duminică, 23 decembrie 2012

Toate câte mi s-au întâmplat


Deschid ochii mari şi deodată
Ninge ca-ntr-o mie de poveşti
Imagini pure, îngereşti
Au venit la uşa mea să bată
Şi coboară cerul pe pământ
Diafan covor de puritate
Paşii noştri plini de răutate
Peste toate câte răni mai sunt
Ninge, ninge ca-ntr-o feerie
Şi mă văd copil, copil de tot
Cum luptam printre nămeţi înot
Cu-atâta îngerească bucurie!
Ninge, ninge ca o remuşcare
Binefăcătoare şi tardivă
Peste soarta lumii în derivă
Ca un preţ pentru-o răscumpărare
Toate câte mi s-au întâmplat,
Le-am înscris pe coaja mea de iască
Bătrâneţea nu-i decât o mască
Peste-un suflet trist şi vinovat
 
poezie de Ion Untaru
 

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Sarbatori fericite, suflete dragi! Si multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape, cu un cuvant bun, sau cu gandul! Va iubesc din toata inima!

"De ți-e paharul jumătate
Să nu te plângi că nu e plin
Ci bea, atât cât ți se-mparte,
Că-ar fi putut fi mai puțin.

Dacă pe cerul tău vezi nori,
Gândește că un curcubeu
Se va așterne în culori,
Pictat de Însuși Dumnezeu.

Când doare talpa obosită
Și-s numai pietre-n calea ta,
Adu-ți aminte de aripă
Și-n loc să mergi, tu vei zbura.

Călătorind pribeag prin viață,
Pe la răscruci de rătăcești,
Deschide ochii și învață
Cum, singur, drumul să-l găsești.

Te luptă să îți fii lumină
Când noaptea încercării vine
Primește voia cea divină
Și din tot răul fă un bine.

Pe-acela care te iubește
Iubește-l, însă, nu-l lega
Și nu da-n cel ce te rănește
Ci numai fugi din calea sa.

Și dacă toți te părăsesc,
Nu plânge și nu dispera,
De tine, îngeri și-amintesc
Și-acolo Sus, însemni Ceva."

miercuri, 19 decembrie 2012

marți, 18 decembrie 2012

De gheata, inima nu e


"bocancii- s albi de- atata drum,
si pe margini frunzele in sange,
de gheata inima nu e, e scrum,
un inger pe- o chitara plange.
                         .
pe- o coarda- i sta aripa franta,
in cerul gurii noapte mi- e, senina,
si luna printre lacrimi, trista, canta,
durerea lui, si- a mea, a ta, lumina!
                          .
abrupt e cerul, stancile din nori,
cu treptele inzapezite, ca in drum,
acoperite parca- s stelele cu flori,
de gheata inima nu e, e scrum."
    

duminică, 16 decembrie 2012

Scrisoare catre Mos Craciun

Iubite Mos Craciun,

al tuturor copiilor si al nostru.M-am gandit neancetat la ce te-am rugat acum un an. Imi doream sa ma ajuti, sa rupi tacerea dintre mine si cel drag. N-a stat in puterea ta cu siguranta. 
Anul acesta, am o alta dorinta. As vrea cand ajungi la fereastra lui, sa-i soptesti cat de rau imi pare, pentru cat i-am tulburat linistea sufleteasca in acesti ani. Nimeni nu ne da acest drept. Eu, in naivitatea mea, credeam ca-i transmit tot ce-aveam mai bun in suflet. Poate asta am si facut. Dar cu ce drept? Am gresit si ma caiesc amarnic. Lupt sa ma iert pe mine, si sa obtin si iertarea lui dar si a bunulul Dumnezeu. Sa-i spui ca sunt bine, atat cat se poate. Si ca-i doresc tot binele de pe Pamant, alaturi de cei dragi lui.Craciun fericit ii doresc si implinirea tuturor dorintelor!
Te iubesc Mos Craciun, sa fii bun si puternic. Te asteapta un drum lung.Dar stiu cate zambete de bucurie te asteapta.Sa nu ne uiti nicicand! <3

joi, 13 decembrie 2012

Tu nu m-ai nins... (Romeo Tarhon)




Ninge cu pitici și zâne,
Cu scântei de șemineu,
Cu mieluți pufoși din stâne,
Toate ning și ning și eu.

Ninge trist ca-ntr-o baladă
La vioară alb ningând
Sufletele de zăpadă,
Toate ning și trec pe rând.

Ninge-n lume cu regrete
Și cu fulgi de dor ușor,
Și nămete cu nămete
Toate ning, se strâng și dor.

Ninge greu cu răni ușoare
Care cad și ne străpung,
Ninge trist, cu disperare,
Toate ning și toate plâng.

Ninge alb din albul zării
Cu fulgi albi, ninge lăptos,
Pe zăpezile-ntristării
Toate ning și dor pufos.

Ninge cât o revărsare
De suspine albe, moi
Și cu spaime trecătoare,
Toate ning, ningem și noi.

Ninge gros cu alb subțire
Tors din albul de fuior
A cămășii pentru mire,
Toate ning și toate mor.

Ninge totul și tot ninge
Pe cearșaful alb întins
Sub mireasa ce se stinge,
Toate ning, tu nu m-ai nins...

joi, 22 noiembrie 2012

Singur. Singur când te naşti. Singur când mori. Singur când iubeşti. Oare a înţeles cândva, cineva, iubirea celuilalt?

Constantin Tsatsos

vineri, 16 noiembrie 2012

Supraomul... Cel care a organizat haosul pasiunilor sale, a conferit stil caracterului sau si a devenit creativ. Constient de terorile vietii sale, el sustine viata, fara nici un fel de resentimente.
Friedrich Nietzsche

marți, 6 noiembrie 2012

Adeseori, imaginar, ȋți scriu scrisori.

"Au nins atȃția ani peste iubirea noastrǎ
Și-am adunat atȃtea sǎrbǎtori,
Din colțul meu de inimǎ albastrǎ
Adeseori, imaginar, ȋți scriu scrisori.


Trecut-au ani… Dar cȃți… mai are importanțǎ?
Eu sunt aceeași ca și-n alte dǎți,
Prea obositǎ uneori de viațǎ,
Prea veselǎ ȋntre povești și cǎrți.

Dar tu mǎ știi de ani , sunt irealǎ,
Absentǎ și distantǎ uneori,
Plecatǎ-n lumea visurilor de cernealǎ
Ștergȃnd cu mȃna cerul plin de nori.

Sunt ploaie uneori și cad mȃhnitǎ
Udȃnd pǎmȃntul cu iubiri profunde
Iar alteori, albastrǎ, fericitǎ,
Gȃnd misterios ce mintea ți-o pǎtrunde.

Dar, tu mǎ știi, sunt ani de cȃnd ning lacrimi
Și zȃmbete ciudate uneori,
Din lumea mea cu ȋngeri plini de patimi
Și-acum, imaginar, ȋți scriu scrisori."

duminică, 4 noiembrie 2012

Voi iubi în tăcere...




Voi iubi în tăcere, voi striga nestrigând
Voi zbura în cădere şi zâmbi-voi plângând
Şi urla-voi la stele şi sufla-mă-vor ape
Şi spăla-mă-vor vânturi de iluzii deşarte
Şi voi arde în gheţuri îngheţând lângă ruguri
Voi bea vinuri din pietre ciugulite din struguri
Voi plana peste codri, voi pluti prin câmpie
Şi voi râde de moarte, fir-ar naibii să fie
Voi iubi bătrâneţea-mi, tinereţea-mi urând-o
Pe la mijlocul verii voi porni cu colindul
Auzind doar cu ochiul şi văzând cu urechea
Cioara albă pe ramuri - legănându-mi tristeţea
Voi ajunge la tine străbătând Universuri
Zgribulit ca un câine şi cu mine doar versul
Şi cu mine luceferi şi galactici astrale
Ce le-arunc cu tandreţe
La picioarele tale
Voi iubi în tăcere, voi striga doar şoptind
Voi cădea în zburare şi voi plânge zâmbind
Şi sufla-mă-vor vânturi şi-neca-mă-vor ape
În spumoase adâncuri de iluzii deşarte
Între mine şi tine - doar speranţe şi vise
Între tine şi mine - doar zăvoare închise
Între mine şi tine - doar troiene de vreme
Adorare în taină şi nescrise poeme
Între mine şi tine - obiceiuri şi datini
Între mine şi tine - generaţii de patimi
Între mine şi tine - doar chemările mele
Ş-ale tale surâse - arogante şi grele
Voi pleca de la tine suferind în tăcere
Resemnându-mă iarăşi cu destinele mele
Împletite din clipe ce vor toarce decenii
Rămânea-vei icoană dispărutului geniu...
Rămânea-vei, iubito, pur şi simplu femeie
Doar cu ochiul furând nebuloase lactee
Şi doar glasul vibrându-ţi recitând din poeme
Pentru tine culese prin livezile vremii
Şi în nopţi fără lună căuta-vei privirea-mi
Prin adânc de galactici să-ţi alini nostalgia
Încercând a-nţelege că o simplă femeie
Cum din stea printre stele ai rămas doar scânteie...

poezie de Iurie Osoianu 
4360286_0_370cb_8a69ec82_L_1_ (435x41, 4KB)

La muti ani, domnule Presedinte al Romaniei!

La multi ani, bucurie si cat mai multe impliniri, domnule Presedinte al Romaniei. Sanatate si multa fericire!

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Noapte buna, suflet drag!

Au fost si nopti in care mi-ai spus: noapte buna, somn usor!.Putine, dar au fost.Nu le-am putut uita. Au urmat multe, sute de nopti, in care am visat ca voi mai trai fericirea acelor nopti. As vrea sa stii ca eu noapte de noapte, iti spun: noapte buna, somn usor! Chiar n-ai simtit niciodata? Si daca da, de ce nu mi-ai raspuns? Poate pentru ca n-am asteptat sa-mi si raspunzi. Dar mi-am dorit. Noapte buna, suflet sfant si drag!  




Te iubesc, inger al noptii!

Se spune ca SPERANTA moare ultima. Azi, pentru prima oara m-am gandit la tine constienta ca nu te voi revedea niciodata.Pentru ca stiu ca nu-ti doresti asta. Si tot te iubesc. Imi amintesc momentul cand mi-ai spus: "nu asa speram sa fie, nu asa mi-am imaginat; as fi vrut sa te cunosc mai intai." Si ma intreb de ce eu simteam altfel? Nu stiam nimic despre tine cand am simtit ca nu ma pot dezlipi de fotografia ta.Nu m-am putut culca fara sa-ti scriu cateva cuvinte, desi chiar am crezut ca le-am scris cuiva care nu le va lua in seama. Dar le-ai luat. Si cat sarcasm a fost in tine cand mi-ai aruncat in fata ca " e suficient ca cineva sa-mi dea putina atentie, ca eu sa ma consider regina balului." Dar si cat de norocoasa am fost sa descopar ce om minunat esti.Ca ai o multime de calitati. Ca tot timpul de fapt te-ai gandit la mine, mai mult ca la tine. Ca ti-a fost mult mai greu sa spui "NU",  decat mi-a fost mie sa cred in "povestea noastra." Am insa constiinta impacata, in privinta ta, pentru ca in timp am avut destul curaj sa-ti vorbesc despre defectele mele.Despre lucruri pe care le-am facut si le regret. Devenisem constienta ca oricat te-as iubi, nu te merit. De ce a mai trebuit sa subliniezi si tu un lucru pe care-l descoperisem si oricat de greu mi-a fost, l-am si acceptat? Nu voi sti niciodata. Dar a trecut...iata un an .Un an in care s-au intamplat atatea.Si bune si rele. De exemplu nu stii ca am fost la un pas de a parasi lumea. Dar Dumnezeu n-a fost de acord. Am ramas si am continuat lupta pentru existenta dar si cumplita lupta cu mine insami. De ce oare e atat de minunat sa nu fii niciodata multumit de tine? Pe mine m-a insotit toata viata sentimentul asta. Si nu mi-a fost bine. Poate mi-am dorit prea mult sa fiu perfecta. Si cat de usor a fost sa vad ce imperfecta am devenit. Tu chiar aveai nevoie de o femeie perfecta? Spuneai ca-ti place " sa alergi". Dar nu stii cum e sa "alergi" , sa ajungi din urma acea persoana si apoi sa constati ca de fapt n-ai castigat nimic. Sper nici sa nu stii. Viata merge , se pare mai departe, pentru amandoi. Cu bune cu rele. De te-ai intoarce, chiar nu stiu daca as mai simti ceva. Dar stiu ca nu te vei intoarce. Deci stiu ca tie iti va fi bine, mai ales fara mine. Eu n-am contat niciodata prea mult pentru mine. Mereu cei pe care i-am iubit au fost cei mai importanti. Fericirea lor a fost si fericirea mea. Asta nu se mai poate schimba la mine. Deci daca traiesc cu gandul ca esti fericit, ii pot spune dorului meu pentru tine, ca nu-l pot inaripa sa plece la tine. Imi pot stavili dorinta de a alerga la tine.Pentru a te vedea, pentru a fugi in bratele tale.Pentru , nu stiu, pentru a vedea ca esti aievea si nu un vis. Stiu ca nu ai nevoie de gandul asta. Dar...esti mereu cu mine. Esti in fiece om pe care-l intalnesc, in cerul senin, in mijlocul ploii, in stralucirea primei zapezi, in noapte. Iubirea-mi nu se poate descrie in cuvinte. Nimeni n-a izbutit asta. Iar inima-mi nu poate fi vazuta. Sa fii iubit de stele si de soare. Si sa iubesti pe cea ce te va iubi, sau te iubeste. Sa nu mai fii singur niciodata atat de mult in noapte.Ca-n prima noapte in care mi-ai vorbit. Si sa  nu mai racesti incat sa ajungi la urgente. Iar de se va intampla, sa ai aproape o mana calda si draga, doi ochi in care sa poti vedea iubire. Te iubesc, inger al noptii! 
"Sa nu ma pierzi din mana ta
Si nici prin ceata amintirilor,
Chiar daca vremea este rea
Si plange in cascada muntilor.

Preumbla-ma cu mana-ti tremuranda

Sa nu vad haul dintre noi.
Cu mine sa iti faci nodul la batista
Din norii unei triste ploi.

Si printre degetele tale rasfirate
De spasmul gandurilor mele,
Sa-mi pierzi sperantele desarte
Si lacrimile de durere."

Nicolae Labis - Tu

Nesfarsit e cerul
Care se-ncepu, 
Nesfarsita-i ziua unde esti si tu.

Soarele e palid
Dus in vechi povesti -
Nesfarsita-i zarea
Larga, unde esti. ♥
Nu stiu de ce, dar aceste cuvinte mi-au adus aminte din nou de tine.Mai tii minte? Imi spuneai ca-ti e teama de o relatie , pentru ca ti-e teama de banal, de ridicol, de mediocru. Oricat am incercat sa-ti arat ce simt, nu te-am putut intoarce din acel "NU". Poate n-ai piedut nimic. Sau poate mult. Indata se implinesc trei ani de cand te port in inima. Si vor mai trece multi, poate chiar toti cati ii mai am de trait, si tu tot in sufletul meu vei ramane. Pentru ca sentimentele mele sunt frumoase, pure si puternice. Pentru ca doar Dumnezeu stie de ce, si eu am urat banalul, ridicolul si mediocritatea. Te iubesc din adancul inimii, si chiar de nu te vad si aud, esti cu mine mereu. Dumnezeu sa te ocroteasca si sa-ti daruiasca tot ce-ti doresti! Fie si doar pentru ca mi-ai incalzit inima intr-o zi cu un zambet cu trei trandafiri si-o vorba buna. 

vineri, 2 noiembrie 2012





"Trebuie sa intampinam cu drag viitorul, tinand minte ca in curand va fi trecut;Si trebuie sa respectam trecutul, stiind ca odata a fost tot ce era omeneste cu putinta."
George Santayana
Un om cu sufletul frumos are întotdeauna un zâmbet de oferit acelora care au uitat să zâmbească, oricât de trist ar fi. Un om cu sufletul frumos va avea mereu lacrimi de dor ,de recunoștință și pentru a plânge alături de un suflet îndurerat
. Un om cu sufletul frumos va avea întotdeauna vorbe calde și încurajări pentru cei aflați în suferință, oricât de mult ar suferi el însuși. Un om cu sufletul frumos va avea întotdeauna o îmbrățișare de oferit, chiar dacă a fost sărăcit de îmbrățișări de către oameni care l-au rănit. Un om cu sufletul frumos nu este perfect și nu este fără de greșeală, dar se străduiește să fie cât mai bun și să se corecteze. Un om cu sufletul frumos va ierta înainte să i se ceară iertare. Un om cu sufletul frumos iubește chiar dacă el nu este iubit...

marți, 30 octombrie 2012

"Societatea iarta adesea fapta criminalului, dar niciodata visatorului, iar frumoasele emotii vane pe care arta le desteapta in noi par vrednice de ura."
Oscar Wilde

DORUL



”Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”

Constantin NOICA

duminică, 28 octombrie 2012





Cand esti dezamagit, inima ta este plina de tristete, sufletul tau plin de amaraciune si nu ajunge zambetul la gura ta... ...Iti doresc FERICIRE!

Cand disperarea bate la usa ta, si va fi greu sa te mentii calm, cand iti va fi greu sa-i suporti pe ceilalti, si vei avea impresia ca te scufunzi in propriile temeri... ...Iti doresc RABDARE!

Cand esti singur, cand iti lipseste dragostea, cand inima e
ste dispusa sa doreasca si sa iubeasca fara masura... ...Iti doresc IUBIRE!

Cand esti confuz si nu poti sa crezi in nimic, cand vezi ca ceea ce vrei si speri e imposibil de atins... ...iti doresc CREDINTA!

Cand esti trist si durerea din inima umbreste chipul tau, cand de atata plans ochii tai se inchid la lucrurile frumoase ale vietii ... ...Iti doresc BUCURIE!

Cand esti agitat si emotionat, cu un spirit nelinistit si noaptea iti este imposibil sa adormi... ...Iti doresc PACE!

Cand boala bate la usa ta, si corpul tau este slabit, cand doresti plinatatea vietii... ...Iti doresc SANATATE!

Cand simti ca fericirea ti-a intors spatele, cand iubirea pare sa fie doar o amintire ingropata in trecut, cand tradarea si disperarea iti ia dorinta de a simti focul iubirii in viata ta... ...Iti doresc O NOUA OCAZIE!

Si cand ti-ai recapatat FERICIREA si RABDAREA , cand DRAGOSTEA este cu tine, si CREDINTA este motorul existentei tale, cand ai suficienta BUCURIE , PACE si SANATATE , si viata iti ofera NOI OCAZII, nu uita sa le imparti cu altii...Doar asa te vei simti IMPLINIT!


sâmbătă, 27 octombrie 2012


Vantul si ploaia


Mai simt parfumul florilor de pe alee,
Alergam spre tine, era prima intalnire.
Ploaia si vantul nu-mi pareau ostile,
Zambeam tuturor...era fericire!

Cand m-am oprit m-a durut a ta privire,
Erai mai frumos decat in a mea-nchipuire.
Mi-ai sarutat incet mana si eu pe obraz,
Cum s-a putut transforma totul in necaz?

Trei trandafiri ce-i am si-acum,
Pot marturisi ca n-a fost scrum.
Ci foc arzand in doua inimi,
Si multa duiosie in priviri.

Poate ca cine uita n-are merit,
Iubirea nu stie , e stanca de granit.
Merit nu e nici s-o sfarami cu-un cuvant,
Caci ea te incalzeste in nopti de-argint.

Camelia Ciobanu

IL DIVO - Concierto en el Coliseo de Roma

BZN - Blue eyes



"Foarte rar suntem multumiti de noi insine; cu atat mai mangaietor e momentul cand izbutim a satisface pe altii."
Goethe

Insulta...

"Insulta e declaratia infrangerii."
Nicolae Iorga

Te vad si-acum


Te vad si-acum in camera-mi pe canapea,
Privrea-ti albastra, e in inima mea,
Imbratisarea-ti calda, n-am cum uita,
Nesiguranta, totul ne fermeca.
Cand ai plecat, mult dupa tine am privit,
Brusc sufletul mi-era golit.
Un polizor in departare suna zgomotos,
Sunet ce insa recenta-ti  aparitie-l facea parca frumos
Au trecut ani, si nu te-ai mai intors,
Viata doar adesea e un basm frumos.
Te port in inima si-acum,
Dar nu pot, nu vreau sa te intorc din drum.

Camelia Ciobanu

vineri, 26 octombrie 2012

Scrisoare pentru Dumnezeu


Bunul meu tata,

Ma poti ierta ca pentru prima oara-n viata am simtit o dorinta atat de mare sa vorbesc cu tine, incat m-am asezat si-am inceput sa-ti scriu o scrisoare? De ce nu-ti vorbesc ca de obicei? Nu stiu. Poate pentru ca mi-e rusine sa ridic ochii spre tine. Imi e rusine de mine tatal meu drag. Mereu am pretins ca te iubesc. Si chiar cred ca te-am iubit…in felul meu. Dar am gresit, stiind ca te supar.Si nu o data. Si-aseara am gresit. Si tu stii asta. Am facut aproape imposibilul pentru a atinge o inima, ce nu-mi poate apartine, nici dac-ar vrea. De aproape trei ani, iubesc o inima, un om, care nu poate fi al meu. Stiam ca nu am voie, stiam c-o sa te superi rau, dar am continuat. Poate a fost iubirea vietii mele, dar nu e o scuza buna pentru tine. Mereu m-ai invatat sa nu-mi doresc ce apartine altcuiva. Si eu te-am ascultat. Pana la el. Sigur nu tu ai vrut sa vad acea fotografie, nici sa ma indragostesc de ea. Dar s-a intamplat. Bunul meu tata, tu esti iubire, teoretic n-ar trebui sa te superi cand vezi o iubire adevarata. Dar eu simt ca te-ai necajit rau. Poate si pentru cat te-am rugat sa-mi dai voie sa iubesc aceasta inima.Stiam ca nu-mi vei da acceptul, dar am continuat. Ca-mi merge cumplit de rau, stii. Cobor, in loc sa urc, si-am fost aproape de a nu-mi mai dori sa pot urca din nou. Ca alta data. Da. Am fost pe punctual de a renunta. Ma simteam obosita, atat de obosita si infranta incat singurul gand care ma consola era ca-mi pot revedea parintii mai repede decat credeam. Si aproape ma bucuram. Dar atunci ai ridicat tu mana tamaduitoare asupra mea, si m-ai salvat. Apoi am vazut clar ca am doi copii care ar muri de durere sa ma piarda si pe mine. Si-am inceput sa lupt din nou. Atat pentru a-mi gasi un job, cat si …in continuare pentru a ma apropia de inima aleasa. Am fost plecata sa muncesc. Dorul de fata m-a adus inapoi. Nu m-am inselat in privinta asta. Niciodata nu mi-au placut banii atat de mult incat sa pot sta departe de cei dragi. Dar odata revenita, lupta mea pentru a gasi un job pare zadarnica. Trimit zilnic cv-uri, merg la interviuri, dar angajarea nu se concretizeaza. Stiu ca tu iubesti rabdarea si energia calma. Sunt si zile cand uit, si plang. Sunt la un pas de deznadejde, care iarasi stiu ca nu e a ta. Tu aduci bucurie in inimi, nu indoiala, teama si deznadejde. Stiu bine. Si totusi ceva nu merge. Si-atunci m-am gandit sa-ti scriu. Sa te rog sa ma ierti pentru tot ce-am gresit in viata asta. Dar mai ales pentru ultima iubire. Teoretic, daca ma ierti, nu trebuie sa mai gresesc. Dar, tata!. Eu iubesc! Cum sa opresc un sentiment pe care oricat am vrut sa mi-l inabus…n-am reusit. Pana si acea inima a vrut sa “ma ajute”. Mi-a trimis un mail in care mi-a vorbit urat.Lucru care lui nu-I sta in fire. E deosebit, si bun.Tu stii bine asta. Dar a fost convins ca daca-mi va “ordona” sa stau departe de el, eu voi fi o fetita ascultatoare si asa voi face. E adevarat, un timp, de durere(tu stii ca un cuvant rau, doare mai abitir decat o palma), am batut in retragere. Am plans, am vorbit cu tine si cu toti sfintii.V-am rugat sa-mi explicati de ce un om se poate supara pe alt om, fiindca acela il iubeste?Si daca chiar s-a suparat, de ce nu mi-a explicat frumos? De ce-a trebuit sa foloseasca cuvinte incarcate de rautate ? Grele? Dar dupa un timp, am realizat ca si daca m-ar ura, eu tot l-as iubi. Doar ca nu trebuia sa-I mai si spun asta. Luni de zile m-am abtinut sa-I mai scriu. Nu mi-a iesit pana la capat. Uneori ma surprind ca deschid mail-ul si-I scriu. Nu neaparat ce simt pentru el. Incerc sa-I explic ca-l iubesc atat de mult incat nu-mi doresc decat sa fie fericit. Dar gresesc cu siguranta. Eu nu-l mai interezez. Si e corect. Intalnirea noastra a fost o greseala. Acum suntem pe doua drumuri paralele. Mergem amandoi doar ca eu cobor, in timp ce el urca. Si daca printr-o minine eu as reusi sa urc din nou, nu l-as mai putea ajunge din urma. Poate si pentru ca el, cand e vorba de mine, nu merge, ci fuge. Si totusi il iubesc.Si-as minti daca n-as recunoaste ca mi-e tare dor de el.Ca-mi doresc sa-l mai vad macar o data-n viata asta. Ca-mi doresc sa ma imbratiseze, si sa ma lase sa plang pe umarul lui, pentru tot ce-am suferit de cand nu ne-am vazut. Ca-mi doresc sa mi-l stiu prieten si nu dusman. Si prietenia e un pacat tata? Vreau doar prietenia lui…sau am vrut. Stiu c-am pierdut aproape tot. Si ca bruma de curaj ce-mi sta in inima e doar mila si bunatatea ta. Tata pot sa-ti promit ca n-o sa-I mai scriu niciodata, nici macar pentru a-I ura La multi ani. Promit. Dar asta nu va insemna ca nu-l voi mai iubi. Si-atunci? Cat de grav este? Te rog iarta-ma , atat cat poti si da-mi din nou dorinta de a trai. De a ma uita in oglinda si a vedea o Cami vesela, pozitiva, optimista, luptatoare. De a nu ma mai teme de ziua de maine desi nu mai am nici casa nici servici. Ajuta-ma sa cred ca tu te afli langa mine si ca-mi vei da inapoi ce-am pierdut, ca lucrurile nu conteaza atata timp cat ai un suflet bun sub soare. Sunt plina de defecte si pacate. Dar m-am nascut cu doua calitati: bunatate si sinceritate. Tu stii asta cel mai bine.
Cred in tine bunul meu tata. Te rog iarta-ma si da-mi viata inapoi. Caci am piedut bucuria de a mai trai in ziua cand am pierdut apropierea de acea inima. Si-mi simt inca sufletul sfasiat de cuvintele lui. Vindeca-mi inima Tata! Doar tu poti. Eu te iubesc…in felul meu.Si n-o sa te mai rog sa ma ajuti sa ating o inima niciodata. Promit!

C'est la vie - Emerson, Lake & Palmer

Nici nu te las de tot, nici nu te strig...

"Prea repede uitam ce-aveam în gând,
Sub apasarea vorbelor de rând!
Nici nu ma strigi de tot, nici nu ma lasi...

E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitam ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cadere în plus...
La tine-i vara si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig."





George Tarnea
"Mijlocul de a fi original: sinceritatea absoluta."
Charles Baudelaire

In fiecare zi visez ca ma tii in brate....si ca ma iubesti...

"Cei care viseaza ziua cunosc multe lucruri care le scapa celor care viseaza doar noaptea."
Edgar Allan Poe

Nu cred in uitare....

"Ce este cuvantul, orice cuvant? Nimic...decat o rana a tacerii."

joi, 25 octombrie 2012

Cu totii imbatranim...

Oare poate fi ceva mai frumos, decat sa simti ca ai atins printr-o vorba buna, inima celui iubit? E ca si cum ai zbura pana la Dumnezeu, doar ca sa-i multumesti, apoi sa te intorci pt a simti ca acea inima nu-i sloi...e vie si calda..
Ai vrea sa-ti asezi capul pe inima aceea.Sa-i marturisesti cat de teama ti-a fost ca n-o vei mai simti niciodata. Si da, ai vrea si o calda imbratisare. Caci e firesc.Dar nu poti. Te multumesti sa stii ca ai atins-o de departe. Si ca poate i-ai adus bucurie. 
Cat as vrea sa reapari...suflet singur pazit de ingeri...

Semnal M - La fereastra ta

Copilul pierdut

Am patruzeci şi opt de ani
şi asta-i foarte bine.
Păcat doar de acest april
ce parcă nu mai vine.

Păcat doar de acel copil
ce nimeni n-o să-l ştie
care priveşte dintr-un iaz

de-oglindă fumurie

spre tâmpla-mi dreaptă grea de scrum,
apoi spre tâmpla stângă
şi nu se bucură, şi-ar vrea
să plângă, doar să plângă.

poezie de Eugen Jebeleanu

Tu eşti...

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia

se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: - Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie de Eugen Jebelean