vineri, 20 aprilie 2012

Aici se incheie blogul meu. Am iubit nespus un om....care nici nu stiu daca a vizualizat postarile mele. A fost cea mai mare pasiune din viata mea. Ii doresc numai bine si fericire.Langa cei dragi.

Cami 

TRANDAFIRUL ALBASTRU-FRATII CHIRIAC

duminică, 15 aprilie 2012

Lacăte, cine te-a închis...




Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?

Tudor Arghezi

HOLOGRAF- Cat de departe (Love Affair 2012).wmv

joi, 12 aprilie 2012

"Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.
Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin."

de Elena Glodean

marți, 10 aprilie 2012

Omul liber este cel care nu se teme să meargă până la capătul gândurilor sale.

definiţie de Leon Blum

luni, 9 aprilie 2012

Când am iubit am fost urât...

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie de Ion Minulescu

duminică, 8 aprilie 2012

Ziua cea mai frumoasã? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
♥ Maica Teresa de Calcutta ♥

Asteptare....

Trei trandafiri într-un pahar,
Trei trandafiri în floare,
Curaţi ca de mărgăritar,
Te-au aşteptat ieri în zadar
Să-i prinzi în cingătoare...
Te-au aşteptat, sărmane flori,
În liniştea mea moartă,
Şi,-ngălbenite de fiori,
S-au scuturat de câte ori
Foşnea un pas la poartă.
Amurgul vineţiu de-april
Îmi rătăcea prin casă,
Când frunzele tiptil-tiptil,
Ca nişte lacrimi de copil,
Cădeau încet pe masă.

poezie de Octavian Goga

La multi ani tuturor florilor!


sâmbătă, 7 aprilie 2012

Cum vei putea trai ?....

Cum vei putea trai stiind cat mi-e de dor?....Ai lasat iubirea vantul sa o ia....Ai sa-ti amintesti....Intr-o zi, doar cerul va sti despre noi....

Dor....

Oare daca ti-e dor de un om care te-a ranit cumplit, inseamna ca esti anormal? Ca esti nebun? Ca te compoti ca un om lovit de tren? Sau inseamna ca-l iubesti enorm? Dumnezeu stie de ce...Mi-e dor...Mie cumplit de dor...Si cred ca voi muri cu acest dor...Neanteles, neamplinit...

Intr-o zi....

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.




După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţnui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de
siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi
ochii larg
deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ....
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele
tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot
face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi
intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare
fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă
umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se
petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi
sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt.....
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

de Jorge Luis Borges