UMBERTO TOZZI - TI AMO

CHRIS SPHEERIS - Always

Iti mai amintesti de noptile cu zapada...?

Iţi mai aminteşti de nopţile cu zăpadă
în care fulgii zburdau prin ceruri
ca porumbei minusculi
şi tu păreai asemenea lor
copleşită de vise?
te privea întunericul ochilor mei
din două bile negre
împotmolite în zăpada cărnurilor
îţi mai aminteşti de nopţile albe
în care bezna dormea în promoroacă
şi eu mă odihneam aidoma ei în gândul tău?
ni se întindeau picioarele şi braţele până în suflet
fugărind pe întinderea vastă a saltelelor
puful şi inocenţa de care am uitat...
îţi mai aminteşti de noaptea
în care am înghiţit stelele
şi milioane de îngeri
au eşuat pe sânii tăi vineţii?

(Ionut Popa)

Iti mai aduci aminte...?

Îţi mai aduci aminte ziua când ai luat soarele şi mi l-ai pus în suflet?

(Lucian Blaga)

Iti amintesti cand ne-am cunoscut prima data?

Arwen: Îţi aminteşti când ne-am cunoscut prima dată?
Aragorn: Credeam că rătăcesc într-un vis.
Arwen: A trecut mult timp de atunci. Nu aveai aceleaşi griji pe care le ai acum. Îţi mai aduci aminte ce ţi-am spus?
Aragorn: Mi-ai spus că vei râmâne alături de mine, renunţând la nemurire.
Arwen: Şi nu am renunţat la acest gând. Prefer să împărtăşesc o singură viaţă cu tine decât să îndur eternitatea de una singură.

(replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh dupăJ.R.R. Tolkien)

ARMIK - For Your Eyes - Romantic Guitar

Viata fuge de singuratate...

Pentru o clipa visul dispare
 Si strain iti este cerul
 Se infiripa semn de-ntrebare
 Nu mai stii ce-i adevarul
 Tu, iubind, nu te opri din drum
 Si vei fi invingator

 Viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
 Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 Celui de ea-ndragostit

 Ia din lumina dorul de soare
 Si il poarta peste vreme
 Sa te aline doar vorba care
 Fie dragostea s-o cheme
 Tu, iubind, nu te opri din drum
 Si vei fi invingator

 Viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 Celui de ea-ndragostit

 Da, viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
 Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 (Celui) indragostit de ea... 

Viata ca un val...

Daca te stanjenesc la impletirea florilor...

Daca doresti aceasta, fie
mi-oi intrerupe cantecul.
daca iti face inima sa bata
mi-oi ascunde ochii de fata ta.
daca deodata-n umblet te impiedic
pasi-voi mai alaturi, pe-alta cale.
daca te stanjenesc la impletirea florilor
voi da ocol gradinii tale.
daca-ti fac apa jucausa si salbatica
n-o sa-mi mai apropii barca de malul tau.

(Rabindrath Tagore)

Ochii tai sunt leaganul zorilor...

Inima mea, pasare din salbaticie
si-a gasit cerul in ochii tai.
ochii tai sunt leaganul zorilor
ochii tai sunt imparatia stelelor.
cantecele mele se pierd in adancul ochilor tai
lasa-ma sa ma inalt in aceste doua ceruri
in uriasa lor singuratate.
lasa-ma doar norii sa le spintec
sa le-mprastii vasliri de aripi
in stralucirea lor plina de soare.

(Rabindranath Tagore)

Ai cautat o fata...

Ai căutat o floare
şi ai găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet – 
şi eşti dezamăgit...

(Edith Sodergran)

Inima-i un sloi...

Cand nu iubeste, inima-i un sloi;
Si cand iubeste, e-o vapaie vie.
Acesta-i raul. Dar din doua rele
Care-i mai bun?... doar Cerul stie!

(Petofi Sandor)

MARIN TRAIAN- La Fereastra(Fata Morgana soundtrack)

Mi-e imposibil fara tine...

Mi-e imposibil fără tine
Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Şi nici în ce culori îţi sta mai bine,
Ştiu doar că amintirea nu mă lasă
Şi că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
Şi nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Şi tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicaţii cui i-aş cere?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Şi să pătăm simţirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
Şi după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ţi.
Şi totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n braţe îţi fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Şi-mi este imposibil fără tine.

Semnaleaza

Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adînc, aşa gingaş cum te-am iubit.

(A.S.Puskin)

Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale,
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ţi apăr, eu şi viaţa mi-aş da,
Aş intra şi-n infern pentru liniştea ta;
Căci în inima mea nu-i dorinţă mai vie
Decât pace să ai şi trupească tărie.
Şi atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ţi cobori a ta palmă,
O plăcută simţire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viaţa-ntr-un somn liniştit mi-o sfârşesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-acestea le-aşternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Şi mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?

(Adam Mickiewicz) 

Si-atat e de adanca tacerea...

Abia şopteşte unda
În ceasul vesperal.
Îşi oglindeşte luna
De toamnă chipul pal.

Şi-atât e de adâncă
Tăcerea, că aud
Cum lotusul suspină
Pe-adâncul lac din sud ...

Şi parcă îmi şopteşte
Cu glasul stins, mereu,
De-adânca lui tristeţe
Să mă-ntristez şi eu ...

(Li Tai Pe)

De-ai fi langa mine!

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

(Goethe)

Atata am visat la tine...

Atâta am visat la tine încât îţi pierzi realitatea.
Să mai fie timp să ating acest trup
viu şi să sărut pe această gură
naşterea glasului ce-mi e drag? Atât
am visat la tine că braţele-mi obişnuite, când
îţi strâng umbra, să se-ntâlnească pe pieptul meu
nu s-ar mai lăsa conduse de conturul 
trupului tău, poate. Şi că, în faţa 
aparenţei reale a ceea ce mă bântuie şi mă
stăpâneşte de zile şi ani, aş
deveni o umbră, fără îndoială. O, balanţe
sentimentale.
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Dorm de-a-n picioarelea, cu trupul expus la toate
aparenţele vieţii şi iubirii
iar ţie, singura care ai însemnătate
astăzi pentru mine,
ţi-aş putea atinge fruntea şi
buzele mai puţin decât cele dintâi buze
şi fruntea ce-mi ies în cale. Atâta
am visat la tine, atâta am umblat, am vorbit, m-am culcat
cu fantoma ta că nu-mi 
rămâne poate, şi 
totuşi, decât să fiu o fantomă
printre fantome şi mai
umbră de o sută de ori decât 
umbra care se
plimbă şi se
va plimba
veselă
pe cadranul
solar al vieţii tale.

(Robert Desnos)

Dorul tau de al meu dor ma-nfioara...

Particule de mister te inconjoara

Si fiindca nu te stiu,de tine ma tem iara!...

Cu fir de dor din ce in ce mai fraged

Imi leg speranta de linistea uitarii

Si-mi fac din pietre seci petale de lumina...

Nu poti sa ma inchizi in ce nu am,

Ma poti inchide in ceea ce sunt

Si nici asa nu ma vei pastra,

Nu vei reusi sa ma cunosti...

Pastreaza-ma asa cum sunt

Iubeste-ma pentru ceea ce sunt,sau

Pentru ca exist!...

Dorul tau de al meu dor ma infioara

Si parca iar te simt al meu,ca odinioara!...

Particule de mister te inconjoara

Si-mi doresc sa pot sa te descopar,

Sa te desfasor,sa te cunosc asa cum esti!...

Fii tu al meu gand de libertate,

Fii zambetul si lumina mea in zi,in noapte

Daca privirea mea te-ncanta,daca

Ma poti cuprinde din vise,din ce sunt;

Culege-ma pentru tine,sa fiu a ta si dincolo de nori,dar si aici,pe acest pamant!

Si "ieri" un "maine"-nseamna...

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nțelegem bine ce prețuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preț e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerți și fugi de dânsul; când însă, cumințiți,

Ne întâlnim, surâdem, și două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărțiți,
Că sufletul nu-i veșnic și ”ieri” un ”mâine”-nseamnă.

(Alfred de Musset)

1843

Cand "Adevarul" l-am gasit...

Iubire, vlagă, încântare
Și viață, tot s-a irosit;
Și chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simții o scârbă-ngrozitoare.

Și totuși, vai, nimic nu știe
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
”Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!”
(Alfred de Musset)
1840

Raoul - Ochi albastri

Te mai privesc si azi...

Te mai privesc si azi cum surazi luminii,
Din linistea clipei cum desprinzi o stea
Si prin picuri de apa albastri ca ziua
Surade iar noaptea cea trista si rea.

Se mai intinde-o mana spre-un vis de mantuire,
Se mai indreapta brate in ruga catre cer
Si-n ochi azi tristi, ieri prea plini de iubire
Se mai citeste dorul apuselor taceri.

Ne regasim azi goi de vise si sperante.
Trecutul ne-nsoteste si ne-apasa greu.
Nici nu mai pot macar sa mai cuprind in brate
Acele stele albe, ce le-am cladit chiar eu.

E ziua prea tarzie si noaptea-i prea devreme,
E visul meu cazut si sfaramat de stanci
Si din apusul vietii, din clipe de tacere,
Azi pot doar sa culeg prapastii prea adanci.

In ochi am adunat sperante fara vise,
Din suflet am cules un dor de portelan
Si n-am stiut sa mint acele clipe ninse
Ce m-au infasurat in noapte an de an.

Si am ramas sa mai traiesc o viata.
Asa cum mi-a fost data – cu zambet si taceri.
Sa mai culeg din vise o alta dimineata,
Pierduta si uitata in prea fierbinti dureri.
(Popescu Gillda )

DEASUPRA LUMII....

M-am nascut din petale de trandafir,
Brodate cu fire de soare, unite cu fire de luna
Si m-am asezat sa ma odihnesc
Pe curcubeul nascut din tacerea stelelor.


Mi-am deschis bratele sa pot cuprinde in ele
Polenul diminetii imprastiat in nori de diafan
Si am simtit pe obraz lacrima apusului
Ranit de linistea vantului de toamna.


In miez de noapte s-au asezat langa mine
Gandurile pierdute ale unui zambet
Si din multimea fulgilor de zapada
Am cules unul care sa-mi poata sterge pacatele.


Priveam uimita cum in palma mea
Inflorea pentru intaia data un bob de speranta
Si-atunci am jurat la altarul dragostei
Ca n-am sa mai cred in povestile cu Feti-Frumosi.


Dar undeva, departe de lume, stiu ca si azi
Mai asteapta sa fie salvata o Ileana Cosanzeana.

Dragoste nemuritoare...

M-ai strâns în inimă adânc
Şi m-ai trezit din adormire
M-ai făptuit în trupul tău
În tine m-ai numit iubire
M-ai învăţat cum să iubesc
S-absorb atingerile tandre
M-ai perindat prin paradis
Cu sărutările meandre
Căci fără tine-s agonal
Si-ades te jinduesc cu trudă
Iubirea-ar fi cuvânt banal
Şi viaţa fără tine crudă
Când sunt la zidul infernal
Ce te desparte-acum de mine
Vreau să-l zdrobesc cu un baros
Ca să străbat uşor spre tine
Iar când nu pot să te ajung
Să mă transform din om în ploaie
Să mă preling pe trupul tău
Să curg în dragoste şiroaie
Şi când pierduţi în ritm sublim
Când un întreg vom fi în fine
Fă tu din mine ce doreşti
Ca să mă regăsesc în tine
Pierdut sublim la pieptul tău
Când vom atinge nemurirea
Distanţa, timpul-or dispărea
Ştiind că am găsit iubirea
(Marius Baciu)

Chris Spheeris - Solitary Road

SERENADE - Schubert

Mi-ai spus:"Nu! Niciodata!"...

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ții minte oare? – mi-ai spus: ”Nu! Niciodată!
Nu!” îmi spuneai și totuși în ochii-ți strălucea
Azurul melancolic al bolții înstelată.

Spuneai: ”Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea ,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Și, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.

Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îți vorbeam, marchiză, de dragoste știi bine,
Nu-ți deslușeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.

Mai dulce decât ochii-ți senini e-a ta simțire;
Și mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ți se-nchidea divin.
(Alfred Musset)
1839

Stea dulce a iubirii,nu cobori din cer!

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

(Alfred Musset)

1835

Cititorului

In cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinerețe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aș fi putut să schimb în ea.

Dar, cum și firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Și Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.

O cititorule, oricine-ai fi,
Citește cât mai mult mă poți citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.

Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băiețandrul; și
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.

(Alfred Musset)

Vom ramane legati in ciuda indoielilor...

Vom rămâne legaţi, în ciuda îndoielilor şi opre-
-liştilor, de iluzia aceasta presărată cu veselie şi
lacrimi, pe care atâtea interese şi atâta dragoste o 
acoperă cu adevărat. Căzută şi reîntegrată fără în-
-cetare, printre făgăduielile pe care ni le suflăm 
şi ni le spunem la ureche, nimic până acum n-a 
izbutit să-i clatine supremaţia. În faţa cercetărilor 
noastre, ea stă ca un sfinx care când ar zâmbi 
pentru prima oară, când ni s-ar părea cu totul 
inutil. Cine ştie? Pentru că durata ei nu e cuprinsă 
numai între scurta fericire a părinţilor noştri şi
pulberea noastră depărtată; pentru că ea e înscrisă 
în filigran în lumina zilei şi, totodată, în ochii noştri.

(Rene Char)

Si s-a dus pe o noapte cu luna...

Vălul des mi-ascundea disperarea,
Faţa palidă, ochii fierbinţi...
Cu tristeţea-mi imensă ca marea
Am sfarşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus pe o noapte cu lună –
Gura strînsă-ntr-un strîmbet amar.
Am fugit dupa el ca nebună,
Să-l ajung lîngă poartă măcar.

I-am strigat : «Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, voi muri!»
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surîzînd: «Vezi că-i vînt. Vei răci!»

(Anna Ahmatova)

Speranta-i dulce in fiinta pura...

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţei 
speranţa, nu în van fiind râvnirea, 
căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea, 
de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?

Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei, 
de ce mi-aş pune-n altceva iubirea, 
când Tu ţii sufletul divin, ce firea 
mi-o-înnobilează si o dă credinţei?

Speranţa-i vană în acea făptură
ce-n frumuseţi iubeşte pieritorul 
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.

Speranţa-i dulce în fiinţa pură 
necoborând cu trupul, schimbătorul, 
ori moartea, şi-o aşteaptă Paradisul.

(Michelangelo)

Cand prea iubesti e cel mai rau mijlocul...

Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieţii duh dispare
din piept spre mădulare:
un mişcător şi un prea dulce bine,
că sufletul se-abţine
în calea lui firească
şi de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-1 locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
şi răul şi-ajutorul sau norocul:
când prea iubeşti e cel mai rău mijlocul.

(Michelangelo)

Rugaciune

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

(versuri de Mihai Eminescu)

De-ai citi la mine-n suflet...

Am strigat spre tine Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atăt de tare
Ca m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fratii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei.

(Dorina Stoica)

A fost odata....si-avea atatea vise...

Cand se iubesc doi oameni in tacere...

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere 
din două trupuri zbor spre cer, departe, 
când c-o săgeată două piepturi sparte 
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei  speră cu înfrigurare 
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste, 
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare 
decât o mie de iubiri, cum este 
în stare supărarea să-i dezbine?

(Michelangelo)

Fallen

Doar asa stiu sa te iubesc...

te-am rănit
şi ai ascuns asta de mine
fiindcă mă iubeşti
şi nu ai vrut să mă răneşti în schimb


te-am dezamăgit
dar nu ai renunţat la mine
cu toate imperfecţiunile care le am
fiindcă tu eşti mai bună decât mine

te-am mâhnit
dar mi-ai oferit doar zâmbete şi cuvinte tandre
fiindcă ai văzut ceva în noi
pentru care merită să lupţi


te-am făcut să plângi
dar nu mi-ai spus nimic
nu ai vrut să mă întristezi şi pe mine
cu durerea ta


dacă te voi mai face să plângi vreodată
vreau să plângi în braţele mele
fiindcă doar aşa ştiu să te iubesc
cu tot ce eşti


(Marius Baciu)

Hannah plays Chopin Nocturne #20 in C Sharp Minor

Cand contopiti intr-un sarut...

Dă-mi buzele să le degust
Să le presar cu stele-n salve
Din pofta dorului opust
Să-mi ierte-nchipuiri mârşave
Să tortureze fără scuze
Să-mi slobozească dorul lup
Să picure pofte profuze
Când se cufundă-n al meu trup
A lor nectar ameţitor
Desfrână-mi voia scandaloasă
Cu gustul lor ispititor
Trezească-mi râvna ticăloasă
Ca un hapsân înfometat
Să-ndestulez otrăvicios
Şi indignat să fiu când tu
Le potoleşti necuviincios
Vreau să le sorb fără răgaz
Vreau focul lor ce mă asudă
Iar când la patos pui zăgaz
Vreau lipsa lor să-mi facă-n ciudă
Dă-mi buzele să le degust
Să le împodobesc cu stele
Când contopiţi într-un sărut
Soptesc: iubirea vieţii mele!
(Marius Baciu)

Iar daca viata asta stricta nu m-o placea...

Aşa mi-e silă uneori de viaţă şi de plângeri
Şi cum mă vrea neîntinat, complet, desăvârşit
Să-mi vindec sufletul pătat prin vre-un spital de îngeri
Să fiu un tot reinventat, perfect şi împlinit


Prea multe cere uneori mai mult decât ofer
Vrea fapte ce nu le cunosc, decizii ideale
Mă vrea un heruvim măreţ, arhanghel sus în cer
Iar eu dezamăgesc mereu, un om pierdut pe cale

Că doară nu-s fără cusur plin de gândiri pandecte
Nu-s chiar atât de complicat şi nu-s un semizeu
Alegerile-mi aparţin şi cum or fi-s corecte
Doar asta-mi dă un înţeles şi doar aşa eu-s eu


Iar dacă viaţă asta strictă nu m-o plăcea cumva
Şi vrea o lecţie să-mi dea cum e de-o vreme-ncoace
Nu pot decât să o trăiesc doar după norma mea
Şi de nu-i place, cui îi păsa, că doară ce mi-o face?
(Marius Baciu)

Guns N' Roses - Don't Cry

In ziua cand ne vom reantalni...

In ziua când ne vom întâlni
mă gândesc că vom merge
undeva la o plimbare
iar după o vreme
ne vom aşeza jos
cu spatele în iarbă
vom sta cu privirile pierdute în azur
şi nu vom spune nimic
atunci voi simţi
că suntem cel mai aproape
de sufletul celuilalt
şi aşa ţinându-ne de mână
ne vom săruta fără buze
fiindcă şi aia e iubire. 
(Marius Baciu)

Si chiar de-as vrea sa te gasesc....

Atunci , candva , demult ... Nu eu nu-mi mai amintesc
Nimic din ce-a trecut .
Nu mai vreau sa te privesc
Demult , prin vise te-ai pierdut .

Si chiar de vreau sa te gasesc
Nu , nu imi amintesc
Unde , pe tine , te-am pierdut
Atunci , candva , demult .

Nu , nu imi amintesc
De visul ce a disparut
Pe care nu il mai gasesc
Caci s-a pierdut candva , demult .

Si chiar de vreau n-as putea da
Timpul inapoi,
Sa fim iar amandoi
Ca atunci , demult , candva ...

Beethoven-"Sonata lunii"

Unde esti iubirea mea...?

Dragul meu,

                        ...  printre flori te-am căutat…zile intregi si nopți la rând, cu lună. Poate ca nu e aceeași lună care ți-a deschis ușa sufletului meu din moment ce acum nu mi te află. Te-am căutat și printre stele dar nici ele nu mi te-au știut. Am încercat să zbor și să te găsesc cu ochii mei. Am trecut de mări, de munți, de nori…am parcurs cu sufletul plin de tine, hotar după hotar. Am zburat cu speranța pe aripi si cu zâmbetul pe buze. Am căzut de mii de ori în codri verzi de alte suflete, crezând că te-ai ascuns sub frunze de toamnă caldă. M-am ridicat și te-am căutat iar. Am trecut prin furtuni de nisip si rafale de vânt crunt. Am zburat cu aripile rănite de dor cumplit… Te-am căutat și în ploile morocănoase de noiembrie. Și-n fiecare zi. N-am ratat niciun răsărit și nici un apus de soare. Te-am căutat printre suflete calde ce pășeau pe asfalt rece si umed. Te-am căutat în fiecare el. În ochi de întuneric. În râsete de bărbat. În fiecare privire și-n fiecare zâmbet… Nu te-am găsit.As putea sa te chem dar ...stiu ca inima mea ar ramane creanga intinsa in goliciunea toamnei . As putea incerca sa-ti soptesc taina ierbii luandu-te in imparatia mea cu plante visand floarea cu rod , dar..stiu ca ochii mei ti -ar privi drumul, neîntelegand niciodata ca tu lipsesti cu adevarat. Unde ești…iubirea mea ?

Frederic CHOPIN:Nocturne No.1 Op.9(1832) - Maurizio Pollini (Poland photos)

Fara cuvinte....

Doare, cand se deschid bobocii...

Doare, da, când se deschid bobocii.
Altfel, primăvara cum s-ar teme?
Altfel, dorul s-ar înfiora,
când răsare şi pe ger, devreme?
Iarna ocrotit a fost bobocul.
Ce putere vrea să-l spargă, oare?
Doare, da, când floarea se deschide,
şi-apărându-se, de-asemeni doare.

Doare, da, când de pe crengi cad picuri,
tremurând ca lacrime, cu teamă,
şi de ram se-agaţă şi se umflă,
şi-altă forţă spre pământ îl cheamă.
Grea-ndoiala, greu necunoscutul.
Când te-atrage-adâncul către sine,
greu s-aştepţi tremurător pe-o creangă;
să rămâi e greu; să cazi, e bine?

Şi când nu mai poţi răbda, deodată
ţi se sparg toţi mugurii în soare.
Fără teamă se desprind de ramuri
stropii, într-o ploaie sclipitoare.
Uită ei sfială şi-ndoială,
teama de o altă, nouă fire;
singuri şi încrezători în sine
înveşmântă ţărna-n devenire.

(Karin Boye)

"Nu uita!"

Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget
Pe fiecare ameninţi spunâdu-i „Nu uita!”
Durerile în freamăt curând s-or împlânta
În inima-ţi ca-n tina lovită fără preget

Plăcerea ca un abur în zare va pieri
Cum în culise-şi pierde silfida legănarea
Oricare clipă soarbe un strop din desfătarea
Ce tututor ni-e dată cât timp vom mai trăi

De trei mii şase sute de ori pe ceas. Secunda
Şopteşte: „Ţine minte!” Cu glasul lui mărunt
De greier, spune – Acuma: tot Altădată sunt
Sugând cu trompa-i hâdă viaţa ta ca unda!

Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!
(Vorbeşte-n orice limbă gâtleju-mi de metal)
Minutele sunt scumpe, nebune – mineral
Al cărui dram de aur se cade să nu-l pierzi!

Adu-ţi aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă
Nemăsluind, câştigă oricând, e scris aşa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!
Genunea e-nsetată; clepsidra tot mai seacă.

Curând suna-va ceasul când şi Norocul viu
Şi vrednica Virtute, soţia ta fecioară
Şi chiar Căinţa (hanul de cea din urmă oară!)
Ţi-or spune: „Mori bătrâne mişel! e prea târziu!” 

(Charles Baudelaire)

De unde-ti vine ciudata intristare...?

Mi-ai spus: „De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?”
Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.

E o durere simplă, deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi
Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă
Şi-acum, deşi ţi-e glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm în umbra ce-ţi lunecă din gene! 

(Charles Baudelaire)

TIMMY T- One more try

Albastrul ochilor tai...

Iarăşi îţi unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi

îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârşit.

Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
  şi ne-ntindem mai iute bucatele:
nopatea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.

(Paul Celan)

Cel ce inima-si smulge din piept...

Cel ce inima-şi smulge din piept, trandafirul atinge,
a lui sunt petala şi spinul,
lui îi aşterne lumina pe talger,
lui îi umple paharul cu adieri,
lui îi susură umbrele dragostei.

Cel ce inima-şi smulge din piept şi-o zvârle înalt,
nimereşte la ţintă,
piatra cu pietre ucide,
lui orologiul sângele-şi sună,
lui vremea, din palmă, ceasul îi bate,
cu mingi mai frumoase se poate juca,
şi poate de tine vorbi şi de mine.

(Paul Celan)

♥♫CHRIS SPHEERIS - Carino♥♫

Noaptea pe umerii nostri...

Da, dacă am încerca să scuturăm noaptea de pe umerii noştri?
Am vedea surâsurile care se oglindesc, numai în treacăt,
pe asfaltul cenuşiu al şoselei, şi automobile
ivindu-se în privirile noastre – primăvara vine 
doar în treacăt – şi mărunţi funcţionari
în automobile smulgându-şi chipul o dată cu hainele,
doar în treacăt, în timp ce se dezbracă, şi femeile timpuriu
fanându-şi sânii mult mângâiaţi în trecătoarele ore
ale nopţii, dar soldaţii dansează pe asfaltul cenuşiu
al şoselei, şi automobilele răsar în privirile noastre
şi asta-i noaptea care apasă pe umerii noştri, în timp ce,
obosită ca asfaltul sau casele, ţara aşteaptă ca o fetiţă să vină
c-un omuleţ, într-un automobil micuţ pe care
să-l conducă liberi de orice soldăţime, dispreţuind
spaimele slugarnice, în limpezimea solară a zilei.

(Jon Oskar)

Poti sa-mi culegi poemul...

Poţi să-mi culegi poemul şi să-l duci

iubitei tale, care nu ştie decât c-ar putea spune
te iubesc; şi puteţi râde împreună
de poemul meu şi să spuneţi: O, e ciudat,
o, ciudat mai e acest poem despre libertate,
şi ciudate-s aceste cuvinte care-au liberat
mâinile, piepturile şi limbile noastre
şi ne duc spre îmbrăţişare, e ciudat
să fii liber şi să iubeşti cu minţi pline de bucurie,
cu căldura visului acestui poet care şi-a aruncat
simţămintele sale în vântul noptii,
o, ciudată-i această odă adusă minunii
şi-acest poem despre noi doi care-am găsit
crini roşii şi trandafiri albi în mâinile 
vântului de noapte ca să îmbine o coroană-nflorată
în jurul amândorura. Poţi să-mi culegi poemul
şi să-l iei de aici; eu nu-l cunosc.

(Jon Oscar)

♥♫ Enchantment - CHRIS SPHEERIS♥♫

Exista un bine pentru fiecare rau...

Am învăţat că numai iubind poţi aduce lumii în care trăieşti speranţa  care înnobilează spiritul şi îl face mai puternic.

În întuneric paşii se rătăcesc undeva şi gândul  simte povara atâtor clipe dornice de adevăr. 
S-a făcut lumină, o lumină care îmbracă  totul în diafan şi nostalgie. Binele luptă împotriva răului cu singura arma curajoasă care există.

Binele universal la care aspiră  omul care n-a suferit transformarea în bestie.

Omul de azi şi de ieri stăpân pe faptele sale, devotat misiunii pe care o are într-o lume ostilă încorsetată de griji cotidiene, mai puţin dispusă să privească  la semenul său.

Dumnezeu n-a uitat omul dar omul l-a uitat pe Dumnezeu, pentru că  puterea îi dăruieşte aura falsă a superiorităţii închipuite.

Iubirea e singurul sprijin într-o lume agoniei a drogului învăluit în  halucinaţii  a  sentimentului pierdut în neant.

Am învăţat că  iubind, golul se încarca de semnificatia plinului, visul devine realitate, omul se apropie de oameni cu toleranţă si înţelegere Lumina  dăruieşte lucrurilor contur şi alungă întunericul, universul  tresare zâmbind în mii de înţelesuri şi suspine.

Omul a păşit  în umanitate fără teama că  va fi respins, sensibil la idealurile sale.

Există un bine pentru fiecare rău.

Răspunzi urii cu iubire.

Pământul se mai învarte o dată şi încă o dată  cu apele cu munţii şi câmpiile sale, fiii îşi sărută părinţii şi bunicii nepoţii, noaptea   aleargă spre zi cu stelele sale. Atunci putem spune că am trăit într-o viaţă   cu  demnitate şi modestie cu un suflet năvalnic, mereu tânar şi înţelept.

Iubind, ne desăvârsim în încercarea de a deveni fiinţe umane...

(Monica Sumalan)

Tainicul dor...

 Vultur regal la orizont. 

 cenuşa

îndiguitorului este dusă în rafale de vânt,

atrasă fiind  de câmpul magnetic al unei iubiri de

 

început.

 

de niciun somn pângărită,

marea

aleargă încoace si-n colo

spre

al împăciuirii ţărm.

 

sfâşiere de stânci;

seminţe de fulgere risipite pe solzi argintii de ape;

soarele Sulmonei ochii pleacă,  mângâiat doar de 

tainicul dor.

 

coloane de aripi se deschid deasupra corabiei;

migraţia alcionilor inundă cerul;

talazuri-

răsturnate din amfora exilului,

îngustează drumul.

 

douăsprezece noduri la batistă,

douăsprezece suspine,

douăsprezece spaime

la pieptul poetului.

 

alungat de Imperiu,

vine pe intuneric

la

Pontul Euxin.

un astru strălucitor

are zidit

 pe

 frunte.

(Publius Ovidius)

Daca as sti...

Într-o tăcere desăvîrşită s-a petrecut

fapta, nimeni nu suspecteză trandafirul,

revoluţia poate izbucni în fiecare loc ascuns privirii –

unele iubiri se nasc datorită acesteia.

Dacă aş şti pentru ce se află în faţa mea

un ochi secret şi pentru ce îmi răscoleşte sufletul…

imaginea ochiului nu se şterge uşor –

unii rebeli se nasc datorită acesteia.

Desenez ploaia pe cer,

un porumbel uitat pe acoperiş

iar dacă mai există suflare în condeiul meu

unele vieţi se nasc datorită acesteia.

Ieri, pe pajişte, m-am reîntîlnit cu mine însumi

şi dacă primăvara îmi încălzeşte oasele

se datorează acesteia.

(Tozan Alkan)

Sunt doar un barbat...

O dimineaţă de chihlimbar,

în visul tău iarăşi corăbii plutesc –
exişti între a pleca şi a rămâne,
la intersecţia drumului bătătorit
pe buze tremură cuvintele rănite.
Timpul îşi mîngîie părul mai mult alb
apoi se tranformă în femeie.
Lumina, prima ta iubire, licărire, încă puţină licărire…
De-acum eşti clişeul păcatului,
reflectarea oglinzilor sparte,
pentru aceasta numele tău nu se va afla
în cărţile sfinte.
Dacă ne întoarcem la poem îi onorăm existenţa –
un oraş cu tot ce poate avea în el,
o gură discretă sorbind cuvintele,
un cal alb precum un rîu.
Între Eufrat şi Tigru sunt doar o rotiţă,
un bărbat lipsit de toate drepturile.
(Tozan Alkan)

O lacrima...

De-ar fi să-ţi împărţeşti odată
Tu bogăţiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare...
(Octavian Goga)

Pe ce vioara suntem instrunati...?

Cum să-mi împiedec sufletul 
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?

(Reiner Maria Rike)

Lasati-ma sa plang!

Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm şi cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoate, lungile-ocolişuri.

Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!
Bărbaţii care plâng, sunt buni.
Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,
Iar musteşte.

(Goethe)

La tine ma gandesc...

La tine ma gandesc cand valu-n soare,

Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare

Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

(Goethe)

Esti asa frumoasa!