vineri, 11 iunie 2010
Citatul zilei 11.06.2010
"Omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din vedere tarmul."
Andre Gide
Andre Gide
joi, 10 iunie 2010
Viata sau moarte?
În religia hindusă, se consideră că orice fiinţă are în viaţă un anumit scop, un ideal de îndeplinit şi în primul rând o lecţie de învăţat. Aceasta apare ca o revelaţie în ultimele clipe ale vieţii sau ca o înţelegere acută a lucrurilor. Dacă nu şi-a îndeplinit misiunea în această viaţă, va fi nevoit să se reîncarneze încontinuu în aceeaşi fiinţă până va învăţa ceea ce Puterea supremă i-a hărăzit să înveţe. Fiecare creatură are un lucru diferit de învăţat în viaţă, fiecare creatură pricepe un lucru înainte ca moartea să îl exporte în ceva ce nimeni nu poate să ne explice: gândacul îşi poate da seama că motivul pentru care confraţii săi ajung la pieire, este pentru că intră constant în bucătăriile sau sufrageriile oamenilor, sau porcul, care poate realiza că omul îl creşte şi il hraneste doar pentru că vrea să-l mănânce. Dar omul, ce vede omul înainte de a muri, ce înţelege el de consideră Dumnezeu că a trăit îndeajuns încarnat în om? Ce mistere mai are de înţeles natura umană pentru a pricepe adevărata esenţă a vieţii?
Omul, acest mic capriciu a lui Dumnezeu, acest punct ce se întinde între tot şi nimic, această complexitate monstruoasă de frumuseţe, prostie şi răutate, ce scop are în această lume, ce menire are pe pământ? Văzând lumina de la capătul tunelului, el înţelege ceva ce trebuie să plătească, se pare, cu preţul vieţii. Ce? Ivan Ilici, personaj din „Moartea lui Ivan Ilici” al celebrului romancier Lev Tolstoi, simte milă pentru persoanele ce îi înconjoară patul, chiar dacă înainte simţise prefăcătorie în durerea lor. El işi schimbă radical atitudinea faţă de familia sa, simţind că sentimentul de compătimire nu trebuie îndreptat asupra sa ci asupra acelor oameni ce stau la patul lui şi nu înţeleg că el de-abea acum e fericit. Ana Carenina, personaj al aceluiaşi autor, îşi dă seama că nimic nu e mai important ca viaţa pe lumea asta şi că sinuciderea e un gest necugetat. Dacă luăm în calcul aceste exemple posibile a două personaje ce şi-au încheiat viaţa încarnaţi în oameni, atunci înseamnă că fiecare om are de învăţat un lucru diferit faţă de celălalt în viaţa sa, ceva pliat pe caracterul său şi pe viaţa pe care a avut-o până atunci. Aşa a văzut Tolstoi sfârşitul vieţii a două persoane diferite, dar cum a fost sfârşitul său, ce lucru nu l-a înţeles el în optzeci şi opt de ani de zile, însă în ultima clipă a priceput?
Dacă religia hindusă are dreptate în această concepţie a sa, atunci rezolvarea posibilă a acestei căi misterioase este prostia. Dacă omul încetează a mai cugeta fără sens şi rost şi a mai încerca să înţeleagă adevărurile ascunse, ar trăi mai mult, poate chiar ar deveni nemuritor. Dar cât de mare poate fi prostia în aşa fel încât să oprească firul gândurilor când moartea vine după tine? Şi totuşi, au existat genii ce au trăit zeci de ani, fără ca moartea să se uite măcar odată pe fereastra lor, darămite să le bată şi la uşă. Luând ca exemplu tot un personaj fictiv dar posbil, Alexei Zorbas, încercăm să cuprindem măcar o fărâmitură din aceste două nebuloase, viaţa şi moartea. Un personaj din a cărui caracter Kazantzakis a făcut un prototip de om, Zorbas era omul ce iubea viaţa, femeile, munca şi distracţia, ce încerca a înţelege pe om şi în acelaşi timp pe Dumnezeu. Dragostea lui extraordinară pentru viaţă şi plăcerea precum şi priceperea cu care face absolut orice lucru creează subiectul romanului, terminându-se cu o scrisoare în care este anunţată moartea lui dupa zeci de ani de trăit. Dacă el iubea viaţa şi ştia de la început că nimic nu e mai scump pe lumea asta decât acest ceva cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, fiind la polul opus de Carenina, ce a vazut, simţit, gândit el când a ajuns la colţ?
Acest prag al omului din fiinţă în nefiinţă, această treaptă pe care o calci odată şi nu mai ai scăpare, reprezintă problematica vieţii. Omul trăieşte atâta timp pentru a învăţa să moară, viaţa e doar începutul morţii? Învăţătura de la sfârşitul vieţii ar putea fi acceptarea şi conştientizarea tuturor greşelilor făcute în viaţă, ar putea fi de asemenea singura clipă în care suntem întru totul asemeni lui Dumnezeu: atunci când suntem capabili să iertăm. Eminescu spune „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Această moarte lăuntrică la care se referă, acest sfârşit de drum este toată strădania noastră de o viaţă, tot chinul nostru de a învăţa cum să murim, de a ştii cum să ne plecăm frumos capul în faţa Necunoscutului. Însă aşa cum menţionează Paler, de la prea multă aşteptare scopul moare. Aşa şi la Eminescu, aşteptând prea mult scopul vieţii, a uitat că are unul, iar atunci când acesta a reapărut, el era pregătit să se considere Nemuritor, incapabil să mai înveţe vreodată să moară.
Moartea, cel mai mare abis al cunoştiinţelor umane, va rămâne întotdeauna o etapă misterioasă pentru viaţă. Frica faţă de acest necunoscut, frică pe care ne-o cultivăm în timpul viaţii este cât se poate de întemeiată, neştiind dacă ce ne aşteaptă dincolo de porţile acestei lumi va fi Rai sau Iad.
Daniela
Omul, acest mic capriciu a lui Dumnezeu, acest punct ce se întinde între tot şi nimic, această complexitate monstruoasă de frumuseţe, prostie şi răutate, ce scop are în această lume, ce menire are pe pământ? Văzând lumina de la capătul tunelului, el înţelege ceva ce trebuie să plătească, se pare, cu preţul vieţii. Ce? Ivan Ilici, personaj din „Moartea lui Ivan Ilici” al celebrului romancier Lev Tolstoi, simte milă pentru persoanele ce îi înconjoară patul, chiar dacă înainte simţise prefăcătorie în durerea lor. El işi schimbă radical atitudinea faţă de familia sa, simţind că sentimentul de compătimire nu trebuie îndreptat asupra sa ci asupra acelor oameni ce stau la patul lui şi nu înţeleg că el de-abea acum e fericit. Ana Carenina, personaj al aceluiaşi autor, îşi dă seama că nimic nu e mai important ca viaţa pe lumea asta şi că sinuciderea e un gest necugetat. Dacă luăm în calcul aceste exemple posibile a două personaje ce şi-au încheiat viaţa încarnaţi în oameni, atunci înseamnă că fiecare om are de învăţat un lucru diferit faţă de celălalt în viaţa sa, ceva pliat pe caracterul său şi pe viaţa pe care a avut-o până atunci. Aşa a văzut Tolstoi sfârşitul vieţii a două persoane diferite, dar cum a fost sfârşitul său, ce lucru nu l-a înţeles el în optzeci şi opt de ani de zile, însă în ultima clipă a priceput?
Dacă religia hindusă are dreptate în această concepţie a sa, atunci rezolvarea posibilă a acestei căi misterioase este prostia. Dacă omul încetează a mai cugeta fără sens şi rost şi a mai încerca să înţeleagă adevărurile ascunse, ar trăi mai mult, poate chiar ar deveni nemuritor. Dar cât de mare poate fi prostia în aşa fel încât să oprească firul gândurilor când moartea vine după tine? Şi totuşi, au existat genii ce au trăit zeci de ani, fără ca moartea să se uite măcar odată pe fereastra lor, darămite să le bată şi la uşă. Luând ca exemplu tot un personaj fictiv dar posbil, Alexei Zorbas, încercăm să cuprindem măcar o fărâmitură din aceste două nebuloase, viaţa şi moartea. Un personaj din a cărui caracter Kazantzakis a făcut un prototip de om, Zorbas era omul ce iubea viaţa, femeile, munca şi distracţia, ce încerca a înţelege pe om şi în acelaşi timp pe Dumnezeu. Dragostea lui extraordinară pentru viaţă şi plăcerea precum şi priceperea cu care face absolut orice lucru creează subiectul romanului, terminându-se cu o scrisoare în care este anunţată moartea lui dupa zeci de ani de trăit. Dacă el iubea viaţa şi ştia de la început că nimic nu e mai scump pe lumea asta decât acest ceva cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, fiind la polul opus de Carenina, ce a vazut, simţit, gândit el când a ajuns la colţ?
Acest prag al omului din fiinţă în nefiinţă, această treaptă pe care o calci odată şi nu mai ai scăpare, reprezintă problematica vieţii. Omul trăieşte atâta timp pentru a învăţa să moară, viaţa e doar începutul morţii? Învăţătura de la sfârşitul vieţii ar putea fi acceptarea şi conştientizarea tuturor greşelilor făcute în viaţă, ar putea fi de asemenea singura clipă în care suntem întru totul asemeni lui Dumnezeu: atunci când suntem capabili să iertăm. Eminescu spune „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Această moarte lăuntrică la care se referă, acest sfârşit de drum este toată strădania noastră de o viaţă, tot chinul nostru de a învăţa cum să murim, de a ştii cum să ne plecăm frumos capul în faţa Necunoscutului. Însă aşa cum menţionează Paler, de la prea multă aşteptare scopul moare. Aşa şi la Eminescu, aşteptând prea mult scopul vieţii, a uitat că are unul, iar atunci când acesta a reapărut, el era pregătit să se considere Nemuritor, incapabil să mai înveţe vreodată să moară.
Moartea, cel mai mare abis al cunoştiinţelor umane, va rămâne întotdeauna o etapă misterioasă pentru viaţă. Frica faţă de acest necunoscut, frică pe care ne-o cultivăm în timpul viaţii este cât se poate de întemeiată, neştiind dacă ce ne aşteaptă dincolo de porţile acestei lumi va fi Rai sau Iad.
Daniela
Alex Ubago - A Gritos de Esperanza
To think about that the moon doesn't shine tomorrow
I don't care, i only want to see you smiling
it's what makes me happy
my soul..
And it's true that one distinct look
or some very cold gesture se clava
at my chest
dagger of the bewildering
but love here is the magic
Now that i see you girl
I already miss you
I can't imagine my wounds
if one day you are going far away
Therefore i would like..
that when they ask for me
you shouldn't say them where i went
let your soul be strong
and when you look until the forehead
you don't remember everything i didn't give you
And it's that much things have left/remained
to tell you and that you tell me
so much bouts and passions to live
at your side, oh my live..
at your side
And see that our eyes will shine tomorrow
and that your voice stays demanding me with cryings love
with cryings of hope
Now that i have you
I don't think to lose the time
either to lose myself by my absurd ego
not a single moment
......??, the fear
If they ask for me
Don't say them where I went
let your soul be strong
and when you look until the forehead
you don't remember everything i didn't give you
let your light shine forever
because you're worth it
and i am sorry if some day i intended
that you wasn't you
And if they ask for you
i will only say that i saw you
in my dreams one night
and only dreams since then
to see me everyday together with you
And it's that many things have left/remained
to tell you and that you tell me/let you tell me
all bouts and passions for living
at your side, oh my life
at your side
"The death of the deer" Moartea caprioarei
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit si a curs pe pamânt.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fântâna namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Ma iau dupa tata la deal printre târsuri,
Si brazii ma zgârie, rai si uscati.
Pornim amândoi vânatoarea de capre,
Vânatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tâmpla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa, straina si grea.
Asteptam într-un loc unde înca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni în sirag sa se-adape
Una câte una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sânge si pieptul mi-i rosu, de parca
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am sters.
Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!
Ea s-arata saltând si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri înfiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori stinse de cires.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!
Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Îsi ridicase capul, îl clatina spre stele,
Îl pravali apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile târzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamânda, bolnava si pe moarte.
Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai fara vânt alearga frunzarele duium!
Înalta tata foc înfricosat.
Vai, cât de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea...
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeste tata? Manânc si plâng. Manânc!
Tatiana STEPA - COPACI FARA PADURE
În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.
Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul;
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară;
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.
Toată vara au fost numai ploi
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii în noi
Cade ultima frunză pe ele.
În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe:
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.
Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni călători să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.
Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fără braţe, cu ochii pustii,
N-am să am ce întinde spre tine.
Citatul zilei 10.06.2010
"Oamenii cu caracter puternic nu-si marturisesc greselile decat lor, in sine, si se pedepsesc singuri pentru ele."
Honore De Balzac
Honore De Balzac
miercuri, 9 iunie 2010
Viata...prin ochii lui Ion Vlasiu
Viata inseamna continuu efort de a da sens lucrurilor, apropiere de esenta lor, confundare in freamat si vibratie poetica.
Lumea e un cadru fantastic ce se ofera continuu sensibilitatii si spiritului nostru, nu ramane pasiv, rupe distantele, apropiate cu incredere, toate sunt pentru tine, dar cu o conditie : sa fii si tu a lor.Lumea minerala, vegetala, animala, vastitatea cosmica, apropierile de campul social al valorilor, deschide punti de apropiere pentru tine si pentru semeni si ei vor asocia numele tau cu marile lor sperante.
Poezia e genul marilor visari, loc de plecari si intoarceri pe mari distante, cu cat mai mari, cu atat mai frumoase.
Natura isi ascunde pietrele pretioase fiindca sunt rare.
Un om de valoare se cantareste cu idei originale pe care viata le fructifica.
Artistii se selecteaza in timp, cu o luneta microscopica de protectie uriasa.
Intelepciunea naturii te poate speria in simplitatea cu care se exprima.Secretul ei tine de staruinta.Nu uita ca ea gaureste pietrele cu o picatura de apa.Se sustine ca tehnicitatea moderna dezumanizeaza omul.Nu cred.Il desensibilizeaza putin, in schimb devine mai cerebral.De cand luna a devenit un obiect al satelitilor, a incetat sa mai fie o muza romantica, totusi ea da noptii poezia luminii reci.
Imblanzeste, innobileaza fata lumii vazute, da-i poezia sperantelor tale de frumos...
Pune viata ta calda pe obrazul lumii reci......
Lumea e un cadru fantastic ce se ofera continuu sensibilitatii si spiritului nostru, nu ramane pasiv, rupe distantele, apropiate cu incredere, toate sunt pentru tine, dar cu o conditie : sa fii si tu a lor.Lumea minerala, vegetala, animala, vastitatea cosmica, apropierile de campul social al valorilor, deschide punti de apropiere pentru tine si pentru semeni si ei vor asocia numele tau cu marile lor sperante.
Poezia e genul marilor visari, loc de plecari si intoarceri pe mari distante, cu cat mai mari, cu atat mai frumoase.
Natura isi ascunde pietrele pretioase fiindca sunt rare.
Un om de valoare se cantareste cu idei originale pe care viata le fructifica.
Artistii se selecteaza in timp, cu o luneta microscopica de protectie uriasa.
Intelepciunea naturii te poate speria in simplitatea cu care se exprima.Secretul ei tine de staruinta.Nu uita ca ea gaureste pietrele cu o picatura de apa.Se sustine ca tehnicitatea moderna dezumanizeaza omul.Nu cred.Il desensibilizeaza putin, in schimb devine mai cerebral.De cand luna a devenit un obiect al satelitilor, a incetat sa mai fie o muza romantica, totusi ea da noptii poezia luminii reci.
Imblanzeste, innobileaza fata lumii vazute, da-i poezia sperantelor tale de frumos...
Pune viata ta calda pe obrazul lumii reci......
Teama?
Cand mi-e teama ca nu voi izbuti sa fac fata unei situatii (de orice natura)imi amintesc de cuvintele lui Dale Carnegie-"cele mai importante lucruri in lume au fost realizate de oameni care au continuat sa incerce chiar si cand se parea ca nu mai este nici o speranta."
Citatul zilei 09.06.2010
"Tot ce e bine e greu de facut.Sa mori e usor, sa pierzi e usor, sa trisezi e usor, sa fii mediocru e usor.Evita lucrurile usor de infaptuit."
Scott Alexander
Scott Alexander
marți, 8 iunie 2010
Nici o pierdere să nu te copleşească
"Nu lăsa nici o situaţie, nici o problemă de viaţă, nici o suferinţă, nici o pierdere din viaţa ta să te copleşească, să te deruteze, să-ţi spună „Nu mai pot”!
Nu-i da nimănui puterea ta, ataşîndu-te de o dorinţă puternică sau de aşteptare care nu se împlineşte. Viaţa aceasta şi universul acesta sînt concepute pentru schimbare, pentru alternanţe şi pentru tot ce este să vină şi apoi să plece şi iar să vină, şi iar să plece...
Dacă ai pierdut ceva, nu te lăsa distrus, copleşit, îndurerat, căci durerea este putere pierdută. Durerea este energie pierdută. Nu-l lăsa pe „nu pot” să te ducă în fundul iadului, căci oricine „poate” merge mai departe dacă el crede aceasta.
Orice s-ar schimba în viaţa ta, nu înseamnă sfîrşit de lume. Dă-i voie situaţiei care te frămîntă să plece. Permite-i altui om să plece, dacă aşa alege el...
Căci pleacă un om din viaţa ta şi vine altul. Pleacă o situaţie şi se naşte alta. Pierzi ceva şi vine altceva. Aceasta este legea vieţii. Şi, cînd deschizi ochii mari şi limpezi, eşti treaz şi eşti conştient.
Sentimentul neputinţei apare din întunericul minţii tale, din neputinţa ta de a vedea şi nu pentru că ar fi vreun adevăr în „Nu mai pot”...
Singurul motiv pentru care nu poţi vine la tine pentru că spui mereu „nu pot şi nu pot”... Afirmă „eu pot, eu vreau”, „pot depăşi orice” şi „ştiu că altceva va veni la mine şi mă va sprijini, mă va ajuta”!
Credinţa în neputinţa ta crează în tine o energie de deprimare şi derută, o stare de dezenergizare, care înseamnă tot energie. Şi dezenergizarea este energie, ştiai aceasta? Dacă tu investeşti mental în deprimare, este ca şi cum te-ai strădui în fiecare clipă să pierzi banii pe care-i ai în bancă şi chiar pe aceia pe care nu-i ai. Fii atent la ce ţi se întîmplă atunci cînd nu te simţi bine, ori ai convingerea că nu este posibil un lucru în viaţa ta. Te dezenergizezi. Chiar începi să nu mai poţi. Şi atunci trebuie să vină ceva din afara ta care să te susţină. Să vină altcineva, care să-ţi facă pe plac, să te alinte, să-ţi dea marea cu sarea.
Uneori vine ajutorul din afară, dar alteori el nu vine, ori nu eşti în stare măcar să percepi că el este prezent. Mintea deprimată nu mai este capabilă să vadă ce primeşte, ce are, ce este – deja – în preajma ei. Pentru mintea care sutine „nu pot”, „nu-mi place”, „nu vreau” nimic nu mai este viu, întreg, capabil să o ajute, să o energizeze şi s-o încurajeze. De aceea nu contează atît ce fac alţii pentru tine, cît şi ce îţi oferă cineva...
Contează să fii capabil să primeşti cu o minte trează, clară... Să fii capabil să gîndeşti cu adevărat. Şi să fii convins de faptul că, orice nu ai acum, poate fi mai tîrziu. Poate veni mîine, poimîine. Ceea ce nu ai acum, nu lipseşte din lume, lipseşte doar din mintea ta. Programează-te continuu pozitiv, orice ar fi. Dacă o mie de oameni spun că este imposibil să fii sănătos, nu este un motiv să le dai crezare, căci credinţa ta este „contul energetic” pe care îl hrăneşti pentru tine însuţi.
Dacă te laşi programat de alţii şi dacă îi spui minţii tale „este imposibil să fac acest lucru”, atunci... el devine imposibil. Dar, dacă tu alegi să fii puternic, trebuie să alegi această în mintea şi în inima ta."
Mihaela Marian
Nu-i da nimănui puterea ta, ataşîndu-te de o dorinţă puternică sau de aşteptare care nu se împlineşte. Viaţa aceasta şi universul acesta sînt concepute pentru schimbare, pentru alternanţe şi pentru tot ce este să vină şi apoi să plece şi iar să vină, şi iar să plece...
Dacă ai pierdut ceva, nu te lăsa distrus, copleşit, îndurerat, căci durerea este putere pierdută. Durerea este energie pierdută. Nu-l lăsa pe „nu pot” să te ducă în fundul iadului, căci oricine „poate” merge mai departe dacă el crede aceasta.
Orice s-ar schimba în viaţa ta, nu înseamnă sfîrşit de lume. Dă-i voie situaţiei care te frămîntă să plece. Permite-i altui om să plece, dacă aşa alege el...
Căci pleacă un om din viaţa ta şi vine altul. Pleacă o situaţie şi se naşte alta. Pierzi ceva şi vine altceva. Aceasta este legea vieţii. Şi, cînd deschizi ochii mari şi limpezi, eşti treaz şi eşti conştient.
Sentimentul neputinţei apare din întunericul minţii tale, din neputinţa ta de a vedea şi nu pentru că ar fi vreun adevăr în „Nu mai pot”...
Singurul motiv pentru care nu poţi vine la tine pentru că spui mereu „nu pot şi nu pot”... Afirmă „eu pot, eu vreau”, „pot depăşi orice” şi „ştiu că altceva va veni la mine şi mă va sprijini, mă va ajuta”!
Credinţa în neputinţa ta crează în tine o energie de deprimare şi derută, o stare de dezenergizare, care înseamnă tot energie. Şi dezenergizarea este energie, ştiai aceasta? Dacă tu investeşti mental în deprimare, este ca şi cum te-ai strădui în fiecare clipă să pierzi banii pe care-i ai în bancă şi chiar pe aceia pe care nu-i ai. Fii atent la ce ţi se întîmplă atunci cînd nu te simţi bine, ori ai convingerea că nu este posibil un lucru în viaţa ta. Te dezenergizezi. Chiar începi să nu mai poţi. Şi atunci trebuie să vină ceva din afara ta care să te susţină. Să vină altcineva, care să-ţi facă pe plac, să te alinte, să-ţi dea marea cu sarea.
Uneori vine ajutorul din afară, dar alteori el nu vine, ori nu eşti în stare măcar să percepi că el este prezent. Mintea deprimată nu mai este capabilă să vadă ce primeşte, ce are, ce este – deja – în preajma ei. Pentru mintea care sutine „nu pot”, „nu-mi place”, „nu vreau” nimic nu mai este viu, întreg, capabil să o ajute, să o energizeze şi s-o încurajeze. De aceea nu contează atît ce fac alţii pentru tine, cît şi ce îţi oferă cineva...
Contează să fii capabil să primeşti cu o minte trează, clară... Să fii capabil să gîndeşti cu adevărat. Şi să fii convins de faptul că, orice nu ai acum, poate fi mai tîrziu. Poate veni mîine, poimîine. Ceea ce nu ai acum, nu lipseşte din lume, lipseşte doar din mintea ta. Programează-te continuu pozitiv, orice ar fi. Dacă o mie de oameni spun că este imposibil să fii sănătos, nu este un motiv să le dai crezare, căci credinţa ta este „contul energetic” pe care îl hrăneşti pentru tine însuţi.
Dacă te laşi programat de alţii şi dacă îi spui minţii tale „este imposibil să fac acest lucru”, atunci... el devine imposibil. Dar, dacă tu alegi să fii puternic, trebuie să alegi această în mintea şi în inima ta."
Mihaela Marian
Nicu Alifantis - 0, rămâi
O, RAMAI
O, ramâi, ramâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;
In al umbrei întuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;
Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cârdului de cerbi;
Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol
Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."
Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinând;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în câmp râzând.
Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?
(1879, 1 februarie)
Mihai Eminescu
Fericirea exista
Vi s-a intamplat vreodata sa tineti minte o anumita data....mult timp?Desigur,veti spune.Ziua de nastere,onomastice,etc.Ei bine, nu.Pentru mine ziua de azi are o semnificatie aparte.Se implinesc cinci luni de cand mi-am dat seama ca in sufletul meu mai e loc pentru un sentiment pe care-l consideram pierdut.Acel sentiment ce mi-a umplut sufletul la douazeci de ani.De fericire.Cum nici o fericire nu poate fi descrisa in cuvinte,n-o voi descrie nici eu, aici si nicaieri.E suficient ca stiu de existenta ei,si ca in fiecare luna pe data de opt imi voi aminti de ea.Va pup si sincer va doresc sa aveti parte de ce simt eu azi.
luni, 7 iunie 2010
Puterea gandului...
Am auzit vorbinduse sau am citit materiale legate de importanta gandirii pozitive, de felul in care gandurile ne influenteaza starea de sanatate si armonia vietii noastre in general. Dar desi in foarte multe carti sunt oferite tehnici de mentalizare pozitiva, totusi nu foarte des este analizata natura gandului si puterea acestuia. In acest sens cartea lui Swami Shivananda - Puterea gandului din care este extras acest articol ne ajuta sa intelegem natura gandului si puterea acestuia.
In timp ce lumina calatoreste cu circa 300.000 de kilometri pe secunda, gandurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie. Gandul este mai fin decat eterul (n.n. Sivananda nu vorbeste aici despre Akasha, materia subtila ultima, ale carei vibratii produc intreaga manifestare, deci si gandul, ci de mediul subtil prin care se transmite electricitatea), mediul electricitatii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cantaret care canta la Roma poate fi ascultat in propriul nostru apartament din Bucuresti. Orice mesaj poate fi receptionat prin intermediul unor asemenea transmisii. Intr-un mod asemanator se comporta si mintea omu-lui. Un sfant ce emana valuri spirituale de pace, armonie si echilibru, trimite de fapt in lume ganduri de pace si armonie. Acestea calatoresc mai rapid decat lumina in toate directiile, patrunzand in mintile altor oameni si producandu-le, prin fenomenul subtil al rezonantei, ganduri similare de armonie si pace. In schimb, un om angrenat in activitati lumesti, a carui minte este plina de gelozie, razbunare si ura, emite ganduri discordante ce patrund la randul lor in mintile a mii de oameni, creandu-le stari asemanatoare, dizarmonioase.
Daca aruncam o piatra intr-un bazin cu apa, ea va produce o succesiune de valuri concentrice avand drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumanari va da si ea nastere unor valuri de vibratii eterice calatorind in toate directiile, pornind de la centru. In acelasi mod, atunci cand un gand, bun sau rau, strabate mintea unei persoane, el da nastere unor vibratii in MANAS (sau atmosfera mentala), care vor calatori in toate directiile, la mare distanta de emitator.
Care poate fi mediul prin care calatoreste gandul de la o minte la alta? Cea mai buna explicatie este ca MANAS, sau substanta mintii, umple ca un eter intregul spatiu, servind drept vehicul pentru ganduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru sentimente, lumina si electricitate, iar aerul pentru sunet.
Forta sau puterea gandului este atat de mare, incat poti invarti pamantul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisa de la un om la altul. De pilda, puternicele ganduri ale marilor intelepti de altadata, numiti si RISHIS, se pastreaza inca inregistrate in AKASHA. Yoghinii clarvazatori pot percepe aceste ganduri-imagine. Ei le mai pot inca citi. Suntem practic inconjurati de un ocean de ganduri. Plutim in acest ocean. Cu totii absorbim anumite ganduri si emitem altele in acest univers al gandurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gandurilor, si toate aceste lumi se dizolva in marele ocean al Mintii Cosmice. Gandurile traiesc. Ele sunt la fel de solide in lumea lor ca si o piatra in lumea fizica. Corpul nostru poate inceta sa mai fie, dar gandurile noastre nu pot muri niciodata. Fiecare schimbare de gand este insotita de o vibratie noua in materia mentala. Gandul-forta are nevoie de o anumita materie subtila (un mediu) pentru a putea actiona. De aceea, cu cat mai puternice sunt gandurile, cu atat mai devreme vor apare rezultatele lor. Cand gandul este focalizat, dandu-i-se o anumita directie particulara, el va produce anumite efecte, direct proportional cu puterea de concentrare a emitatorului (adica cu forta cu care acesta emite gandul).
Gandul este o forta subtila, pe care ne-o putem procura si prin hrana. Daca mancarea este pura, gandul devine si el pur. Cel care are ganduri pure vorbeste cu multa autoritate si produce o impresie foarte vie in mintile celor care il asculta. El poate influenta astfel mii de persoane printr-un singur discurs. Gandul pur este mai ascutit decat taisul lamei. De aceea, nu emiteti decat ganduri sublime, pure. Acest lucru este posibil prin cultivarea puterii gandului, care este o stiinta exacta.
Gandurile sunt mesaje transmise in lume. Cei care emana ganduri de ura, gelozie, razbunare si rautate sunt cu adevarat oameni foarte periculosi. Ei intretin in lume o atmosfera de agitatie si zbucium. Gandurile si sentimentele lor negative sunt transmise in eter precum mesajele radio sau TV si sunt receptionate de acei oameni ale caror minti rezoneaza cu asemenea vibratii. Caci gandul se misca cu o viteza uluitoare, putand influenta multa lume. Astfel, cei care emit ganduri sublime si pioase ii pot ajuta deopotriva pe cei din apropiere, dar si pe altii, aflati la mare distanta.
Gandurile au o putere enorma. Gandurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalitati. Gandurile pot face practic orice. Chiar si marile minuni au fost create practic prin puterea incredibila a gandului. Gandul este o forta dinamica. El este determinat de vibratiile PRANA-ei psihice (sau SUKSHMA PRANA) asupra substantei mentale. Gandul este o forta la fel ca si gravitatia, atractia sau respingerea.
In fond, ce este aceasta lume? Nimic altceva decat materializarea gandurilor-forma ale lui HIRANYAGARBHA sau Dumnezeu. Am invatat la scoala despre unde de caldura, de lumina si electricitate. Ce nu ne invata stiinta, dar ne-o spun inteleptii yoghini, este ca exista si unde-gand, care au o putere enorma. Practic, toti experimentam inconstient, intr-o masura mai mare sau mai mica, puterea gandului. Marii yoghini ca JNANADEV, BHARTRIHARI si PATANJALI obisnuiau sa trimita si sa recepteze mesaje catre si de la persoane aflate la mare departare, prin telepatie si transferul gandurilor. Telepatia a fost primul telegraf fara fir si primul serviciu telefonic pe care le-a cunoscut vreodata lumea.
La fel cum practicam exercitiile fizice si sportul, jucand tenis si cricket pentru a ne mentine sanatatea fizica, ar trebui sa ne mentinem sanatatea mentala prin emiterea unor forme-gand corecte, consumarea de alimente SATTVA-ice, recreare mentala intr-o maniera inocenta si pura, schimbarea dispozitiei launtrice prin emanarea de ganduri bune, nobile, sublime, precum si prin cultivarea bunei dispozitii.
Orice gand care porneste de la noi este o vibratie ce nu va muri niciodata. El va continua sa treaca prin vibratia sa toate particulele universului, si daca este un gand nobil, sfant si plin de forta, el va activa in mod similar toate mintile ce rezoneaza cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care ne seamana sa preia gandurile noastre in mod inconstient si sa inceapa sa emita ganduri asemanatoare, in functie de propria lor capacitate launtrica. Rezultatul va fi ca, chiar fara sa cunoastem consecintele propriilor noastre actiuni, noi vom fi pus in miscare forte uriase, amplificate prin puterea rezonantei, care vor infrange gandurile malefice emanate de cei egoisti sau rai.
Fiecare om isi are propria sa lume mentala, modul sau de a gandi, propriile cai de intelegere a lucrurilor si caile sale de actiune. Asa cum fata si vocea unui om difera de ale celorlalti, la fel difera si modurile de a gandi si de a intelege. Acesta este motivul pentru care apar atat de des neantelegerile intre oameni, chiar si intre cei apropiati sau prieteni. De regula, noi nu putem intelege corect viziunea celuilalt. De aici, frictiuni, rupturi si certuri ce se produc intr-un minut, chiar intre prietenii vechi. Aceasta explica de ce pe pamant prieteniile nu dureaza niciodata prea mult. Ca sa ne putem intelege empatic unii pe altii, ar trebui mai intai sa ne acordam pe frecventa vibratiilor mentale ale celuilalt, renuntand pe moment la propria noastra frecventa. Daca ne blocam accesul la modul "lui" de gandire (la frecventa sa de emitere mentala), nu il vom putea intelege niciodata, percepandu-l doar intr-un mod critic, in functie de propriul nostru filtru mental (care distorsioneaza realitatea gandirii celuilalt). Unde nu exista empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentica. Gandurile de ura, gelozie, egoism sau desfrau, produc imagini distorsionate in minte, determinand intunecarea intelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei si confuzia mentala.
In fizica exista termenul de "putere de orientare". Desi masa de energie exista, curentul nu va trece prin ea. Mai intai trebuie sa conectam masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric sa inceapa sa curga prin intermediul puterii sale de orientare. In mod similar, energia mentala care este disipata si directionata gresit prin diferite ganduri lumesti lipsite de valoare, ar trebui focalizata pentru a putea fi directionata corect prin canalele spirituale. De aceea, nu e bine sa stocam in creier informatii nefolositoare. Este util sa invatam sa deconditionam mintea. Uitand tot ceea ce am invatat si care nu mai este de niciun folos atunci vom avea rezerve enorme ce vor putea fi umplute cu ganduri divine. Vom castiga astfel o noua putere mentala, caci razele disipate ale mintii vor fi acum adunate intr-un manunchi strans focalizat.
Celula este o masa de protoplasma ce contine un nucleu si este inzestrata cu inteligenta. Unele celule secreta anumite produse in interior, in timp ce altele le excreta in exterior. Celulele organelor genitale secreta samanta; cele ale rinichilor excreta urina. Unele celule joaca rolul unor soldati. Ele apara organismul de intrusi si de atacurile corpurilor straine otravitoare sau ale virusilor. Ele le digera, dupa care le elimina. Alte celule sunt carausii substantelor hranitoare catre tesuturi si organe. Celulele isi indeplinesc activitatea fara aportul volitiv constient. Munca lor este controlata de sistemul nervos simpatic. Pe aceasta cale, ele se afla intr-un contact direct cu mintea si creierul. Orice impuls al mintii, orice gand, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influentate de diferitele conditii sau stari ale mintii. Daca mintea este deprimata, confuza, sau contine alte emotii si ganduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi, fiecarei celule a corpului. Celulele-soldati intra atunci in panica. Agitatia le slabeste puterea, ele nu isi mai pot indeplini corect functiile, iar eficienta lor scade.
Unii oameni au o constiinta corporala foarte puternica, dar nu au nicio idee despre Sine. Ei duc o viata neregulata, nedisciplinata, umplandu-si stomacul cu dulciuri, aluaturi, s.a.m.d. Organele lor digestive si cele eliminatorii nu mai stiu ce este odihna. In consecinta, ei sufera de slabiciuni si boli fizice. Atomii, moleculele si celulele corpului lor produc vibratii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranta, increderea, credinta, seninatatea si buna dispozitie. Dimpotriva, ei sunt nefericiti. Forta-viata nu mai opereaza corect in ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umpluta de teama, disperare, ingrijorare si anxietate.
Gandul este cea mai puternica forta de pe pamant. El este cea mai puternica arma din arsenalul unui yoghin. Gandurile constructive transforma, innoiesc si modeleaza. Posibilitatile uriase ale acestei forte au fost dezvoltate pana la perfectiune de catre stramosii nostri antici, care le-au gasit cele mai inalte utilizari. Caci gandul este prima forta ce sta la originea sustinerii intregii creatii. Geneza intregii manifestari fenomenale este explicata ca un prim gand ce a tasnit in Mintea Cosmica. Lumea este o Idee Primara, ce a devenit manifesta. Primul Gand a inceput sa vibreze in Tacerea Eterna a Esentei Divine. Terminologia clasica se refera la acest aspect ca la ICHHA, dorinta lui HIRANYAGARBHA, Sufletul Cosmic, care s-a manifestat in SPANDA, sau vibratia. Aceasta vibratie nu poate fi comparata cu oscilatiile rapide ale particulelor fizice, ci este ceva infinit de subtil, atat de subtil incat nu poate fi practic conceput de mintea normala. Aceasta teorie explica faptul ca toate fortele isi au originea ultima in starea de vibratie pura. Recent, stiinta moderna a ajuns la concluzii apropiate, cercetand natura fizica externa.
Radiumul este o substanta rara. Tot atat de rari in aceasta lume sunt si yoghinii care isi pot concentra gandurile. Asa cum tamaia emite constant parfumul sau dulce, la fel, aura yoghinului care isi controleaza gandurile si care este centrat perfect asupra lui Brahman, sau Infinitul, iradiaza un parfum divin. Stralucirea si parfumul fetei sale este BRAHMA-VARCHAS. Atunci cand tii in mana un buchet de iasomie si trandafiri, parfumul lor umple intregul spatiu, mangaind pe cei care il miros. La fel se intampla cu yoghinul ce a atins controlul gandurilor, caci el devine o forta cosmica, faima si reputatia sa raspandindu-se in lume precum parfumul.
Orice gand are greutate, forma, marime, culoare, calitate si putere, ce pot fi percepute de catre clarvazatori prin ochiul interior. Gandurile sunt ca obiectele. Asa cum ii poti darui unui prieten o portocala si apoi i-o poti lua inapoi, la fel poti darui si lua inapoi un gand. De aceea, trebuie sa invatam tehnica corecta a manevrarii si manipularii gandului.
Sa ne imaginam ca avem o minte perfect calma, fara ganduri. Cand primul gand va apare, el va purta un nume si va avea o forma. Forma este starea mai grosiera, iar numele starea mai fina a unei singure puteri de manifestare, numita gand. Dar toate trei nu formeaza in realitate decat una; oriunde se afla una dintre ele, celelalte doua vor fi si ele acolo. Oriunde avem un nume, avem si forma si gandul. Un gand spiritual are o culoare galbena. Un gand de furie si ura este colorat intr-un rosu intunecat; un gand egoist are o culoare maro, etc.
Prin puterea de a ne controla gandurile putem dobandi o putere creativa. Gandul trece de la unul la altul, influenteaza mase de oameni, astfel incat cei cu ganduri mai puternice ii vor influenta pe cei cu ganduri mai slabe. Exista astazi numeroase carti asupra cultivarii gandului, puterii si dinamicii lui. Studiindu-le, vom putea dobandi o intelegere completa a gandului, puterii sale, activitatilor si foloaselor pe care le putem dobandi manuindu-l.
Traim intr-un ocean nesfarsit de ganduri. Gandul este deopotriva lumea intreaga, marile dureri, batranetea, moartea, pacatul, pamantul, apa, focul, aerul, eterul. Gandul este cel care il leaga pe om. De aceea, cel care isi controleaza gandurile devine un adevarat Zeu pe acest pamant.
La inceput exista gandul. Apoi incepe exprimarea acelui gand prin organul vorbirii. Gandirea este intim legata de vorbire. Gandurile pline de rautate, manie sau amaraciune, ii ranesc pe ceilalti. Daca mintea, care este cauza tuturor gandurilor, dispare, la fel vor disparea si obiectele lumii exterioare. Sunetul, pipaitul, forma, vederea, gustul si mirosul, cele cinci invelisuri, trezirea, visul si somnul adanc - toate acestea nu sunt decat produsul mintii. SANKALPA, pasiunea, mania, legaturile, timpul - toate sunt produse de minte. Mintea este regele INDRIYAS-urilor sau al simturilor. Iar gandul este radacina tuturor proceselor mentale.
Gandurile pe care le percepem in jurul nostru (sub forma obiectelor exterioare) nu sunt decat minte exprimata in forme sau substanta. Gandul creeaza, gandul distruge. Dulceata si amareala nu sunt proprietati ale obiectelor, ci ale mintii; ele isi au sediul in subiect, in gandirea sa. Toate obiectele acestei lumi sunt puse in legatura si asociate numai prin jocul mintii, care le da culoare, forma si toate celelalte calitati cu care suntem obisnuiti. Mintea isi poate asuma forma oricarui obiect la care se gandeste intens. Prietenia si dusmania, virtutea si viciul exista doar in minte. Fiecare minte creeaza o lume a binelui si a raului, a placerii si maniei, doar prin propria sa imaginatie. Binele si raul, placerea si durerea nu izvorasc din obiecte; ele apartin doar propriei voastre atitudini launtrice. Nu exista nimic bun ori placut in aceasta lume; ele exista insa in mintea voastra.
Gandurile sunt o putere uriasa, mult mai mare decat cea a electricitatii. Ele ne controleaza viata, ne modeleaza caracterul si ne structureaza destinul. Observam cum un singur gand atrage apoi numeroase altele, intr-o foarte scurta perioada de timp. Sa ne imaginam ca ne vine ideea sa ne invitam prietenii la un ceai. Singur gandul de "ceai" atrage automat gandurile de lapte, zahar, cesti, mese, scaune, fete de masa, servetele, lingurite, prajituri, biscuiti, etc. In mod similar, lumea in care traim nu este decat o expansiune de ganduri. Dar expansiunea gandurilor mintii catre obiectele exterioare nu este decat un lant pentru suflet, de care ne putem elibera doar prin renuntarea la ganduri. Trebuie sa fim extraordinar de atenti (constienti) pentru a putea elimina gandurile inca din germene. Doar atunci vom fi cu adevarat fericiti. Mintea se joaca si triseaza. Doar intelegandu-i natura, caile si mijloacele de actiune, o vom putea controla cu usurinta si o vom putea folosi ca pe un instrument foarte folositor in anumite momente, dar nu o vom mai lasa pe ea sa ne controleze vietile.
Swami Shivananda
In timp ce lumina calatoreste cu circa 300.000 de kilometri pe secunda, gandurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie. Gandul este mai fin decat eterul (n.n. Sivananda nu vorbeste aici despre Akasha, materia subtila ultima, ale carei vibratii produc intreaga manifestare, deci si gandul, ci de mediul subtil prin care se transmite electricitatea), mediul electricitatii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cantaret care canta la Roma poate fi ascultat in propriul nostru apartament din Bucuresti. Orice mesaj poate fi receptionat prin intermediul unor asemenea transmisii. Intr-un mod asemanator se comporta si mintea omu-lui. Un sfant ce emana valuri spirituale de pace, armonie si echilibru, trimite de fapt in lume ganduri de pace si armonie. Acestea calatoresc mai rapid decat lumina in toate directiile, patrunzand in mintile altor oameni si producandu-le, prin fenomenul subtil al rezonantei, ganduri similare de armonie si pace. In schimb, un om angrenat in activitati lumesti, a carui minte este plina de gelozie, razbunare si ura, emite ganduri discordante ce patrund la randul lor in mintile a mii de oameni, creandu-le stari asemanatoare, dizarmonioase.
Daca aruncam o piatra intr-un bazin cu apa, ea va produce o succesiune de valuri concentrice avand drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumanari va da si ea nastere unor valuri de vibratii eterice calatorind in toate directiile, pornind de la centru. In acelasi mod, atunci cand un gand, bun sau rau, strabate mintea unei persoane, el da nastere unor vibratii in MANAS (sau atmosfera mentala), care vor calatori in toate directiile, la mare distanta de emitator.
Care poate fi mediul prin care calatoreste gandul de la o minte la alta? Cea mai buna explicatie este ca MANAS, sau substanta mintii, umple ca un eter intregul spatiu, servind drept vehicul pentru ganduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru sentimente, lumina si electricitate, iar aerul pentru sunet.
Forta sau puterea gandului este atat de mare, incat poti invarti pamantul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisa de la un om la altul. De pilda, puternicele ganduri ale marilor intelepti de altadata, numiti si RISHIS, se pastreaza inca inregistrate in AKASHA. Yoghinii clarvazatori pot percepe aceste ganduri-imagine. Ei le mai pot inca citi. Suntem practic inconjurati de un ocean de ganduri. Plutim in acest ocean. Cu totii absorbim anumite ganduri si emitem altele in acest univers al gandurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gandurilor, si toate aceste lumi se dizolva in marele ocean al Mintii Cosmice. Gandurile traiesc. Ele sunt la fel de solide in lumea lor ca si o piatra in lumea fizica. Corpul nostru poate inceta sa mai fie, dar gandurile noastre nu pot muri niciodata. Fiecare schimbare de gand este insotita de o vibratie noua in materia mentala. Gandul-forta are nevoie de o anumita materie subtila (un mediu) pentru a putea actiona. De aceea, cu cat mai puternice sunt gandurile, cu atat mai devreme vor apare rezultatele lor. Cand gandul este focalizat, dandu-i-se o anumita directie particulara, el va produce anumite efecte, direct proportional cu puterea de concentrare a emitatorului (adica cu forta cu care acesta emite gandul).
Gandul este o forta subtila, pe care ne-o putem procura si prin hrana. Daca mancarea este pura, gandul devine si el pur. Cel care are ganduri pure vorbeste cu multa autoritate si produce o impresie foarte vie in mintile celor care il asculta. El poate influenta astfel mii de persoane printr-un singur discurs. Gandul pur este mai ascutit decat taisul lamei. De aceea, nu emiteti decat ganduri sublime, pure. Acest lucru este posibil prin cultivarea puterii gandului, care este o stiinta exacta.
Gandurile sunt mesaje transmise in lume. Cei care emana ganduri de ura, gelozie, razbunare si rautate sunt cu adevarat oameni foarte periculosi. Ei intretin in lume o atmosfera de agitatie si zbucium. Gandurile si sentimentele lor negative sunt transmise in eter precum mesajele radio sau TV si sunt receptionate de acei oameni ale caror minti rezoneaza cu asemenea vibratii. Caci gandul se misca cu o viteza uluitoare, putand influenta multa lume. Astfel, cei care emit ganduri sublime si pioase ii pot ajuta deopotriva pe cei din apropiere, dar si pe altii, aflati la mare distanta.
Gandurile au o putere enorma. Gandurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalitati. Gandurile pot face practic orice. Chiar si marile minuni au fost create practic prin puterea incredibila a gandului. Gandul este o forta dinamica. El este determinat de vibratiile PRANA-ei psihice (sau SUKSHMA PRANA) asupra substantei mentale. Gandul este o forta la fel ca si gravitatia, atractia sau respingerea.
In fond, ce este aceasta lume? Nimic altceva decat materializarea gandurilor-forma ale lui HIRANYAGARBHA sau Dumnezeu. Am invatat la scoala despre unde de caldura, de lumina si electricitate. Ce nu ne invata stiinta, dar ne-o spun inteleptii yoghini, este ca exista si unde-gand, care au o putere enorma. Practic, toti experimentam inconstient, intr-o masura mai mare sau mai mica, puterea gandului. Marii yoghini ca JNANADEV, BHARTRIHARI si PATANJALI obisnuiau sa trimita si sa recepteze mesaje catre si de la persoane aflate la mare departare, prin telepatie si transferul gandurilor. Telepatia a fost primul telegraf fara fir si primul serviciu telefonic pe care le-a cunoscut vreodata lumea.
La fel cum practicam exercitiile fizice si sportul, jucand tenis si cricket pentru a ne mentine sanatatea fizica, ar trebui sa ne mentinem sanatatea mentala prin emiterea unor forme-gand corecte, consumarea de alimente SATTVA-ice, recreare mentala intr-o maniera inocenta si pura, schimbarea dispozitiei launtrice prin emanarea de ganduri bune, nobile, sublime, precum si prin cultivarea bunei dispozitii.
Orice gand care porneste de la noi este o vibratie ce nu va muri niciodata. El va continua sa treaca prin vibratia sa toate particulele universului, si daca este un gand nobil, sfant si plin de forta, el va activa in mod similar toate mintile ce rezoneaza cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care ne seamana sa preia gandurile noastre in mod inconstient si sa inceapa sa emita ganduri asemanatoare, in functie de propria lor capacitate launtrica. Rezultatul va fi ca, chiar fara sa cunoastem consecintele propriilor noastre actiuni, noi vom fi pus in miscare forte uriase, amplificate prin puterea rezonantei, care vor infrange gandurile malefice emanate de cei egoisti sau rai.
Fiecare om isi are propria sa lume mentala, modul sau de a gandi, propriile cai de intelegere a lucrurilor si caile sale de actiune. Asa cum fata si vocea unui om difera de ale celorlalti, la fel difera si modurile de a gandi si de a intelege. Acesta este motivul pentru care apar atat de des neantelegerile intre oameni, chiar si intre cei apropiati sau prieteni. De regula, noi nu putem intelege corect viziunea celuilalt. De aici, frictiuni, rupturi si certuri ce se produc intr-un minut, chiar intre prietenii vechi. Aceasta explica de ce pe pamant prieteniile nu dureaza niciodata prea mult. Ca sa ne putem intelege empatic unii pe altii, ar trebui mai intai sa ne acordam pe frecventa vibratiilor mentale ale celuilalt, renuntand pe moment la propria noastra frecventa. Daca ne blocam accesul la modul "lui" de gandire (la frecventa sa de emitere mentala), nu il vom putea intelege niciodata, percepandu-l doar intr-un mod critic, in functie de propriul nostru filtru mental (care distorsioneaza realitatea gandirii celuilalt). Unde nu exista empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentica. Gandurile de ura, gelozie, egoism sau desfrau, produc imagini distorsionate in minte, determinand intunecarea intelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei si confuzia mentala.
In fizica exista termenul de "putere de orientare". Desi masa de energie exista, curentul nu va trece prin ea. Mai intai trebuie sa conectam masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric sa inceapa sa curga prin intermediul puterii sale de orientare. In mod similar, energia mentala care este disipata si directionata gresit prin diferite ganduri lumesti lipsite de valoare, ar trebui focalizata pentru a putea fi directionata corect prin canalele spirituale. De aceea, nu e bine sa stocam in creier informatii nefolositoare. Este util sa invatam sa deconditionam mintea. Uitand tot ceea ce am invatat si care nu mai este de niciun folos atunci vom avea rezerve enorme ce vor putea fi umplute cu ganduri divine. Vom castiga astfel o noua putere mentala, caci razele disipate ale mintii vor fi acum adunate intr-un manunchi strans focalizat.
Celula este o masa de protoplasma ce contine un nucleu si este inzestrata cu inteligenta. Unele celule secreta anumite produse in interior, in timp ce altele le excreta in exterior. Celulele organelor genitale secreta samanta; cele ale rinichilor excreta urina. Unele celule joaca rolul unor soldati. Ele apara organismul de intrusi si de atacurile corpurilor straine otravitoare sau ale virusilor. Ele le digera, dupa care le elimina. Alte celule sunt carausii substantelor hranitoare catre tesuturi si organe. Celulele isi indeplinesc activitatea fara aportul volitiv constient. Munca lor este controlata de sistemul nervos simpatic. Pe aceasta cale, ele se afla intr-un contact direct cu mintea si creierul. Orice impuls al mintii, orice gand, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influentate de diferitele conditii sau stari ale mintii. Daca mintea este deprimata, confuza, sau contine alte emotii si ganduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi, fiecarei celule a corpului. Celulele-soldati intra atunci in panica. Agitatia le slabeste puterea, ele nu isi mai pot indeplini corect functiile, iar eficienta lor scade.
Unii oameni au o constiinta corporala foarte puternica, dar nu au nicio idee despre Sine. Ei duc o viata neregulata, nedisciplinata, umplandu-si stomacul cu dulciuri, aluaturi, s.a.m.d. Organele lor digestive si cele eliminatorii nu mai stiu ce este odihna. In consecinta, ei sufera de slabiciuni si boli fizice. Atomii, moleculele si celulele corpului lor produc vibratii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranta, increderea, credinta, seninatatea si buna dispozitie. Dimpotriva, ei sunt nefericiti. Forta-viata nu mai opereaza corect in ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umpluta de teama, disperare, ingrijorare si anxietate.
Gandul este cea mai puternica forta de pe pamant. El este cea mai puternica arma din arsenalul unui yoghin. Gandurile constructive transforma, innoiesc si modeleaza. Posibilitatile uriase ale acestei forte au fost dezvoltate pana la perfectiune de catre stramosii nostri antici, care le-au gasit cele mai inalte utilizari. Caci gandul este prima forta ce sta la originea sustinerii intregii creatii. Geneza intregii manifestari fenomenale este explicata ca un prim gand ce a tasnit in Mintea Cosmica. Lumea este o Idee Primara, ce a devenit manifesta. Primul Gand a inceput sa vibreze in Tacerea Eterna a Esentei Divine. Terminologia clasica se refera la acest aspect ca la ICHHA, dorinta lui HIRANYAGARBHA, Sufletul Cosmic, care s-a manifestat in SPANDA, sau vibratia. Aceasta vibratie nu poate fi comparata cu oscilatiile rapide ale particulelor fizice, ci este ceva infinit de subtil, atat de subtil incat nu poate fi practic conceput de mintea normala. Aceasta teorie explica faptul ca toate fortele isi au originea ultima in starea de vibratie pura. Recent, stiinta moderna a ajuns la concluzii apropiate, cercetand natura fizica externa.
Radiumul este o substanta rara. Tot atat de rari in aceasta lume sunt si yoghinii care isi pot concentra gandurile. Asa cum tamaia emite constant parfumul sau dulce, la fel, aura yoghinului care isi controleaza gandurile si care este centrat perfect asupra lui Brahman, sau Infinitul, iradiaza un parfum divin. Stralucirea si parfumul fetei sale este BRAHMA-VARCHAS. Atunci cand tii in mana un buchet de iasomie si trandafiri, parfumul lor umple intregul spatiu, mangaind pe cei care il miros. La fel se intampla cu yoghinul ce a atins controlul gandurilor, caci el devine o forta cosmica, faima si reputatia sa raspandindu-se in lume precum parfumul.
Orice gand are greutate, forma, marime, culoare, calitate si putere, ce pot fi percepute de catre clarvazatori prin ochiul interior. Gandurile sunt ca obiectele. Asa cum ii poti darui unui prieten o portocala si apoi i-o poti lua inapoi, la fel poti darui si lua inapoi un gand. De aceea, trebuie sa invatam tehnica corecta a manevrarii si manipularii gandului.
Sa ne imaginam ca avem o minte perfect calma, fara ganduri. Cand primul gand va apare, el va purta un nume si va avea o forma. Forma este starea mai grosiera, iar numele starea mai fina a unei singure puteri de manifestare, numita gand. Dar toate trei nu formeaza in realitate decat una; oriunde se afla una dintre ele, celelalte doua vor fi si ele acolo. Oriunde avem un nume, avem si forma si gandul. Un gand spiritual are o culoare galbena. Un gand de furie si ura este colorat intr-un rosu intunecat; un gand egoist are o culoare maro, etc.
Prin puterea de a ne controla gandurile putem dobandi o putere creativa. Gandul trece de la unul la altul, influenteaza mase de oameni, astfel incat cei cu ganduri mai puternice ii vor influenta pe cei cu ganduri mai slabe. Exista astazi numeroase carti asupra cultivarii gandului, puterii si dinamicii lui. Studiindu-le, vom putea dobandi o intelegere completa a gandului, puterii sale, activitatilor si foloaselor pe care le putem dobandi manuindu-l.
Traim intr-un ocean nesfarsit de ganduri. Gandul este deopotriva lumea intreaga, marile dureri, batranetea, moartea, pacatul, pamantul, apa, focul, aerul, eterul. Gandul este cel care il leaga pe om. De aceea, cel care isi controleaza gandurile devine un adevarat Zeu pe acest pamant.
La inceput exista gandul. Apoi incepe exprimarea acelui gand prin organul vorbirii. Gandirea este intim legata de vorbire. Gandurile pline de rautate, manie sau amaraciune, ii ranesc pe ceilalti. Daca mintea, care este cauza tuturor gandurilor, dispare, la fel vor disparea si obiectele lumii exterioare. Sunetul, pipaitul, forma, vederea, gustul si mirosul, cele cinci invelisuri, trezirea, visul si somnul adanc - toate acestea nu sunt decat produsul mintii. SANKALPA, pasiunea, mania, legaturile, timpul - toate sunt produse de minte. Mintea este regele INDRIYAS-urilor sau al simturilor. Iar gandul este radacina tuturor proceselor mentale.
Gandurile pe care le percepem in jurul nostru (sub forma obiectelor exterioare) nu sunt decat minte exprimata in forme sau substanta. Gandul creeaza, gandul distruge. Dulceata si amareala nu sunt proprietati ale obiectelor, ci ale mintii; ele isi au sediul in subiect, in gandirea sa. Toate obiectele acestei lumi sunt puse in legatura si asociate numai prin jocul mintii, care le da culoare, forma si toate celelalte calitati cu care suntem obisnuiti. Mintea isi poate asuma forma oricarui obiect la care se gandeste intens. Prietenia si dusmania, virtutea si viciul exista doar in minte. Fiecare minte creeaza o lume a binelui si a raului, a placerii si maniei, doar prin propria sa imaginatie. Binele si raul, placerea si durerea nu izvorasc din obiecte; ele apartin doar propriei voastre atitudini launtrice. Nu exista nimic bun ori placut in aceasta lume; ele exista insa in mintea voastra.
Gandurile sunt o putere uriasa, mult mai mare decat cea a electricitatii. Ele ne controleaza viata, ne modeleaza caracterul si ne structureaza destinul. Observam cum un singur gand atrage apoi numeroase altele, intr-o foarte scurta perioada de timp. Sa ne imaginam ca ne vine ideea sa ne invitam prietenii la un ceai. Singur gandul de "ceai" atrage automat gandurile de lapte, zahar, cesti, mese, scaune, fete de masa, servetele, lingurite, prajituri, biscuiti, etc. In mod similar, lumea in care traim nu este decat o expansiune de ganduri. Dar expansiunea gandurilor mintii catre obiectele exterioare nu este decat un lant pentru suflet, de care ne putem elibera doar prin renuntarea la ganduri. Trebuie sa fim extraordinar de atenti (constienti) pentru a putea elimina gandurile inca din germene. Doar atunci vom fi cu adevarat fericiti. Mintea se joaca si triseaza. Doar intelegandu-i natura, caile si mijloacele de actiune, o vom putea controla cu usurinta si o vom putea folosi ca pe un instrument foarte folositor in anumite momente, dar nu o vom mai lasa pe ea sa ne controleze vietile.
Swami Shivananda
Bucuria......
Bucuria… acest minunat şi sublim sentiment care ne hrăneşte sufletul şi care este căutat de noi toţi de-a lungul vieţii fără întrerupere. Dar ştim să ne bucurăm? Vrem să ne bucurăm?
Vedem mulţi oameni trişti care se plîng că nu au motive de bucurie… Nimic mai neadevărat! Bucuria ne aşteaptă pretutindeni să-i deschidem sufletele! Să începem fiecare zi bucurandu-ne, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi. Iubind ne bucurăm. Ne bucurăm de fiecare zîmbet de pe faţa fiinţei iubite, de fiecare sărut, mîngîiere, vorbă… Ne bucurăm de soare, că avem ochi cu care să-l admirăm, ne bucurăm de gustul unui fruct zemos, de parfumul unui trandafir, de culoarea cerului, de forma norilor… avem atîtea motive de bucurie! Ne bucurăm că putem păşi, atinge, dansa… ne bucurăm că putem asculta melodia preferată. Fiecare dintre noi are o nesfarşită sursă de bucurie pură. Motive de bucurie sunt peste tot. Dar aşa cum un orb nu vede lumina din jur, motivele de bucurie nu pot fi văzute de cel al cărui suflet nu mai are „organul de simţ” al bucuriei.
Mi-am întrebat sufletul ce-l face pe el cel mai mult să simtă bucurie… şi mi-a spus că iubirea. M-a făcut să înţeleg că dacă iubeşti nu ai cum să nu fii bucuros. Iubirea este ca un izvor nesecat de bucurie. Şi odată ce ai realizat că tot ceea ce te înconjoară este trupul Lui Dumnezeu, poţi oare să nu te bucuri atunci de orice? Atunci cînd sîntem greu încercaţi ar trebui să mulţumim Cerului că sîntem supuşi testelor. Asta înseamnă că sîntem buni… şi să nu uităm că Dumnezeu nu dă Omului mai mult decît poate duce. Aşa că, să depaşim cu bucurie testele căci „ce nu ne doboară ne întăreşte”. Lumea în care trăim este absolut minunată! Să o trăim cu bucurie şi cu atenţie… căci mesajele divine sînt pretutindeni, trebuie doar să ne deschidem faţă de ele! Să ne bucurăm de noi înşine acceptandu-ne aşa cum sîntem… căci un alt inamic al bucuriei este nemulţumirea. De ce să permitem acestui parazit să se hrănească cu bucuria noastră? Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau ignoranţă… şi astfel bucuria de a fi tu însuţi dispare, lăsînd loc frustrării. Şi totuşi uităm să ne bucurăm… te poţi bucura din orice lucru mic… cu care intri în contact… uităm cît de frumoasă este viaţa… plecăm urechea la cei din jur… ne interesează mai mult părerea lor… Totul depinde numai de tine… şi această schimbare nu o poţi face decat… după ce te-ai regăsit… după ce te-ai înţeles… după ce te-ai acceptat… după ce eşti bucuros că eşti o scînteie divină!
Cu toţii murim, dar cîţi dintre noi ştiu să trăiască? Cîţi aleg bucuria vieţii?
Unul dintre cele mai profunde sentimente este bucuria interioară. Bucuria e aceea care deschide drumul către fericire şi dragoste. Această bucurie se bazează întotdeauna pe adevărul fiinţei tale. Ea nu dispare niciodată, pentru că se află în tine. Ea nu are niciodată cauze externe şi nu e umbrită de nici o întamplare dureroasă care ţi se poate întampla. Această bucurie interioară este împlinirea fiinţei tale pentru că ea te ţine pe linia de plutire în vremuri grele. Tot ea tresaltă în sufletul tău în vremuri fericite. Bucuria din noi ne face să vrem s-o împărţim cu alţii.
Bucuria radiază, aduce încredere celor care n-au şi alinare celor care o caută. Bucuria nu se sfîrşeşte niciodată. Cel care are în suflet această bucurie n-o să cedeze niciodată în faţa încercărilor, pentru că el va găsi mereu puterea să continue drumul, chiar şi cu lacrimi pe obraz. Bucuria unui om îi demonstrează profunzimea interioară şi încrederea în el însuşi.
Bucuria poate schimba vieţi!
Vedem mulţi oameni trişti care se plîng că nu au motive de bucurie… Nimic mai neadevărat! Bucuria ne aşteaptă pretutindeni să-i deschidem sufletele! Să începem fiecare zi bucurandu-ne, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi. Iubind ne bucurăm. Ne bucurăm de fiecare zîmbet de pe faţa fiinţei iubite, de fiecare sărut, mîngîiere, vorbă… Ne bucurăm de soare, că avem ochi cu care să-l admirăm, ne bucurăm de gustul unui fruct zemos, de parfumul unui trandafir, de culoarea cerului, de forma norilor… avem atîtea motive de bucurie! Ne bucurăm că putem păşi, atinge, dansa… ne bucurăm că putem asculta melodia preferată. Fiecare dintre noi are o nesfarşită sursă de bucurie pură. Motive de bucurie sunt peste tot. Dar aşa cum un orb nu vede lumina din jur, motivele de bucurie nu pot fi văzute de cel al cărui suflet nu mai are „organul de simţ” al bucuriei.
Mi-am întrebat sufletul ce-l face pe el cel mai mult să simtă bucurie… şi mi-a spus că iubirea. M-a făcut să înţeleg că dacă iubeşti nu ai cum să nu fii bucuros. Iubirea este ca un izvor nesecat de bucurie. Şi odată ce ai realizat că tot ceea ce te înconjoară este trupul Lui Dumnezeu, poţi oare să nu te bucuri atunci de orice? Atunci cînd sîntem greu încercaţi ar trebui să mulţumim Cerului că sîntem supuşi testelor. Asta înseamnă că sîntem buni… şi să nu uităm că Dumnezeu nu dă Omului mai mult decît poate duce. Aşa că, să depaşim cu bucurie testele căci „ce nu ne doboară ne întăreşte”. Lumea în care trăim este absolut minunată! Să o trăim cu bucurie şi cu atenţie… căci mesajele divine sînt pretutindeni, trebuie doar să ne deschidem faţă de ele! Să ne bucurăm de noi înşine acceptandu-ne aşa cum sîntem… căci un alt inamic al bucuriei este nemulţumirea. De ce să permitem acestui parazit să se hrănească cu bucuria noastră? Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau ignoranţă… şi astfel bucuria de a fi tu însuţi dispare, lăsînd loc frustrării. Şi totuşi uităm să ne bucurăm… te poţi bucura din orice lucru mic… cu care intri în contact… uităm cît de frumoasă este viaţa… plecăm urechea la cei din jur… ne interesează mai mult părerea lor… Totul depinde numai de tine… şi această schimbare nu o poţi face decat… după ce te-ai regăsit… după ce te-ai înţeles… după ce te-ai acceptat… după ce eşti bucuros că eşti o scînteie divină!
Cu toţii murim, dar cîţi dintre noi ştiu să trăiască? Cîţi aleg bucuria vieţii?
Unul dintre cele mai profunde sentimente este bucuria interioară. Bucuria e aceea care deschide drumul către fericire şi dragoste. Această bucurie se bazează întotdeauna pe adevărul fiinţei tale. Ea nu dispare niciodată, pentru că se află în tine. Ea nu are niciodată cauze externe şi nu e umbrită de nici o întamplare dureroasă care ţi se poate întampla. Această bucurie interioară este împlinirea fiinţei tale pentru că ea te ţine pe linia de plutire în vremuri grele. Tot ea tresaltă în sufletul tău în vremuri fericite. Bucuria din noi ne face să vrem s-o împărţim cu alţii.
Bucuria radiază, aduce încredere celor care n-au şi alinare celor care o caută. Bucuria nu se sfîrşeşte niciodată. Cel care are în suflet această bucurie n-o să cedeze niciodată în faţa încercărilor, pentru că el va găsi mereu puterea să continue drumul, chiar şi cu lacrimi pe obraz. Bucuria unui om îi demonstrează profunzimea interioară şi încrederea în el însuşi.
Bucuria poate schimba vieţi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)