Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze...

“Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!“
(Ana Blandiana)

Ploaia - Valeriu Sterian

Si va veni o vreme...

Şi va veni o vreme cînd totul va fi ceaţă,
prin burgul nins de ploaie vor înota cirezi,
şi-mi va fi frig şi silă ca într-o dimineaţă
în care-n niciun înger nu o să poţi să crezi.

Vor străluci în geamuri batalioane triste
de dame îmbufnate şi conţi triumfători,
prin pomii grei de noapte vor atîrna batiste,
în sufletele noastre se vor ascunde nori.

Şi-ţi voi suna la uşă dar nu îmi vei deschide,
şi-ţi voi lăsa cafeaua cu lapte lîngă prag,
şi ţi-oi broda cuvinte şi versuri insipide,
ca să zîmbeşti în taină şi ca să îţi fiu drag.

Iar tu, nedumerită, ascunsă în dantele,
sătulă de oraşul în care ne-am topit,
vei şuiera trăsura şi melci în catifele
te vor purta albastru prin parcul adormit

ca să te coloreze şi ca să uiţi de toate
cîte ţi-au scris în palmă nebunii de la schit
şi-o să te ştiu frumoasă şi vie şi departe
şi, ştiind acestea toate, o să fiu fericit.

Omul afectiv si omul rational din noi...

"Am terminat prin a mă resemna cu faptul că în calitatea mea de om raţional nu mă pot înţelege cu mine în calitatea mea de om afectiv. Ceea ce omul raţional pricepe fragmentar, între anumite limite, viaţa să zicem, omul afectiv e gata să iubească fără rezerve. Cei doi sunt legaţi unul de altul ca doi fraţi siamezi. Nu se pot despărţi în aceeaşi măsură în care nu se pot înţelege. Cel mult se pot tolera. Omul raţional îi tolerează omului afectiv inexplicabila lui lăcomie. Omul afectiv îi tolerează omului raţional grimasa sceptică. Poate că existenţa „celuilalt” este pentru fiecare un preţ ce trebuie plătit echilibrului. Îmi răscumpăr tristeţile cu o mare nevoie de a iubi, şi îmi plătesc faptul că sunt deschis spre orice bucurie posibilă cu amărăciunea că nu mă pot opri la atât."
Octavian Paler

Chris Spheeris - Eros (Rain)

A fost iubire,este si va fi!

Din firul ierbii împletesc un gând,
Asemeni unui cântec de iubire.
Îl las să se înalțe către cer,
Tremurător și blând,spre nemurire.

Culorile din flori le-adun în suflet
Și simfonia lor o-ndrept spre voi,
Spre inocența ce există încă
Dinspre noblețea ce se află-n noi.

În frunzele de arbori...blând fior,
Ascund cu teamă greul disperării
Să-l ducă vântul pe aripa lui,
În ceasul de visare-al înserării.

În limpezimea de cristal a apei
Păstrez speranța mea de zi cu zi,
Eliberându-mi sufletul de neguri.
A fost iubire,este și va fi!

Chiar de vei ramane un dor neamplit...

Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,

Tu, care esti departe - si poate n'ai sa vii...
... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti - 

Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...
Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,

Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.

Sunt soapta-nlacrimata-a unui val...

Eu sunt ce sunt și scriu mereu

Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge în durere.

Sunt șoapta-n lăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesupt ascunde,
Și chiar suspinul înecaților aduși la mal,
De liniștea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viața născută din durere,
Și încă sunt stăpâna visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu știți,
Sunt susurul de apă ce curge liniștit,
Sunt spaima acelora mereu mințiți,
Acelora ce plâng și nu mai vor nimic.

Ne-am epuizat in asteptare...dar...

"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."
Octavian Paler

Cred...

"Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti."
Octavian Paler

Iubirea înseamnă a fi doi...

“Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul.
Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger”
(Victor Hugo)

Stefan Iordache - Nu stiam ca te iubesc atat de mult

Nu renunta la vise...

"Lucrurile bune vin daca le astepti,
Nu renunta la vise, candva o sa regreti,
Am citit undeva daca iti doresti
Un lucru anume ca o dorinta rupta din povesti
...Tot ce trebuie sa faci e sa inchizi ochi si sa zambesti
E adevarat dragii mei ca daca iti doresti
Un lucru anume ca o dorinta rupta din povesti
Tot ce trebuie sa faci e sa inchizi ochi si sa zambesti
Pentru ca lucrurile bune vin daca le astepti!"

Iatac de flori

Visez

sub plasa de stele

ţesută peste

răcoarea nopţii.

Te caut printre flori,

brăzdând grădina

cu priviri hulpave.

Te regăsesc

în reliefurile de culoare

risipite sub

somnolentul crepuscul.

Inspir arome

de sâni bujori

şi simt mângâierile

de păr ferigă

sau braţe de rozmarin.

Daliile par

coapse rotunjite

lângă suava cală,

iar panseluţele

au strălucirea ochilor

ce străjuie

roşul petalelor

de trandafiri

modelând un sărut

care mă presară

pe iarba pielii tale.

Spre zori

adorm

în iatac de flori.

Ţie ţi-a trecut iubirea

Esti ultima iubire...

Tu eşti durerea mea
Tu eşti al meu avânt
Cu tine toată noaptea
Mă bucur şi descânt

Tu eşti zefirul dulce
Eşti raza de pe cer
Tu eşti zvâcnirea mării
Eşti sufletul stingher
Eşti giuvaerul scump
Şi piatra preţioasă
Eşti amintirea tristă
Iubirea mincinoasă

Tu eşti a mea esenţă
Eşti liniştirea mea
Cu tine-ntotdeauna
Voi fi în lumea mea

Tu eşti o suferinţă
Şi eşti şi un fior
Tu eşti o cucerire
Eşti ultimul amor

Tu eşti o uneltire
Sclipirea apelor
Tu eşti o zână dulce
Şi eşti ultimul dor

Tu eşti şi visuri dulci
Eşti şi coşmar plăcut
Tu eşti cameleoancă
Eşti ultimul sărut

Dorinţa primordiala
Eşti doar o ispitire
Eşti salvatoarea mea
Eşti ultima iubire

(Marius Baciu)

In ochii tai

În ochii tăi mă pierd şi mă găsesc
Ei oglindesc tot ce-i mai bun în mine
Iar când lumina lor mă părăsesc
Mă aflu rătăcit fără menire

Privirea lor e ca o un vis romantic
Doi dansatori în unison pe scenă
În ei se împlineşte-un vis acvatic
Mii de corăbii spre a lor elenă

(Marius Baciu)

Daca ai fi aici...

Daca ai fi aici, te-as lua de mana,
Te-as duce pe malul apei,
Sa auzi incet fosnetul ei,
Cand se izbeste de maluri.
Mi-as imbraca rochia verde,
Din ai carei umeri tasnesc muguri de cais
Si cu borduri late, din petale de magnolie,
Desprinse de cer.
Ti-as strange mainile intr-ale mele,
Pana s-ar topi unele cu altele
Si-ai vedea cum, din degete,
Incep sa-mi creasca crengi.
Crengi de salcie, verzi, lungi si mladioase,
Cu puf in loc de floare,
Cu radacini adanc infipte in inima ta.
Te-as duce sa auzi murmurul pamantului
Si toata forfota de sub locul pe care calci.
Adanc, sunt vieti ingropate,
Ce zbiara sa iasa din nou la lumina.
Nu mai e mult si vocile acelea ce se tanguie
Isi vor cere dreptul la viata.
E forfota sub pamant,
Pe pamant,
In mine
Si-n tine.
Si-am sa te intreb: "Spune-mi, iubite, simti viata?"