vineri, 30 iulie 2010
Puiul de pasare nu ar putea sa zboare, daca s-ar teme ca va cadea din cuib.
Mi-am amintit, in legatura cu acest aspect, un film mai vechi cu Meryl Streep, care, atunci cand l-am vazut, in urma cu mai multi ani, nu a rezonat atat de exact in mintea mea.
Mi-a placut, dar am privit ideea cu anumita circumspectie. Sigur, filmul era o parabola in ambalaj comercial, ceea ce m-a impiedicat sa-l iau foarte in serios. Poate nici eu nu eram pregatita sa inteleg mesajul. Filmul prezenta Judecata de Apoi, intr-o lumina umana.
Ideea principala, consta in faptul ca viata celui judecat era cantarita din perspectiva curajului de care a dat dovada in viata, de cat de mult a indraznit sa isi urmeze dorintele intrinsece, pozitive si, adiacent, cat de mult i-a ajutat pe cei din jur prin actiuni indraznete. Filmul se numeste Defending your life.
Curajul e un lucru foarte greu. Lipsa curajului e mult mai comoda, dar, se pare, foarte inselatoare. Adica, ofera un confort fals. Nu te scuteste de chinuri si suferinte. Dealtfel, asumarea oricarei responsabilitati presupune existenta curajului, ca o conditie sine qua non.
Curajul nu trebuie confundat cu inconstienta, nesabuinta si lipsa de precautie, si nici nu poate fi invocat pentru a incalca drepturile si libertatile celorlalti.
Curaj nu e sa te arunci in cap de la etajul cinci, fiind convins ca vei scapa teafar. Asta e ori boala psihica ori aroganta ori prostie. Sigur, Dumnezeu ne pazeste si ne ajuta, daca avem incredere in el, dar ideea nu e sa-l punem la incercare, sa-i testam aptitudinile. Dumnezeu nu mai are nimic de demonstrat.
Ma refer la puterea de a-ti urma destinul, de a-l crea zi de zi, de a nu ramane cantonat in situatii cu care nu esti impacat, doar de frica nesigurantei; de a putea crede in faptul ca Dumnezeu ne-a inzestrat pe toti cu puteri nebanuite, de a ne asuma responsabilitati; de a putea visa si a ne putea indeplini visele; de a crede ca deciziile si faptele noastre conteaza si pot schimba lumea, pot muta muntii; de a crede in minuni; de a fi sinceri cu noi si a nu ne gasi mereu scuze si motive inchipuite; de a ne recunoaste greselile si a le integra in constiinta noastra, pentru a nu le mai repeta ulterior; de a invata din orice experienta; de a ne asuma viata.
Aceasta calitate este foarte importanta din doua motive: pentru ca fiecare are posibilitatea de a fi curajos (nu depinde de un talent pe care il ai sau nu: bun sportiv, voce frumoasa, simt estetic, nici macar de inteligenta) si pentru ca e o calitate, pe care trebuie sa o (re)castigam de-a lungul vietii, exclusiv prin fortele noastre.
Ne nastem curajosi, cu dorinta de cunoastere, de explorare, de testare, de initiativa. Pe masura ce crestem, suntem educati sa facem numai ce trebuie, sa ascultam de sfaturile celor mari, sa fim precauti si sa renuntam la multe dintre ideile si dorintele noastre. Acest lucru este, pana la un punct, benefic, pentru ca ne ajuta sa invatam sa discernem lucrurile.
Din momentul in care devenim insa suficient de maturi pentru a putea evolua corect situatiile, trebuie sa ne asumam responsabilitatea propriei vieti.
Spuneam ca lipsa curajului e comoda. E mult mai simplu sa nu fii la comanda, ci doar sa executi. Riscam insa, acceptand sa hotarasca intotdeauna altii pentru noi, sa ajungem la un fel de depersonalizare provocata, la care ne-am dat acordul tacit.
E o capcana in care putem cadea foarte usor: Obisnuiti cu influenta protectoare a parintilor, consideram ca e mai bine, mai eficient, mai simplu sa asculti de acel cineva cu mai multa experienta, intelepciune, stiinta, mai ales cand il simti bine intentionat la adresa ta.
Disfunctia vine, de fapt, doar din dozaj, ca in multe alte cazuri. Sigur ca poate fi deosebit de benefic sa asculti de sfaturile altora, insa toate aceste sfaturi trebuie filtrate, dezbatute, de ce nu - combatute, despicate in patru, puricate si verificate pe toate partile de creierasul personal. Si asta nu prentru ca risti sa respecti indicatii gresite, ci pentru ca, pur si simplu, ajungi sa nu mai gandesti, sa nu mai ai initiative, mai mult, sa nu mai vrei, sa nu-ti mai doresti.
Totodata, coordonarea vietii dupa indicatiile celor din jurul nostru, mai are un „avantaj", de care multi dintre noi se folosesc mult prea des: atunci cand nu suntem noi cei care decidem, avem pe cine da vina, in caz ca lucrurile nu ies asa cum ne-am dorit. Daca nu a fost initiativa noastra, inseamna ca nici greseala nu poate fi a noastra. Noi suntem, prin urmare, doar victimele unor proaste decizii ale celor de langa noi, care pretind a ne vrea binele.
Trebuie sa distingem in aceasta atitudine doua aspecte: intai ca nimeni nu detine adevarul absolut, prin urmare, pot aparea efecte nedorite, rezultate chiar din cele mai bune intentii si, al doilea, ca nu suntem, in niciun fel, absolviti de vreo vina: e drept ca cine nu munceste, nu greseste, insa greseala rezida, in cele mai multe dintre cazuri, tocmai in a nu munci, in a nu-ti pune probleme, in a nu-ti asuma raspunderea pentru propria viata.
Pe de alta parte, curajul are cateva avantaje reale, de maxima importanta pentru viata si evolutia noastra: Ne permite sa devenim mai puternici, mai siguri pe noi, mai increzatori in propriile forte. Abia dupa ce atingem acesti parametri, putem avea pretentia de a fi capabili sa-i ajutam pe ceilalti.
In plus, viata noastra e prea importanta pentru a ii lasa pe altii sa o traiasca in locul nostru. Curajul face, de fapt, diferenta dintre „a fi" si „a vrea sa fii".
Si, ca final:
Puiul de pasare nu ar putea sa zboare, daca s-ar teme ca va cadea din cuib.
(Teo)
Citatul zilei 30.07.2010
"Cuvantul este infinitul care nu-si gaseste linistea in finitul din tine, pana nu-l intelegi mai mult decat pe tine insuti."(Sorin Cerin)
joi, 29 iulie 2010
Citatul zilei 29.07.2010
"Nu putem face lucruri mari pe acest Pamant, putem face numai lucruri mici, cu multa...dragoste."
Mother Teresa
Mother Teresa
miercuri, 28 iulie 2010
marți, 27 iulie 2010
Cand iubirea va face semn,urmati-i indemnul, chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase...
Chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase,
Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,
Chiar daca sabia-i ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
iar cand va vorbeste dati-i crezare,
Chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile,
asemenea vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.
Fiindca precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti, ea trebuie sa va si reteze uscaciunile.
Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra,
alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui
Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a va descoji.
Va vantura pentru a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi,
Ca apoi sa va harazeasca focului sau,
si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel,
sa va puteti cunoaste tainele inimii,
si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.
Dar daca, stapaniti de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei,
Atunci e mai bine sa va acoperiti goliciunea
si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie
si unde veti plange dar nu in toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita;
Fiindca iubirii ii e de-ajuns iubirea.
(fragment din PROFETUL de Kahlil Gibran)
Trecut...Prezent....Viitor...o viata de om...
Motto:
Prezentul sa-l traiesti cu invataturile
din trecut si cu visurile din viitor.(Paulo Coelho)
Prezentul sa-l traiesti cu invataturile
din trecut si cu visurile din viitor.(Paulo Coelho)
Plecand de la trecut, de la insasi valoarea si semnificatia cuvanului, ajungi sa crezi, sa fabulezi, sa critici si sa cataloghezi oamenii dupa ceea ce au fost.Te-ai intrebat vreodata de cate ori ai fost judecat din prisma trecutului? Cu siguranta! Si cine n-ar face-o avand in vedere ca uneori trecutul acuza, alteori scuza...Dupa indelungi parafrazari si meditatii "de nivel inalt" conchid ca un om nu poate fi judecat sau catalogat dupa trecutul sau. Ar fi o mare prostie! Singurul rezultat ar fi ca vei descoperi un om fara "fata", meschin si fara valoare in fata ta, cel ce judeci.In momentul in care clasifici un om o faci raportandu-l la tine si (poate) fara sa vrei te consideri un om curat,cu sufletul impacat, gata sa critici fara a primi contrareplici jenante si adevarate. De ce sa judeci un om pentru trecut, nu crezi ca au facut-o multi altii inaintea ta? Ce rost are?Trecutul, in fata prezentului nu mai are nici o valoare chiar daca atunci, in acel moment a fost considerat un punct critic, un moment de coborare. Toti avem momentele noastre de coborare si urcus in viata. Crezi ca esti mai destept atunci cand, in apogeul urcusului tau incepi sa critici decaderea altora? Nu crezi ca poti decade mai mult ca acea persoana, sau daca nu ti s-a intamplat nu ti se va intampla niciodata asa ceva? Totul in viata este iminent, imanent si ireversibil...Nu incerca sa judeci trecutul, pana cand nu esti considerat un om ce-si poate permite acest lucru, ci invata sa traiesti prezentul tinand cont de trecut. Trecutul, chiar de a trecut considera-l invatatura. Exista cateva categorii cunoscute de oameni care se cred Judecatori Supremi si prin prisma trecutului lor "fara nici o pata" , "taie si spanzura", acuza cu vorbe ce dor fara a lua in considerare sufletul. Acuza fara a scuza si striga in gura mare ca s-au infaptuit lucruri care nu-si au iertare.Sa nu poti sa ierti? Mai esti om? Cum, Dumnezeu, poate ierta milioane si milioane de oi ratacite si tu nu poti ierta un fapt implinit pe care nu-l poti schimba nici daca Domnul te-ar ierta?Dar, intr-adevar pentru a ierta inseamna sa fii om, constient de tine si de lumea parsiva in care traiesti, caci oamenii intre ei sunt caini. Ceea ce cred si sunt mai mult decat convinsa e ca iertarea inseamna autocunoastere, autoeducare.Iertarea este o arta pe care daca stii cum sa o asimilezi te-innobileaza. Dar nu trebuie uitate nici vorbele din popor care spun ca "Omul din greseli invata" si ca "Nici un om nu s-a nascut invatat". Nu acuza si nu te indoi de un om pana nu il cunosti ca pe propriul buzunar si nu uita ca fiecare om isi are trecutul sau. Si cand incepi sa judeci un om dupa trecut, incepe prin a te judeca pe tine si gandeste-te la om ca la o fiinta, nu ca la un lucru caci e o diferenta de miliarde. O fiinta are suflet, pe cand un lucru nu poate egala o fiinta, doar prin exisenta lui sau prin ce a fost pentru a deveni ceea ce este.Analog cu acele categorii de Judecatori Supremi (ce, dupa mine, daca ar fi sa ii clasific fac parte din categoria dezumanizata a unui suflet pagan), exista oameni ce traiesc prin trecut in prezent, deci as putea spune ca traiesc cu trecutul in mana pentru ca nici sa-l uite nu pot,nici sa treaca peste el nici sa-l ignore nu pot. Este foarte greu sa traiesti permanent cu povara trecutului. Ajungi la un moment dat sa crezi ca asa a fost sa fie, ca trebuia sa se inatmple, iar tu nu puteai impiedica acest lucru deoarece destinul face niste pasi uriasi uneori, iar tu pentru a-l intelege trebuie sa masori si sa judeci cu pas de pitic pasul cel mare. Uneori te intrebi "de ce tocmai eu?", "de ce tocmai mie mi s-a intamplat asa ceva?" si nu iti poti raspunde pentru ca ar trebui sa te intrebi din nou. Poate ca asa a trebuit sa se intample, poate acel pas ar trebui sa definitiveze un anumit lucru din viata ta, iar tu, prea nemultumit de ceea ce se intampla nu poti baga in seama acest lucru.
Framantari launtrice, pastrate in ..inima.Acelasi Paulo considera ca "nimeni nu poate fugi de propria inima, de aceea e mai bine sa asculti ce spune, pentru ca niciodata sa nu vina o lovitura pe care n-o astepti."Si totusi uneori ..vine!Totul e sa nu te lasi doborat de durere...si sa inveti...din greseala trecuta...
Citatul zilei 27.07.2010
"Trebuie sa faci lucrul pe care crezi ca nu poti sa-l faci."
Eleanor Roosevelt
Eleanor Roosevelt
luni, 26 iulie 2010
Doar in cateva cuvinte...
Am traversat cateva zile de..cadere..daca o pot defini astfel.Motivul?Constientizarea faptului ca "tac" referitor la ceva nespus de important din viata mea.Ma simt ceva mai bine azi.Imi cunosc motivele pentru care trebuie sa lupt,nu de azi de ieri ci de..23 ani.Si mai stiu ca, asa cum pana acum am luptat, asa voi face si in continuare.Undeva cineva scria:.."refuz sa cred in sfarsitul omului.El este nemuritor nu pentru ca numai el dintre toate creaturile are o voce inepuizabila ci pentru ca are un suflet, un spirit capabil de compasiune, sacrificiu si suferinta."Am creat acest blog pentru ca ceva din sufletul meu sa ramana, sa ajunga la voi.Intr-o zi am realizat...nu stiu..ca gresesc scriind doar despre ceva din viata mea.Si-am luat pauza.Nu stiu daca am gresit sau nu...in masura in care voi reusi..voi continua...inca nu stiu.O parte din mine imi dicteaza ceva, cealalta parte..altceva.Voi vedea.Si maine...e o zi...Pana atunci va pup si multumesc celor care vor incerca macar sa-mi inteleaga starea de azi, din ultimele zile..
Citatul zilei 26.07.2010
"Deznadejdea inseamna a nu cunoaste motivele pentru care sa lupti si daca intr-adevar trebuie sa lupti."
Albert Camus
Albert Camus
Abonați-vă la:
Postări (Atom)