duminică, 29 mai 2011

Cand ai pierdut...

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranţă, orice dor,
Când ştii ce grabnic trece iarăşi
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăieşte
Şi n-o mai plângi, de-a veştejit.

Nu ceri credinţă neschimbată...
Nu ceri amor pân'la mormânt,
Căci ştii, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.
M.C.Poni

Intoarce-te inca o data...


Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu ştiam atuncea că multe vieţe sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vr-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină şi tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Şi chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nime nu poate reveni!
Mă duc şi-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când ştii, că nici un suflet nu plânge-n urma ta!
M.C.Poni

vineri, 27 mai 2011

Nopti si zile trec din viata...

Nopti si zile trec din viata,
Nici nu stii ce-ai luat, ce-ai dat
Vezi cum oameni rand pe rand au cam plecat
Mai astepti o dimineata si te miri cum s-a-ntamplat
Ca doar tu ai mai ramas insingurat
Pleci cu gandul catre umbra celui drag ce te-a iubit
Vezi cum clipa-ncet, incet s-a risipit
Ochii tai privesc spre ceruri
Si te-ntrebi neincetat,
Unde-i umbra celui drag care-a plecat?
Doar eu raman umbra ta din lumina,
Sa ma pastrezi orice-ar fi, sa ma ai
O raza doar, dintr-o lacrima lina
Te-nsoteste spre-o poarta de rai
Nopti si zile trec din viata,
Umbrele ne-au insotit
Vezi cum una cate una s-au topit
Mai ramane o iubire, umbra ei ce-a luminat
Fara ea, de ce prin suflet te-ai plimbat?

joi, 26 mai 2011


Primavara (poza 4)



Îmi repetai cuvântul: “Nu”… “Nu”… “Nu”!…

În poarta curţii unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit -
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!…
Şi-n pragul porţii-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
...Şi m-a lătrat ca un salut de “bun venit”…

În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt şi mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: “Nu”… “Nu”… “Nu”!…
Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini
De ură
Şi ne-ncredere-n străini…

Dar când am vrut să plec -
Ca un zevzec -
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Şi-n gura ta cuvântul “Nu” s-a transformat
În alt cuvânt,
Cuvântul “Da” -
Un “Da” sonor şi-adevărat
Pe care-l auzeam aşa
Întâia oară-n viaţa mea!…

Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim aşa cum am fi vrut!…
Căci într-o zi cu ploaie
Şi cu vânt
Cuvântul “Da” se-mbolnăvi
Şi-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poţi măcar şopti!…

Dar astăzi, după şapte ani,
Când morţii-şi schimbă locuinţa,
Eu, care mi-am păstrat credinţa
În zeii noştri subterani,
Mă-ndrept spre ei – cu voia ta -
Şi-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul “Da”,
Cum a-nviat pe vremuri şi… Cristos!…
Ion Minulescu

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai...cand vei veni...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deşarte,
Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări...
...La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Şi albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.

Şi-apoi...
Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Şi regrete...
Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -
Simbolul despărţirii...

Şi-atâta tot...

Şi-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare...
Şi faţă de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...
Ion Minulescu

miercuri, 25 mai 2011

De ce-ai plecat?...tu n-ai pacatuit decat in vis...si visul s-a sfarsit!


De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...
(Ion Minulescu)

The Power Of Love

Mondial "De va veni la tine vantul" (If the wind would come)

I NEED YOU ~ DEMIS ROUSSOS

Vanessa Mae Destiny

Refugiul unei inimi obosite...


Te simti mai singur asta seara....

Te simţi mai singur astă-seară,
Mai mohorâtă-i azi odaia...
Auzi cum şiruie afară,
De-a lungul streşinilor, ploaia!

...Trist, ca o plângere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ţi pare-un veac de insomnie...

Şi cum în van te lupţi cu firea
Să cauţi vieţii tale ţintă,
Să smulgi o rază din orbirea
De patimi care te frământă,

Se-nalţă-n mintea-ţi aiurită
Stafia vremilor uitate,
Privindu-te nedumerită,
Cu braţele încrucişate...

Cand ochii tai ma-nvaluie...

Dor
... si iara prind corabiile vant...
E marea o sirena care cheama,
Matrozii uita tot - iubita, mama
Si uita chiar si strigatul "Pamant!"
...
Asa-s si eu: cand vocea ta unduie,
Cand ochii tai ma-nvaluie... cand palma
s-asaza bland si ganduri vin de-a valma,
Uit tot!...
Iubirea-n mine suie...

Nici tu nu vii,nici nu ma lasi sa viu...

Miroase inc-a iarna destinata
aceste ganduri calde cand iti scriu.
Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu...
te mai stiu oare, cel adevarat?...

Rememorez, ma zbat intre extreme,
Ma tem de vorbe, le rostesc precaut
Si-apoi pornesc din nou ca sa te caut...
Da, te astept iubite, nu te teme.


Miroase-a clipa cand erai aproape...
Cat te iubesc!
   Iar restul e tacere...

Cand ai sa-mi iesi in cale iar...

Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar
sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut
Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati
si sa ramanem astfel, dusi
ca in "Sarutul" lui Brancusi...
(R Morari)

Nu astepta o alta vara...

Da-mi mana ta
Nu astepta o alta vara
Clipa de acum
Plange oricum pentru noi
Ne vom trezi
In alta zi nespus de rara
Ca doi cocori
Pierduti prin nori fara ploi
Nu asculta de spaima ta
Ma doare cumplit
Se va inopta si vom uita
Cat ne-am iubit
Nu asculta de spaima ta
Ma doare cumplit
Se va inopta si vom uita
Cat ne-am iubit
Cu toamna in gand
Vom fi pe rand si mai departe
Doi anonimi
De prin multimi foarte reci
Ne-a mai ramas
Un singur pas pana la moarte
De-atata plans
Tine-ma strans, unde pleci

De peste tot
Spaimele scot lanci veninoase
Parca eram
Ca doi dusmani, ne pandim
Pe sub zapezi
Nici nu mai crezi c-ar fi fumoase
Clipele cand
Ne da prin gand sa traim

Iarna din cer
Arde cu ger toata gradina
Surasul tau
E tot mai rau si mai fals
Ochii se tem
Cum sa putem privi lumina
Dupa sarut
Am disparut intr-un vals

(Stefan Hrusca)

Hara - Mi-e dor de tine