Pasiunile...

"Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corabiei; uneori o scufundă, dar fără ele corabia n-ar putea merge."
(Voltaire)

"Zboara la timp! Altfel iti raman aripile mici."
(VASILE GHICA)

Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă....

"Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramura cu frunze şi o ramura a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să invii ca plantă, iar planta să moară intrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.

Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă.

Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patimi, dar... de dragoste mai ales."

Nichita Stanescu

 -Flexibilitatea infinita si creativitatea sunt secretele nemuririi.(PROVERBE CHINEZESTI)

 Rubinul nu poate fi slefuit fara frecare, si nici omul nu poate fi perfectionat fara mai multe incercari.(PROVERB CHINEZESC)

Culture~Chris Spheeris [HQ]

Este nevoie de curaj ca să te laşi iubit...

"Este nevoie de curaj ca să te laşi iubit. Este nevoie de putere ca să supravieţuieşti. Este nevoie de curaj ca să trăieşti. Fie să găseşti întotdeauna curajul de care ai nevoie în viaţă!"

Filigran. Art. ajurata metalice

În arta decorativa Rusă ,arta-metal a  fost  foarte importanta . În vremuri de masterat ,Rusia Kieveană a deţinut o serie de modalităţi artistice de turnare si tehnici de realizare a  obictelor  de arta,in filigram ajurat.
O  mare prosperitate a adus  art-metal  în secolele XIV-XVII. 

Peisaj de iarna.... Utilizarea de cristale Swarovski in realizarea acestui tablou

 
Picturile  căptuşite cu cristale Swarovski se 
transformă într-un cadouri.
 

 

 

 

Picturi pe coaja de mesteacan-Serghei Surin

 

 

Artist Serghei Surin   realizeaza o  pictură cu  tempera pe coaja de mesteacan. A participat la expoziţii numeroase şi are acum o mare colecţie de albume  şi  diplome. Lucrarile sale  sunt apreciate nu numai în propria ţară, dar şi din străinătate, unele lucrări se află în colecţii private la  cetăţenii din Canada, Italia şi Vietnam.

Îmbătrânim în fiecare iarnă...

"Îmbătrânim în fiecare iarnă
Ce trece peste inimi,peste noi
Şi nici nu ştim că mai avem nevoi
Îmbătrânim în fiecare iarnă.

În primăvară-ntinerim puţin
Şi ochii ni-s înlăcrimaţi de soare
În fiecare zi e-o sărbătoare
În primăvară-ntinerim puţin.

Şi vara vine să ne păstorească
Să ne-ncălzească creştetele reci
De-atâta viscol,nins în veci de veci...
Şi vine vara să ne păstorească.

Tomnateci aşteptăm să se-nnopteze
Prin frunzele udate plâng dorinţi
Ne căţărăm visând pe metereze
Şi ne simţim curaţi ca nişte sfinţi.

E-atâta anotimp şi suferinţă,
E-atâta fericire în cuvânt
E-atâta lacrimă în nefiinţă
Că ne ajunge până în mormânt."

de Felicia Feldiorean

Invata sa iti scrii durerile pricinuite de altii in nisip, in schimb, binecuvantarile daltuieste-le in piatra.

"Intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul. Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute, dar la un moment dat au ajuns sa se certe iar unul dintre ei l-a lovit pe celalalt peste obrazul drept...Acesta fara sa spuna nici macar un cuvant s-a aplecat si a scris pe nisip: "Astazi, prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul drept!"
Au continuat drumul si intr-un tarziu au ajuns la o oaza unde au hotarat s afaca o baie...Cel lovit peste obraz, si-a pierdut echilibrul alunecand spre partea maloasa si riscand sa fie inghitit in adanc, dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara...Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse, cu mana inca tremuranda, cel salvat a daltuit in piatra: "Azi, prietenul meu cel mai bun mi-a salvat viata!" Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten intreba: "Cand te-am lovit peste obrazul drept ai scris ce am facut in nisip, iar acum ca te-am salvat daltuiesti in piatra?De ce?" ...Dupa cateva clipe de tacere, cel intrebat raspunse: "Cand cineva te raneste, fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului, de unde vantul iertarii o poate sterge, insa cand cineva iti face un bine, trebuie sa ii daltuiesti fapta in piatra de unde nici ploaie, nici vantul nu o pot sterge niciodata."
Invata sa iti scrii durerile pricinuite de altii in nisip, in schimb, binecuvantarile daltuieste-le in piatra."

Atata mai pot sa te rog si sa strig...

Va veni iarna, miroase a fulg, -
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.
Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.
Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga ne mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.
Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta: Adio !


Adrian  Paunescu

Sunt numai eu care mi-aduc aminte… din toate-ai disparut, nu te mai vezi.

Aicea totul seamana cu tine

Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.

In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.

Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.

O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi.

A.E. Baconsky 

Mi-e mila si sa-mi amintesc,,dar nici sa uit nu ma indur...

Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.

Constanta Buzea

Mihai Olteanu Pictura - Peisaj ( Agapia 1 )-Tinuturi Nemtene

Mihai Olteanu s-a nascut la data de 19 aprilie 1962, in localitatea Rediu, comuna Bira, judetul Neamt. Expozitii personale 1985 – Muzeul de Arta Roman, 1987 – Muzeul de Arta Roman 1989 – Galeriile de Arta ‘’ Alfa ‘’ din Piatra Neamt 2005 – Seminarul Franciscan Roman. LUCRARI IN TARA – in colectii particulare din : Roman, Piatra Neamt, Bacau, Bucuresti,Timisoara, Galati, Cluj, Iasi LUCRARI IN STRAINATATE – in colectii particulare din : Canada, S.U.A., Belgia, Suedia, Irak, Franta, Germania, Grecia, Israel, Spania . ILUSTRATII DE CARTE SI GRAFICA COMPUTERIZATA – in publicatii S.F., carti pentru copii si monagrafii.

La începutul secolul al XX-lea cea mai importantă mănăstire de maici din Moldova era Agapia, care pe lângă frumuseţea zugrăvelii săvârşite de Nicolae Grigorescu, aşezământul mai avea o şcoală pentru fete, ateliere, dar mai ales hărnicia celor peste 260 de maici care atrăgeau numeroase personalităţi ale României din acea vreme.

Puţini ştiu însă că începuturile acestui vestit aşezământ monastic, ce izvodeşte parcă din peisajul mirific pe care-l desfăşoară Muntele Muncelu, Dealul Mare şi Dealul Crucii, sunt strâns legate de existenţa unui schit ce-a dăinuit până astăzi, la o distanţă de aproximativ 2 km, într-o poiană ce te îmbie la popas pe poteca de peste munte care leagă valea Agapiei de valea pârâului Secu.

Tradiţia, consemnată şi în unele vechi manuscrise, a păstrat numele sihastrului Agapie care, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuţă de lemn pe locul astăzi numit "Livada părinţilor". Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă "drag", "dragoste" (faţă de aproape), s-a transmis nu numai obştii isihaste pe care a condus-o, ci şi munţilor din jur, pârâului şi mai apoi aşezării din vale.

Sursa:Mihai Olteanu.Arts

Daca ti-ai face din mine chip cioplit...am fi doi...

Chip cioplit autor Stefan  Petrea ştii, dacă ţi-ai face din mine chip cioplit am fi doi după chipul şi asemănarea  unuia. tu ai fi dreapta ori poate stânga iar eu ce mai rămâne… adică dreapta ori poate stânga. ştii, dacă ţi-ai face din mine chip cioplit toate le-am împărţi la doi… de-ar fi să ne-ncredem în zboruri tu ai fi àripa stângă ori poate dreaptă iar eu  ce mai rămâne. ştii, dacă ţi-ai face din mine chip cioplit eu aş lua jumătate de inimă iar tu ce mai rămâne. şi pentru fiece bătaie şi-n fiece repaos mă voi gândi că nu aş fi întreg dacă ţi-ai face din mine chip cioplit

Te asteapta un om...

Nici o lacrima.

Surâd numai acei care suspina...

"N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
surâd numai acei care suspina,
de n-ai fi râs, n-ai fi stiut sa gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina.


Si daca singur rana nu-ti legai
cu mâna ta n-ai unge rani straine,
n-ai jindui dupa un colt de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.


Si nu te-nalti în slavi daca nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amara,
iar daca-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseara."
Radu Gyr

Povestea recunostiintei

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 centi si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa. Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte. El il bau incet si dupa aceea intreba: -Cat va datorez?- -Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. – mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.. Si el raspunse: va multumesc din suflet…! Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei. Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav. Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta. Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet… Dupa o lunga lupta, ea invinse boala…! Era in sfarsit sanatoasa…! Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei. Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate… In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte… “Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte” Ochii ei se umplura de lacrimi de bucurie si inima ei fu fericita si-l binecuvanta pe doctor pentru ca-i salvase viata… Sa nu te indoiesti ca vei culege ceea ce semeni… Nu exista intamplarea… exista o invizibila mana a destinului care reda fiecaruia ceea ce a dat…

Uneori...

"Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit ... Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei."
Octavian Paler