duminică, 4 martie 2012

Încrederea se construieşte greu şi se pierde foarte uşor.


 Încrederea se construieşte greu şi se pierde foarte uşor. Este temelia pentru tot ce poate însemna o relaţie autentică, onestă şi deschisă cu propria persoană şi cu cel de lângă tine.
    Este greu să oferi încredere cuiva până când în sufletul tău nu s-a cuibărit confortabil sentimentul de bine cu tine, senzaţia că te înţelegi şi te accepţi, că îţi umpli un spaţiu lăsat gol de dezamăgirile trecutului şi o faci cu blândeţe şi fără resentimente. Încrederea este curajul de a te dărui cu toată vulnerabilitatea ta fără să ai nici o garanţie, fără să vrei să fugi dintr-o teamă care te macină şi-ţi fură liniştea. Încrederea este promisiunea pe care ţi-o faci de a te avânta în tumultul vieţii considerând eventualele greşeli pe care rişti să le faci, drept proba a maturizării tale. Încrederea este bucuria destăinuirii şi exprimarea fiinţei în complexitatea ei, este cadoul dăruirii complete, expunerea intimităţii ca un exerciţiu de deschidere spre universul celuilalt cu totul…cu lumea ta, cu gândurile tale, cu ezitările şi temerile ce par de atâtea ori că pun stăpânire tocmai pentru că necunoscutul ne blochează şi uneori ne încremeneşte în ezitare şi ne împinge în retragere.
    Încrederea este un dar nepreţuit, este cheia care poate deschide o lume nouă în care se poate construi frumos autenticitatea. Încrederea pe care o oferi cuiva vorbeşte de fapt despre tine, despre experienţele vieţii tale, despre tot ce te-a atins mai mult sau mai puţin şi ţi-a construit o lume mentală de unde gândurile îţi vor conduce apoi toate acţiunile.
    Deşi suntem tentaţi să spunem: „el/ea nu este demn de încredere!”, aruncând de multe ori responsabilitatea pe celălalt, adevărul aşa cum îl văd eu este altundeva: „nu am încredere în tine, pentru că încă nu am reuşit să cred suficient în mine, pentru că nu am trecut peste amintirea trecutului meu, care poate mi-a lăsat urme şi mi-a afectat încrederea!”
    Cred sau nu mai mult sau mai puţin în cineva, dacă eu reuşesc să găsesc în mine resursele pentru a crede, dacă reuşesc să înţeleg că harta mea nu este acelaşi lucru cu teritoriul şi că înainte să schimb sau să cer teritoriului să se schimbe, poate ar fi bine să-mi revizuiesc eu harta, să încerc să mă deschid spre situaţii noi, învăţând din experienţa trecutului, nu suprapunând-o pe cea a unui prezent care are toate şansele să fie diferit.
    Vreau să acord încredere pentru că aleg să mă iert pentru greşelile trecute, vreau să dau credit prezentului fără să mă tem că risc pentru că teama naşte reţinerea, care duce la evitare şi de acolo la lipsa autenticităţii, ceea ce va construi cercul vicios al dezamăgirii şi va sfârşi prin a da dreptate neîncrederii.
    Aleg să am încredere când vreau să-mi făuresc o cale spre a fi onestă cu mine şi cu ceilalţi, când vreau să simt că mă trăiesc autentic, nu nefiindu-mi teamă, ci confruntând-o pentru a o depăşi. Aleg să am încredere pentru că simt că doar aşa, viaţa îmi va da pe măsura curajului de a risca poate să fiu rănită sau să pierd… doar aşa viaţa îmi va arăta că dăruind încredere pot primi de la anumite persoane deziluzii, iar de la altele, un întreg univers de trăiri pe care nu le-aş fi putut nicicând experimenta temându-mă!
    Încrederea pe care o ofer vorbeşte nu atât despre cel care o merită sau nu cât despre curajul meu de a mă deschide spre viaţă, amintindu-mi mereu că nu există garanţii, dar înainte de a te aştepta să primeşti, dăruieşte-te! E fascinant cum viaţa răspunde frumos oamenilor curajoşi, deschişi, curaţi şi care au încrederea de a se oferi ei… necondiţionat!
     Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi şi de toţi cei dragi vouă! Cu drag,
                                                                                                                         Aniela.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu