajute sa sparg o tacere care mi-a intristat nespus sufletul...Tacere in care fiecare a inteles ce a vrut sa inteleaga...Si care a durat mult prea mult...Poate iubirea adevarata sa mute muntii...cred cei ce au cunoscut acest magnific sentiment...Adevarat!Sa indraznesc sa cred si in puterea ei de a dezgheta un suflet inghetat?Vreau sa cred in traiectoria ei.Vreau sa cred ca inima pentru care bate...intr-o zi va reancepe sa fie calda.Si in miracolul clipei cand vor ajunge sa bata la unison.In ziua cand vor recunoaste, cu zambetul pe buze ca au stat prea mult timp despartite...mult prea mult timp de o parte si de alta a unui zid de tacere, care n-ar fi trebuit construit.L-am rugat prea mult pe Mos oare?Va constientiza ca viata mea, ar lua alt curs indeplinindu-mi aceasta dorinta?Ca prin mine, ar putea arata tuturor care nu mai cred intr-o iubire adevarata...ca ea..mai exista?Voi afla poate raspunsul....in noaptea Sfantului Craciun...sau...niciodata....
Cu toţii trimitem cel puţin o dorinta an de an Mosului...Iar el,cu bunatatea-i si generozitatea-i infinita,ne raspunde cum stie el mai bine.Ne bucura inimile incepand cu cel mai mic si terminand cu cel mai mare.Poate fi oare descrisa bucuria din ochii copiilor cand,stand in genunchi langa bradut isi asteapta randul pentru a-si deschide cadoul?A noastra, cand o dorinta tainica ne este implinita de Sfintele Sarbatori?Ma tem ca nu.Sunt ani de cand nu-l mai rog pe Mos nimic,considerand ca e mult prea ocupat cu dorintele celor mici..si nu numai.Dar el mi-a trimis mereu un semn ....stia de mine..nu m-a uitat....Anul acesta am indraznit sa-i tulbur linistea cu o rugaminte.L-am rugat sa-mi dea o putere magica de a gasi modalitatea sa pot exprima in cuvinte toate sentimentele din inima-mi.Sa ma ajute sa gasesc si calea de a trimite celui drag aceste sentimente..daca nu in cuvinte...altfel...Si sa ma asigure ca..odata transmise..ele nu vor mai gasi o usa inchisa...Sa ma ajute sa sparg o tacere care mi-a intristat nespus sufletul...Tacere in care fiecare a inteles ce a vrut sa inteleaga...Si care a durat mult prea mult...Poate iubirea adevarata sa mute muntii...cred cei ce au cunoscut acest magnific sentiment...Adevarat!Sa indraznesc sa cred si in puterea ei de a dezgheta un suflet inghetat?Vreau sa cred in traiectoria ei.Vreau sa cred ca inima pentru care bate...intr-o zi va reancepe sa fie calda.Si in miracolul clipei cand vor ajunge sa bata la unison.In ziua cand vor recunoaste, cu zambetul pe buze ca au stat prea mult timp despartite...mult prea mult timp de o parte si de alta a unui zid de tacere, care n-ar fi trebuit construit.L-am rugat prea mult pe Mos oare?Va constientiza ca viata mea, ar lua alt curs indeplinindu-mi aceasta dorinta?Ca prin mine, ar putea arata tuturor care nu mai cred intr-o iubire adevarata...ca ea..mai exista?Voi afla poate raspunsul....in noaptea Sfantului Craciun...sau...niciodata....
miercuri, 21 decembrie 2011
Azi mi-am scris doar mie....Am vrut sa vad cum e sa citesc despre o iubire care exista, e uriasa dar...care arde efectiv in zadar in fiece secunda...
Am scris aici intr-o noapte: "inima acestui blog a murit.".Apoi m-am culcat. Dimineata, recitid ce-am scris am plans. Pentru ca am simtit cat neadevar e scris acolo. Blogul acesta s-a nascut din iubire. A crescut hranindu-se cu iubire. A inflorit transmitand iubire. Exact ca o mare lumanare, pe care daca te apropii de ea simti caldura si vezi lumina. Aceasta lumanare e in inima mea. Si nu s-a stins niciodata, nici ziua nici noaptea. Nici macar sub viforul acelor cuvinte reci si urate. Ea arde si uneori nu vrei sa stii cat imi doresc s-o stiu, s-o simt stinsa. Dar nu vrea. Nu stiu care-i menirea ei. Sute de zile am crezut ca lumina si caldura ei vor ajunge la tine. Scum stiu ca a ajuns oriunde dar la tine nu. Si nu te invinovaiesc pentru ca esti suparat. Presupun ca simti lumina ei si fara s-o vezi. Si poate asta te deranjeaza. Ma deranjeaza acum si pe mine. Pentru ca te-am transformat in soarele diminetii. In aerul pe care-l respir. In toate florile de pe Pamant. In orice ating. Si fiindca la culcare strang un ursulet de plus in brate si -mi mananc lacrimile care adesea vor afara. De dorul tau, al imbratisarii tale. De dorul sarutului neanceput. De dorul focului ce arde enervant cand si tu si eu vrem sa se stinga. Cand ai dorit ultima oara sa faci dragoste cu cineva?Stii ...eu n-am simtit real asta niciodata pana la tine. Inchid ochii si simt cum ma topesc efectiv da dorul atingerii tale. Sa-ti scriu cat mi-as dori sa te mai vad o data? O singura data? Nu are rost. Stiu ca n-ar avea rost. Cine sunt eu pentru o persoana asa importanta ca tine, incat sa merit sa te mai intorci o data? O singura data... Sa ma privesti in ochi si sa imi spui in fata tot ce n-am vrut, n-am putut sa inteleg inca. Stiu ca sunt un nimeni. Dar in aceasta inima arde o iubire incredibila. O iubire ce n-a vrut sa moara desi amandoi am rugat-o asta atatea amar de zile. Stii? Niciodata nu mi-a placut sa merg la cumparaturi. Dar zilele astea am ramas hipnotizata de o rochita rosie din lanita. Una simpla dar...mie mi-a placut mult. Si-am inchis ochii acolo si mi-am imaginat ca as veni la tine, imbracata cu ea. Pur si simplu. Sa te mai vad o data. O singura data. Tu nu ai vrea sa ma revezi in rochita rosie?Sau exact asta vrei sa uiti?...Cine stie....La ce bun atatea vise si dorinte cand stiu atat de clar ca eu nu exist pentru tine...Sa nu cumva sa crezi ca ti-am scris tie. Nu mai fac asta....Azi mi-am scris doar mie....Am vrut sa vad cum e sa citesc despre o iubire care exista, e uriasa dar...care arde efectiv in zadar in fiece secunda...
Stelele nu mor niciodată,
Stelele nu mor niciodată,
le cad doar colţurile
când oamenii
nu se mai iubesc,
îşi sting lumina,
câteva secunde,
timp suficient pentru
a-şi muta destinaţia
într-un alt
capăt de lume...
Doar oamenii mor,
şi mor înainte de
moartea obişnuită,
mor ucişi de dragoste...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată
le cad doar colţurile
când oamenii
nu se mai iubesc,
îşi sting lumina,
câteva secunde,
timp suficient pentru
a-şi muta destinaţia
într-un alt
capăt de lume...
Doar oamenii mor,
şi mor înainte de
moartea obişnuită,
mor ucişi de dragoste...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată
marți, 20 decembrie 2011
Că nu erai Ce aș fi vrut… Știam Și mai știam Că te voi pierde-n iarnă
Că erai urmă
Am știut mereu
Ce a lăsat-o pasul meu
În van
Și am știut la fel
Că nu ești EU
Deși te semănasem
Într-un lan
Departe,
Nu alături de neghină
Și mult prea des
Ca să mai poți ieși
La o lumină
Ce m-ar vrea regină
Și la la un dor
Ce m-ar putea
Iubi…
Că nu erai
Ce aș fi vrut…
Știam
Și mai știam
Că te voi pierde-n iarnă,
Că m-o durea
Amurgul la lucarnă,
Atât cât îl lăsasem
Pe-un vechi ram.
Iar astăzi știu
Că ai avut un rost
De vreme ce
Ți-am învățat culoarea…
(Ce-mi bântuie prin vise)
Pe de rost
Și-mi învelește
În nopți triste…
Zarea.
Că nu erai
Ce aș fi vrut…
Știam
Și mai știam
Că te voi pierde-n iarnă
Lelia Mossora
17 dec 2011
Am știut mereu
Ce a lăsat-o pasul meu
În van
Și am știut la fel
Că nu ești EU
Deși te semănasem
Într-un lan
Departe,
Nu alături de neghină
Și mult prea des
Ca să mai poți ieși
La o lumină
Ce m-ar vrea regină
Și la la un dor
Ce m-ar putea
Iubi…
Că nu erai
Ce aș fi vrut…
Știam
Și mai știam
Că te voi pierde-n iarnă,
Că m-o durea
Amurgul la lucarnă,
Atât cât îl lăsasem
Pe-un vechi ram.
Iar astăzi știu
Că ai avut un rost
De vreme ce
Ți-am învățat culoarea…
(Ce-mi bântuie prin vise)
Pe de rost
Și-mi învelește
În nopți triste…
Zarea.
Că nu erai
Ce aș fi vrut…
Știam
Și mai știam
Că te voi pierde-n iarnă
Lelia Mossora
17 dec 2011
ALMOST A WHISPER
"Aproape...
aproape ca te pierzi în mine
dar mai ramâne un timp
sa treaca prin clepsidra iubirii noastre
de infinit,
iubirii noastre de înalt,
iubirii noastre...
de iubire." (Anotimp alb.Lelia Mossora)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)