Poate tu...( Maybe you) Beautiful love song

Tristetea lunii...

În asta seara luna viseaza mai trîndava,
Ca o frumoasa care în perini s-a culcat,
Si-si mîngîie cu mîna-i usoara, în zabava,
Cînd atipeste, sînul rotund si despuiat.

Pe umeri de matase o poarta moi nametii,
Cînd moare istovita de lungul ei lesin,
Si ochii-i dusi pe albe vedenii ale vietii,
Le suie-nfloritoare spre cerul ei senin.

Si cînd ades pe lume, de-aleanul ei patrunsa,
Îsi lasa ca sa pice o lacrima ascunsa,
Doar un poet cucernic, dusman al somnului, 

Ia lacrima palita, în palme o aduna
Ca pe-un opal cu ape ce licare, s-o puna
În inima, departe de ochii soarelui.
(Charles Baudelaire)

Ecoul karmei

http://www.neogen.ro/logica/poze/ecoul-karmic-4035120-1556245 
Ecoul karmei noastre nu este atragator pentru intelect – de ce am ramane in mod constient pe un asemenea teren periculos? Dar ego-ul este alimentat de emotii si karma noastra are destule mijloace sa ne faca sa uitam tot ceea ce am invatat si sa ne arunce pe aceasta cale. Astfel ne unim vocea cu cea a ecoului si trecutul isi face intrarea imediat in curentul realitatii noastre. Si, pe masura ce vedem ca nivelul energiei se schimba, pentru a se adapta cerintelor karmei, ne reamintim de ce am trudit atat sa evitam aceasta cale care redevine parcursul calatoriei noastre.
Sa ii dam glas ecoului karmei, in realitatea noastra prezenta? Este o optiune atractiva, atunci cand credem ca sufletul nostru poate creste prin retrairea trecutului. O alta varianta ar fi sa cream putere prin intentie, in fiecare moment. Atunci cand ne concentram in fiecare clipa asupra propriei noastre puteri, asupra conectarii, bucuriei si abundentei, prezentul devine ceea ce noi intentionam si soaptele ecoului noastru karmic dispar, pentru ca am indepartat orice obstacol care le-ar putea reflecta, stiind in acelasi timp ca nu mai avem nevoie sa parcurgem cai deja umblate. Saptamana aceasta, ganditi-va la ecourile karmice pe care le auziti soptindu-va. Va uniti vocea cu ele, sau alegeti sa creati cu intentie noua fiecare clipa? Raspunsul reprezinta diferenta dintre trecut si prezent, dintre vechi si nou, dintre a trai prin intermediul ecourilor sau prin propria voce puternica.
In natura ecoul apare atunci cand un sunet este reflectat de o suprafata dura. In viata noastra,ecourile reprezinta o energie semnificativa a trecutului care se intoarce iar si iar la noi, deorece am creat un blocaj care o impiedica sa ne depaseasca pentru totdeauna. Suntem artrasi sa ne asumam ecoul, din nevoia de validare a ego-ului nostru si din sentimentele noastre de inadecvare si neputinta. Credem ca daca ii dam acestui ecou mai multa putere, vom putea gasi o cale noua de a-l rezolva. Dar pentru a putea rezona cu ecoul trebuie sa ne aflam in energia lui si aceasta este o tentatie cu care ne confruntam la fiecare pas al calatoriei noastre.
Noi alegem vibratia energetica pe doua planuri, emotional si intelectual. La nivel intelectual, alegerea este clara – de ce nu ne-am afla la un nivel de vibratie superioara, bucurandu-ne de beneficiile unui trai multi-dimensional. La nivel emotional, alegerea nu mai este chiar atat de clara. Emotiile noastre ne atrag atat de puternic,incat atunci cand ne confruntam cu un ecou karmic, tentatia de a ne scufunda putin in adancul memoriei, astfel incat sa ne putem desface, reface sau reconstitui, este aproape irezistibila. 
(Logica)

Earth Final Conflict: Da'an Visions

Orologiul de gheaţă

La cumpana nopţii, eu sui într-un turn.
Paingi, cucuvai înţelepte
se-ntrec să-mi oprească urcuşul nocturn
de stajă pe strâmtele trepte.

Dar nu e nici buhă cu strigatul ei,
nici iască cu ochiul sinistru,
nici aprige pliscuri ce scuipă ulei,
nici aripi suflând ca un sistru,
nici spadă jucându-mi pe crestet pieziş,
nici limba-ntre graniţe oarbe
să stea împotriva acestui suiş
ce-ntr-una, hipnotic, mă soarbe.

Treptat izbăvit de pământul greoi,
desprins de lumeşti simulacre,
mă-atrage un cer limpezit ca un sloi
cântând din vapaile sacre.

Cu ce fel de grai să rostesc pe deplin
şi cui - amuţitul elogiu?
În turn, îngheţat, albăstriu, cristalin,
mă-aşteaptă un divin orgoliu.

Mărire acestei adânci arătări!
În locul rotirii de zodii,
cu inimi aici şi la mari depărtări
stau orele fixe, ca rodii.

Uitate sunt, deci, izgonite de timp
aversa de stele-n înalturi,
şi naşterea florii superbe din ghimp,
şi goana dorinţei în salturi.

De-acolo de sus, de pe înaltul prag
privesc fascinat înafără.
Ce sferă perfectă! Pământul cel mic
cu multele sale învelişuri
e una: nimic nu se naşte, nimic
nu moare în lut şi-n frunzişuri.

Vai mie, credeam că fărima e-n mers!
Iertare, ah! somnuri eterne,
minuni împietrite cu licarul şters
de-o iarna ce nu se mai cerne.

Ca roiuri de ornice prinse-n îngheţ
ce-mi mângâie ochii şi părul,
descopăr în lucruri tiparul măreţ,
modelul dintâi, Adevârul.

Nicicând n-am crezut că-o să poată-ncăpea
pădurea-ntr-o singură ghindă,
noianul de stele-ntr-o singură stea,
oceanu-ntr-un ciob de oglindă.

Aceasta e fata trăind dedesubt
a lumii, obrazul de taină:
integru, statornic, în veci necorupt,
mereu despuiat de-orice haină.

O, veşnic aş vrea să întârzii aici,
pe treapta supremă la care
fiinţa nu scade ca umbrele, nici
prezenţa nu trece-n mişcare.

Mereu să mă-mbete, cuprins la mijloc,
şederea a toate-ntru sine.
Dar vai! răsuflarea mea, ca un foc,
topeşte zăpada sub mine.

O limbă porneşte să mişte, şi bat
cleios adormitele ore,
şi prind să răsară-ntr-un spaţiu curbat
de spaime străvechi aurore;
privelişti limpide se-mpăienjenesc,
departe o lună apune,
cad codrii cu-un ţipăt prelung, omenesc
şi marea începe să sune.

O, nu-mi este dat ca în marele ger
să dăinui! Vai, nu mi se cade
aici, unde toate - salvate - sunt cer,
aici, în opritele cascade,
să-ntârzii prea mult: nu sunt vrednic să port
în ochi fericita vedere
a viului care-mi apare ca mort,
a tot ce durează-n cădere...

De-aceea mă-ntorc întristat şi cobor.
Paingi, cucuvai înţelepte
mă cheamă-ndărăt, mă ajută să zbor
în jos, pe spirale, pe trepte.

Dar eu încă sovai: mă tem să mă scald
în ore ce iarăşi mă-nhaţa.
Eu plâng, şi mă zbucium în trupul meu cald.
În turn, orologiul îngheaţă.
(S.A. Doinas)

Anastasia- Once upon a december (with lyrics)

Chem vântul

Chem vintul
Sa mi se joace-n par,
Inchipuindu-mi
Ca sint degetele tale...
Ca esti mingiiere
Intr-adevar...
(V Salajeanu)

Poarta sufletului

 
De-as putea rupe tacerea dintre noi !
Dar cum sa ceri iernii flori de mai ?
Ma prinde tristetea si-n taina contemplu...
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide...
Sint furtuna, sint ploaie, sint soare !
(Viorica Salajeanu)

Am înteles

Am inteles
Ca nu te pot ajunge;
E-atit amar de drum
In urma ta...
Cand sa te-ajung,
Incet se frange
Si ultima speranta
Ce te cauta...

Si-am inteles
Ca nu ma poti ajunge;
E-atat amar de drum
Si-n urma mea...
Ar trebui sa poti iubi
Si plange
Pentru femeia
Care te-ar avea.

(Viorica Salajeanu)

...PRIVESTE-MI SUFLETUL...

Te Iubesc... in visul meu esti doar tu

MADALINA MANOLE- MI-E DOR DE TINE.mpg

Iubire...sfanta....

Osho...m-a invatat sa ma bucur pentru momentul...clipele in care Dumnezeu mi-a umplut inima de iubire...si l-am ascultat..tot el spunea ca nu e loc de lacrimi...in..amintirea unei iubiri sfinte....si l-am ascultat...si totusi lacrimile...vor sa coboare pe obraji...e dor...un dor sfasietor...de o prea frumoasa seara...de o o prea blanda si calda imbratisare de...bun ramas....atat sa fie oare?...

Rondelul lunei

Desi pe cer e-aceeasi luna-
Dar unde e cea de-altadata
Minciuna vietei ce mă-mbata-
E azi o altfel de minciuna.
Ca si atunci, duios rasuna
Cavale-n noaptea instelata,
Si-n cer zambeste-aceeasi luna-
Dar unde e cea de-altadata?
A ei lumina argintata
Cu roze albe mă-ncununa,
Si canta tot pe vechea struna,
Dar pentru mine e schimbata,
Desi pe cer e-aceeasi luna.
(Alexandru Macedonski)

Doar...vantul....

Cine mângâie florile când sunt supărate?
Vântul este cel care mângâie
pe catifelaţii lor obrăjori
supăratele flori
Doar vântul,
ce adie câteodată atât de uşor,
încât aproape că stârneşte
curenţi de invidie
printre umbrele colorate ale fluturilor
în zbor
Şi totuşi, chipul lui cel adevărat
nicio floare nu îl zăreşte -
niciuna nu ştie
dacă vântul e trist atunci când o mângâie,
ori dacă zâmbeşte
Aşa încât, florile supărate
se înveselesc doar pe jumătate
Norocul lor este că, din când în când,
se întâmplă să le mai iasă în cale
şi câte o fetiţă ca tine,
dăruindu-le puţin parfum
din inimoara ei...cu patru petale
(Logica)

Rondelul meu

Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare

(

Alexandru Macedonski)

Aţi remarcat că furia se stinge atunci când o descoperim?

Aţi remarcat că furia se stinge atunci când o descoperim? Voi aveţi obiceiul să o refulaţi, mai degrabă decât să o lăsaţi să explodeze. În oricare din cele două cazuri, voi nu o priviţi, iar lucrurile se petrec fără ştirea voastră. În această ignoranţă se găseşte toată nefericirea voastră, iar violenţa, la fel ca şi indolenţa, vă orbeşte din ce în ce mai mult.

Vă propun o a treia soluţie, singura care reprezintă o soluţie reală. Ea constă din scoaterea din bârlog şi observarea tuturor tendinţelor voastre, fără să interveniţi nici într-un sens, nici în celălalt.. Nu le justificaţi, nu le condamnaţi, nu le ridicaţi în slăvi. Sub lumina constantă a lucidităţii voastre, ele vor păli apoi se vor şterge. Ele nu suportă privirea directă. Ele nu trăiesc şi nu supravieţuiesc decât sub acoperişul iluziilor. Ele se hrănesc din neatenţia voastră, din inconştienţa voastră. Sub luminile conştiinţei ele se ofilesc şi dispar. Părerea celorlalţi să fie ultima voastră grijă. Singurul lucru care contează este felul în care vă percepeţi pe voi înşivă. Voi vă faceţi o părere despre voi înşivă pe baza judecăţilor emise de cei care vă înconjoară, şi uitaţi faptul că puteţi avea o viziune directă a ceea ce sunteţi. Este singurul mod de a privi: direct. Voi vă creaţi un personaj, circulaţi mascaţi pentru a-i înşela pe ceilalţi, iar apoi vă înclinaţi în faţa a ceea ce cred ei despre voi!.

Această comedie care se repetă în viaţă reprezintă unul din obstacolele majore pe calea cunoaşterii de sine. Trebuie să terminaţi cu impostura încă de la începutul călătoriei voastre interioare şi să vă vedeţi aşa cum sunteţi, într-o goliciune totală. În caz contrar, nu speraţi să puteţi avansa spre realizarea adevăratei voastre naturi.

Nu vă puteţi apropia de adevăr atâta timp cât vă veţi păstra ideile greşite despre voi înşivă, atâta timp cât vă încăpăţânaţi să credeţi că personajul vostru social este „eul” vostru definitiv. Ego-ul vostru, identitatea imaginară pe care aţi îmbrăcat-o trebuie să fie aneantizată înainte de a putea deschide poarta divinului, a atotputernicului, a adevărului. Altfel spus, poarta Eului vostru real. Uriaşa înşelătorie la care luaţi parte vă interzice să trăiţi. Treziţi-vă, ridicaţi-vă, încetaţi să dormiţi. Ştiţi foarte bine că jucaţi un rol. De ce nu recunoaşteţi că tot ceea ce se petrece în adâncul inimii voastre nu seamănă deloc cu piesa care se produce pe scena familiară şi socială? Aceste minciuni nu vă tulbură niciodată? Dacă vi se întâmplă să fiţi copleşiţi, puteţi părăsi teatrul, puteţi regăsi pământul sub picioare şi cerul albastru deasupra capului. Puteţi deveni ceea ce nu aţi încetat niciodată să fiţi.

Puneţi-vă următoarea întrebare: „Sunt oare cu adevărat ceea ce cred că sunt?” Lăsaţi această întrebare să îşi extinde ecoul foarte departe în voi, să progreseze din strat în strat până în străfundurile inimii voastre şi să lumineze colţurile cele mai secrete, pentru ca nici o iluzie să nu mai poată exista.

Această introspecţie lipsită de indulgenţă şi de duritate vă va aduce o senzaţie de prospeţime, o viziune atât de nouă încât veţi avea impresia de a fi ieşit din letargie. Veţi vedea cu claritate că toate castelele voastre erau făcute din nisip şi toate bărcile voastre din hârtie. Toate elementele vieţii voastre vi se vor părea ireale, le veţi contempla cu mirare, ca şi cum aţi privi un film. De fapt, aceea nu era viaţa voastră, ci o melodramă în care voi aţi acceptat până în acea clipă să jucaţi un rol predeterminat de educaţie, de condiţionări, de tradiţiile proprii grupului în care v-aţi născut.

Omul nu este încă uman. El este o sperietoare, un amalgam fără rădăcini şi fără sevă, ceva care doarme în picioare. Vă văd ca pierduţi într-o poveste, orbi, surzi, intoxicaţi. Însă voi puteţi ieşi din acest vis. Aceasta este marea diferenţă dintre somn şi moarte. Oricât de mare ar fi ignoranţa voastră, vă puteţi trezi. Iluziile voastre îşi vor lua zborul atunci când vă veţi vedea în sfârşit în faţă: veţi cunoaşte frica fiinţei care s-a crezut întotdeauna frumoasă şi care se descoperă urâtă într-o oglindă. Veţi fi supuşi confruntării cu Eul într-o oglindă care nu este materială: oglinda conştiinţei.

Spuneţi că adevărul vă atrage? Vreţi să ştiţi într-adevăr cine sunteţi? Nu vă este frică să înfruntaţi realitatea? De fapt, vă este frică. Din acest motiv fiinţa umană inventează orice: pentru a ocoli adevărul. Dar vai! Acest fapt nu îi este niciodată de vreun folos. Omul îşi risipeşte viaţa şi nimic nu îl mai poate mulţumi; dacă nu se centrează în el însuşi, el nu se poate simţi acasă niciunde.

Vă întrebaţi de ce insist atât de mult să renunţaţi la falsa strălucire şi să priviţi urâţenia voastră, goliciunea voastră: de ce să nu ascundem cu pudoare acest spectacol înspăimântător? Nu este mai bine să ascundem urâţenia cu podoabe, să drapăm îngrozitoarea goliciune cu mătăsuri strălucitoare? Este exact ceea ce faceţi. La ce foloseşte? Rana ascunsă încetează oare să sângereze? Se infectează. Iar putrefacţia se întinde progresiv asupra întregii voastre personalităţi. Sunt necesare din ce în ce mai multe parfumuri pentru a acoperi mirosurile. Mai devreme sau mai târziu, nimic nu mai ajută, nici parfumul, nici bijuteriile nu mai pot ascunde cadavrul.

Eu nu propun nici un deodorant. Vreau ca duhoarea să înceteze. Eu nu vând nici bijuterii, nici mătăsuri: vă cer să lăsaţi să se deschidă frumuseţea voastră, splendoarea voastră, muzica voastră interioară. Aceasta este singura soluţie. Tot restul este van şi inutil. Credeţi că puteţi obţine vreodată ulei presând pietre?

Vă rog deci să dezgropaţi şi să examinaţi tot ceea ce este ascuns în voi. Nu încercaţi să fugiţi. Unde veţi merge? Voi veţi fi întotdeauna prezenţi. Este imposibil să vă transformaţi, însă nu şi să vă separaţi de voi înşivă.

Observarea de sine este prima fază a acestui proces. Veţi asista la un fenomen miraculos. Când veţi cunoaşte urâţenia, teroarea, ura, vă veţi elibera de ele. Dacă nu veţi mai fugi, ele nu se vor mai mişca, la fel cum umbra voastră încetează să vă mai urmărească atunci când vă opriţi.

Brusc, veţi înţelege că demonii înspăimântători erau o iluzie, că fantomele vă ameninţau numai în măsura în care încercaţi să fugiţi de ele. Pentru atenua frica voastră, aţi adoptat atitudini înşelătoare, a-ţi simulat demnitatea şi onorabilitatea. Toate acestea vor putea fi abandonate deoarece nu va mai exista nimic de ascuns. După ce aţi alungat umbrele, veţi ajunge la o viziune de o frumuseţe inexprimabilă.

Acest lucru mi s-a întâmplat. Am înfrunta monştrii din mine, le-am perceput inconsistenţa şi acest fapt mi-a dat curajul de a privi dincolo de mine. Ceea ce am văzut mi-a schimbat existenţa. Adevărul transfigurează absolut tot. Nu vă temeţi de nimic, vă implor, părăsiţi-vă coliba făcută din paie, ieşiţi din visele voastre şi mergeţi spre deal, acesta vă va oferi cea mai bună protecţie.

(Osho)

Aflati cine sunteti voi cu adevarat

Aproape fiecare gând pe care-l aveţi priveşte în acest caz trecutul sau viitorul, iar sentimentul vostru de sine depinde de trecut în ceea ce priveşte identitatea voastră şi de viitor în ceea ce priveşte împlinirea sa. Teama, anxietatea, aşteptările, regretul, vinovăţia, furia sunt disfuncţii ale stării de conştiinţă aflate sub semnul timpului. Egoul tratează momentul prezent în trei feluri: ca pe un mijloc către un scop, ca pe un obstacol sau ca pe un duşman. Să le luăm pe rând, astfel încât, atunci când regăsiţi în voi tiparul respectiv, să-l puteţi recunoaşte şi să luaţi din nou decizia adecvată. Pentru ego, momentul prezent este, în cel mai bun caz, util doar ca un mijloc ce conduce spre un scop. El vă duce spre un moment viitor considerat a fi mai important, chiar dacă viitorul nu vine niciodată decât sub formă de moment prezent şi nu este, prin urmare, nimic mai mult decât un gând din mintea voastră. Cu alte cuvinte, nu sunteţi niciodată pe deplin aici, deoarece sunteţi întotdeauna ocupaţi cu încercarea de a ajunge în altă parte. Când tiparul acesta devine mai pronunţat — şi aceasta se întâmplă foarte frecvent — momentul prezent este privit şi tratat ca şi cum ar fi un obstacol de trecut. Atunci apar nerăbdarea, frustrarea şi stresul, iar în cadrul culturii noastre aceasta este realitatea de fiecare zi a oamenilor, starea lor normală. Viaţa, cea care există acum, este văzută ca o „problemă”, iar lumea voastră este una plină de probleme ce trebuie rezolvate toate înainte de a putea fi fericiţi, împliniţi sau înainte de a începe să trăiţi cu adevărat — cel puţin aşa credeţi voi. Problema este următoarea: în locul fiecărei probleme soluţionate, apare o alta. Câtă vreme veţi vedea momentul prezent ca pe un obstacol, problemele nu se pot sfârşi. „Voi fi orice doreşti să fiu”, spune Viaţa sau clipa de Acum. „Te voi trata aşa cum mă tratezi tu. Dacă mă vezi ca pe o problemă, voi fi o problemă pentru tine. Dacă mă tratezi ca pe un obstacol, voi fi un obstacol.” În cel mai rău caz, şi această abordare este şi ea foarte des întâlnită, momentul prezent este tratat ca un duşman. Când urâţi ceea ce faceţi, vă plângeţi de ceea ce vă înconjoară, blestemaţi lucrurile care se întâmplă sau s-au întâmplat sau când dialogul vostru interior este alcătuit din expresii precum ar trebui şi n-ar trebui, din învinovăţiri şi acuzaţii, atunci vă certaţi cu ceea ce este, vă certaţi cu ceea ce deja există ca realitate. Transformaţi Viaţa în duşman şi Viaţa spune: „Dacă vrei război, vei avea război.” Realitatea exterioară, care întotdeauna vă reflectă înapoi starea interioară, este atunci experimentată ca fiind ostilă. O întrebare vitală pe care trebuie să v-o puneţi frecvent este aceasta: în ce relaţie mă aflu eu cu momentul prezent? Apoi deveniţi vigilenţi ca să aflaţi răspunsul. Tratez clipa de Acum ca fiind doar un mijloc către îndeplinirea unui scop? O văd ca pe un obstacol? O transform într-un duşman? Din moment ce tot ce aveţi vreodată este momentul prezent, din moment ce Viaţa este inseparabilă de momentul de Acum, semnificaţia adevărată a întrebării este aceasta: care este relaţia mea cu Viaţa? întrebarea aceasta este o modalitate excelentă de demascare a egoului din voi şi de a vă aduce în starea de Prezenţă. Deşi întrebarea nu cuprinde în sine adevărul absolut (în ultimă instanţă, eu şi momentul prezent sunt unul şi acelaşi lucru), ea reprezintă un indicator util către direcţia bună. Puneţi-vi-o adesea, până ce nu veţi mai avea nevoie s-o faceţi. Cum depăşiţi o relaţie disfuncţională cu momentul prezent? Lucrul cel mai important este să o vedeţi în voi, în gândurile şi acţiunile voastre. În momentul în care vedeţi, observaţi că relaţia voastră cu clipa de Acum este disfuncţională, sunteţi prezenţi. A vedea este sinonim cu apariţia Prezenţei, în momentul în care vedeţi disfuncţia, ea începe să se dizolve. Unor oameni li se întâmplă să izbucnească în râs când văd acest lucru. Odată cu viziunea respectivă vine şi puterea de a alege — alegerea de a spune da momentului de Acum, de a-l transforma în prietenul vostru. Eckhart tolle-Un nou pamant
(Maria)

Orga de gheaţă

Se aude ceva,
Nu-i aşa?
E muzica
Orgii de gheaţă
Care-mi atârnă de streaşină.
Nu reuşesc să disting
Nici un sunet,
Dar ştiu,
Sunt convinsă,
Că nu se poate
Să nu se audă nimic,
Iar acest instrument
Perfect
Şi atât de repede pieritor
Să fi fost inventat
Numai
Pentru cine ştie ce
Nevăzut, îndepărtat,
Indiferent
Ascultător.
(Ana Blandiana)

Întrebări

De ce nu se-amestecă totul?
De ce nu se-acoperă
Pielea lucioasă a pământului cu blană?
De ce nu răsare iarba verde şi fragedă
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Şi păsărilor rădăcini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învăţ să urăsc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Oftează îngerul.
(Ana Blandiana)

Umbra

Cine merge înainte
Şi nu întoarce capul
S-a părăsit pe sine în urmă;
Cine aleargă
De spaimă o face
Să nu fie ajuns
De el însuşi;
Cine nu-şi spune ţelul
Se teme
Să nu se găsească
Pe sine acolo,
Ca şi cum umbra
N-ar fi chiar balta de întuneric
Scurs prin venele noastre deschise
Din dorinţa de-a înainta...
(Ana Blandiana)

Nu esti tu cel vinovat...

Nu eşti tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce`n neştire
Mişcă sufletul şi-l leagă de un dor nemărginit.
Şi dacă a fost durere şi dacă mai sufăr încă,
Nu eşti tu a lor pricină, nu eşti tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simţirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea tu eşti clipa ce-a zburat.
(Logica)

Mihaela Runceanu - De cate ori iti spun la revedere

Mihaela Runceanu - Cat as fi vrut sa te chem (Live Mamaia'88)

Sens - Destul sa crezi....

Sa crezi.....

Arareori în bucurie
Se strânge lumea laolaltă
Ca să ridice un pahar
Spre-o fericire mai înaltă.

Atuncea însă se sădeşte
Osânda tristei omeniri,
Când până şi-n nenorociri
Durerea ei nu o uneşte.

În viaţa care ţi-a fost dată
Cu fapta ta ai fost dator:
Întinde-o largă tuturor,
Iar de-or respinge-o vreodată

Retrage-te-n singurătate
Şi după toate câte vezi,
Dacă-n iubire, nu mai crezi,
Să crezi în ceasul de dreptate!
(Nicola Iorga)

Batrani si tineri

Bătrâni şi tineri,
Toţi stângaci,
Nu încă unii
Iar ceilalţi nu mai,
Şi-n sâmburul din care mă desfaci,
Un biet adult se înmulţeşte. Vai,

Ce jalnic fragmentaţi
Şi fără miez,
Timpi depărtaţi egal de mine!
O, Doamne spune-mi unde să m-aşez
Când toate vârstele îmi sunt străine
Şi în zadar
Copilul care sunt
Caută speriat un timp cărunt
Sau chiar,
Mergând cu visul mai departe,
O cât mai luminoasă moarte...

Dar nu găseşte disperat decât
O nemurire-n care i-e urât.
(Ana Blandiana)

Citatul zilei 25.11.2010

Munca grea dezvaluie caracterul oamenilor: unii isi intorc manecile, altii intorc nasul si altii nu se mai intorc deloc. Sam Ewig

Desteptilor,renunati la gandire cateodata .....

Observ in prezent o noua polarizare,nu lipsita de anumite antagonisme,intre cei orientati catre intelegerea intelectuala a vietii,si cei care accepta si genereaza o noua mistica,parte cu informatii antetemporale,parte cu amestecul de informatii "subtile "din prezent.
Astfel intelectualii,respectiv cei care gindesc si proiecteaza ginduri de multe ori fara implicare emotionala,reactioneaza cumva defensiv la fluxul de maestrii,initiati,vindecatori,chaneling si alte orientari lipsite de concretizare faptica,directa,palpabila.
De partea opusa baricadei,traitorii de senzatii si experiente mistice,constructia de noi dogme in care intelepciunea din trecut se amesteca cu trairea din prezent,un amestec de scoli,cai si curente spirituale,considera ca iluminarea,evolutia spirituala este unicul sens in care omenirea isi regaseste valoarea si salvarea.
Ei bine,amindoua partile au dreptate,insa impreuna.Mintea ca si instrument de creatie si de intelegere,si trairea,experienta psihologica in vasta lume interioara cu imagini si notiuni neconcrete insa obiective merg impreuna.Aici nu ma refer la exaltarea de o parte sau alta a anumitor persoane,ci la calea echilibrata pe care unii dintre noi o aleg.Astfel cunoasterea obiectiva se impleteste cu trairea si experienta subtila,prin simplul fapt ca cea ce consideram lumea este o proiectie a acelei parti subtile din noi,insa si aceasta lume cu tot cea ce ea reprezinta,influenteaza direct alegerile si reprezentarile din spatiul interior.
Joc aici un rol coinciliator nu pentru ca sunt atras de o parte sau de alta,respectiv rationalul cu spiritualul,ci pentru ca ma aflu la mijloc,recunoscind ca ambele cai de evolutie sunt la fel de valabile si de reale,insa ideal consider ca se poate echilibra si traii foarte bine ambele puncte de vedere.
Astfel cind e vorba de creatie,de fapte concrete,de a construi ceva,de a explica la modul coerent si argumentat ceva se impleteste foarte bine cu momente de meditatie si reflexie,cu contemplatii si stari de visare,cu bucuria existentei exprimata la un mod neformal.
Singurele deosebiri care nu leaga aceste doua orientari complementare sunt rigiditatea si tendinta de respingere a rationalului pe de o parte si latura nepractica,aparent statica, a traitorului de experiente subtile.
Asa ca va spun voua, desteptilor,renunati la gindire citeodata si traiti-va viata,lasind drum bucuriei,zimbetului,prieteniei si compasiunii iar tie initiatule,daca tot cauti iluminarea,gindeste ce faci cu ea,pentru ca a fii spirit si lumina implica multa responsabilitate,respectiv fapte care sa exprime cea ce esti si cea ce vrei sa fii.
Astfel,desteptul se va ilumina iar spiritualul se va implica si va creea.Si nici nu vreau sa ma gindesc la minunea de ai vedea impreuna,unul schitind formule matematice,iar celalalt meditind alaturi.:)

(trimis de către Adrian Campean )

Viziunea lui George Carlin despre BATRANETE

Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?"
"Am patru ani si jumatate!"
Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ..si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta! Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?"
"O sa am 16!"
Poate ca ai 13, dar vei avea 16!
Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat? Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat. Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60. Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta", astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92". Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ..jumatate!"
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate! si chiar mult mai departe....


CUM SA RAMAI TANAR?


1. Ignorati numerele neesentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea.. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2. Inconjurati- va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul,mestesug urile,gradinarit ul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe. Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata.
7. Inconjurati- va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
SI NU UITATI NICIODATA: Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea!
Si daca nu trimiteti acest mesaj catre 8 persoane, cui o sa-i pese? :)))))))Dar impartasiti cu cineva ce va place. Cu totii avem nevoie sa ne traim viata din plin!

Preluat de pe "EU SUNT"

Încă un pas

Atât de puţine lucruri mă pricep să fac
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară:
Ştiu să mor.

Nu mă laud,
Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu -
Mă învelesc întâi în tăcere,
Apoi în pustiu
Şi pornesc astfel încet, un pas,
Încă un pas, şi încă un pas,
Până nu se mai vede din mine
Decât un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.

Nu mă laud,
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu,
Dar asta e, bineînţeles,
Mult mai uşor.
(Ana Blandiana)

Iţi aduci aminte plaja?

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.
(Ana Blandiana)

Citatul zilei 24.11.2010

Viitorul apartine celor care cred in frumusetea viselor lor.
Eleanor Roosevelt

Chopy Fatah - My Homeland [ New Video Clip English 2009 ]

Doruri ..ascunse..

Iubirile vin,
Iubirile pier…
Cui să le dau,
Cui să le cer?
Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?
Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?
Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd…de durere,
Plâng…de noroc.

Fii înţelept

Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
(Ana Blandana)

De ce nu pot renunta la tine ...

Amintirea....

"Bună dimineaţa, munţilor. Dormisem
Un somn greu, dar iată, iar vă pot privi,
Bună dimineaţa, codrilor de tisă,
Bună dimineaţa, proaspeţi zori de zi.

Bună dimineaţa, oameni. Somn de moarte
Mă zvârlise între trândavi şi învinşi,
Bună dimineaţa, sate de departe,
Bună dimineaţa, zori de zi aprinşi.

Drumuri nesfârşite, bună dimineaţa,
În coşmaru-mi groaznic v-am visat ades...
Am să-mi spăl în rouă palmele şi faţa
Şi-am să sorb mireasma florilor de şes.

Şovăielnici paşii-mi caută-n ţărână
Urmele pe care mai demult am fost.
Urme noi striviră urma cea bătrână
Şi să o mai caut n-are nici un rost.

Temelii durate trudnic înainte
Sunt acoperite de clădiri întregi.
Viaţa-n cascadarea-i largă şi fierbinte
Zămisleşte zilnic înnoite legi.

Bună dimineaţa, păsări bete-n soare,
Mi-aţi strigat odată să mă-ntrec cu voi.
Mă primiţi voi după-atâta vreme oare?
Ori vă veţi retrage-ndemnul înapoi?

Sufletu-mi se umflă-n vânt ca o aripă,
Clipele prin arbori freamătă a zbor.
Fierb în câmpuri seve, păsările ţipă...
Amintirea, numai, tace mustrător..."
(Nicolae Labis)

Citatul zilei 23.11.2010

Succesul reprezinta abilitatea de a trece de la un esec la altul fara sa iti pierzi entuziasmul.
Sir Winston Churchill

Patti LaBelle - On My Own ft. Michael McDonald

Brandi Carlile - The Story

MILOW - You don't know

Chris de Burgh - A Woman's Heart

Citatul zilei 21.11.2010

Invata regulile, apoi incalca vreo cateva.
Intelepciunea populara

A cui sa fie vina...???

Ci de-am fi singuri…
Ci, de-am fi singuri amandoi
Si nime sa ne asculte,
Uitandu-ma în ochii tai,
Ti-as spune asa de multe...
Ar trece vremea si n'am sti
Ce e aceia vreme
Si n'ar fi nimene din vis
În lume sa ne cheme.
Am fi departe tare dusi,
Straini de lumea'ntreaga:
Pe vesnicie ti-as fi drag,
Tu vesnic mi-ai fi draga;
Cu sarutari am sterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Si cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu sa-l curme?
Ti-as spune vorbe dulci încet:
Ca sa le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tau de mine.
Si-atuncea de ne-om saruta,
A cui sa fie vina?
Nici tu, ca nu ma auziai,
Nici eu n'oiu fi pricina.

(versuri de Nicolae Iorga)

Armin van Buuren vs Sophie Ellis Bextor - Not Giving Up On Love Official...

Balanta cu un singur talger

Sunt vinovata numai pentru ceea ce n-am facut.
Paduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lasat îngropata,
Dusmani pe care nu i-am urât,
Sabii pe care am refuzat sa le mânui,
Cuvinte pe care n-am învatat sa le tip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Rasarituri pe care n-am apucat sa le vad,
Piscuri pe care n-am apucat sa le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodata!
Toate vor avea dreptul sa ma acuze.
Si faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reusi sa mentina un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru ca nu între bine si rau
Va fi balanta din urma,
Ci între a fi fost si a nu fi fost.

Les Valse de Vienne

Tu treci

Tu treci prin ceaţă
Şi eu ştiu că treci,
Şi e destul ca norii
Să nu-mi mai pară reci
Sicrie fără saţiu
Umflându-se să-ncapă
Întreaga omenire
În pulberea de apă,
Inconsistent şi acru
Dospindu-se-n văzduh.
Tu treci prin ceaţă:
Clar şi-nalt, un duh
Ordonator de sensuri,
Scoţând din moarte lumi
Ce tremură uimite
Pe când uşor le-ndrumi
Ţinându-le de umeri
Să nu le fie frică:
Tu treci prin ceaţă
Şi-ochiul tău despică
Logice pârtii-n
Haosul de veci;
Tu treci, iubire,
Şi eu ştiu că treci...
(Ana Blandiana)

MIHAI EMINESCU - Revedere (Stamatis Spanoudakis)