Din dragoste pentru fiica mea...

....intr-adevar, e frumos  sa ai pentru cine trai.Sunt o mare norocoasa  din punctul acesta de vedere...concluzie la care nu mi-a fost usor sa ajung.In ultimii ani, am pierdut aproape tot ce am avut mai drag, mai sfant.Parintii, sotul, socrii...Au fost ani grei, in care am suferit mult.Anul trecut, realizand ca am ramas chiar singura in orasul natal, am avut curajul si puterea sa ma desprind definitiv, sa vin aici in Bucuresti langa fiica mea.Gandul ca doar pe ea o mai am,  mi-a dat puterea sa lupt cu toate obstacolele, si am reusit sa fim impreuna, sper eu pana ...la capat.N-a fost usor.Dar ce e usor?Aproape fiind, o voi ajuta sa-si croiasca un drum in viata in aceasta societate bolnava.Impreuna, vom reusi.Doresc toate cele bune, tuturor care simt ca mine.Bucurie in tot ceea ce intreprind,  in primul rand pentru copilul meu si...poate..si pentru mine.Succes!Va pup

Citatul zilei 22.07.2010

"Doar viata ce-o traim pentru altii este o viata ce merita sa fie traita."

Albert Einsten

Il divo & Celine Dion - I believe in you

E important cum gandim despre noi insine?

Auzim adesea in jurul nostru formulari de genul "are incredere in sine" sau

"nu are incredere in sine", "se respecta" sau "nu se respecta".Auzim adesea in jurul nostru formulari de genul "are incredere in sine" sau "nu are incredere in sine", "se respecta" sau "nu se respecta". Ce este increderea in sine? De unde stim ca o persoana are incredere in sine si o buna stima de sine si o alta nu are incredere in sine si are o stima de sine scazuta? Care sunt semnele obiective care ne ajuta sa tragem aceste concluzii? Dar cum gandim despre noi insine? De unde stim daca avem incredere in noi si o stima de sine pozitiva? Cum se manifesta o imagine de sine pozitiva? Dar o imagine de sine negativa? Care sunt consecintele unei imagini de sine pozitive/negative? Care sunt factorii care favorizeaza dezvoltarea stimei de sine? Ce legatura exista intre imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine? Stima de sine se merita sau trebuie castigata? Cum se construieste increderea in sine? Toate aceste intrebari m-au ajutat sa vad mai limpede in gandurile mele si sa-mi structurez ideile referitoare la imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine, conditii esentiale pentru sanatatea noastra si reusita noastra in viata.
Imaginea de sine este definita de modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale care contureaza si intaresc dimensiunile eului nostru. In functie de perceptia noastra la un moment dat al dezvoltarii noastre, de ceea ce ne-am dori sa fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul viitor.
Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele, de aceea este important sa ne percem cat mai corect, sa dezvoltam convingeri realiste despre noi insine. Exista persoane care, desi au o infatisare fizica placuta, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea inalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Perceptia de sine nu reprezinta adevarul despre noi, ci este doar o "harta" pentru propriul "teritoriu" ("Harta nu este teritoriul" - PNL), un barometru al starii noastre de bine.
Relatiile armonioase cu membrii familiei si cei din jur, performantele profesionale, asumarea unor responsabilitati in acord cu resursele proprii indica o imagine de sine pozitiva, in timp ce absenta motivatiei sau o motivatie scazuta, agresivitatea defensiva, comportamentele de evitare, rezistentele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativa. Stima de sine reprezinta modul in care ne evaluam pe noi insine in raport cu propriile asteptari si cu ceilalti si este direct proportionala cu constientizarea valorii noastre. Fiecare fiinta umana este unica si are o valoare care merita sa fie respectata. Valoarea unei fiinte umane este data de suma comportamentelor, actiunilor si potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiintei umane de a se proiecta in viitor, de a-si constientiza, dori si anticipa devenirea prin raportarea la experientele si succesele anterioare si credinta despre propria eficacitate contribuie la intarirea stimei de sine
Am auzit multi parinti spunand: "Nu faci bine, lasa ca fac eu ca stiu mai bine" sau "Esti prea mic, nu poti tu sa faci asta". Astfel de fraze pot ucide in fasa increderea in sine. Din dorinta de a-i feri de suferinte si esecuri in viata, multi parinti isi supraprotejeaza copiii mentinandu-i dependenti si impiedicandu-i astfel sa-si dezvolte increderea in sine.
Increderea in sine depinde mai mult de capacitatea noastra de a face anumite lucruri, in timp ce stima de sine reprezinta rezultatul unei autoevaluari si are un rol foarte important in stabilirea identitatii noastre. O stima de sine pozitiva se bazeaza pe perceptia pozitiva despre propriile noastre comportamente. De aceea este important sa ne respectam nevoile si limitele pentru ca actiunile noastre sa ne puna in valoare, sa fie viabile in ochii nostri.
Increderea in sine nu este innascuta si nu depinde doar de educatia pe care am primit-o in copilarie cand parintii nostri ne-au invatat sa facem impreuna cu ei si ne-au stimulat sa ne asumam responsabilitati pentru a deveni autonomi in viata. Increderea in sine este realista si predictibila, deoarece se sprijina pe rezultate concrete obtinute in trecut, pe experientele reale pe care o persoana le-a trait si care-i permit sa prezica rezultatele la care se asteapta in viitor. Deci incredera in sine nu este oarba si prezinta o anumita doza de incertitudine. Ea se bazeaza pe constientizarea propriilor cunostinte si competente intr-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obtinute anterior si este intretinuta prin abordarea treptata a altor experiente in scopul de a fixa si transfera competentele, precum si pentru a descoperi alte competente de care nu eram constieta.Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece esecurile repetate la experiente noi pentru care nu reusim sa gasim o explicatie pot avea efecte negative asupra increderii in sine si a stimei de sine. Daca suntem flexibili si putem recadra actiunile si experientele noastre astfel incat sa vedem partea buna, pozitiva a lucrurilor si sa invatam ceva din ceea ce ni se intampla, reusim sa ne construim increderea in sine si sa ne intarim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijeaza comportamentele, de aceea este important sa pastram acele convingeri care sunt bune pentru noi si ne ajuta sa ne schimbam cadrele de referinta.
Abordarea unei situatii dintr-o alta perspectiva ne permite sa ne schimbam reactiile, sa dezvoltam comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente si sa obtinem astfel rezultate mai bune in viata.

Un articol de Virginia-Smarandita Braescu, Presedinte executiv Centrul de Training, Consultanta si Mediere

Sursa: psiholife.ro

Citatul zilei 21.07.2010

"Nu puterea marilor sentimente face oamenii superiori, ci durata lor."(Fr.Nietsche)

....concediu frumos...tuturor....

Filme Georgegrama

Tu mergi langa intrebarile mele, eu merg langa linistea ta...

Scorpions - You and I

Chris Brown- Cu tine

Am nevoie de tine
Trebuie sa te vad
Exista inimi care bat in toata lumea in seara asta
Da, sunt si alte inimi care bat in toata lumea in seara asta
Hey draga, esti extraordinar de frumoasa
Cea mai sexy, da tu esti cea dintai
Sunt atat de fericit sa fi al tau
Ai clasa printre ai tai
Ooo, draguto, cand vorbesti cu mine
Jur ca toata lumea se opreste in loc
Esti dragostea mea
Si sunt atat de fericit ca esti a mea
Esti unica in lume
Insemni pentru mine tot ceea ce insemn si eu pentru tine
Si impreuna, iubito, vom face totul
Pentru ca daca te am pe tine
Nu am nevoie de bani
Nu am nevoie de masini
Tu esti inima mea
Si sunt indragostit nebuneste de tine
Cum nu ar putea nimeni altul
Cu orice sarut si orice imbratisare
Ma faci sa ma indragostesc
Dar acum stiu ca nu pot fi singurul care simte asta
Pun pariu ca mai sunt si alte inimi care bat
In toata lumea in seara asta
Impreuna cu iubirea vietii lor
Si simt ceea ce simt si eu cand sunt cu tine, cu tine…iubito
Cu tine, cu tine, cu tine…oh, iubirea mea.
Nu mai vreau pe nimeni
Sa fie asa de aproape de tine
Esti ca Iordania intr-o zi de duminica
Trebuie sa te am, nu mai pot astepta
Hei, draguto spune-mi ca tii la mine
Stii cat de mult tin eu la tine
Stii ca ma voi tine de cuvant
Stii ca nu te voi minti
Stii ca voi incerca
Esti totul pentru mine
Pentru ca daca te am pe tine
Nu am nevoie de bani
Nu am nevoie de masini
Tu esti inima mea
Si sunt indragostit nebuneste de tine
Cum nu ar putea nimeni altul
Cu orice sarut si orice imbratisare
Ma faci sa ma indragostesc
Dar acum stiu ca nu pot fi singurul care simte asta
Pun pariu ca mai sunt si alte inimi care bat
In toata lumea in seara asta
Impreuna cu iubirea vietii lor
Si simt ceea ce simt si eu cand sunt cu tine, cu tine…iubito
Cu tine, cu tine, cu tine…oh, iubirea mea.
Am nevoie de tine
Trebuie sa te vad
Exista inimi care bat in toata lumea in seara asta
Da, sunt si alte inimi care bat in toata lumea in seara asta
Au nevoie de iubitele lor
Trebuie sa le vada
Da, sunt si alte inimi care bat in toata lumea in seara asta
Inimi care bat continuu in toata lumea
Si sunt indragostit nebuneste de tine
Cum nu ar putea nimeni altul
Cu orice sarut si orice imbratisare
Ma faci sa ma indragostesc
Dar acum stiu ca nu pot fi singurul care simte asta
Pun pariu ca mai sunt si alte inimi care bat
In toata lumea in seara asta
Impreuna cu iubirea vietii lor
Si simt ceea ce simt si eu cand sunt cu tine, cu tine…iubito
Cu tine, cu tine, cu tine…oh, iubirea mea.
Impreuna cu iubirea vietii lor
Si simt ceea ce simt si eu cand sunt cu tine, cu tine…iubito
Cu tine, cu tine, cu tine…oh, iubirea mea.
Da, iubito numai cu tïne…

Citatul zilei 20.07.2010

"In iubire ne gustam, ne savuram pe noi insine, ne incantam cu voluptatile tremurului nostru erotic, din acest motiv iubirea este cu atat mai intensa si mai profunda cu cat distanta de persoana iubita este mai mare."
Emil Cioran

Si singuratatea-aceea...se preface in iubire...

Care-o fi scânteia vieţii-care-i cauza primară

A luminii şi a lumii şi a tot ce ne-nconjoară?

E un fenomen născut dintr-o fizică reacţie?

E Cel Sfânt şi nefăcut-vreo sublimă ecuaţie?

Sau este ceva în lume mai presus de-a noastră fire?

E un spirit increat-e un vis de nemurire?

La-nceput singurătatea-numai ea atât a fost

Şi nimic nu exista şi nimic nu avea rost...

Dar deodat' singurătatea prinde suflet şi gândire

Şi singurătatea-aceea se preface în iubire

Şi iubirea e scânteia universului întreg

O purtăm mereu în suflet, dar e doar o amintire

Ce nici oamenii de ştiinţă n-o mai înţeleg...

(versuri de Logica)

Directia 5 - Am nevoie de tine

Adevarul si fericirea in suflet le port....

Motto:

În vremea-i intuit ce este mai bine,
Căci Dumnezeu a tot vorbit prin tine...
Şi azi, te simţi stingher în lumea de păcat,
Dar lupţi şi-acum, ca să rămîi curat...
Ţi-e vocea mai slăbită, dar încă nestinsă,
Dar ţii făclia Adevărului
În farul de lumini aprinsă!...

Cuvîntul „adevăr” redă concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă. Adevărul este în antiteză cu „minciuna”. Minciuna denaturează adevărul, prin ascunderea realităţii. Adevărul şi neadevărul te pot face fericit sau nefericit. Adevărul te mantuieşte de minciună şi-ţi face viaţa mai luminoasă şi mai bună!...
În viaţă, este atat de bine să primeşti bucuria şi să fii fericit!... Să fii mulţumit cu ce Dumnezeu ţi-a hărăzit să vezi şi să realizezi într-o călătorie pe o durată de ani, număraţi şi programaţi, să trăieşti într-o casă de lut ce ţi s-a dat, ca împrumut, pe pămînt, în Adevăr şi destoinicie, în bucurie!...
Destoinicia şi cinstea noastră sunt de la Dumnezeu, iar omului onest „visele i se împlinesc numai în sudoarea frunţii”, iar fericirea adevărată este doar în sufletul aceluia care ştie să lupte cu nefericirea, folosindu-şi intelectul şi credinţa, acceptand adevărul „că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnmezeu”, care îngăduie rana şi tot El o vindecă. Adevărul vindecă!...
Noţiunea de adevăr o înţeleg acum mai profund, cand am priceput că viaţa nu este decît pentru „o săritură”, pentru clipa pregătitoare de o altă săritură mai mare: la decolare, că de fapt omul este o expresie divină a vieţii; şi eu sunt pe această glie să mă umplu de bucurie şi de iubirea lui Dumnezeu, care mă vindecă, readucandu-mi armonia şi fericirea în sufletul meu, dar vrea să apară vindecarea şi razele optimiste liniştitoare şi în sufletul tău, ca să fim gata!...
Zilele trecute, pe cînd mă uitam la nişte fotografii mai vechi, cu imagini luate înainte de plecarea mea spre necunoscutul pribegiei, privirea mi-a fost aţintită la o fotografie, în care alături de mine, este o rubedenie mai în vîrstă: o străverioşoară a mea. Mi s-a spus că seamănă cu Cineva... Cu o sfîntă. Am tot privit fotografia, pe cand mă învăluiau amintirile, în care apărea, ca o icoană sfinţită, imaginea aproape invizibilă în memoria creierului meu, a celei mai scumpe fiinţe pentru mine: a Mamei mele. Mi-a apărut roua din Cer în ochi, dar tot mai ţineam poza să privesc, deşi nu mai vedeam clar, dar auzeam, din depărtarea anilor şi a dorului încă nestins, o voce rămasă dragă, înregistrată undeva, pe cutele creierului meu, în care mi-au rămas, în memorie, atatea amintiri, care revin şi aici, în viaţa mea printre străini...
Dumnezeu ne-a lăsat memoria, ca să purtăm cu noi cea mai frumoasă din toate grădinile, în care seminţele trecutului stau în stare latentă, dar gata să se transforme în mirabile seminţe ce pot să învieze, în florile, pe care mintea noastră le poate trezi la viaţă. Cu florile, de toate culorile, pot apărea şi buruienile... Pentru pacea minţii şi fericirea sufletului, este nevoie să uiăm de buruieni şi să lăsăm florile din viaţă cu mirosul lor parfumat să ne invadeze grădina memoriei şi să ne luminăm, făcand şi pe cei ce ne aud, ne văd sau ne citesc gandurile şi ideile să aibă bucurie în suflete şi credinţă în Dumnezeu. Florile cuvintelor cu bucuria din speranţa culorilor de curcubeu le pun în scrisul amintirilor mele şi eu, ca să-ţi aducă un cîntec duios şi-n sufletul tău, cand folosesc literele, ca să-ţi vorbesc de puterea vindecătoare şi de ancora Adevărului!
Şi i-am şoptit, acum din nou, gîndului meu:

Vino, gîndule, şi fii-mi aparat de imagini,
Transcriind de pe pelicula creierului meu amintiri!
Nu lăsa timpul să şteargă ochii de lumini,
Cum apele vijelioase şterg urmele de pe vechile zidiri!...

Am intrat în grădina memoriei, lăsand pe aripile de curcubeu să intre iar bucuria amintirilor şi-n sufletul meu!...
Eu mă rog, scriind, ca balsamul cuvintelor mele să facă sufletul celui ce le citeşte să fie mai frumos, mai blînd, mai curat şi ancorat în Adevărul care vindecă, lăsînd ca dulcea rugăciune şi lauda lui Dumnezeu să umple de fericire şi cugetul meu... Sînt pregătit pentru o viaţă mai lungă sau de o decolare imediată; şi-ţi spun şi ţie, ca la un frate, să fii gata să te ţii de Ancora Adevărului care vindecă!...
Am intrat în curtea străverişoarei mele, pe care n-o văzusem de cand eram un copil. Aceasta a ieşit din casă şi ne-a întîmpinat cu lacrimi de bucurie. O auzeam cum spunea:
- O, dacă ar trăi Ileana să vă vadă! Cat îi semeni de mult, Mitică dragă!...
Ileana era numele mamei mele scumpe, pe care o luase Dumnezeu în Cerul Lui, cînd eu abia începusem să desluşesc lumea, în care aveam să-mi port paşii pe acest pămant, dar chipul ei mi-a rămas întipărit în memorie, ca o icoană, iar vocea ei parcă-mi răsună şi azi în minte, ca într-o rugăciune întipărită, prin repetare, în creierul meu, pentru neuitare, ca să-mi fie de învăţătură pe a vieţii cărare...
Parcă o văd şi acum, dar ca prin ceaţă... O femeie tînără şi frumoasă. Era cea mai frumoasă mamă din lume... Şi era aşa de tînără! Aşa de tînără că şi acum mă cutremură gandul că a fost luată din viaţă în floarea vîrstei; şi nu înţeleg de ce...
Era spre seară şi bătea un vînt rece, motiv pentru care ar fi trebuit să fim în casă, în jurul focului, ca să ne încălzim, dar noi, cei trei fraţi: Petre, Vasile şi eu ne simţeam bine afară împreună, spre seară, după o zi de şcoală şi treburile de pe lîngă casă. Deodată, s-a auzit vocea bunicii dinspre mama. Bunica ne striga să venim în casă. Eu am intrat primul, fiind luat pe sus de fraţii mei şi trecut pragul. Unul din ei mi-a deschis uşa dinspre camera în care zăcea bolnavă mama.
Am intrat în camera caldă, luminată de o lampă cu gaz. M-am repezit spre patul pe care zăcea mama şi am cuprins-o în braţe. Erau lîngă mine fraţii mei şi bunica. Mi-am pus obrazul meu pe obrazul mamei. Îmi era teamă să n-o pierd... Mama şi-a întors privirea spre noi, iar zambetul întrezărit de mine pe faţa celei mai frumoase mame din lume: pe faţa mamei mele, în acea seară neuitată de mine, mă urmăreşte şi azi. Cu greu a început să ne vorbească într-o şoaptă cerească, parcă prevestind despărţirea. Parcă o aud cum spunea:
- Să fiţi buni şi cinstiţi, să spuneţi adevărul. Să vă iubiţi, ca şi fraţi să vă ajutaţi, să fiţi credincioşi lui Dumnezeu şi să fiţi mulţumiţi cu ce viaţa vă dă, întotdeauna. Vocea îi era ecou!...
Ne-a mai spus, atunci, mama, cu vocea ei de înger obosit, şi alte sfaturi, înainte cu o zi de a fi ajuns la capătul de drum pe această glie... Mi-a rămas, însă, pe creier, întipărită în memorie, sintagma cu sfat de rămas bun de la mama, din preziua plecării în Lumină: „Să spuneţi doar adevărul!”...
Încă din copilărie, mi s-a întipărit în minte că trebuie să spun întotdeauna adevărul, chiar dacă acest lucru mi-a adus, de multe ori, neplăceri sau pierderi mari...
„Adevărul este o noţiune semantică ce implică concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă, adică o oglindire exactă a realităţii în gîndirea noastră.” Adevăr înseamnă exactitate. Dacă îţi cere cineva „pîine”, nu-i dai o „piatră”. Cînd spui „pîine”, în mintea ta, apare imaginea îmbietoare a produsului de panificaţie, făcut din grîul strîns, dus la moară, măcinat, ca apoi, gospodarul sau brutarul să folosească făina, din care să iasă, ca un miracol, şi pîinea, cu care ne hrănim, ca să trăim.
Adevărul este în antiteză cu minciuna. Prin minciună se înţelege „denaturarea intenţionată a adevărului, avînd de obicei ca scop înşelarea cuiva”.
În filozofie, se reliefează existenţa adevărului obiectiv, în care „conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, corespunde realităţii lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Există şi un adevăr relativ, prin care se înţelege reflectarea reală, însă aproximativă, limitată a realităţii.”
Astăzi, parcă trăim într-o lume pe dos, căci oamenilor le plac mai mult „adevărurile” create de ei. De aceea, este aşa de mare nedreptate în lume. Lumea s-a întors pe dos! Valorile morale au fost alterate prin păcate tolerate. Legile morale au fost schimbate şi terfelite în interpretări vopsite în culori abisale, cand ce este sfant şi curat este pătat şi dat la o parte de oameni „care înăduşe adevărul în nelegiuirile lor, schimbînd în minciună adevărul lui Dumnezeu” (Romani 1:25). Chiar cuvinte nevinovate, cu sensurile sfinte, au fost denaturate...
Cand afirm că lumea este „pe dos”, mă refer la lucrurile apocaliptice ce se petrec în lumea noastră materială, morală şi spirituală de azi: războaie şi veşti de războaie, un neam se scoală împotriva altui neam, cutremure de pămînt, mişcări seismice îngrozitoare, schimbări atmosferice dezastruoase, ploi interminabile, secetă, uragane, furtuni distrugătoare, foamete, prooroci mincinoşi, imoralitate dusă pană la cele mai draconice forme... „Din pricina înmulţiriii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi răcită, lepădarea de credinţă, vremuri grele, foamete, oamenii sunt iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neanfrînaţi, neamblînziţi, neiubitori de bine, avand doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”, fără milă, fără credinţă, boli incurabile, suferinţă şi moarte, debusolare şi izolare, egoism şi nepăsare la orice pas... O lume întoarsă pe dos de păcat, de minciună!...
Strig către Cer: Doamne, fă-ne o lume mai bună şi mai sănătoasă, prin Adevăr!
Sensul cuvîntului „Adevăr” este profund şi nu este uşor de sesizat, căci reprezintă o noţiune controversată şi, adeseori, neanţeleasă în sensul biblic. Iată de ce, mai departe, în acest eseu, încerc să subliniez cîteva gînduri asupra uneia dintre cele mai frumoase şi mai preţioase învăţături creştine: puterea Adevărului de a vindeca trupul şi sufletul.
Însemnătatea multor noţiuni şi afirmaţii se şterge cu timpul. Adevărul, însă, este ca o lumină, care străluceşte peste veacuri. El rezistă, în timp, oricărei confruntări cu realitatea şi include în sine valori eterne şi Victoria veşniciei asupra vremelnicului. În faţa Adevărului rămîi luminat de raza de soare divină...
Biblia ne luminează în privinţa Adevărului Divin. În convorbirea cu iudeii, care crezuseră în El, Domnul Iisus a spus cuvintele, care răsună peste veacuri: „...veţi cunoaşte Adevărul; şi Adevărul vă va face liberi”.
Răspunzînd la o remarcă făcută de Pilat, cînd acesta L-a interogat, Domnul le-a spus: „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre Adevăr. Oricine este din Adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 13:37).
Adevărul este recunoscut nu prin raţiune, ci prin descoperirea lui Dumnezeu în credincioşi. Adevărul este afirmarea dragostei lui Dumnezeu în noi. Şi de aici, se desprinde importanţa cunoaşterii şi ancorarea în Adevărul Divin şi păstrarea descoperirii Lui în curăţie de inimă şi în sfinţenie, pentru a avea parte de viaţa veşnică, prin credinţa în Mîntuitorul Iisus, care ne-a spus că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Adevărul este Medicul cel Bun. El ne vindecă sufletele şi trupurile, redîndu-ne sănătatea şi fericirea divină.
Creştini români, iubiţi Adevărul, fugiţi de minciuni şi de vorbele „goale”, fiţi sfinţi, după cum şi Mîntuitorul nostru este sfînt! Trăiţi bine şi creştineşte: în credinţă, în bucurie şi în fericire, avînd sufletele sudate în Ancora Adevărului Divin, care vindecă şi mantuieşte!

***

ADEVĂRUL ŞI FERICIREA ÎN SUFLET LE PORT!

Aşa, uneori, aş dori, fericit, ca să zbor
Spre Ţara Adevărului Luminii eterne...
Să trăiesc Sus: în Cer, unde nu sunt dureri,
Ci o pace divină, eternă, deplină-n Iisus!...

Şi-aici: jos, pe Pămînt, chiar acum,
Mă inundă Lumina Divină de Sus
Ce mă face să fiu fericit pe-al meu drum,
Căci Iisus Ancora Adevărului în mine a pus...

Şi ce bucurie simţi, cand eşti în Lumină,
Chiar şi-atunci, cand în jur e-ntuneric!
Inima de pacea cea sfîntă îţi e mereu plină,
Dacă Adevăru-ţi este-ntotdeauna sfetnic!...

Prietene, n-ai vrea şi tu, ca să vii
La Iisus, Ancora noastră Divină,
Ca să ai vindecarea-n Adevăru-n Lumină
Şi să trăieşti de-acum fericirea senină?

prof.Dumitru.Buhai

Florin Chilian - Chiar daca

Citatul zilei 19.07.2010

"Odată înmugurite, sentimentele există întotdeauna în adâncul inimii. Adorm sau se trezesc iar, după capriciile întâmplărilor vieţii; dar rămân acolo, iar existenţa lor modifică negreşit sufletul."
Balzac

Sa mistuim

Hai sa mistuim cuvine!
Sa stam unul in fata altuia
Si sa mistuim cuvinte
In invelisul lor de ceara,
De ceara topita in varful buzelor
Ca pe jaratec...
Hai sa gustam miezul cuvintelor
De piatra,
Ori de lemn
Ori de iarba
Ori de fum
Ori de frunze moarte
Si-apoi sa-mi iei gandul ostatec,
Sa nu mai stiu ce gust aveau
Cuvintele de scrum.
Acum,
Ultima data
Sa mistuim si timpul
Care ne desparte...
(versuri de Victoria Basta)

Frumusetea singuratatii...

"Omul nu a invatat inca sa guste frumusetea singuratatii.El cauta mereu sa se angajeze intr-o relatie, sa fie cu cineva, cu un prieten, cu un parinte, cu o sotie sau un sot, cu un copil..cu cineva.El a creat societati, cluburi.El a creat partide politice, ideologice.El a creat religii, biserici.Insa toate acestea sunt necesare, pentru a-l face sa-si uite singuratatea.Find in mijlocul acestor multimi, incerci sa uiti ceva, ceva de care iti amintesti uneori in intuneric: ca te-ai nascut singur, ca vei muri singur, ca, indiferent ce ai face, traiesti singur."
OSHO

Zadarnicia....

Toti peretii
Erau manjiti
Cu ..iubire...
Toate zidurile
Isi plangeau ranile
Nerostindu-si decat
Amintiri funeste...
Staruiau ...zadarnic...
Sa-si iasa din firea lor...
Peste toate-nchipuirile
Se asternuse
Zadarnicia...
(versuri Victoria Basta)

....nu ma uita....

Poezie, Murg de Seara...

poezie, murg de seară, ce alergi spre infinit,
vii din frisoanele spasmodice ale sufletului,
din inima frigurilor dragostei şi a morţii,
te înalţi la ceruri ca o binecuvântare
şi devii uragan
ce transformă pădurile de granate
în femei frumoase,
statui ale melancoliei,
balade
în care cânţi orbilor,
plopilor,
vântului,
pământului,
voluptăţi de nebunie,
cânt de orhidee,
scânteie din nicovala melancoliei,
agată din tâmplele păgâne,

tu înnobilezi suflete,
le faci să viseze,
du-mă cu tine, poezie,
du-mă în copilărie,
tu, iluzie cu metafore,
ferastră deschisă către toate culorile eternităţii,
partă-mă,
întoarce-mă,
lasă-mă
la izvorul viselor
să mă-mbăt cu apa ta
la poale de codru verde,
unde dansează ielele
şi unde se ferecă inelele,
tu, inocenţă demonică,
spaţiu roşu de sânge,
în care se-neacă bucuriile şi durerile,
tu, poezie,
murg de seară înaripat,
du-mă, du-mă, du-mă...
fă-mă viscol,
fă-mă soare,
fă-mă izvor de izvoare,
fă-mă crai peste pământ,
duh ceresc peste mormânt
şi mai fă-mă apă vie
când dă dorul în chindie,
cu cerul acoperiş
şi cu foşnet de frunziş
s-aud ciocârlia-n zbor
trilurînd a trilurare,
numai seara pe răcoare.

(versuri de Logica)