Mi-aduc aminte clipa...

Mi-aduc aminte clipa:
Nainte-mi tu te-ai arătat,
Vedenie ce pare-n pripa,
Al frumuseţii duh curat.

Oriunde, trudnic, pus-am pasul
În al vieţii vălmăşag,
Eu auzeam sunîndu-ţi glasul,
Vedeam în vis chipul tău drag.

Trecut-au anii. În furtună
S-a risipit visul senin,
Uitat-am glasul tău cum sună, 
Uitat-am chipul tău divin.

În trist surghiun, în grea uitare,
Priveam la zilele-mi ce mor,
Lipsit de crezuri, de-nchinare,
De viaţă, lacrimi şi amor.

Ci-n suflet raze se-nfiripă:
Şi iarăşi nu te-ai arătat,
Vedenie ce trece-n pripă,
Al frumuseţii duh curat,

Şi inima-mi în piept tresare,
Şi, beată, freamătă de dor,
Şi de credinţă, de-ncîntare,
De viaţă, lacrimi şi amor.

(Puskin)

Mi-e sete de-un prieten

Mi-e sete de-un prieten in ceasu-acesta lung,
Sa-l simt tacand alaturi ca o vioara plina,
Sa-i spun cum urc spre steaua pe care n-o ajung,
Cu talpile-ntepate de lumina.

In fiecare seara lauta veche-mi sparg
Si muzici mult visate se sting cu vaier lung.
Ce vanturi reci pandi-m-or cand plec din nou in larg
Spre steaua mea inalta pe care n-o ajung?

Autor: Anghel Dumbraveanu

De ce mi-e sufletul atât de greu?

Imi port pustiu prin noapte pasul meu

Pe drumul cu pietriş lucind la stele.

S-apleacă peste lume Dumnezeu

Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!

Pământul doarme-n ceaţă azurie.

De ce mi-e sufletul atât de greu?

Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sunt toate!

Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?

Vreau numai linişte şi libertate.

S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!

Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu

Să fie încă plin de vlagă vie

Şi să se-nalţe răsuflând mereu.

Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde

Un cântec de iubire lin şi clar

Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,

Deasupra frunţii mele un stejar.

(MIHAIL LERMONTOV)

Michel Sardou - Je Vais T'Aimer

Iar într-o zi de mai...

‎,,O adoram de-o vreme-ntreaga, 
Si ochii ei fermecatori
Faceau sa-mi fie atât de draga !
Zarind-o, ma treceau fiori ! 

Pastram amorul în tacere,
Si cât eram de fericit !
Iar într-o zi de mai, frumoasa,
I-am scris, si-apoi ne-am întâlnit...

Pastram amorul în tacere,
Si cât eram de fericit !
Dar într-o zi de august, trista,
Am plâns, si-apoi ne-am despartit.,,

Speranta...

Mi-e frig cand ma gandesc la tine,
Atat de mult te-ai departat de mine.
Cuvantul "noi" e cald daca-l rostesc,
Doamne cat imi doresc ca intr-o zi...
Eu sa te regasesc!

Ma intorc...mereu...mereu...

“Ma intorc in cerc ma ratacesc, labirint inchis , pasiune, iesire nu gasesc! “

DORUL

Te caut printre nori...

"Zâmbetele îşi răspândesc parfumurile colorate
ale viselor cu tine,
îmbrăcând aerul în mirosul frunzelor
amestecate cu pământul ud de atingerea rece a ploii.
Îţi caut privirea printre culorile toamnei,
îţi caut mângâierea cu miros de gutui coapte,
îţi caut paşii ascunşi după foşnet de frunze,
îţi caut cuvintele pe buzele repezi ale vântului.
Nu te găsesc...
Ce bine te-ai ascuns după nori,
în spatele tăcerii,
la distanţă de atingeri.
În locul tău răspunde ecoul căutărilor mele,
literele se întorc într-o parte, se încovoaie
şi gem,
frunzele cad mai departe
acoperindu-ţi urmele trecerii prea rapide.
Doar inima îţi mai ştie căldura surâsului!"

MADALINA MANOLE - MI-E DOR DE TINE

"Sa identifici fericirea cand se afla la picioarele tale, sa ai curajul si hotararea de a te apleca pentru a o lua in brate... si a o pastra. Asta-i inteligenta inimii"

Şi peste arbori răsfiraţi rasare blânda lună...

Când amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung şi cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies

Şi azi aceleaşi stele,

Ce-au luminat atât de des

Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi

Răsare blânda lună,

Ce ne găsea îmbrăţişaţi

Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau

Credinţă pe toţi vecii,

Când pe cărări se scuturau

De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stângă,

Când valurile de izvor

N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-şi,

Când ochii tăi, tot încă mari,

Se uită dulci şi galeşi?

(Mihai Eminescu)

În mine câteodată eu simt: se face noapte,

În mine câteodată eu simt: se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte
La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură 
Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul 
S-amestecă de-a valma roind în bătătură 
Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă, 
Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie, 
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă 
Slujeşte-o liturghie...

(Octavian Goga)

Ti-e sufletul - cum se framânt-un vânt.

Pe crengi, aceleasi cuiburi vechi de ciori,
Pe care, seara, le framânta vântul!
Si soarele! s-a dus de-atâtea ori,
Ca astazi, sa încunjure pamântul!

Stii pe de rost si crengi, si vânt, si ciori.
Si-un clopot iarasi a-nceput sa sune.
Nu-i bine, seara, sa-1 asculti ce spune.
Asa rasuna-n fiecare seara,
Si vântul frânge sunetul - de-ti pare
Ca-i o ghitara
Cu arii singuratice si rare.

Ti-e sufletul - cum se framânt-un vânt.
Te-alungi pe tine singur c-un cuvânt.
Te cauti mult - si nu te mai ajungi.

Si-ti cade-n suflet umbra vremii lungi.

Dormi…

Fie-ti viata vesnica poveste,
Cu începutul vesnic nenceput;
Sa nu mai stii ce-a fost, nici ce mai este;
Sa curga-ntr-una basmul nestiut.

Sa fii mereu la mijloc de poveste!

Pe crengi, aceleasi cuiburi vechi de ciori,
Pe care, seara, le framânta vântul!
Si soarele! s-a dus de-atâtea ori,
Ca astazi, sa încunjure pamântul!…

Nu-i bine sa privesti de multe ori
Amurgul aiurit de vânt si ciori. 

Alexandru A. Philippide

O, câte lucruri au ramas nespuse,

O, câte lucruri au ramas nespuse,

Vechi juvaeruri risipite-n drum!

De unde sa le mai adun acum,

În drum pierdute, pe vecie duse?

M-asteapta poate altele în cale

Dar viata merge repede la vale,

Si vremea tot mai iute se pravale.

În evu-n care-antice manuscripte

S-adaposteau prin chinovii si cripte.

Monafii scribi tot asteptând sa vie

De prin meleaguri arabesti hârtie,

Radeau vechi pergamente cu-o custura

Si copiau pe ele din Scriptura;

Nu scrijalau adânc, sa nu le strice,

Si-asa, sub psalmi, traiau gânduri antice.

Mi-i sufletul ca unul din aceste

Ciudate manuscripte palimpseste;

Sterg scrisul proaspat si deodata iese

Alt scris, cu slove ciunte, ne-ntelese.

O, dac-as izbuti sa le descurc,

La vechile izvoare sa ma urc,

Poate-as gasi-n adâncul lor pitite

Acele lucruri ce n-au fost rostite!

Alexandru A. Philippide

Iubirea mea

" Iubirea mea creste peste margini , peste hotare , in timp si peste timpuri . Iubirea mea creste in valea umbrei si a noptii , in pamant nisipos , fara apa . Iubirea mea da in mugur si-n preajma mortii , si plange cand viata si moartea se intalnesc . Iubirea mea se adapa din apele vijelioase , dar bea si din singuratatea unei fantani . Iubirea mea odihneste in tacerea padurii , pe campurile vesnic verzi ale marii Iubirea mea se infioara cand luna se-apleaca asupra-i , si se cufunda in fantana fara fund a vremii . Iubirea mea creste pe pamant , dincolo de margini , dincolo de timp , peste timpuri ." 
(Maria Wine ).

Aripi de dor nemărginit...

O picătură de speranţă şi totu-n jur a luminat

Iubirea noastră-adevărată din lacrimi iar a triumfat,

Sau soarele a renăscut-o, chiar nu mai ştiu nimic acum,

Raza iubirii m-a orbit, nu văd nimic din al meu drum

Mă-mbăt zilnic cu poezie, prin rime calde mă strecor,

Cuvântul tău îmi umple pana ce-a suferit atât de dor

Şi-o lacrimă de fericire se scurge pe obraz încet,

Doar un cuvânt rostit de tine, mă simt din nou la al tău piept.

Iubirea-n aer iar pluteşte, amurgul trist a încetat

Să mai înghită poezia, iar gândul aşternut curat,

Simplu, dar plin de sentiment mi-a dăruit din nou splendoare,

Aripi de dor nemărginit cu care voi zbura spre soare.

Pe culmea norilor de-acum voi regăsi iubirea clară

În ciuda viscolului ager, vom înflori ca-n primăvară.

Dupa amiaza si imperiala sa singuratate...

Toti norii spoveditu-s-au pamintului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar cind parul meu a-nceput sa duca dorul
Unei miini fara parere de rau
M-am strins intr-un nod de durere.[...]

Dupa amiaza
Si imperiala sa singuratate
Si tandretea alizeelor sale
Si aura sa cutezatoare

Nimic sa nu vina Nimic
sa nu plece
Toate fruntile libere

Iar ca sentiment un cristal.
(Odysseas Elytis)

Fiecare poate da o definitie a iubirii. Cu totii avem una... inscrisa in inima.

.Si pentru ca lumea poate parea uneori constrangatoare, agresiva, de parca locsorul pe care ti l-ai construit acolo, in sanul ei, i-ar deranja pe ceilalti, avem nevoie de refugii, un spatiu privilegiat in care sa te simti in siguranta, la adapost - un parc, o biblioteca, un muzeu, sau o biserica, un loc in care sa fii singur cu El. Nu-L vedem pe Dumnezeu care, prezenta invizibila, ne este mereu alaturi.
Sunt atatea momente in viata cand simti ca totul se surpa, ca nu mai ai puncte de "ancraj" cu lumea, cu ceilalti, ca totul aluneca in hauri de deznadejde... Atunci... Zambetul unui copil te poate ridica din orice deznadejde, o lacrima varsata iti poate aduce linistea, o mangaiere te poate umple de nadejde.
Simti nevoia de iubire. Ne-am nascut cu ea, oare? E un fel de instinct cu care venim pe lume, sau o dobandim trecand prin incercarile vietii? Toti avem nevoie de ea. Cand nu exista "nimic nu e"...Toata viata o cautam. In ceilalti, in noi insine. Cand nu o gasim, aproape ca murim. Fara iubire, viata e o moarte lenta. Daca nu o aflam, ramanem calatori singuratici pe un drum care nu duce nicaieri. De multe ori, chiar si atunci cand o gasim, nu suntem constienti de ea. Vrem sa-i aplicam "principiile" noastre, sa o adaptam personalitatii noastre, sa o "reconstruim" conform cu ideile noastre, cu eul nostru. Eul nostru! Cat de mandri suntem de el, cum ar putea cineva sa-l ignore, sa creada ca poate fi altfel, sa gandeasca altfel, sa fie altfel decat noi?!
E greu sa stii sa iubesti cu adevarat. A iubi inseamna a nu critica. Sa iubesti inseamna sa ucizi in tine orgoliul, sa poti calca peste eul tau, neasemuitul tau ego, si sa invinga dragostea. Sa iubesti inseamna sa fii capabil de mici sacrificii in fiecare zi, sa renunti la ceva din tine, pentru binele celuilalt, al celorlalti.
Fiecare poate da o definitie a iubirii. Cu totii avem una, inscrisa in inima. Este greu s-o gasesti pe cea adevarata, pe cea care sa te puna in acord cu lumea, cu tine insuti, cu divinitatea. E si mai greu sa o aplici in viata, sa-ti poti face din aceasta un loc al armoniei, sa-ti poti face din suflet o harfa vibrand pe corzile dragostei.
Trebuie sa invatam sa iubim. A iubi inseamna a-i respecta celuilalt libertatea. Iubirea adevarata nu e constrangatoare. A iubi inseamna a vedea in celalalt numai calitatile si chiar de se intampla sa-i observi scaderile, i le acoperi incercand sa-l disculpi. Nu este el cel vinovat (in religie totul este pus pe seama celui rau). E mai bine asa decat sa-l acuzi pe el. A iubi inseamna a te bucura de celalalt, de natura, de viata. Totul poate deveni prilej de incantare, zambetul unui copil, un peisaj frumos, o pasare alba zburand, un cer cu nori pufosi, o mana calda, intinsa sa te ajute. Sa te bucuri de orice, de fiecare zi pe care o traiesti, de fiecare clipa, de fiecare molecula de aer pe care o respiri.
A iubi inseamna a-l ajuta pe celalalt in suferinta, fara gesturi mari. Uneori este de ajuns sa-i zambesti, sa-i strangi mana, sa-l asculti cu rabdare.
A iubi inseamna sa poti ignora dorintele tale, sa fii alaturi de celalalt, chiar de n-ai vrea, sau, daca simti ca drumul lui nu este cel bun, sa fii capabil sa-l duci, cu blandete si cu rabdare, pe drumul cel bun.
A iubi inseamna a-l primi pe celalalt in sufletul tau,sa te umpli de el,sa-l accepti in substanta inefabila a sinelui tau, chiar diferit fiind sau mai ales daca este diferit, sa accepti fuziunea dintre tine si el, sa te trezesti deodata ca poti actiona ca el, ca poti vorbi ca el, fara ca acest proces de vase comunicante sa te doara. Sa ai constiinta ca toti "suntem, de fapt, una".