Nu pot găsi ceea ce caut...

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

Rabindranath Tagore

Lasă-mă să mă aşez lângă tine ....

Toată dimineaţa am încercat să-mpletesc o cunună, dar florile-mi lunecau dintre degete. Erai aşezat departe de mine şi mă priveai pe furiş. Întreabă ăst ochi întunecat de răutate – a cui e vina?

Încerc să cânt un cântec – zadarnică încercare. Un zâmbet pierdut tremură pe buzele tale. Întreabă-l de ce – nereuşita mea? Lasă-ţi buzele surâzătoare să-ţi spună cum glasul meu s-a întunecat în tăcere ca o albină nebună de beţie în sânul unui lotus.

E seară. E timpul ca florile să-şi închidă petalele. Lasă-mă să mă aşez lângă tine şi porunceşte buzelor mele să îndeplinească astă slujbă a nopţii, la lumina stelelor îngândurate!

poezie de Rabindranath Tagore

Greseala te formeaza ca om. Uneori iubim prea mult.Dar ne dorim exact ce ne trebuie. Uram prea mult.  Din greseli invatam. Evoluam de fapt.  Ne doare. Dar ne ridicam si mergem mai departe.♥

Ce taină-i dragostea purtată....

Ce taine-ascunde aşteptarea
răbdării cerului acum
când răul creşte, creşte, creşte
şi tot nu-i prefăcut în scrum!

Ce taină-i îndelung răbdarea
pentru tiranul cel cumplit
ce leagă, arde şi ucide
şi tot nu-i încă răsplătit.

Ce taină-i dragostea purtată
spre cel de mult căzut şi rău
că vinde, minte şi huleşte
şi tot nu-i vine ceasul său.

Ce taină-i marea bunătate
spre lumea de căzuţi şi hoţi
nespus de răi şi totuşi, Doamne,
îi mai iubeşti pe toţi, pe toţii…

Traian Dorz

Oricine rade de sentimentele tale va primi acelasi tratament, mai devreme sau mai tarziu.

De-ar fi....

De-ar fi să-ţi împărţeşti odată
Tu bogăţiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare...

Octavian Goga - O lacrimă

Intr-o zi ...

,,Sunt pianul mut ce zace la ţărmul dintre tine şi lume silabisind în tă...

In noaptea trista care ne desparte...

In noaptea trista care ne desparte,
Tu poate simti in jurul tau suspine
Si falfairi de aripi si de soapte...
E dorul meu ce vine de departe
Si ostenit adoarme langa tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lasat la capul tau, pe-o carte
Inchisa de la sine
Cand ai simtit ca somnul ne desparte...

George Topîrceanu - Soapte

Ochi albastri....

‎''Dacă cineva se îndepărtează de tine nu încerca să-l reţii.
Lasă-l să se ducă. Nu merită să ai lângă tine un astfel de suflet. 
Destinul tău nu poate fi niciodată legat de al cuiva care te părăseşte. 
Aceasta nu înseamnă c-ar fi o persoană rea, ci pur şi simplu că rolul pe care ea l-a jucat în istoria ta personală s-a sfârşit.''
(Juliana Mallart )

Ardeam de sete sufletească
Într-o salbatică pustie
Si o fiintă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

A cerului cutremurare
Si zborul îngerilor sus
Si a juvinelor de mare
Miscări: întors, rămas si dus.

Puşkin - Prorocul

Cand...

Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.

Virgil Carianopol - Când

"Acest pas - alegerea unui tel si hotararea de a nu-l schimba - schimba totul."
Scott Reed

Cu un izvor care a hotărât să reţină apă nu prea ai ce să faci.

‎"A fi detaşat înseamnă a lăsa în pace casele altor oameni şi a te ocupa, atent şi răbdător, nu doar de camera ta de zi, ci şi de subsol, ghenă sau pod. Detaşarea nu este totuna cu apatia sau indiferenţa. Mai degrabă detaşarea se traduce într-o implicare profundă, dar pe teritoriul tău. Acesta e alcătuit din viciile, slăbiciunile şi imperfecţiunile tale.

Pentru acestea eşti într-adevăr responsabil. Pentru viciile celuilalt e responsabil celălalt. Tu nu ai nici un drept să decizi ce e bine şi ce e rău pentru el, cu excepţia cazului în care te crezi Dumnezeu, situaţie în care te rog să-mi scuzi îndrăzneala.

În concluzie, a condamna şi a respinge sunt versiuni în oglindă ale ataşamentului aşa-zis pozitiv. Ceea ce respingi cu voce tare te atrage în tăcere. Dacă înţelegi această lege psihologică, viaţa ta nu va mai fi niciodată la fel. Ea se poate deschide instantaneu spre noutate şi prospeţime. O viaţă mereu proaspătă este ca un izvor care curge neîncetat, păstrându-şi astfel puritatea. De la acest izvor vei putea bea apă întotdeauna. Cu un izvor care a hotărât să reţină apă nu prea ai ce să faci.Mlaştinile nu potolesc setea." 
Adrian Nuţă

Raman si rauri nereparate niciodata...

Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am sa strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să scot mâna şi să cuprind luna.

Şi de vei face ziduri de piatră
Niciodată n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.

Deşi mă vei exila şi mă vei trimite pe un ocean
Într-o barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.

Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Deodată va sufla parfum de iasomie
Ca să-mi umple serile pustii.

Trei lacrimi reci de călătoare

 

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
Ion Minulescu