DEASUPRA LUMII....

M-am nascut din petale de trandafir,
Brodate cu fire de soare, unite cu fire de luna
Si m-am asezat sa ma odihnesc
Pe curcubeul nascut din tacerea stelelor.


Mi-am deschis bratele sa pot cuprinde in ele
Polenul diminetii imprastiat in nori de diafan
Si am simtit pe obraz lacrima apusului
Ranit de linistea vantului de toamna.


In miez de noapte s-au asezat langa mine
Gandurile pierdute ale unui zambet
Si din multimea fulgilor de zapada
Am cules unul care sa-mi poata sterge pacatele.


Priveam uimita cum in palma mea
Inflorea pentru intaia data un bob de speranta
Si-atunci am jurat la altarul dragostei
Ca n-am sa mai cred in povestile cu Feti-Frumosi.


Dar undeva, departe de lume, stiu ca si azi
Mai asteapta sa fie salvata o Ileana Cosanzeana.

Dragoste nemuritoare...

M-ai strâns în inimă adânc
Şi m-ai trezit din adormire
M-ai făptuit în trupul tău
În tine m-ai numit iubire
M-ai învăţat cum să iubesc
S-absorb atingerile tandre
M-ai perindat prin paradis
Cu sărutările meandre
Căci fără tine-s agonal
Si-ades te jinduesc cu trudă
Iubirea-ar fi cuvânt banal
Şi viaţa fără tine crudă
Când sunt la zidul infernal
Ce te desparte-acum de mine
Vreau să-l zdrobesc cu un baros
Ca să străbat uşor spre tine
Iar când nu pot să te ajung
Să mă transform din om în ploaie
Să mă preling pe trupul tău
Să curg în dragoste şiroaie
Şi când pierduţi în ritm sublim
Când un întreg vom fi în fine
Fă tu din mine ce doreşti
Ca să mă regăsesc în tine
Pierdut sublim la pieptul tău
Când vom atinge nemurirea
Distanţa, timpul-or dispărea
Ştiind că am găsit iubirea
(Marius Baciu)

Chris Spheeris - Solitary Road

SERENADE - Schubert

Mi-ai spus:"Nu! Niciodata!"...

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ții minte oare? – mi-ai spus: ”Nu! Niciodată!
Nu!” îmi spuneai și totuși în ochii-ți strălucea
Azurul melancolic al bolții înstelată.

Spuneai: ”Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea ,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Și, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.

Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îți vorbeam, marchiză, de dragoste știi bine,
Nu-ți deslușeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.

Mai dulce decât ochii-ți senini e-a ta simțire;
Și mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ți se-nchidea divin.
(Alfred Musset)
1839

Stea dulce a iubirii,nu cobori din cer!

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

(Alfred Musset)

1835

Cititorului

In cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinerețe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aș fi putut să schimb în ea.

Dar, cum și firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Și Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.

O cititorule, oricine-ai fi,
Citește cât mai mult mă poți citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.

Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băiețandrul; și
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.

(Alfred Musset)

Vom ramane legati in ciuda indoielilor...

Vom rămâne legaţi, în ciuda îndoielilor şi opre-
-liştilor, de iluzia aceasta presărată cu veselie şi
lacrimi, pe care atâtea interese şi atâta dragoste o 
acoperă cu adevărat. Căzută şi reîntegrată fără în-
-cetare, printre făgăduielile pe care ni le suflăm 
şi ni le spunem la ureche, nimic până acum n-a 
izbutit să-i clatine supremaţia. În faţa cercetărilor 
noastre, ea stă ca un sfinx care când ar zâmbi 
pentru prima oară, când ni s-ar părea cu totul 
inutil. Cine ştie? Pentru că durata ei nu e cuprinsă 
numai între scurta fericire a părinţilor noştri şi
pulberea noastră depărtată; pentru că ea e înscrisă 
în filigran în lumina zilei şi, totodată, în ochii noştri.

(Rene Char)

Si s-a dus pe o noapte cu luna...

Vălul des mi-ascundea disperarea,
Faţa palidă, ochii fierbinţi...
Cu tristeţea-mi imensă ca marea
Am sfarşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus pe o noapte cu lună –
Gura strînsă-ntr-un strîmbet amar.
Am fugit dupa el ca nebună,
Să-l ajung lîngă poartă măcar.

I-am strigat : «Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, voi muri!»
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surîzînd: «Vezi că-i vînt. Vei răci!»

(Anna Ahmatova)

Speranta-i dulce in fiinta pura...

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţei 
speranţa, nu în van fiind râvnirea, 
căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea, 
de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?

Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei, 
de ce mi-aş pune-n altceva iubirea, 
când Tu ţii sufletul divin, ce firea 
mi-o-înnobilează si o dă credinţei?

Speranţa-i vană în acea făptură
ce-n frumuseţi iubeşte pieritorul 
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.

Speranţa-i dulce în fiinţa pură 
necoborând cu trupul, schimbătorul, 
ori moartea, şi-o aşteaptă Paradisul.

(Michelangelo)

Cand prea iubesti e cel mai rau mijlocul...

Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieţii duh dispare
din piept spre mădulare:
un mişcător şi un prea dulce bine,
că sufletul se-abţine
în calea lui firească
şi de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-1 locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
şi răul şi-ajutorul sau norocul:
când prea iubeşti e cel mai rău mijlocul.

(Michelangelo)

Rugaciune

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

(versuri de Mihai Eminescu)

De-ai citi la mine-n suflet...

Am strigat spre tine Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atăt de tare
Ca m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fratii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei.

(Dorina Stoica)

A fost odata....si-avea atatea vise...

Cand se iubesc doi oameni in tacere...

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere 
din două trupuri zbor spre cer, departe, 
când c-o săgeată două piepturi sparte 
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei  speră cu înfrigurare 
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste, 
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare 
decât o mie de iubiri, cum este 
în stare supărarea să-i dezbine?

(Michelangelo)

Fallen

Doar asa stiu sa te iubesc...

te-am rănit
şi ai ascuns asta de mine
fiindcă mă iubeşti
şi nu ai vrut să mă răneşti în schimb


te-am dezamăgit
dar nu ai renunţat la mine
cu toate imperfecţiunile care le am
fiindcă tu eşti mai bună decât mine

te-am mâhnit
dar mi-ai oferit doar zâmbete şi cuvinte tandre
fiindcă ai văzut ceva în noi
pentru care merită să lupţi


te-am făcut să plângi
dar nu mi-ai spus nimic
nu ai vrut să mă întristezi şi pe mine
cu durerea ta


dacă te voi mai face să plângi vreodată
vreau să plângi în braţele mele
fiindcă doar aşa ştiu să te iubesc
cu tot ce eşti


(Marius Baciu)

Hannah plays Chopin Nocturne #20 in C Sharp Minor

Cand contopiti intr-un sarut...

Dă-mi buzele să le degust
Să le presar cu stele-n salve
Din pofta dorului opust
Să-mi ierte-nchipuiri mârşave
Să tortureze fără scuze
Să-mi slobozească dorul lup
Să picure pofte profuze
Când se cufundă-n al meu trup
A lor nectar ameţitor
Desfrână-mi voia scandaloasă
Cu gustul lor ispititor
Trezească-mi râvna ticăloasă
Ca un hapsân înfometat
Să-ndestulez otrăvicios
Şi indignat să fiu când tu
Le potoleşti necuviincios
Vreau să le sorb fără răgaz
Vreau focul lor ce mă asudă
Iar când la patos pui zăgaz
Vreau lipsa lor să-mi facă-n ciudă
Dă-mi buzele să le degust
Să le împodobesc cu stele
Când contopiţi într-un sărut
Soptesc: iubirea vieţii mele!
(Marius Baciu)

Iar daca viata asta stricta nu m-o placea...

Aşa mi-e silă uneori de viaţă şi de plângeri
Şi cum mă vrea neîntinat, complet, desăvârşit
Să-mi vindec sufletul pătat prin vre-un spital de îngeri
Să fiu un tot reinventat, perfect şi împlinit


Prea multe cere uneori mai mult decât ofer
Vrea fapte ce nu le cunosc, decizii ideale
Mă vrea un heruvim măreţ, arhanghel sus în cer
Iar eu dezamăgesc mereu, un om pierdut pe cale

Că doară nu-s fără cusur plin de gândiri pandecte
Nu-s chiar atât de complicat şi nu-s un semizeu
Alegerile-mi aparţin şi cum or fi-s corecte
Doar asta-mi dă un înţeles şi doar aşa eu-s eu


Iar dacă viaţă asta strictă nu m-o plăcea cumva
Şi vrea o lecţie să-mi dea cum e de-o vreme-ncoace
Nu pot decât să o trăiesc doar după norma mea
Şi de nu-i place, cui îi păsa, că doară ce mi-o face?
(Marius Baciu)