Mi-e ploaie de tine...

Da, “ploua cum n-am mai vazut” ar fi zis Poetul, ploua incet si ploua cald, ploua a ganduri frumoase si-a dor de iubire. Ploua cu stropi ca petale de maci si cu-ncapatanat miros de mere verzi. Ploua a cer si-a nori ce par ingeri cu aripi intinse spre noi, ploua a cantec si-a zambetul tau, ploua in mine… dar ploua a tine. Ploua, si eu iti dansez printre picuri ce-mi mangaie trupul, gingas de parca mi-ar fi mainile tale. Ploua a gand de iertare si-a vise-mplinite, ploua a sperante si-a vise frumoase, ploua a sufletul meu cuibarit in inima ta. Da, “ploua cum n-am mai vazut”, ploua a soare, iar eu…
“Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…”

(Ana Blandiana)

Femeia in arta si in viata

Femeia nu are varsta. Femeia are un trup, un status, o culoare a pielii, o etnie, o religie, o cultura si un suflet. Dar nu are varsta. Femeia se defineste prin epoca in care traieste si prin cei care o iubesc. Femeia arareori se iubeste pe sine si arareori se intelege. De ce? Poate pentru ca are atatea functii si atatea lucruri de dus la capat incat multidimensionalitatea ei e greu de cuprins in cuvinte.

"O frumusete eleganta" de William Clarke Wontner (1857 - 1930)

Iubita, sotie, mama, bunica, prietena, artista, om de stiinta, femeie... si ar mai fi multe. Picasso a vazut femeia fatala si multifatetica, Dali a vazut-o atat de complexa incat a renuntat a mai intelege fiecare particica in parte si a iubit intregul. Femeia danseaza in istorie sub semnul transformarii si al devenirii, caci fiecare celula de viata cere de la ea sa fie altcineva. Barbatul nu e atemporal: razboinicul si vanatorul s-au transformat de-alungul timpului in barbatul care petrece multe ore la birou, are salar bun si ne face sa radem. Femeia insa ramane sotie si mama inainte de toate.

"Femeie in fotoliu" (1913) ---------------------------- "Cap rafaelesc explodand"

Pablo Picasso ----------------------------- Salvador Dali

Femeia e supusa vicisitudinilor modei. In trecut, femeia durdulie era cea mai cautata pentru ca simboliza longetivitate, sanatate si o masinarie de facut copii cu garantii. In prezent femeia-schelet are cea mai mare trecere pentru ca medicina a avansat suficient pentru ca un corp firav sa ajunga la batranete. Ceea ce nu intelege femeia moderna e artificialul intregii situatii prezente. Ceea ce vrea sa faca femeia moderna e sa stearga cu buretele milioane de ani de evolutie. Ceea ce spera femeia moderna e ca intr-o zi sa se descopere o dieta-minune si chirurgiei estetice sa-i scada pretul. Ceea ce nu stie femeia moderna e ca fiecare corp e individual, fiecare corp e prins in radacini genetice si ca oricat l-ai cioparti si pedepsi, el ramane acelasi. Ceea ce ar trebui sa faca femeia moderna e sa invete sa se iubeasca pentru ceea ce este si nu pentru ceea ce moda vrea sa faca din ea, sa isi imbratiseze radacinile, sa inteleaga ca fiecare femeie are un corp cu o constitutie diferita, ca genetica nu poate fi invinsa, ca singurul remediu natural e de a ne accepta propriul corp, de a-l iubi si ingriji, pentru ca nu avem decat unul.

"Tanara sotie" (1840) de Alexei Vasilievich Tyranov (1801- 1859)

Nu cred ca exista pe lumea asta femeie care sa fie in totalitate multumita de corpul ei, dar statistic vorbimd, numarul femeilor care raman singure pentru ca nimanui nu-i place de ele, e foarte mic. Fiecare sac are petecul lui. Ceea ce tie nu-ti place altuia poate sa-i placa mult. Uimitor e ca daca ne uitam la femeile din aceste tablouri, fiecare in parte e frumoasa, nu pentru ca e perfecta, ci pentru ca in fiecare pictorul a descoperit ceva frumos. Nu toti suntem pictori, dar toti stim sa citim printre randuri.

"Marie Antoinette à la Rose" - Élisabeth Vigée-Lebrun (1755 - 1842)

Ceea ce e si mai surprinzator e ca invatam sa traim cu o anumita inaltime, cu o anumita boala, dar ne este foarte greu sa invatam sa traim cu cateva kilograme in plus. Mai rau de atat e faptul ca incercam in moduri atat de stupide sa scapam de ele incat ajungem sa ne debilitam corpul pana la suferinta. La ce bun toate astea? Pentru a fi in pas cu o moda careia nu-i pasa de noi si de sanatatea noastra?

Cea mai mare fericire...

Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea.

Octavian Paler

Leonard Cohen, Dance me... To the end of love

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze...

“Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!“
(Ana Blandiana)

Ploaia - Valeriu Sterian

Si va veni o vreme...

Şi va veni o vreme cînd totul va fi ceaţă,
prin burgul nins de ploaie vor înota cirezi,
şi-mi va fi frig şi silă ca într-o dimineaţă
în care-n niciun înger nu o să poţi să crezi.

Vor străluci în geamuri batalioane triste
de dame îmbufnate şi conţi triumfători,
prin pomii grei de noapte vor atîrna batiste,
în sufletele noastre se vor ascunde nori.

Şi-ţi voi suna la uşă dar nu îmi vei deschide,
şi-ţi voi lăsa cafeaua cu lapte lîngă prag,
şi ţi-oi broda cuvinte şi versuri insipide,
ca să zîmbeşti în taină şi ca să îţi fiu drag.

Iar tu, nedumerită, ascunsă în dantele,
sătulă de oraşul în care ne-am topit,
vei şuiera trăsura şi melci în catifele
te vor purta albastru prin parcul adormit

ca să te coloreze şi ca să uiţi de toate
cîte ţi-au scris în palmă nebunii de la schit
şi-o să te ştiu frumoasă şi vie şi departe
şi, ştiind acestea toate, o să fiu fericit.

Omul afectiv si omul rational din noi...

"Am terminat prin a mă resemna cu faptul că în calitatea mea de om raţional nu mă pot înţelege cu mine în calitatea mea de om afectiv. Ceea ce omul raţional pricepe fragmentar, între anumite limite, viaţa să zicem, omul afectiv e gata să iubească fără rezerve. Cei doi sunt legaţi unul de altul ca doi fraţi siamezi. Nu se pot despărţi în aceeaşi măsură în care nu se pot înţelege. Cel mult se pot tolera. Omul raţional îi tolerează omului afectiv inexplicabila lui lăcomie. Omul afectiv îi tolerează omului raţional grimasa sceptică. Poate că existenţa „celuilalt” este pentru fiecare un preţ ce trebuie plătit echilibrului. Îmi răscumpăr tristeţile cu o mare nevoie de a iubi, şi îmi plătesc faptul că sunt deschis spre orice bucurie posibilă cu amărăciunea că nu mă pot opri la atât."
Octavian Paler

Chris Spheeris - Eros (Rain)

A fost iubire,este si va fi!

Din firul ierbii împletesc un gând,
Asemeni unui cântec de iubire.
Îl las să se înalțe către cer,
Tremurător și blând,spre nemurire.

Culorile din flori le-adun în suflet
Și simfonia lor o-ndrept spre voi,
Spre inocența ce există încă
Dinspre noblețea ce se află-n noi.

În frunzele de arbori...blând fior,
Ascund cu teamă greul disperării
Să-l ducă vântul pe aripa lui,
În ceasul de visare-al înserării.

În limpezimea de cristal a apei
Păstrez speranța mea de zi cu zi,
Eliberându-mi sufletul de neguri.
A fost iubire,este și va fi!

Chiar de vei ramane un dor neamplit...

Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,

Tu, care esti departe - si poate n'ai sa vii...
... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti - 

Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...
Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,

Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.

Sunt soapta-nlacrimata-a unui val...

Eu sunt ce sunt și scriu mereu

Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge în durere.

Sunt șoapta-n lăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesupt ascunde,
Și chiar suspinul înecaților aduși la mal,
De liniștea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viața născută din durere,
Și încă sunt stăpâna visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu știți,
Sunt susurul de apă ce curge liniștit,
Sunt spaima acelora mereu mințiți,
Acelora ce plâng și nu mai vor nimic.

Ne-am epuizat in asteptare...dar...

"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."
Octavian Paler

Cred...

"Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti."
Octavian Paler

Iubirea înseamnă a fi doi...

“Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul.
Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger”
(Victor Hugo)

Stefan Iordache - Nu stiam ca te iubesc atat de mult

Nu renunta la vise...

"Lucrurile bune vin daca le astepti,
Nu renunta la vise, candva o sa regreti,
Am citit undeva daca iti doresti
Un lucru anume ca o dorinta rupta din povesti
...Tot ce trebuie sa faci e sa inchizi ochi si sa zambesti
E adevarat dragii mei ca daca iti doresti
Un lucru anume ca o dorinta rupta din povesti
Tot ce trebuie sa faci e sa inchizi ochi si sa zambesti
Pentru ca lucrurile bune vin daca le astepti!"

Iatac de flori

Visez

sub plasa de stele

ţesută peste

răcoarea nopţii.

Te caut printre flori,

brăzdând grădina

cu priviri hulpave.

Te regăsesc

în reliefurile de culoare

risipite sub

somnolentul crepuscul.

Inspir arome

de sâni bujori

şi simt mângâierile

de păr ferigă

sau braţe de rozmarin.

Daliile par

coapse rotunjite

lângă suava cală,

iar panseluţele

au strălucirea ochilor

ce străjuie

roşul petalelor

de trandafiri

modelând un sărut

care mă presară

pe iarba pielii tale.

Spre zori

adorm

în iatac de flori.

Ţie ţi-a trecut iubirea

Esti ultima iubire...

Tu eşti durerea mea
Tu eşti al meu avânt
Cu tine toată noaptea
Mă bucur şi descânt

Tu eşti zefirul dulce
Eşti raza de pe cer
Tu eşti zvâcnirea mării
Eşti sufletul stingher
Eşti giuvaerul scump
Şi piatra preţioasă
Eşti amintirea tristă
Iubirea mincinoasă

Tu eşti a mea esenţă
Eşti liniştirea mea
Cu tine-ntotdeauna
Voi fi în lumea mea

Tu eşti o suferinţă
Şi eşti şi un fior
Tu eşti o cucerire
Eşti ultimul amor

Tu eşti o uneltire
Sclipirea apelor
Tu eşti o zână dulce
Şi eşti ultimul dor

Tu eşti şi visuri dulci
Eşti şi coşmar plăcut
Tu eşti cameleoancă
Eşti ultimul sărut

Dorinţa primordiala
Eşti doar o ispitire
Eşti salvatoarea mea
Eşti ultima iubire

(Marius Baciu)

In ochii tai

În ochii tăi mă pierd şi mă găsesc
Ei oglindesc tot ce-i mai bun în mine
Iar când lumina lor mă părăsesc
Mă aflu rătăcit fără menire

Privirea lor e ca o un vis romantic
Doi dansatori în unison pe scenă
În ei se împlineşte-un vis acvatic
Mii de corăbii spre a lor elenă

(Marius Baciu)

Daca ai fi aici...

Daca ai fi aici, te-as lua de mana,
Te-as duce pe malul apei,
Sa auzi incet fosnetul ei,
Cand se izbeste de maluri.
Mi-as imbraca rochia verde,
Din ai carei umeri tasnesc muguri de cais
Si cu borduri late, din petale de magnolie,
Desprinse de cer.
Ti-as strange mainile intr-ale mele,
Pana s-ar topi unele cu altele
Si-ai vedea cum, din degete,
Incep sa-mi creasca crengi.
Crengi de salcie, verzi, lungi si mladioase,
Cu puf in loc de floare,
Cu radacini adanc infipte in inima ta.
Te-as duce sa auzi murmurul pamantului
Si toata forfota de sub locul pe care calci.
Adanc, sunt vieti ingropate,
Ce zbiara sa iasa din nou la lumina.
Nu mai e mult si vocile acelea ce se tanguie
Isi vor cere dreptul la viata.
E forfota sub pamant,
Pe pamant,
In mine
Si-n tine.
Si-am sa te intreb: "Spune-mi, iubite, simti viata?"

Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.

Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.

Vreau sa stiu ce foc arde in tine si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta.

Nu ma intereseaza cati ani ai,
Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun in numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta,
Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti, daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii, sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor.

Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea, a mea, sau a ta, fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.

Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea, a mea, sau a ta, daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare, fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat,

Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti si daca poti suporta sa fii acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet.

Vreau sa stiu daca poti sa fii fidel si deci demn de incredere.

Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.

Vreau sa stiu daca poti trai esecurile, ale mele, sau ale tale, si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “Da!”

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi,

Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.

Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici,

Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.

Nu ma intereaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii,

Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.

Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca esti fericit intr-adevar in propria ta companie in aceste momente de vid.

MADALINA MANOLE Mi e dor de tine

In absenta cuvintelor...

In absenta cuvintelor
Dintii tai
Au stralucirea durerii.
Zambetul tau
Este atat de trist
In absenta cuvintelor....
Ochii tai
Fac sa devina transparenta
Rana din suflet,
Unde numai albul se coboara
Pentru iubire,
Albul incesibil,
Prin care intelegem ca
Doar prin iubire si durere
Putem deveni eterni....

DACA Ai STI - Directia 5

O clipa de etern...

 Suras ratacitor pe buze te-am trimis spre-al

ei smerit obraz

Sa starui,sa-i dai rumenirea dragostei dintai

pura in proaspata dimineata

Ca peste zi,plimbandu-ne agale cu un dor nebun

patruns in noi

Sa asteptam vrajita unda a inserarii si aparitia

cadrului divin de stele;

Sufletele noastre s-au intalnit si bratele

au cuprins corpurile incandescente

Care parca par transbordate de nestearsa

fericire roza:

In tine a patruns ca si in mine ambrozia_nectarul

dragostei zeiesti,

Te lasa dar purtata de glasul inimii usoare

care-i rostit din pietul meu

Inalta-te in sfere binecuvantate si uita ce-i

murdar,chiar daca nu stii...

Cuprinde cu ochii fiinta-ti draga care-i

de-a ta cuprinsa

Invinge-ti teama de a te simti supusa

o clipa de etern...

In pieptu-ti impietrit mi-oi cufunda eu fata

De parca l-as strabate si peste ani cu o amintire.

Tu vei tresalta,sangele nebunatec iti va alerga

prin trupul deodata incins;

Ca la comanda vom aluneca in jos gasindu-ne,

gasindu-ne unul in altul...

Ce vise nebunesti si ce grozave dorinti nemaiincercate

Ne vor cuprinde pe-amandoi vreme de multe clipe

Pe care le vom evoca pana tarziu...in noaptea,

Noaptea,fatidica noapte:noaptea despartirii omenesti.

DJ Project feat. Giulia - Mi-e dor de noi (Radio Edit)

Hi-Q - Dor de tine, dor de noi

Eu iti spuneam sa nu pleci...

eu îţi spuneam: “suntem tineri, să ne iubim!”
tu îmi spuneai: “suntem prea tineri să ne iubim”
eu îţi spuneam: “vreau inima ta”
tu îmi spuneai: “vreau inima mea”
eu îţi ofeream soarele, luna şi stelele
tu imi spuneai că locul lor e pe cer
eu îţi spuneam că vreau să fii a mea
tu îmi spuneai că vrei să fii a ta
eu îţi spuneam că nu am iubit pe nimeni mai mult
tu îmi spuneai că pot iubi mai mult
eu îţi spuneam că eşti cea mai frumoasă
tu îmi spuneai să călătoresc mai mult
eu îţi ofeream un diamant preţios
tu mă întrebai de ce cheltui banii
eu îţi spuneam că sunt fericit să te am în sfârşit
tu îmi spuneai că nimeni nu te are
eu îţi spuneam că vreau copii
tu imi spuneai că suntem copii
eu îţi suneam că trece timpul şi să nu-l irosim
tu îmi spuneai că nu îţi vei irosi timpul cu mine
eu îţi spuneam: “suntem bătrâni, să ne iubim!”
tu îmi spuneai: “suntem prea bătrâni să ne iubim”
eu îţi spuneam să nu pleci
tu îmi spuneai că nu ai fost niciodată! 
(Marius Baciu)

Inca iubesc si inca-ti scriu...

Erai un crin de zahăr tos,

eram motan morocănos
şi te-ai ivit în lumea mea
cu trupul zvelt, cu-aromă grea

În jurul nostru panglicari
vrăjeau puştoaice şi canari
şi burgul tot se afunda
în jazz şi boabe de cafea

tu nu spuneai nimic, zîmbeai,
pe unghii te dădeai cu ceai
şi mă rugai încetişor
să-ţi depăn tumbe pe covor

iar eu, tăcut, mă supuneam
blegi îngeri ne priveau din geam
şi eram mov şi fericit
precum o rază pe-un cuţit

apoi trecut-au ani cincizeci
aveai trecut, aveam dovleci
nu mai credeam că are rost
să fim povestea care-am fost

dar uite, s-a făcut tîrziu,
încă iubesc şi încă-ţi scriu
şi încă simt, pînă la os,
aroma ta de zahăr tos.

(Fabian Anton)

Poate ca ai dreptate...

Poate că ai dreptate, suntem nori
prea defilăm aşa, din cale-afară
prea suntem trişti şi fazi şi trecători
prin trupurile noastre prea mult zboară
străjerii-acestei lumi de-neînţeles
Mult prea mult abur ne-mpresoară viaţa
de ies cirezi de îngeri la cules
tot ce în urmă-a irosit paiaţa
ce-mi poartă umbra, searbăd, peste burg
cînd te pîndesc, din lanuri de petunii,
să te iveşti, tăcută, în amurg
precum un crin în sufletul furtunii

Iubire muta....

cu virginala pufului paloare

aşteaptă păpădiile-n fâneţe

iar vântul le dezbracă de culoare

din fugă dăruindu-le bineţe

e felul lui la dans să le invite

purtându-le vrăjite înspre zare

în ritmuri repezi parcă aiurite

umplându-le de saţ şi de ardoare

nu se sfiesc veşmântul să şi-l poarte

în lumea largă într-un gest firesc

e felul lor în drumul către moarte

să-i spună adierii „te iubesc”

(Ovidiu Oana)

Atunci vei sti ...

"Cand iubirea,acel puf de papadie,ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant,va trece si pe la poarta ta,atunci vei sti ca m-ai intalnit."
O.Paler

Inseninare te-am crezut in mine...

Nici însetat nu voi mai bea din tine
Nu te mai gust, voi suferi de foame
Înseninare te-am crezut în mine
În schimb ai fost o rază trecătoare

Mi-am pângărit şi sufletul ca să te simt
Te-am strâns în gânduri să te pot visa
Dar nopţile tot albe le-am trăit
Un nedormit privind la fiinţa ta

Rămâi o amintire lacerată
O fulgerare-n vreme-ntunecoasă
Un scorpion cu acul consumat
O resemnare şi o clipă ştearsă

Îţi datorezi ca să mă uiţi ca plaga
Ce te-a învălmăşit ca un şuvoi
Şi să mă muşti din tine întru totul
Şi-apoi să scuipi departe în noroi

Şi vei slăbi aşa vreo patru kile
Când vei stripa din tine ce am fost
Doar ca să uiţi cândva c-am fost in sine
O nedorită dietă fără post

N-avem ce ne mai spune după asta
Suntem sătui de-atâtea amăgiri
N-ai fost o dragoste reală, doar o rază
Rămâi un gând pierdut în amintiri. 

(Marius Baciu)

"Este atat de scurta dragostea si este atat de lunga uitarea..."
Pablo Neruda

Un mare adevar!

"Descoperi dragostea nu atunci când găseşti persoana perfectă, ci când descoperi perfecţiunea unei persoane imperfecte."

Sam Keen

ULTIMUL TARM DE NOROC de Ioana DIACONESCU

Citatul zilei 24.04.2011

Dragostea este misterul intre doi oameni,nu asemanarea dintre ei...
(J.Fowles)

Hristos a inviat!Paste fericit tuturor!

"Asa cum soarele mangaie fiecare floare, dandu-i prospetime si vitalitate, asa si Dumnezeu sadeste in sufletul fiecarui om iubire si bunatate. Sunt zile cand trebuie sa ne reamintim sa fim mai buni, mai plini de dragoste cu inima calda si mai deschisa, cand lumina sfanta coboara in casele si in inimile noastre. Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii. Paste Fericit !"

Scorpions - Send Me An Angel

O iedera sa fii - NICHITA STANESCU

Doar o ...inima...

Paste fericit!

Iubirea nu poate fi decat Dumnezeiasca!

"Iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să îi dai ceea ce ai mai bun şi hotărăşti să i te dai pe tine însuţi."

În Vinerea patimilor lui Hristos, nu pot să nu constat că esenţa iubirii este una singură, şi este deopotrivă laitmotivul morţii, şi al vieţii însăşi:

”Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul-Născut Fiu al Său L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” 

 (Octavian Paler)

Manifesta energia bunatatii daruind... neconditionat!

Fii ca un INGER pentru cei din jurul tau.....

Manifesta energia bunatatii daruind... neconditionat!
Energia Bunatatii e ca si Energia Iubirii, formeaza lanturi nevazute care ii leaga si ii ajuta pe oameni sa cladeasca Universul Impreuna.
Intotdeauna iti vei primi rasplata, inmiit chiar.
Fiindca totul se inregistreaza si totul se rasplateste dupa semintele pe care le-a semanat fiecare.
Fiti doar atenti la semne, cadourile pot veni pe cai nebanuite.
Ce-ar fi daca incepand de azi am da, am sti sa dam, ce-ar fi daca incepand de azi am primi, am sti sa primim?
Dati mai departe si cercul Daruirii va va cuprinde in perfectiunea lui.
Ceea ce ne înalţă întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea.
Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim uşori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri.
În interiorul nostru, o voce nedesluşită cântă înfiorată oda paradisului.
Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată.
Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?!
Întreaga muncă depusă în obţinerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naşte în acele momente doar ruine.
Luăm cu noi doar sufletul, îmbogăţit de îndelunga şi strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează şi îl călăuzeşte, alături de păzitorii noştri dragi, invizibili, îngerii.
Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “raţiune” la o parte.
Pe cel care iubeşte, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparţine unei împăraţii ce îşi are temelia în cer.
Nu de moarte se teme cel ce iubeşte, ci numai de obişnuinţa care are puterea să cufunde sufletul în uitare.
Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte, trezeşte şi înalţă.
Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare şi singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni şi deschide larg porţile spre lumină.
Iubirea este expansiune continuă în eternitate şi contopire cu infinitul.
Este cea care face contactul între noi şi lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi.
Profunzimea iubirii alcătuieşte şi ierarhizarea fiinţelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină.
Orice ierarhie implică rezonanţa cu anumite aspecte ale dumnezeirii.
Toate fiinţele care au o vibraţie asemănătoare fac parte din aceeaşi ierarhie.
Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea şi se înalţă, în proporţie corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc.
Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârşit, comunică din propria-i lumină fiecărei fiinţe, direct proporţional cu aspiraţia acelei fiinţe, şi o desăvârşeşte prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos.

Adela Sîmbotin

Iti trimit o Lumina...

Motto:

"Sentimentele sunt materia ce plange în tremurul ei, sentimentele sunt cuvintele sufletului în dulcea binecuvântare a cerului, sentimentele sunt bucuria ce plange întru începutul fãrã început şi sfârşitul fãrã sfârşit al iubirii, sentimentele sunt amiaza iubirii, in care ne vom împreuna cãldura mâinilor în atingerea lor graţioasã de pãun, in care ne vom împrumuta privirile ca geana zãrii ce închide ispita unei zile bogate şi ne vom dãrui buzele într-un potir al cuminecãrii, dar totusi... sentimentele reprezinta nemãrginirea verde de primãvarã, pe care sufletul înflorit tinde s-o cuprindã, trecând peste prag inima arzãtoare, cu iureşul eternei goane de sãrut..."

Iti trimit o LUM...INA, ca sa te imbratiseze cu IUBIRE.
Iti trimit o LUMINA, ca sa te aline cu IUBIRE.

Ca si tu sa iubesti, sa respecti si sa pretuiesti
Acea fiinta unica, care esti tu insuti,
Precum si fiecare fiinta a acestei lumi,
Fiecare unica, fiecare speciala si fiecare mult iubita.

Fie ca tu sa poti vedea bunatatea si frumusetea TA
Reflectata oriunde ai privi, dar si in ochii celor care te privesc.

Fie ca tu sa gasesti multumirea si uimirea copilareasca
In fata darurilor pe care ni le ofera, din abundenta, DIVINITATEA prin Viata fiecaruia dintre noi.

Fie ca splendoarea majestatii fiintei tale
Sa fie gandul care sa iti calauzeasca limbajul, gandurile, si actiunile.

Fie ca durerea si frica cu care te-ai confruntat poate vreodata
Sa se transforme in putere, intelegere si compasiune.

Fie ca lumina fiintei tale sa radieze pace si armonie,
Oriunde vei pasi si oriunde te vei afla.

Fie ca fiinta ta sa cunoasca bucuria si fericirea,
Facand din fiecare clipa o sarbatoare a vietii.

Fie ca bunastarea si generozitatea ta
Sa fie daruri pe care chiar tu insuti le impartasesti in jurul tau;

Fie ca bunatatea sufletului tau sa-i mangaie pe cei din jurul tau, ca un balsam vindecator,
Ca parfumul dulce al florilor.

Fie ca tu sa ai parte de intregire, de sanatate, si de bine,
Si sa-i imbratisezi cu compasiunea ta si pe cei care sunt in suferinta.

Fie ca lumina puritatii si perfectiunii tale
Sa imprastie aburii discordiei, disperarii sau conflictului.

Fie ca inteligenta si intelepciunea mintii tale deschise catre Infinit
Sa-ti confere claritate, chiar si atunci cand lumea pare pierduta in confuzie.

Fie sa cunosti si sa ai credinta in faptul ca esti perfect iubit, perfect ingrijit si perfect ajutat de catre Iubirea Infinita a Divinitatii - acum si intotdeauna.

Fie sa ai cu adevarat parte de comoara fermecata a Recunostintei,
Care face ca totul sa devina Paradis.

Fie ca tu sa poti sa te opresti putin in fiecare zi,
Ca sa-ti reamintesti aceasta bineCUVANTare...

Prin care sa invoci adevarata splendoare a fiintei tale,
Si sa oglindesti si tu, pentru ceilalti, splendoarea fiintei lor adevarate.

Iti trimit aceasta raza de LUMINA,
Ca sa vindece cu IUBIRE, tot ceea ce este de vindecat.

Astazi,ma simt iubire...

Cand am fost ura, am fost mare
Dar astazi, cu desavarsire
Sunt mare, caci ma simt iubire,
...Sunt mare, caci ma simt iertare.

Esti mare cand n-ai indurare
Dar te ridici mai sus de fire
Cand ti-este inima iubire,
Cand ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem in nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

(Al. Macedonski)

Viata e o curgere...

"Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine ectraordinare schimbari, clipa de clipa."

 Osho

In mine cateodata...

În mine câteodată eu simt: se face noapte,

Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,

Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte

La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură 

Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul 

S-amestecă de-a valma roind în bătătură 

Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă, 

Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie, 

În vreme ce un popă cu barba cuvioasă 

Slujeşte-o liturghie...

(Octavian Goga)

Mi-este teama...

Cu privirea spre cer si cu gandul la tine
Eu ma trezesc mereu
Mi-este teama, sa stii
De dureri si suspine
Sa ma prefac mi-e greu.
Daca soarta nu-mi va darui sansa de a fi numai cu tine
Voi privi iar spre cer pana cand intr-o zi...
Eu voi gasi alta cale sa ma apropi de tine
Chiar de voi astepta...
Si in sufletul tau va fi loc pentru mine
E speranta mea.
Somnul mi-e agitat, mii de ganduri m-apasa
Iar ma trezesc plangand
Parca-mi vine sa strig
Nimanui nu-i pasa
De cate lacrimï sunt.

Caisi in floare

Fericirea se cultiva...

In fata fiecaruia dintre noi se deschide un drum pe care trebuie sa-l parcurgem pentru ca la capatul lui se afla destinul nostru. Fiecare dintre noi este liber sa parcurga acest drum asa cum isi doreste, insa atentie, exista doar un singur sens ce duce numai inainte. Uneori, suntem nerabdatori si grabim lucrurile, alteori, ramanem blocati intr-un punct de care, credem noi, nu mai putem trece
De cele mai multe ori, privim inainte si spunem in sinea noastra: „Inca un pic si voi fi fericit!” sau „Cand voi obtine acel lucru, voi fi intr-adevar fericit!”. Astfel, suntem orbiti de naivitatea unor destinatii la care vrem sa ajungem si care ne ofera iluzia unei fericiri depline.
Ca urmare, va propun urmatorul lucru: hai sa nu mai privim acest traseu ca pe un drum unde la capat se afla implinirea noastra, ci ca pe un punct care se prelungeste cu fiecare moment.
In acest fel, suntem obligati sa gasim acum motivele pentru a fi fericiti, nu peste o luna sau peste un an. In acest fel, evitam sa mai trecem cu vederea micile bucurii in speranta ca vom obtine marea fericire!
Am devenit oarecum dependenti de expresia „atunci cand..”.  Atunci cand o sa obtin acel job, o sa-mi cumpar masina visata. Atunci cand el va veni primul la mine, il voi ierta. Atunci cand voi avea casa mea, nu voi mai depinde de nimeni. Atunci cand voi calatori, ma voi elibera de stres.
Atunci cand seful nu imi va mai impune atat de multe reguli, voi avea rezultate mai bune. Atunci cand copiii vor creste, voi avea mai mult timp pentru mine. Atunci cand imi voi plati toate datoriile, vi fi fericit. Suntem ceea ce gandim, iar daca gandul nostru va fi proiectat mereu in viitorul idealizat de noi, nu mai constientizam bucuriile prezentului.
Mai exact, ne consolam ca vom gasi ceva mai bun, fugind de realitatea care ne inconjoara si implicit de bucuriile prezente!
Ce spuneti de: „acum cand...” ? Este la indemana oricui sa pretuiasca clipa prezenta si oamenii care inca mai sunt alaturi de el. Acum, cand stau langa copilul meu, ma simt implinit. Acum, cand imi oferi sprijinul tau, nu ma simt singur.
Acum, cand am 45 de ani, am o adevarata experienta in spate. Acum, cand am 20 de ani, am un viitor in fata. Acum, cand ne certam, realizez ca relatia noastra trebuie imbunatatita. Acum, cand sunt trist, trebuie sa caut adevaratele motive pentru care am aceasta stare si sa le elimin. Acum, cand nu am tot ce-mi doresc, inseamna ca nu stiu ce-mi doresc cu adevarat. Acum, in aceasta clipa, am posibilitatea alegerii!
Nu exista scuze in a fi fericiti si nici oameni care sa nu te ajute sa gasesti aceasta fericire! Elimina temerile si bucura-te de tot ceea ce te inconjoara acum!
Ca sa iti demonstrezi chiar tu acest lucru, iti propun un exercitiu: suna o persoana draga pe care ai neglijat-o in ultima vreme si spune-i „te iubesc”. Daca este langa tine, cu atat mai bine. Vei vedea ce usor este sa pretuiesti oamenii de langa tine si sa fii pretuit. Vei vedea ca fericirea se cultiva!

Despre iertare

Conceptul de iertare, una dintre premisele fundamentale ale conditiei de bun crestin, este, desi simplu, deosebit de greu de pus in aplicare, chiar si in conditiile unui individ foarte bine intentionat. In momentul in care cineva ne face un rau, sufletul nostru este ranit si declanseaza o reactie fireasca de autoaparare: vrem sa fim cat mai departe de cel care ne-a produs suferinta. Insa lucrurile nu se opresc aici.
Simtim, in acelasi timp revolta, manie, tristete si, in final, ura. La fel cum functionarea defectuoasa a unui organ intern, provoaca o durere fizica, cu rolul de a ne avertiza asupra faptului ca ceva e in neregula cu organismul nostru si trebuie sa eliminam un factor care ne imbolnaveste, tot asa, sufletul ranit reactioneaza prin sentimente negative.
Din nefericire, alegem sa alimentam aceste sentimente, care nu sunt cauza, ci doar efectul, ne simtim indreptatiti sa o facem si ajungem sa ne canalizam o mare parte din  energie in aceasta directie. Oricat de mult am incerca sa depasim aceste stari, de cele mai multe ori, ne este foarte greu. E ca si cum, am alege sa ne doara o masea din ce in ce mai tare, in loc sa tratam caria.
Rezultatul este previzibil: ne amplificam suferinta sau, altfel spus, ducem la bun sfarsit ceea ce a inceput cel care ne-a gresit. Mai mult decat atat, alocam atat de multe resurse acestui scop, incat „performanta” noastra o poate depasi pe cea a vinovatului initial.
Ceea ce nu pot intelege multi dintre noi este aceea ca, iertand pe cel care ne-a facut un rau (cu sau fara voia lui), ne salvam, in primul rand, pe noi insine. Altfel, continuam sa ne facem rau singuri si sa caram dupa noi un balast, la care adaugam in mod constant cate o pietricica sau cate un bolovan (dupa caz) si care, incet – incet, ajunge sa ne incovoaie si sfarseste prin a ne strivi.
La asta se adauga si modul in care universul rezoneaza cu actiunile noastre: „Vrei sa te simti nefericit, nedreptatit si frustrat, sa ai statut de victima? Pai de ce nu spui asa? Dorinta ta e porunca pentru mine!” Si astfel, constatam ca tot ceea ce ni se intampla, se inscrie in acesti parametri. Intram de fapt, intr-un cerc vicios, din care ne e aproape imposibil sa mai iesim.
Avem poate impresia ca „legea atractiei” e o revelatie a secolului nostru. Sigur, denumirea e relativ noua si i se acorda acum mult mai multa atentie, insa principiile ei au fost sesizate cu foarte mult timp in urma. Nu degeaba, bunicii si strabunicii nostri (si, probabil, si strabunicii lor) stiau ca „o nenorocire nu vine niciodata singura”, ca „bine faci, bine gasesti”, „cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”, „dupa fapta, si rasplata” si asa mai departe.
Faptul de a ierta are, practic, proprietati curative: ne ajuta sa ne vindecam, ne permite sa evoluam, sa avem mintea limpede si sufletul sanatos. E o conditie obligatorie, pentru a putea trai in armonie cu noi insine.
Si mai exista si un alt aspect, demn de luat in seama, pe care l-a semnalat foarte frumos Dalai Lama. Sfatul lui este sa incercam sa ne privim dusmanul ca pe un profesor. Sa transformam, practic, o situatie care ne este potrivnica, intr-una care este in avantajul nostru. El explica acest concept foarte simplu si clar, spunand ca cel care ne face rau, are rolul de a ne provoca dezvoltarea personala, invatandu-ne sa ne antrenam unele dintre cele mai importante calitati: rabdarea, intelegerea, puterea de a ierta si multe altele
Pentru a putea deveni mai bun, trebuie sa fii pus in situatii, care sa te scoata din starea de confort. Altfel, nu exista nici un impuls, nicio dorinta de evolutie. Daca ti-e bine acolo unde esti, evident, nu are niciun rost sa pleci de-acolo, sa iti doresti altceva.
Nu in ultimul rand, atunci cand ni s-a facut un rau, trebuie sa fim foarte sinceri cu noi. Nu cumva raul acela a fost provocat de noi insine, intr-un fel sau altul? Desi exista persoane care ne fac rau in mod gratuit, acestea sunt, trebuie sa recunoastem, destul de putine. Marea majoritate doar reactioneaza la o fapta, un gand, un cuvant, provenite de la noi. Deci, e corect ca, atunci cand ne simtim loviti si nedreptatiti sa ne intrebam daca nu suntem vinovatii principali de cele care ni se intampla.
Totodata, decat sa ne afundam in tristete si ura, mult mai eficient si mai igienic e sa ne gandim la cum am putea indrepta cele intamplate si la ce putem face, pentru a evita pe viitor situatiile de acest gen. Si, nu in ultimul rand, ne putem intreba ce putem invata dintr-o astfel de situatie.
In definitiv, faptul de a ierta, nu te face neaparat mai generos sau mai tolerant, acestea sunt doar efecte din subsidiar. Principalele atuuri ale celui care iarta sunt acelea de a fi suficient de intelept si deschis pentru a-si percepe conditia si conditiile care ii sunt necesare, pentru o viata echilibrata si armonioasa si, in acelasi timp, faptul de a fi suficient de puternic, curajos si responsabil, pentru a pune in aplicare lucrurile pe care le intelege.
Dincolo de iertare, exista o alta invatatura crestina, pe care putini dintre noi o considera posibila si, si mai putini reusesc sa o puna in aplicare: „Iubeste-ti dusmanul!” Singurul mod de a accepta acest lucru si de a-l transforma din imposibil in posibil, este a intelege puterea intrinseca extraordinara a acestui concept: e, de fapt, singura metoda prin care putem „anihila” puterea actiunilor negative, indreptate catre noi. Doar in situatia in care, iubirea, implicit, fluxul de energie pozitiva emanata de noi, depasesc ca intensitate si volum ura care ne este destinata, putem spera la atingerea unui rezultat pozitiv.
Cei care urasc si fac rau sunt, in definitiv, demni de mila noastra, pentru ca, alimentandu-si aceste sentimente, sfarsesc prin a se chinui singuri. Aici abia intervine generozitatea noastra: dupa ce ne-am salvat pe noi insine, prin iertare, le putem arata calea spre salvare si celor care nu sunt capabili sa o recunoasca.
In fond, iubirea este singurul instrument, pe care il avem la indemana, pentru a ne proteja si pentru a ne putea asigura fericirea la care aspiram, pentru noi si cei din jurul nostru.