Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebări"."
catren de Omar Khayyam
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
Pablo Neruda
În tine cântă râurile şi sufletul meu se pierde în ele...
O, întindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg,
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpuşă,
cochilie în care pământul cântă.
joc lent de lumini, clopot solitar,
amurg căzând în ochii tăi, păpuşă,
cochilie în care pământul cântă.
În tine cântă râurile şi sufletul meu se pierde în ele
după pofta-ţi inimii, şi-oriunde îi porunceşti.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranţă,
şi-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeţi.
după pofta-ţi inimii, şi-oriunde îi porunceşti.
Îndreaptă-mi calea către arcul tău de speranţă,
şi-ntr-un moment de frenezie îmi voi elibera
stolul de săgeţi.
În jurul meu zăresc o siluetă de ceaţă,
şi liniştea ta răpune clipele-mi de chin;
şi-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăseşti tu cu braţele de stânci, diafane,
şi setea mea îşi cere-n tine estuar.
şi liniştea ta răpune clipele-mi de chin;
şi-acolo unde-mi ancorez săruturile
te regăseşti tu cu braţele de stânci, diafane,
şi setea mea îşi cere-n tine estuar.
O, vocea ta misterioasă ce iubeşte truda şi se întunecă
în crepuscul răsunător şi muribund!
Şi-astfel am zărit în profunzimea clipelor,
pe întreaga întindere,
pini trudindu-şi unduirile în şoaptele vântului.
în crepuscul răsunător şi muribund!
Şi-astfel am zărit în profunzimea clipelor,
pe întreaga întindere,
pini trudindu-şi unduirile în şoaptele vântului.
Pablo Neruda
În 1921, Pablo Neruda pleacă la Santiago pentru a urma Institutul Pedagogic și a deveni profesor de franceză. La 14 octombrie obține premiul întâi la concursul Federației studenților din Chile pentru poemul său Cântecul sărbătorii, care se publică în revista Federației studenților intitulată Juventud. Colaborează la revista Claridad, organ oficial de presă al Federației studenților. La 24 august 1922, sub egida grupului literar Vremia are loc un recital din versurile poeților Joaquín Ciufuentes, R. Monestier, Alberto Rojas Giménez și Pablo Neruda. În octombrie 1922, revista Los Tiempos, din Montevideo, dedică un număr poeziei tinere, incluzând și poezia lui Neruda. În august 1923 apare în editura Claridad ediția oficială a volumului Crepuscular. Revista Dionysios, condusă de Aliro Oyarzún, îi piblică patru poezii, dintre care ultimele trei vor face parte din Prăștiarul entuziast, carte scrisă în 1923, dar publicată abia în 1933. Publică patruzeci și două de articole de critică în revista Claridad sub pseudonimul Sachka. În iunie 1924 apare în editura Nascimento ediția princeps a celor Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde. Tot în editura Nascimento apare volumul Pagini alese de Anatole France, introducerea, selecția și traducerea fiind semnate de Neruda.
La 12 iulie 1904 se naște Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (Pablo Neruda) la Parral, un oraș aflat la 300 km la sud de Santiago de Chile, fiul doñei Rosa Basoalto de Reyes, învățătoare, și al lui José del Carmen Reyes Morales, lucrător la căile ferate. În luna august mama sa moare. În 1906 José del Carmen se mută la Temuco împreună cu fiul său, recăsătorindu-se cu doña Trinidad Candia Marverde. În 1910 Pablo Neruda devine elev al liceului de băieți din Temuco, pe care îl absolvă în 1920. La 18 iulie 1917 în ziarul La Mañana, din Temuco, se publică articolul intitulat "Entuziasm și perseverență" sub semnătura lui Neftalí Reyes. Este primul material publicat de poet. La 30 noiembrie 1918 publică poemul "Ochii mei" în reviata Corre-Vuela din Santiago, nr. 566. În cursul aceluiași an publică alte trei poezii în aceeași revistă. Colaborează la Selva Austral din Temuco, publică în reviste din orașele Chillán și Valdiva. Folosește diferite pseudonime. Ia parte la jocurile florale de la Maule cu poemul "Ideal nocturn", obținând premiul al treilea. În 1920 adoptă definitiv pentru scrierile sale pseudonimul de Pablo Neruda. La 28 noiembrie 1920 obține premiul întâi la sărbătoarea primăverii din Temuco. În același an devine președinte al Ateneului literar al liceului din Temuco și secretar adjunct al Asociatiei elevilor din orașul Cautin. Pregătește două cărți - Insulele ciudate și Osteneli zadarnice - pe care nu le publică. O parte din acestea vor constitui material pentru lucrarea Crepuscular.
În anul 1925, Pablo Neruda se află în fruntea revistei Caballo de Bastos. Colaborează la diferite piblicații literare, cum sunt Andamios, Ali Baba, Dinamo, Renovación, precum și la ziarul La Nación. La editura Nascimento apare ediția princeps a volumului Încercarea omului infinit, volum care poartă două date: anul 1925, data de tipărire și 1926, anul de apariție. În aceeași editură apar în 1926 edițile princeps ale volumelor Inele și Locuitorul și speranța sa. În numărul 135 al revistei Claridad se publică, traducerea din limba franceză semnată de Neruda, câteva fragmente din Caietele lui Malte Laurids Brigge de Rainer Maria Rilke. În revista Atenea, numerele 5 și 10, se publică Durere și Chinuri, poeme care vor face apoi parte din Reședința pe pământ sub titlul Madrigal de iarnă și respectiv Fantomă.
În anul 1927 Pablo Neruda este numit consul onorific la Rangoon (Birmania). Pleacă din Santiago spre Rangoon la 14 iunie, via Buenos Aires, unde se îmbarcă pe Baden, cu care călătorește până la Lisabona. Este însoțit de Álvaro Hinojosa. Sosește la Madrid la 16 iunie. La 20 iulie se află la Paris, de unde pleacă spre Marsilia, continuîndu-și apoi călătoria spre Rangoon. Tot în luna iulie trimite ziarului La Nación. Revistele El Sol și Revista de Occidente din Madrid publică poeme de Neruda. În 1928 este numit consul la Colombo (Ceylon), iar 1929 ia parte la Congresul Panhindus desfășurat la Calcutta. În 1930 este numit consul la Batavia (Java). La 6 decembrie 1930 se căsătorește cu Maria Antonieta Agenaar Vogelzanz. În 1931 este consul la Singapore. În 1932 după o călătorie pe mare, care durează două luni, se reîntoarce în Chile. La 28 august 1933 sosește la Buenos Aires, unde fusese numit consul. În casa lui Pablo Rojas Paz îi întâlnește la 13 octombrie pe Federico García Lorca. La 5 mai 1934, Pablo Neruda pleacă la Barcelona, unde este numit consul. La 4 octombrie se naște la Madrid fiica sa, Malva Marina. La 6 decembrie ține o conferință și un recital de poezie la universitatea din Madrid, fiind prezentat de Federico García Lorca. În casa Morlei Lynch o întâlnește pe Delia del Carril. La 3 februarie 1935 se transferă la Madrid, pentru aș exercita funcția de consul.
La 18 iulie 1936 începe războiul civil spaniol, iar la scurt timp este ucis Federico García Lorca. Neruda începe ciclul de poezii intitulat Spania în inimă. Este destituit din funcția de consul. Pleacă la Valencia, apoi la Paris. La 7 noiembrie scoate, împreună cu Nancy Cunard, revista Poeții lumii apără poporul spaniol. Se desparte de Maria Antonieta Agenaar. În februarie 1937 ține la Paris o conferință despre Federico García Lorca. Împreună cu César Vallejo fondează, în aprilie, Grupul hispano-american de ajutorare a Spaniei. La 2 iunie are loc la Paris Congresul Națiunilor Americane, la care Pablo Neruda rostește o cuvântare, tradusă și editată în limba franceză. Pe 10 octombrie, se înapoiază în Chile. La 7 noiembrie fondează Alianța Intelectualelor din Chile pentru Apărarea Culturii, fiind ales preșdinte. La 7 mai se stinge din viață, la Temuco, tatăl său , iar la 18 august moare și mama sa vitregă, doña Trinidad Candia. Don Pedro Aguirre Cerda, candidatul Frontului Popular, iese victorios la alegerile prezidențiale din luna octombrie. Neruda străbate țara întreagă ținând conferințe.
Pe frontul de luptă din Barcelona se publică, în plin război civil, Spania în inimă. În 1939 este numit consul, cu sediul la Paris, pentru problemele emigrării spaniolilor. În martie pleacă spre Franța, trecând prin Montevideo, unde ia parte la Congresul Internațional al Mișcărilor Democrate, ca delegat din partea Alianței Intelectualilor din Chile. În perioada aprilie-iulie se ocupă de problema refugiaților spanioli, pe care reușește să-i îmbarce pe Winnipeg, vapor care ajunge în Chile la sfârșitul anului 1939. La 2 ianuarie 1940 se reîntoarce în Chile.
La 16 august 1940 sosește în Ciudad de Mexico în calitate de consul general. În 1941 scrie Cânt pentru Bolivar, editat de Universitatea Națională Autonomă din Mexic. Face o călătorie în Guatemala. În octombrie 1941 primește titlul de doctor honoris causa din partea Universității din Michoacán. În decembrie este atacat de un grup de naziști la Cuernavaca, prilej cu care sute de intelectuali din toată America își manifestă sentimentele lor de solidaritate față de Pablo Neruda. În aprilie 1942 întreprinde o călătorie în Cuba. La 30 septembrie dă pentru prima oară citire poemului Cântec de dragoste pentru Stalingrad.
În februarie 1943 face o călătorie în Statele Unite, pentru a lua parte la întâlnirea "Glasul Americilor", desfășurată la New York. Se înapoiază în Mexic, iar la 27 august i se consacră o adunare festivă cu prilejul plecării sale din această țară, la care iau parte două mii de persoane. La 1 septembrie își începe călătoria spre Chile, vizitând în drum țările de pe coasta Pacificului. La 3 septembrie se află în Panama, iar la 9 septembrie în Columbia, țară în care în care este oaspete de onoare al guvernului prezidat de López și al orașului Manizales. La Caldas ia ființă complexul școlar Pablo Neruda. La 22 octombrie se află la Lima și apoi la Cuzco, unde vizitează ruinele preincașe de la Macchu Picchu. Este oaspete de onuare al orașului Arequipa. Sosește la Santiago de Chile la 3 noiembrie. La 8 decembrie ține conferințele intitulate Călătorie în jurul poeziei mele și Călătorie în inima lui Quevedo. În 1944 obține premiul municipal pentru poezie.
La 4 martie 1945, este ales senator al republicii din partea provinciilor Tarapacá și Antofagasta. Se editează broșura Salut Nordul și Stalingradul. Obține Premiul Național pentru Literatură în patria sa. La 30 mai rostește primul său discurs în Senat, editat apoi în Patru discursuri. La 8 iulie 1945 devine membru al Partidului Comunist din Chile. La 15 iulie, pe stadionul Pecaembú din São Paulo ia parte la festivitatea de omagiere a lui Luis Carlos Prestes. La 30 iulie devine membru al Academiei Braziliene de Literatură din Rio de Janeiro, discursul de primire fiind rostit de Manuel Bandeira. La 18 ianuarie 1946 este decorat de guvernul Mexicului cu Ordinul Vulturul Aztec. Cu prilejul candidaturii lui Gabriel Gonzáles la preșidenție, este numit șef al sectorului de propagandă națională. La 28 decembrie, printr-o ședință a tribunalului, numele său oficial devine Pablo Neruda. În 1947 face o călătorie în regiunea Strâmtorii Magellan. La 27 noiembrie publică în El Nacional din Caracas (în Chile exista cenzura presei de la 4 octombrie) Scrisoare intimă adresată unor milioane de oameni, motiv pentru care președintele Republicii Chile îi intentează un proces politic. La 6 februarie 1948 rostește un discurs în Senat, publicat apoi sub titlul "Acuz". La 3 februarie, Curtea Supremă aprobă destituirea lui Neruda din funcția de senator al Republicii. La 5 februarie tribunalul hotărăște arestarea sa. Începând de la această dată trăiește ascuns în Chile, scriind Cânt general.
La 24 februarie 1949 pleacă din Chile traversând munții, prin sud. La 25 aprilie ia parte la Primul Congres Mondial al Partizanilor Păcii, prilej cu care își dezvăluie ascunzătoarea. Este numit membru al Consiliului Mondial al Păcii. În iunie face o primă călătorie în Uniunea Sovietică, unde asistă la festivitățile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Pușkin. La 27 iunie este omagiat la Moscova de Uniunea Scriitorilor Sovietici.În iulie vizitează Polonia și Ungaria, în august Mexicul, împreună cu Paul Eluard, iar în septembrie ia parte la Congresul latino-american al Partizanilor Păcii, desfășurat în Mexic, țară în care rămâne până la sfârșitul anului grav bolnav. I se editează operele sau selecții din poemele sale în Germania, Cehoslovacia, China, Danemarca, Ungaria, SUA,Uniunea Sovietică, Mexic, Cuba, Columbia, Guatemala, Argentina. La 28 ianuarie 1950 îi expiră permisul constituțional de a absenta din țară, eliberat de președintele Senatului, don Arturo Alessandri. Vizitează praga, Parisul, Roma, New Delhi. Poezia sa este tradusă în hindusă, urdu și bengaleză. În perioada 16-22 noiembrie 1950 ia parte la cel de al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii, care are loc la Varșovia. La 22 noiembrie primește împreună cu Picasso și alți oameni de artă, Premiul Internațional pentru Pace pentru poemul său Să se trezească pădurarul.
La Chascona, casa lui Neruda din Santiago.
La 10 februarie 1952, la Capri, începe să scrie volumul Strugurii și vinul. În lunile iulie și august călătorește în Berlin și Danemarca. În Chile este revocat ordinul de arestare emis împotriva lui Pablo Neruda în urmă cu trei ani și câteva luni. La 12 august se înapoiază la Santiago de Chile, unde este întâmpinat cu mari manifestații omagiale de bun venit. Se instalează în locuința de pe bulevardul Lynch. Vizitează Tamuco și alte localități din Chile. În decembrie face o vizită în Uniunea Sovietică în calitate de membru al juriului pentru acordarea Premiului Internațional pentru Pace.
La 22 ianuarie 1953, se întoarce din călătoria în Uniunea Sovietică și organizează Congresul Continental al Culturii, care își desfășoară lucrările în aprilie, în Santiago de Chile, și la care iau parte mari personalități din America, ca Diego Rivera, Nicolás Guillen, Jorge Amado și alții. La 20 decembrie i se înmânează Premiul Stalin pentru Pace. Începe să-și construiască reședința numită "La Chascona". În 1954 Pablo Neruda își donează biblioteca și alte bunuri universității din Chile, iar aceasta hotărăște la rândul ei să finanțeze Fundația Neruda pentru Dezvoltarea Poeziei.
În 1955, se desparte de Delia del Carril. Termină de construit locuința numită "La Chascona", unde se mută împreună cu actuala sa soție, Matilde Urrutia. Înființează și conduce revista La Gaceta de Chile. Se publică un volum de poezii alese în limba persană. Cânt general apare la București, România[1]. Face un voiaj în Uniunea Sovietică, China și alte țări socialiste, precum și în Italia și Franța. Întorcându-se în America, prezintă recitaluri de poezie în Brazilia și la Montevideo, apoi își petrece vacanța la Totoral, regiunea Córdoba, republica Argentina.
În 1958, activează în cadrul companiei politice în vederea alegerii președintului Republicii Chile. Face turnee și organizează adunări populare. În 1959, Pablo Neruda începe să-și construiască la Valparaíso reședința numită "La Sebastiana".
Pornește într-o călătorie în jurul lumii, trecând și prin țara noastră, participă activ la viața politică a timpului său, prin opere militante puse în slujba demnității umane. Călătorii, conferințe, premii și titluri academice, editarea în tiraje impresionante a operelor sale în spaniolă și în numeroase alte limbi marchează recunoașterea marii valori a poeziei sale, care culminează cu dercenarea Premiului Nobel pentru literatură în octombrie 1971. Nu mai puțin strălucită este activitatea politică din ultimii ani ai vieții. În 1969 este desemnat din partea Partidului Comunist candidat la preșdenția Republicii Chile și în această calitate străbate întreaga țară și ia parte la tratativel care conduc la formarea Unității Populare. Ulterior se retrage în favoarea lui Salvador Allende, care este desemnat candidat unic. În 1970 ia parte activă la campania electorală a lui Allende. După victoria Unității Populare, când Allende devine președintele țării, Neruda este numit ambasador în Franța.
În 1972 este invitat la New York la Reuniunea Pen Clubului, unde ține discursul de deschidere și protestează împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuseseră țara sa. Începe să-și scrie Memoriile. Renunță la funcția de ambasador la Paris și se întoarce în Chile, prilej cu care guvernul organizează în cinstea lui o mare adunare populară pe stadionul național din Santiago. La mijlocul anului 1973, adresează o chemare intelectualilor latino-americani și europeni pentru evitarea războiului civil în Chile. La 11 septembrie, un puci militar răstoarnă guvernul Unității Populare, iar președintele Salvador Allende este asasinat. A murit la 23 septembrie 1973, la Santiago, la câteva zile după răsturnarea guvernului Unității Populare de către forțele armate reacționare. Opinia publică internațională a luat cunoștință cu profundă indignare de faptul că, după puciul militar, locuința sa din Valparaíso, precum și cea din Santiago, unde se ținea priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate și distruse de fasciștii chilieni.
La Sebastiana, casa lui Neruda din Valparaíso
vineri, 18 noiembrie 2011
Asteptarea...
E-atat de dureroasa asteptarea,
Ca o ploaie acida ce tulbura marea.
Ca un cer in noapte ramas fara stele,
Ca viata fara iubirea vietii mele.
Am inceput ziua crezand,cu speranta,
Si am traversat-o incercand sa-i fac fata,
Ei..durerii de-a nu te avea langa mine
Si-am intrat in noapte plangand cu suspine.
E drept ca niciodata n-am stiut sa cer,
Facand fata durerii,ridicand ochii inlacrimati spre cer.
Dar am asteptat...mereu am asteptat,
Ceva ...ce niciodata n-a venit de fapt.
Trag astazi linie si merg mai departe,
Rugandu-te sa uiti de mine..si mai departe,
Pentru prima oara iti cer,
Sa primesti rugamintea mea,
Ca si cand ai fi Dumnezeu din cer.
Ciobanu Camelia Gabriela
Cum sa traiesti frumos fara iubire...?
Cum sa visezi, saumbli, ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?
Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?
E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,
Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.
George Tarnea
Mi-e dor de vara...
Pe masura ce inaintez in varsta, visez o vara fara sfarsit.Poate fiindca m-am nascut vara.Un cer clar si cateva pietre fierbinti imi ajung, uneori, pentru a fi impacat cu mine, iar pe plaja, vara, cand nisipul arde si marea e la doi pasi, mi se intampla chiar sa cred ca fericirea costa putin.
Din pacate verile trec, iar ploaia care nu mai inceteaza face sa musteasca amintirile, se infiltreaza ca o apa freatica in starea mea de spirit.Imi spun, ca poate asa mi-a fost dat, sa inaintez cu ocoluri.Nu am privilegiul celor care nimeresc drept la tinta pe calea cea dreapta.Pentru aceeasi intelegere, platim preturi diferite.Mie nu-mi ajunge se pare, sa vad, sa aud, sa pipai.Trebuie sa-mi si inchipui, sa si visez, ca vad, ca aud, ca pipai."
Octavian Paler
Nimic nu moare, mi-ai şoptit...
cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stăteau drept, intonând
imnul vieţei şi-n zarea foşnind,
verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare...”
Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
ca nişte mâini, ca umbre nempăcate,
se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
şi iar cădeau în deznădejde toate.
Magda Isanos
Lara Fabian
|
Victorita
Doar natura e pura, inocenta, sacra...
Osho
Despre umilinta....
In prima zi, pe cand acesta se ducea sa-si rosteasca discursul inaugural la Senat, chiar cand se pregatea sa se ridice, un aristrocat s-a postat in fata lui si a spus:"Domnule Lincoln, chiar daca dintr-o intamplare nefericita sunteti presedintele tarii, nu uitati ca veneati cu tatal dvs, la noi la castel, ca sa faceti pantofi pentru intreaga mea familie.Multi senatori poarta incaltaminte facuta de tatal dvs.Nu va uitati originea."
Acest aristrocat vroia sa-l umileasca.Dar nu poti umili un om ca Abraham Lincoln.Numai oamenii mici, suferinzi de complexe de inferioritate, pot fi umiliti.Oamenii cu adevarat mari sunt deasupra umilintei.
Abraham Lincoln a spus ceva ce ar trebui sa ramana in mintile tuturor.A spus:"Va sunt recunoscator ca mi-ati amintit de tatal meu chiar inaintea primului meu discurs in Senat.Tatal meu a fost atat de minunat, de creator, de artist-nimeni nu a facut pantofi mai frumosi decat el.Stiu ca orice as face, nu pot face nimic atat de bine cum facea el pantofii.Nu-l pot depasi ca si creator.Dar va pot spune ca daca pantofii facuti de el va incomodeaza eu am invatat ucenicia de la el.Nu sunt atat de bun cizmar, dar macar v-as putea corecta pantofii.Numai sa-mi dati de veste si voi veni la dumneavoastra acasa."
S-a asternut o tacere adanca la Senat, si toti au inteles ca acel om nu putea fi umilit.Si el a aratat un respect enorm pentru creativitate.
Nu conteaza daca pictezi, sculptezi, sau faci pantofi, daca esti gradinar, fermier, pescar, dulgher- nu conteaza.Pui suflet in ceea ce faci?Daca da, produsul creat de tine are ceva din calitatile divinului.In afara creativitatii nu e nimic divin."
Osho
Abraham Lincoln (n. 12 februarie 1809 – d. 15 aprilie 1865), câteodată numit Abe Lincoln sau Honest Abe (Abe cel cinstit), supranumit Rail Splitter și The Great Emancipator, a fost cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii(1861 - 1865) și primul președinte republican.
"Din insasi tacerea noastra se naste ceva care ne atrage catre tacere."
Asocierea dintre tacere si intelepciune pare sa fie la fel de veche ca si Pamantul. Biblia ne spune ca: “Multimea cuvintelor nu scuteste de pacatuire, iar cel ce-si tine buzele lui este un om intelept.” (Prov. 10, 19);“Cela ce isi stapaneste cuvintele sale are stiinta si cel ce isi tine cumpatul este un om priceput. Chiar si nebunul, cand tace, trece drept intelept; cand inchide gura este asemenea unui om cuminte.” (Prov. 17, 27-28);“Cel ce-si pazeste gura si limba lui isi pazeste sufletul de primejdie.”(Prov. 21, 23)
La fel, numeroase zicatori lauda actul de tacere. Ce sfat ne da un proverb arab? “Nu deschide gura decat daca esti sigur ca ceea ce vei spune este mai frumos decat tacerea”. “Daca pasarea n-ar fi cantat, n-ar fi fost vanata”, adauga japonezii.
Ce poate semnifica tacerea?
Tacerea semnifica atat consimtamantul, cat si refuzul. Totul depinde de context. Complicitatea fericita a indragostitilor ii scuteste de a-si mai impartasi verbal sentimentele, dupa cum retragerea in mutism poate taia toate puntile unei relatii interumane.
Uneori marturie a armoniei dintre doua fiinte, tacerea cunoaste si forme ce produc neliniste, ingrijorare ori angoasa. Exista asadar tacerea infricosatoare (linistea dinaintea furtunii) ce iti ingheata sangele in vine, tacerea de moarte, mai teribila decat zgomotul puternic. In secventele de suspans din filme se recurge, pentru a spori tensiunea, la muzica alarmanta. Un efect ce aduce anxietate il are insa tacerea brusca, mai rau prevestitoare decat orice fundal sonor.
Tacerea nelinisteste si in alte moduri. Ea ne lasa singuri cu propria persoana, constiinta, cu indoielile si remuscarile noastre. A suporta tacerea inseamna a te suporta cu toate slabiciunile, temerile sau obsesiile pe care le ai. Numai omul puternic poate rezista acestei probe care il ajuta sa se descopere pe sine, sa isi inteleaga limitele, insa si puterile ascunse.
Tacerea ca legamant cu Divinitatea
Tacerea aduce un rod pe care limba nu-l poate zugravi. Mai intai, noi suntem aceia care ne impunem tacerea. Apoi, din insasi tacerea noastra se naste ceva care ne atrage catre tacere. Dumnezeu sa-ti daruiasca simtirea aceasta care se naste din tacere. Daca te vei indeletnici cu aceasta, Lumina se va ridica din tine mai tarziu, atat de multa incat nu pot spune”, Isaac din Ninive.
Legamantul tacerii poate simboliza un angajament sau un pact personal cu Divinitatea. Gandhi nu vorbea in zilele de luni pentru a se putea consacra meditatiei si rugaciunii. Tot in India, asa numitii munivar se obligau sa nu vorbeasca pe parcursul intregii lor vieti. Totusi, legamantul tacerii poate constitui si o regula a unei comunitati religioase, asa cum se intampla in asezamintele monahale ale calugarilor trapisti. Ideea care inspira atitudinile de acest gen este aceea conform careia vorbirea este o pricina majora a pacatului, cuvantul folosit in mod gresit periclitand mantuirea. Calugarilor din ordinal Sfantului Bruno, care traiesc in izolare si nu se intalnesc decat duminica pentru a lua pranzul intr-o tacere absoluta, li se permite ca in dupa-amiaza aceleiasi zile sa se plimbe discutand cate doi, dar cu conditia sa isi schimbe partenerul la fiecare jumatate de ora.
Inalta idee despre tacere ca mijloc de inaltare spirituala se regaseste in aproape toate marile religii ale lumii, caci peste tot domneste credinta ca marile adevaruri i se arata doar contemplatorului tacut al esentelor.
Nivelul ultim de desavarsire in budismul zen poarta in limba japoneza numele semnificativ de moku, ceea ce inseamna “a tacea cu desavarsire”. In sufismul musulman pregatirea mistica presupune, pe langa post si exercitii spirituale, legamantul tacerii. Despre un tzadik (intelept evreu, figura emblematica pentru hasidism) renumit din secolul al XIX-lea, rabinul Nahman din Bratzlav se spunea ca tacerea sa in mijlocul unei multimi se auzea de la un capat la altul al lumii. Si exemplele ar putea continua.
Dar pe cat de valorizata e tacerea in lumea cautatorilor de liniste sufleteasca si de echilibru interior, pe atat de putin iubita pare sa fie ea in societatea contemporanilor nostri...
sursa Garbo
joi, 17 noiembrie 2011
TIE!
Versurile poeziei imi apartin.E o poezie de suflet ca si melodia pe care au fost montate.Multumesc d-rei Grigoras Mariana Elena, pentru frumoasa imbinare.Va doresc o seara linistita cu multa bucurie in inimi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)