Fuego - Colinde 2011

Mă ning cuvintele, în poezie...

Mai ninge, uneori, cu nostalgie,

Când nopţi şi zile se gonesc alene,

Mă ning cuvintele, în poezie,

Ninge cu stele ce-mi sclipesc sub gene.

Sub paşii mei grei, neaua plânge-n şoapte,

Iar omul de zăpadă-i dus cu gândul

Către un vechi miros de mere coapte,

Pe care-l poartă, printre streşini, vântul.

Ferestre zăvorâte mă-nconjoară,

În care bat atâtea triste-amurguri,

Cuvinte aruncate într-o doară,

Şi luna agăţată printre ţurţuri.

Căuşul mâinii îl închid, cu sete,

Câteva lacrimi se preling prin palme,

Un fulg de nea străbate prin sonete,

În care vântul, obosit, adoarme.

                                                      Stancu Leliana

   

O voce magnifica ...melodii deosebite...sarbatorii romanesti deosebite

O iubire adevarata poate muta munti...si ajunge langa inima pentru care ...bate!

Dragii mei,
Cu toţii trimitem cel puţin o dorinta an de an Mosului...Iar el,cu bunatatea-i si generozitatea-i infinita,ne raspunde cum stie el mai bine.Ne bucura inimile incepand cu cel mai mic si terminand cu cel mai mare.Poate fi oare descrisa bucuria din ochii copiilor cand,stand in genunchi langa bradut isi asteapta randul pentru a-si deschide cadoul?A noastra,  cand o dorinta tainica ne este implinita de Sfintele Sarbatori?Ma tem ca nu.Sunt ani de cand nu-l mai rog pe Mos nimic,considerand ca e mult prea ocupat cu dorintele celor mici..si nu numai.Dar el mi-a trimis mereu un semn ....stia de mine..nu m-a uitat....Anul acesta am indraznit sa-i tulbur linistea cu o rugaminte.L-am rugat sa-mi dea o putere magica de a gasi modalitatea sa pot exprima in cuvinte toate sentimentele din inima-mi.Sa ma ajute sa gasesc si calea de a trimite celui drag aceste sentimente..daca nu in cuvinte...altfel...Si sa ma asigure ca..odata transmise..ele nu vor mai gasi o usa inchisa...Sa ma ajute sa sparg o tacere care mi-a intristat nespus sufletul...Tacere in care fiecare a inteles ce a vrut sa inteleaga...Si care a durat mult prea mult...Poate iubirea adevarata sa mute muntii...cred cei ce au cunoscut acest magnific sentiment...Adevarat!Sa indraznesc sa cred si in puterea ei de a dezgheta un suflet inghetat?Vreau sa cred in traiectoria ei.Vreau sa cred ca inima pentru care bate...intr-o zi va reancepe sa fie calda.Si in miracolul clipei cand vor ajunge sa bata la unison.In ziua cand vor recunoaste, cu zambetul pe buze ca au stat prea mult timp despartite...mult prea mult timp de o parte si de alta a unui zid de tacere,  care n-ar fi trebuit construit.L-am rugat prea mult pe Mos oare?Va constientiza ca viata mea,  ar lua alt curs indeplinindu-mi aceasta dorinta?Ca prin mine,  ar putea arata tuturor care nu mai cred intr-o iubire adevarata...ca ea..mai exista?Voi afla poate raspunsul....in noaptea Sfantului Craciun...sau...niciodata....

Sarbatori fericite tuturor, din toata inima mea!

Noapte buna iubire!....

Va doresc din toata inima mea, o noapte linistita, sa iubiti, sa fiti iubiti si multa pace in inimini! Va iubesc !

Azi mi-am scris doar mie....Am vrut sa vad cum e sa citesc despre o iubire care exista, e uriasa dar...care arde efectiv in zadar in fiece secunda...

Am scris aici intr-o noapte: "inima acestui blog a murit.".Apoi m-am culcat. Dimineata, recitid ce-am scris am plans. Pentru ca am simtit cat neadevar e scris acolo. Blogul acesta s-a nascut din iubire. A crescut hranindu-se cu iubire. A inflorit transmitand iubire. Exact ca o mare lumanare, pe care daca te apropii de ea simti caldura si vezi lumina. Aceasta lumanare e in inima mea. Si nu s-a stins niciodata, nici ziua nici noaptea. Nici macar sub viforul acelor cuvinte reci si urate. Ea arde si uneori nu vrei sa stii cat imi doresc s-o stiu, s-o simt stinsa. Dar nu vrea. Nu stiu care-i menirea ei. Sute de zile am crezut ca lumina si caldura ei vor ajunge la tine. Scum stiu ca a ajuns oriunde dar la tine nu. Si nu te invinovaiesc pentru ca esti suparat. Presupun ca simti lumina ei si fara s-o vezi. Si poate asta te deranjeaza. Ma deranjeaza acum si pe mine. Pentru ca te-am transformat in soarele diminetii. In aerul pe care-l respir. In toate florile de pe Pamant. In orice ating. Si fiindca la culcare strang un ursulet de plus in brate si -mi mananc lacrimile care adesea vor afara. De dorul tau, al imbratisarii tale. De dorul sarutului neanceput. De dorul focului ce arde enervant cand si tu si eu vrem sa se stinga. Cand ai dorit ultima oara sa faci dragoste cu cineva?Stii ...eu n-am simtit real asta niciodata pana la tine. Inchid ochii si simt cum ma topesc efectiv da dorul atingerii tale. Sa-ti scriu cat mi-as dori sa te mai vad o data? O singura data? Nu are rost. Stiu ca n-ar avea rost. Cine sunt eu pentru o persoana asa importanta ca tine, incat sa merit sa te mai intorci o data? O singura data... Sa ma privesti in ochi si sa imi spui in fata tot ce n-am vrut, n-am putut sa inteleg inca. Stiu ca sunt un nimeni. Dar in aceasta inima arde o iubire incredibila. O iubire ce n-a vrut sa moara desi amandoi am rugat-o asta atatea amar de zile. Stii? Niciodata nu mi-a placut sa merg la cumparaturi. Dar zilele astea am ramas hipnotizata de o rochita rosie din lanita. Una simpla dar...mie mi-a placut mult. Si-am inchis ochii acolo si mi-am imaginat ca as veni la tine, imbracata cu ea. Pur si simplu. Sa te mai vad o data. O singura data. Tu nu ai vrea sa ma revezi in rochita rosie?Sau exact asta vrei sa uiti?...Cine stie....La ce bun atatea vise si dorinte cand stiu atat de clar ca eu nu exist pentru tine...Sa nu cumva sa crezi ca ti-am scris tie. Nu mai fac asta....Azi mi-am scris doar mie....Am vrut sa vad cum e sa citesc despre o iubire care exista, e uriasa dar...care arde efectiv in zadar in fiece secunda...   

A cry in the night

Stelele nu mor niciodată,

Stelele nu mor niciodată,
le cad doar colţurile
când oamenii
nu se mai iubesc,
îşi sting lumina,
câteva secunde,
timp suficient pentru
a-şi muta destinaţia
într-un alt
capăt de lume...
Doar oamenii mor,
şi mor înainte de
moartea obişnuită,
mor ucişi de dragoste...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată

Noapte buna dragii mei....Va iubesc mult, exact asa cum sunteti!

Că nu erai Ce aș fi vrut… Știam Și mai știam Că te voi pierde-n iarnă

Că erai urmă 
Am știut mereu
Ce a lăsat-o pasul meu 
În van
Și am știut la fel 
Că nu ești EU
Deși te semănasem
Într-un lan
Departe,
Nu alături de neghină
Și mult prea des
Ca să mai poți ieși
La o lumină
Ce m-ar vrea regină
Și la la un dor
Ce m-ar putea
Iubi…

Că nu erai
Ce aș fi vrut…
Știam
Și mai știam
Că te voi pierde-n iarnă,
Că m-o durea
Amurgul la lucarnă,
Atât cât îl lăsasem
Pe-un vechi ram.

Iar astăzi știu
Că ai avut un rost
De vreme ce
Ți-am învățat culoarea…
(Ce-mi bântuie prin vise)
Pe de rost
Și-mi învelește
În nopți triste…
Zarea.


Că nu erai
Ce aș fi vrut…
Știam
Și mai știam
Că te voi pierde-n iarnă

Lelia Mossora
17 dec 2011

ALMOST A WHISPER

‎"Aproape...
aproape ca te pierzi în mine
dar mai ramâne un timp
sa treaca prin clepsidra iubirii noastre
de infinit,
iubirii noastre de înalt,
iubirii noastre...
de iubire." (Anotimp alb.Lelia Mossora)

...SA NU MA-NTREBI...

‎"Sunt momente in viata in care, oricum ti-ar obliga altii corpul sa stea, are aripi, se ridica deasupra tuturor mizeriilor."
Mariana Fulger

"Numai în toiul iernii geroase îţi dai seama că pinii şi chiparoşii nu-şi leapadă frunzele odată cu ceilalţi copaci."


citat din Confucius

Nu exista nefericire in iubire...

"Una dintre exprimările fără sens este nefericirea din dragoste.

Aşa ceva nu există, fiindcă acolo unde se află dragostea nu are loc nefericirea, iar acolo unde se află nefericirea nu încape dragostea. Formulări de felul sunt nefericit în dragoste, sunt dezamăgit în dragoste, sunt înşelat în iubireetc. exprimă un egoism în stare pură.

Totuşi, nu avem cum să negăm faptul că mulţi oameni folosesc aceste cuvinte pentru a descrie o stare pe care chiar o trăiesc în mod sincer. Pe de altă parte, marea artă a lumii a vorbit la modul sublim despre nefericirea în amor. Să se înşele oamenii într-atât, să fie chiar geniile capabile de o eroare majoră ?

Nu, doar că în toate aceste situaţii nu este vorba despre dragoste, ci despre dorinţa intempestivă de a avea, de a poseda pe cineva. Printr-o adevărată şmecherie semantică, a iubi este înlocuit cu a dori, după care nefericirea poate curge în valuri, fiindcă e normal să nu putem avea tot ceea ce ne dorim. Ar fi chiar absurd ca toate dorinţele să fie satisfăcute, fiindcă din acel moment fiinţa umană ar fi obeză de plăcere şi evident dizgraţioasă.

Aşa se face că inepuizabila sursă de nefericire a oamenilor şi izvorul nesecat al inspiraţiei artiştilor se bizuie pe un fel de prestidigitaţie, în pălărie fiind introdusă posesia, iar publicului arătându-i-se, scoasă de urechi, ca un iepure, iubirea.

Faptul că aşa stau lucrurile este că aşa-zisa nefericire în dragoste e, totuşi, trecătoare. Dorinţa este satisfăcută de o altă persoană, iar lucrurile reintră în normal. Iubirea însă “niciodată nu trece” după cum ne asigură, cu înţelepciunea garantată de Duhul Sfânt, apostolul Pavel. Tot el ne lămureşte nuanţat cum stau lucrurile cu iubirea în cunoscutul verset 4 din Corinteni I, 13:

”Iubirea rabdă-ndelung ; iubirea se dăruie, ea nu ividiază; ea nu se trufeşte, nu se îngâmfă; ea nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută pe ale sale, nu se întărâtă, nu ţine-n seamă răul, nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură şi pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă”.

Poate că apostolul ar fi trebuit să spună explicit că iubirea nu are nimic de a face cu nefericirea, ba dimpotrivă. Dacă ar fi spus-o, poate că o bună parte din marea artă a lumii nu ar fi fost cu putinţă. Ori, cine ştie, artiştii ar fi recunoscut pur şi simplu că nu vorbesc despre iubire, ci despre dorinţă, sex, posesivitate.

Ar fi fost bine ? Asta nu am de unde ştiu, înclin să cred că nu ar fi fost. Poate că e mai decent să ne prefecem că vorbim despre iubire şi nu neapărat despre sex. Poate că e mai nobil, mai suportabil, mai uman. Nu e însă, în niciun caz, adevărat.

Nu există nefericire în dragoste."

Gheorghe Smeoreanu

Ploaia...

Imi bate ploaia-n geam, parca esti tu Venind din universuri fara teama, Cand vantul printre plete iti trecu Sunand prin frunze clopote de-arama. Te-aud in sticla geamului batand Cu-argintul picaturilor de ploaie, Si te aduni gingas alunecand Iubit-o, pan` la mine in odaie. Te strang in palma-mi mare, pic cu pic, Si insetat apoi sa sorb din tine Eu am uitat cat sunt de mic Si ca de fapt Tu te reversi in mine. Stelian Maria

~Chill Out Land of Beauty~

In memoriam Nicolae Iorga (1871-1940)

In memoriam Nicolae Iorga 
(1871-1940)

Au fost tăind un brad bătrîn (II)*...

„Cînd ne întrebăm ce rost are viaţa, ne asemănăm poate cu măgarul orb ce învârte roata morii şi care e foarte nedumerit la ce serveşte necontenita şi dureroasa lui învârtire.” 
N. Iorga

Ca autor de studii cu caracter istoric, Nicolae Iorga a acoperit prin scrierile sale o paletă vastă, atingînd, practic, toate ramurile și perioadele istoriei („Acte și fragmente cu privire la istoria românilor” în 3 volume apǎrute între 1895 și 1897: „Manuscripte din bibliotecile strǎine relative la instoria românilor”, 2 volume în 1898; „Istoria românilor în chipuri și icoane”, 2 volume, 1905; monumentala „Istorie a românilor” în 11 volume apǎrute între 1930 și 1939) mergînd apoi pînǎ la varii domenii, precum istoria bisericii („Istoria bisericii românești și a vieţii religioase a românilor”, apǎrutǎ în 2 volume în 1908 și 1909 la Vǎlenii de Munte), a armatei („Istoria armatei românești”, 2 volume în 1910 și 1919), a comerţului („Istoria comerţului românesc”, în 2 volume apǎrute în 1925 și 1928) dar mai ales asupra literaturii și a istoriei acesteia, prin lucrǎri precum „Istoria literaturii romǎnești contemporane”, 1934, „Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea de la 1821 înainte, în legǎturǎ cu dezvoltarea culturalǎ a neamului” (3 volume, între 1907 și 1909) etc., prin care a ierarhizat și organizat un material impresionant, oferind istoriei literaturii fundamente și criterii știinţifice, punînd bazele unei discipline pe care a ilustrat-o strǎlucit. Scriitorul total care a fost Iorga a publicat poeme în spiritul filonului pașoptist romantic și de facturǎ neoclasicǎ, dramaturgie de inspiraţie istoricǎ naţionalǎ și universalǎ („Doamna lui Ieremia”, „Moartea lui Dante”), religioasǎ („Iisus”), mitologicǎ („Sângele lui Minos”) sau din folclorul românesc („Frumoasa fǎrǎ trup”). Însǎ adevǎratul sǎu violon d’Ingrès a fost întotdeauna memorialistica, operele sale de referinţǎ în acest sens rǎmânînd „Oameni cari au fost” și „O viaţă de om, aşa cum a fost”. Ca fondator de publicaţii, numele sǎu va rǎmîne indisolubil legat de titluri precum „Neamul Românesc”, „Floarea Darurilor”, „Drum drept ori „Cuget clar”. Va fi teoreticianul și unul dintre importanţii promotori ai curentului ideologic și literar care va rǎmâne in istoria culturii româneşti sub denumirea de „sǎmǎnǎtorism”, ale cǎrui principii vor fi susţinute în revista sǎptǎmînalǎ „Sǎmǎnǎtorul”, fondatǎ de George Coșbuc și Alexandru Vlahuţǎ în 1901și care va apǎrea la București, fǎrǎ întrerupere, pînǎ în 1910 și pe care Iorga o va conduce în cîteva rînduri. Ea va promova valorile naţionale tradiţionale și folclorice românești, necesitatea emancipǎrii și culturalizǎrii ţǎrǎnimii, va publice texte de și despre scriitorii clasici români, texte inedite ale lui Mihai Eminescu şi traduceri din literatura universalǎ. 
„Soluţia greutǎţilor de astǎzi sǎ o cǎutǎm cu mîna întinsǎ în toate pǎrţile de unde nu se mai poate da nimic? Cu mîna de cerșetor care se poate întoarce înapoi plesnitǎ pînǎ la sînge, așa sǎ se caute soluţia crizei de care suferǎ acest popor?
Este un singur loc în care aceastǎ soluţie se poate cǎuta, fiindcǎ numai acolo este succesul asigurat, cel mai nobil succes și asigurat în chipul cel mai desǎvîrșit: în sufletul nostru însuși. În sufletul nostru creator, din care pleacǎ încrederea în muncǎ, prin care toate cele rele se pot face bune, precum prin stricǎciunea acestui suflet, prin lipsa de hotǎrîre, prin lipsa de solidaritate s-a ajuns acolo unde sîntem acuma.
Nici cu petrecǎtorii cari o duc bine astǎzi, nici cu criticii ușori cari nu vǎd bîrna din ochiul lor și au uitat pǎcatele lor proprii de unde pleacǎ, nu pǎcatele, dar suferinţele acelor cari guverneazǎ astǎzi, nu cu aceștia se va drege România, ci se va drege cu oameni tineri sau bǎtrîni, bǎrbaţi sau femei, cari știu ce e neamul lor șî cari înţeleg cǎ meritul unei societǎţi nu stǎ în a vegeta în împrejurǎri bune, ci în a birui vremurile rele care ne stau împotrivǎ.” 
Neamul Românesc, 31 mai 1932 
(„Optimism moral”, în volumul N. Iorga, „Sfaturi pe întunerec – conferinţe la radio”, ed. Militarǎ, București, 1976) 
Activitatea politică a lui Nicolae Iorga este străbătută de asocierea istoriei şi culturii poporului român cu realităţile dificile din vremea sa, în primul rînd cu criza economică, instabilitatea politică şi periclitarea autorităţii de stat, iminenţa războilui, apariţia și impunerea cu agresivitate a mişcării legionare pe eșichierul vieţii politice românești dar și, deopotrivǎ, în viaţa publică. Înfiinţarea Partidului Naţionalist Democrat şi, ulterior, a Partidului Naţional Român sunt expresii ale voinţei lui Iorga de a conserva şi promova cultura naţională în structurile politice reprezentative al ţării. Din postura de om politic, el a îndeplinit mai multe funcţii publice importante, dintre care pot fi amintite acelea de deputat şi preşedinte al Adunării Deputaţilor, senator şi preşedinte al Senatului, prim-ministru al ţării între 1931 şi 1932, ministru de interne, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice etc.
* Titlul articolului reproduce primul vers al poemului „Brad bătrîn”, scris de savant cu foarte puţin timp înainte să fie asasinat. 
„Au fost tăind un brad bătrîn,/ Fiindcă făcea prea multă umbră./ Şi-atuncea din pădurea sumbră/ Se auzi un glas păgîn:// O voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi aţi străpuns strămoşul nostru,/ Să nu vă strice rostul vostru,/ De ce sunteţi aşa grăbiţi?// În anii mulţi cît el a fost,/ De-a lungul ceasurilor grele,/ Sub paza crăcilor rebele,/ Mulţi şi-au aflat un adăpost.// Moşneagul stînd pe culme drept/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a dat piept.// Folos aduse cît fu viu,/ Ci mort acuma, cînd se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decît doar încă un sicriu?”