Pe care, seara, le framânta vântul!
Si soarele! s-a dus de-atâtea ori,
Ca astazi, sa încunjure pamântul!
Stii pe de rost si crengi, si vânt, si ciori.
Si-un clopot iarasi a-nceput sa sune.
Nu-i bine, seara, sa-1 asculti ce spune.
Asa rasuna-n fiecare seara,
Si vântul frânge sunetul - de-ti pare
Ca-i o ghitara
Cu arii singuratice si rare.
Ti-e sufletul - cum se framânt-un vânt.
Te-alungi pe tine singur c-un cuvânt.
Te cauti mult - si nu te mai ajungi.
Si-ti cade-n suflet umbra vremii lungi.
Dormi…
Fie-ti viata vesnica poveste,
Cu începutul vesnic nenceput;
Sa nu mai stii ce-a fost, nici ce mai este;
Sa curga-ntr-una basmul nestiut.
Sa fii mereu la mijloc de poveste!
Pe crengi, aceleasi cuiburi vechi de ciori,
Pe care, seara, le framânta vântul!
Si soarele! s-a dus de-atâtea ori,
Ca astazi, sa încunjure pamântul!…
Nu-i bine sa privesti de multe ori
Amurgul aiurit de vânt si ciori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu