Tainicul dor...

 Vultur regal la orizont. 

 cenuşa

îndiguitorului este dusă în rafale de vânt,

atrasă fiind  de câmpul magnetic al unei iubiri de

 

început.

 

de niciun somn pângărită,

marea

aleargă încoace si-n colo

spre

al împăciuirii ţărm.

 

sfâşiere de stânci;

seminţe de fulgere risipite pe solzi argintii de ape;

soarele Sulmonei ochii pleacă,  mângâiat doar de 

tainicul dor.

 

coloane de aripi se deschid deasupra corabiei;

migraţia alcionilor inundă cerul;

talazuri-

răsturnate din amfora exilului,

îngustează drumul.

 

douăsprezece noduri la batistă,

douăsprezece suspine,

douăsprezece spaime

la pieptul poetului.

 

alungat de Imperiu,

vine pe intuneric

la

Pontul Euxin.

un astru strălucitor

are zidit

 pe

 frunte.

(Publius Ovidius)