Iti amintesti cand ne-am cunoscut prima data?

Arwen: Îţi aminteşti când ne-am cunoscut prima dată?
Aragorn: Credeam că rătăcesc într-un vis.
Arwen: A trecut mult timp de atunci. Nu aveai aceleaşi griji pe care le ai acum. Îţi mai aduci aminte ce ţi-am spus?
Aragorn: Mi-ai spus că vei râmâne alături de mine, renunţând la nemurire.
Arwen: Şi nu am renunţat la acest gând. Prefer să împărtăşesc o singură viaţă cu tine decât să îndur eternitatea de una singură.

(replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh dupăJ.R.R. Tolkien)

ARMIK - For Your Eyes - Romantic Guitar

Viata fuge de singuratate...

Pentru o clipa visul dispare
 Si strain iti este cerul
 Se infiripa semn de-ntrebare
 Nu mai stii ce-i adevarul
 Tu, iubind, nu te opri din drum
 Si vei fi invingator

 Viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
 Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 Celui de ea-ndragostit

 Ia din lumina dorul de soare
 Si il poarta peste vreme
 Sa te aline doar vorba care
 Fie dragostea s-o cheme
 Tu, iubind, nu te opri din drum
 Si vei fi invingator

 Viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 Celui de ea-ndragostit

 Da, viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
 Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 (Celui) indragostit de ea... 

Viata ca un val...

Daca te stanjenesc la impletirea florilor...

Daca doresti aceasta, fie
mi-oi intrerupe cantecul.
daca iti face inima sa bata
mi-oi ascunde ochii de fata ta.
daca deodata-n umblet te impiedic
pasi-voi mai alaturi, pe-alta cale.
daca te stanjenesc la impletirea florilor
voi da ocol gradinii tale.
daca-ti fac apa jucausa si salbatica
n-o sa-mi mai apropii barca de malul tau.

(Rabindrath Tagore)

Ochii tai sunt leaganul zorilor...

Inima mea, pasare din salbaticie
si-a gasit cerul in ochii tai.
ochii tai sunt leaganul zorilor
ochii tai sunt imparatia stelelor.
cantecele mele se pierd in adancul ochilor tai
lasa-ma sa ma inalt in aceste doua ceruri
in uriasa lor singuratate.
lasa-ma doar norii sa le spintec
sa le-mprastii vasliri de aripi
in stralucirea lor plina de soare.

(Rabindranath Tagore)

Ai cautat o fata...

Ai căutat o floare
şi ai găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet – 
şi eşti dezamăgit...

(Edith Sodergran)

Inima-i un sloi...

Cand nu iubeste, inima-i un sloi;
Si cand iubeste, e-o vapaie vie.
Acesta-i raul. Dar din doua rele
Care-i mai bun?... doar Cerul stie!

(Petofi Sandor)

MARIN TRAIAN- La Fereastra(Fata Morgana soundtrack)

Mi-e imposibil fara tine...

Mi-e imposibil fără tine
Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Şi nici în ce culori îţi sta mai bine,
Ştiu doar că amintirea nu mă lasă
Şi că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
Şi nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Şi tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicaţii cui i-aş cere?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Şi să pătăm simţirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
Şi după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ţi.
Şi totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n braţe îţi fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Şi-mi este imposibil fără tine.

Semnaleaza

Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adînc, aşa gingaş cum te-am iubit.

(A.S.Puskin)

Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale,
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ţi apăr, eu şi viaţa mi-aş da,
Aş intra şi-n infern pentru liniştea ta;
Căci în inima mea nu-i dorinţă mai vie
Decât pace să ai şi trupească tărie.
Şi atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ţi cobori a ta palmă,
O plăcută simţire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viaţa-ntr-un somn liniştit mi-o sfârşesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-acestea le-aşternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Şi mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?

(Adam Mickiewicz) 

Si-atat e de adanca tacerea...

Abia şopteşte unda
În ceasul vesperal.
Îşi oglindeşte luna
De toamnă chipul pal.

Şi-atât e de adâncă
Tăcerea, că aud
Cum lotusul suspină
Pe-adâncul lac din sud ...

Şi parcă îmi şopteşte
Cu glasul stins, mereu,
De-adânca lui tristeţe
Să mă-ntristez şi eu ...

(Li Tai Pe)

De-ai fi langa mine!

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

(Goethe)

Atata am visat la tine...

Atâta am visat la tine încât îţi pierzi realitatea.
Să mai fie timp să ating acest trup
viu şi să sărut pe această gură
naşterea glasului ce-mi e drag? Atât
am visat la tine că braţele-mi obişnuite, când
îţi strâng umbra, să se-ntâlnească pe pieptul meu
nu s-ar mai lăsa conduse de conturul 
trupului tău, poate. Şi că, în faţa 
aparenţei reale a ceea ce mă bântuie şi mă
stăpâneşte de zile şi ani, aş
deveni o umbră, fără îndoială. O, balanţe
sentimentale.
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Dorm de-a-n picioarelea, cu trupul expus la toate
aparenţele vieţii şi iubirii
iar ţie, singura care ai însemnătate
astăzi pentru mine,
ţi-aş putea atinge fruntea şi
buzele mai puţin decât cele dintâi buze
şi fruntea ce-mi ies în cale. Atâta
am visat la tine, atâta am umblat, am vorbit, m-am culcat
cu fantoma ta că nu-mi 
rămâne poate, şi 
totuşi, decât să fiu o fantomă
printre fantome şi mai
umbră de o sută de ori decât 
umbra care se
plimbă şi se
va plimba
veselă
pe cadranul
solar al vieţii tale.

(Robert Desnos)

Dorul tau de al meu dor ma-nfioara...

Particule de mister te inconjoara

Si fiindca nu te stiu,de tine ma tem iara!...

Cu fir de dor din ce in ce mai fraged

Imi leg speranta de linistea uitarii

Si-mi fac din pietre seci petale de lumina...

Nu poti sa ma inchizi in ce nu am,

Ma poti inchide in ceea ce sunt

Si nici asa nu ma vei pastra,

Nu vei reusi sa ma cunosti...

Pastreaza-ma asa cum sunt

Iubeste-ma pentru ceea ce sunt,sau

Pentru ca exist!...

Dorul tau de al meu dor ma infioara

Si parca iar te simt al meu,ca odinioara!...

Particule de mister te inconjoara

Si-mi doresc sa pot sa te descopar,

Sa te desfasor,sa te cunosc asa cum esti!...

Fii tu al meu gand de libertate,

Fii zambetul si lumina mea in zi,in noapte

Daca privirea mea te-ncanta,daca

Ma poti cuprinde din vise,din ce sunt;

Culege-ma pentru tine,sa fiu a ta si dincolo de nori,dar si aici,pe acest pamant!

Si "ieri" un "maine"-nseamna...

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nțelegem bine ce prețuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preț e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerți și fugi de dânsul; când însă, cumințiți,

Ne întâlnim, surâdem, și două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărțiți,
Că sufletul nu-i veșnic și ”ieri” un ”mâine”-nseamnă.

(Alfred de Musset)

1843

Cand "Adevarul" l-am gasit...

Iubire, vlagă, încântare
Și viață, tot s-a irosit;
Și chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simții o scârbă-ngrozitoare.

Și totuși, vai, nimic nu știe
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
”Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!”
(Alfred de Musset)
1840

Raoul - Ochi albastri

Te mai privesc si azi...

Te mai privesc si azi cum surazi luminii,
Din linistea clipei cum desprinzi o stea
Si prin picuri de apa albastri ca ziua
Surade iar noaptea cea trista si rea.

Se mai intinde-o mana spre-un vis de mantuire,
Se mai indreapta brate in ruga catre cer
Si-n ochi azi tristi, ieri prea plini de iubire
Se mai citeste dorul apuselor taceri.

Ne regasim azi goi de vise si sperante.
Trecutul ne-nsoteste si ne-apasa greu.
Nici nu mai pot macar sa mai cuprind in brate
Acele stele albe, ce le-am cladit chiar eu.

E ziua prea tarzie si noaptea-i prea devreme,
E visul meu cazut si sfaramat de stanci
Si din apusul vietii, din clipe de tacere,
Azi pot doar sa culeg prapastii prea adanci.

In ochi am adunat sperante fara vise,
Din suflet am cules un dor de portelan
Si n-am stiut sa mint acele clipe ninse
Ce m-au infasurat in noapte an de an.

Si am ramas sa mai traiesc o viata.
Asa cum mi-a fost data – cu zambet si taceri.
Sa mai culeg din vise o alta dimineata,
Pierduta si uitata in prea fierbinti dureri.
(Popescu Gillda )