poezie, murg de seară, ce alergi spre infinit,
vii din frisoanele spasmodice ale sufletului,
din inima frigurilor dragostei şi a morţii,
te înalţi la ceruri ca o binecuvântare
şi devii uragan
ce transformă pădurile de granate
în femei frumoase,
statui ale melancoliei,
balade
în care cânţi orbilor,
plopilor,
vântului,
pământului,
voluptăţi de nebunie,
cânt de orhidee,
scânteie din nicovala melancoliei,
agată din tâmplele păgâne,
tu înnobilezi suflete,vii din frisoanele spasmodice ale sufletului,
din inima frigurilor dragostei şi a morţii,
te înalţi la ceruri ca o binecuvântare
şi devii uragan
ce transformă pădurile de granate
în femei frumoase,
statui ale melancoliei,
balade
în care cânţi orbilor,
plopilor,
vântului,
pământului,
voluptăţi de nebunie,
cânt de orhidee,
scânteie din nicovala melancoliei,
agată din tâmplele păgâne,
le faci să viseze,
du-mă cu tine, poezie,
du-mă în copilărie,
tu, iluzie cu metafore,
ferastră deschisă către toate culorile eternităţii,
partă-mă,
întoarce-mă,
lasă-mă
la izvorul viselor
să mă-mbăt cu apa ta
la poale de codru verde,
unde dansează ielele
şi unde se ferecă inelele,
tu, inocenţă demonică,
spaţiu roşu de sânge,
în care se-neacă bucuriile şi durerile,
tu, poezie,
murg de seară înaripat,
du-mă, du-mă, du-mă...
fă-mă viscol,
fă-mă soare,
fă-mă izvor de izvoare,
fă-mă crai peste pământ,
duh ceresc peste mormânt
şi mai fă-mă apă vie
când dă dorul în chindie,
cu cerul acoperiş
şi cu foşnet de frunziş
s-aud ciocârlia-n zbor
trilurînd a trilurare,
numai seara pe răcoare.
(versuri de Logica)